Decizia nr. 77/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 641/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 641/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1.638/98/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 februarie 2026, în Dosarul nr. 1.638/98/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor articolului unic lit. A pct. 1 al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, să se stabilească dacă în noțiunea de "epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin" se include și noțiunea de epidemie la nivel național stabilită de Ministerul Sănătății prin ordin, prin raportare la art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023 privind declararea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României și aprobarea măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei și art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. II. Normele legale incidente

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018) Anexa nr. 2 - Mărimea sporului pentru condiții deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare " Articol unic. - Personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: 1. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul direcțiilor de sănătate publică, al Institutului Național de Sănătate Publică și din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin; (...)"

Ordinul ministrului sănătății nr. 4.128/2023 privind declararea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României și aprobarea măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei (Ordinul nr. 4.128/2023) " Art. 1. - Începând cu data prezentului ordin se declară epidemie de rujeolă la nivel național."

Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (Legea nr. 136/2020) " Art. 6. - Situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele: a) epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătății; (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 decembrie 2024 pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția civilă cu nr. 1.638/98/2024, reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia, în numele și pentru membrele de sindicat C.V., C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., N.V.R., S.E.D., P.M.M., V.D. și V.F., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ialomița, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantele membre de sindicat a drepturilor salariale reprezentând sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, acordat pentru perioadele 5.12.2023-31.12.2023 și 1.05.2024-27.08.2024, sume ce se vor actualiza cu rata de inflație și dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii s-a arătat că membrele de sindicat dețin calitatea de personal contractual în cadrul DSP Ialomița, angajate în funcția de asistent medical principal, în cadrul compartimentelor Supraveghere și control boli transmisibile, Evaluarea factorilor de risc din mediu, Evaluarea și promovarea sănătății, fiind salarizate conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială".

În perioada 5.12.2023-27.08.2024 a fost declarată epidemie de rujeolă pe teritoriul României, potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 4.128 din 5 decembrie 2023, respectiv Ordinului ministrului sănătății nr. 4.322 din 23 august 2024 privind încetarea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României. În perioada 1.01.2024-30.04.2024, membrele de sindicat au beneficiat de sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza dispozițiilor emise de către angajatorul DSP Ialomița. Prin Dispoziția nr. 170 din 6.06.2024, emisă de DSP Ialomița, pârâta a decis ca începând cu data de 1.05.2024 să se sisteze acordarea și plata sporului de 55% din salariul de bază salariaților prevăzuți în anexă, respectiv membrilor de sindicat ai reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că situația înregistrată în județul Ialomița nu se prezenta foarte grav, astfel că membrele de sindicat desfășurau concomitent și atribuțiile consemnate în fișa postului, nefiind precizat cât timp din activitate se realizează în birou și cât timp este alocat pe teren din intervalul de 8 ore/zi. A mai arătat și că tuturor salariaților care au participat la aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă în județul Ialomița li s-a pus în vedere că, pentru plata acestor sume, este necesar ca medicul-șef departament să întocmească rapoartele de activitate justificative ale acestor activități prestate de către personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul DSP Ialomița din subordinea sa, care a participat efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă pe teritoriul județului Ialomița, rapoarte care nu au fost înaintate instituției pârâte până la acest moment.

Prin Sentința civilă nr. 710 din 16 iulie 2025, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a admis cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta să acorde și să plătească membrelor de sindicat C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., S.E.D., P.M.M., V.D., V.F. sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în perioadele 5.12.2023-31.12.2023 și 1.05.2024-27.08.2024, sume ce vor fi actualizate cu rata de inflație și dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia, în numele și pentru membrele de sindicat C.V. și N.V.R., în contradictoriu cu pârâta DSP Ialomița.

Prima instanță, având în vedere înscrisurile depuse la dosar potrivit cărora membrele de sindicat ale reclamantului, C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., S.E.D., P.M.M., V.D., V.F. (încadrate în cadrul compartimentului Supraveghere și control boli transmisibile), au participat efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă, declarată în perioada de referință pe teritoriul României, și făcând aplicarea art. 1 din Ordinul nr. 4.128 din 5.12.2023, a Ordinului ministrului sănătății nr. 4.322 din 23.08.2024 și a articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, a constatat că acestea sunt îndreptățite la plata sporului de 55% din salariul de bază și pentru perioadele cuprinse în intervalele 5.12.2023-31.12.2023 și 1.05.2024-27.08.2024.

Referitor la apărarea formulată de pârâtă potrivit căreia la nivelul județului Ialomița s-a înregistrat un număr redus de cazuri de rujeolă, prima instanță a menționat că nu poate fi primită atâta timp cât legiuitorul nu a condiționat acordarea sporului de 55% din salariul de bază de un număr anume de cazuri de rujeolă. De asemenea, și apărarea pârâtei că reclamantele nu au prestat activitatea prevăzută de Ordinul nr. 4.128/2023 o perioadă de 8 ore pe zi a fost înlăturată de instanță, apreciindu-se că ordinul nu prevede numărul de ore în care trebuie prestate activitățile prevăzute de acesta.

Cât privește cererea formulată de reclamant în numele membrelor de sindicat C.V. și N.V.R., prima instanță a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că acestea nu îndeplinesc condițiile legale pentru acordarea sporului de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. S-a reținut că nu există dovada că reclamantele au prestat efectiv activități specifice epidemiei de rujeolă, acestea nefiind menționate în raportul întocmit de medicul șef Departament supraveghere în sănătate publică. De asemenea, s-a constatat din înscrisuri că cele două reclamante nu au desfășurat activitățile prevăzute de art. 4 din anexa la Ordinul nr. 4.128/2023.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia în numele și pentru membrele de sindicat C.V. și N.V.R. și pârâta Direcția de Sănătate Publică Ialomița.

La termenul din 20 ianuarie 2026, instanța de apel a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

În opinia instanței de sesizare, norma de drept în discuție este imperfectă (lacunară), neclară și necorelată cu alte dispoziții legale și din acest motiv există posibilitatea de a fi interpretată diferit, întrucât utilizează o noțiune juridică nedeterminată ("epidemie deosebit de gravă și altele asemenea"), fără a oferi criterii suplimentare.

În contextul concret al cauzei vizând epidemia de rujeolă declarată la nivel național, arată că dificultatea de interpretare rezultă din împrejurarea că declararea la nivel național reflectă o extindere semnificativă a fenomenului epidemiologic și necesitatea unor măsuri coordonate, însă, cu toate acestea, ordinul ministrului sănătății nu califică în mod expres epidemia ca fiind deosebit de gravă, iar lipsa unei asemenea calificări exprese ridică problema dacă gravitatea poate fi dedusă implicit sau trebuie dovedită distinct.

Instanța de apel apreciază că sunt posibile mai multe interpretări: o interpretare extensivă, potrivit căreia epidemia declarată la nivel național implică, prin ea însăși, un grad de gravitate suficient pentru aplicarea normei, respectiv acordarea sporului solicitat în cauză, și o interpretare restrictivă, potrivit căreia gravitatea deosebită reprezintă o condiție autonomă, ce nu poate fi prezumată exclusiv din existența ordinului ministrului sănătății de declarare a epidemiei la nivel național, în lipsa unei mențiuni exprese în sensul stabilirii caracterului deosebit de grav.

De asemenea, arată că ar putea exista și o a treia interpretare, având în vedere trimiterea făcută de norma legală la "altele asemenea", în sensul analizării în concret a gradului de risc la care a fost expus personalul, a severității bolii, dacă este o boală transmisibilă severă, dacă este cunoscută sau nu, dacă are o fatalitate mare, dacă este determinată de un agent înalt patogen și cu potențial mare de răspândire, însă aceste aspecte ar reprezenta o suplinire de reglementare prin interpretare, echivalând cu o completare a legii.

În aceste condiții, apreciază că este necesar a se stabili dacă sintagma "epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin" are un conținut autonom sau dacă existența unui ordin al ministrului sănătății de declarare a unei epidemii la nivel național este suficientă pentru nașterea dreptului la spor, această neclaritate a normei putând constitui temeiul unor interpretări divergente și, prin aceasta, al practicii judiciare neunitare. VI. Punctul de vedere al părților

Prin punctele de vedere exprimate, părțile au menționat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești și opinii teoretice, majoritatea instanțelor menționând faptul că nu a fost identificată practică judiciară în materia supusă analizei.

Astfel, într-o primă opinie preponderent teoretică, minoritară, instanțele naționale au comunicat faptul că pentru acordarea sporului prevăzut în articolul unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 este necesară emiterea unui ordin al ministrului sănătății prin care să fie instituită starea de epidemie deosebit de gravă, câtă vreme prin dispoziția legală se face trimitere la alte epidemii deosebit de grave sau alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătății. Se poate considera că trimiterea la alte epidemii asemenea are în vedere echivalentul epidemiilor deosebit de grave, și nu pe cel al simplelor epidemii. (Curtea de Apel Suceava, tribunalele Iași, Vaslui, Caraș-Severin).

În acest sens a fost comunicat un număr mic de hotărâri judecătorești prin care s-a reținut faptul că articolul unic lit. A pct. 1 al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 are în vedere epidemii deosebit de grave sau alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Or, deși pandemia ca urmare a infectărilor cu virusul COVID-19 a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății, Ministerul Sănătății nu a emis un asemenea ordin, condiție primordială și obligatorie pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase.

O a doua opinie teoretică, majoritară, o reprezintă cea în sensul că în noțiunea de "epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin" se include și noțiunea de epidemie la nivel național stabilită de Ministerul Sănătății prin ordin, întrucât legiuitorul nu distinge și nu reglementează o scală a gravității epidemiilor, fiind atribuția Ministerului Sănătății să realizeze o astfel de analiză (și nu a instanței de judecată) și să emită un ordin în acest sens (Curtea de Apel București, tribunalele Vrancea, București, Ialomița, Ilfov, Teleorman).

A fost exprimată și opinia potrivit căreia din dispozițiile legale menționate anterior rezultă că beneficiul sporului poate fi recunoscut doar în favoarea personalului care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a răspândirii bolii și numai în ipoteza epidemiilor deosebit de grave sau situații similare. Prin urmare, s-a opinat că declararea prin ordin a oricărei epidemii nu conduce automat la îndreptățirea personalului menționat la beneficiul sporului, ci acesta poate fi acordat doar în ipotezele care verifică, în fapt, condiția unei gravități sporite, în raport cu riscul de răspândire rapidă și necontrolată a bolii, impactul sever asupra sănătății, saturarea sistemului medical și alte efecte similare. Aceste elemente reprezintă împrejurări de fapt ce implică o analiză și o determinare particulară în fiecare ipoteză, motiv pentru care norma a fost concepută de o manieră largă. În acest sens s-a conchis că simpla declarare a unei epidemii de rujeolă prin Ordinul nr. 4.128/2023, având ca principal scop eficientizarea programelor de vaccinare națională, nu poate reprezenta temeiul exclusiv care să atragă incidența normei indicate (Curtea de Apel Iași). VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ce pot prezenta relevanță în cauză: Decizia nr. 19 din 27 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 februarie 2025; Decizia nr. 243 din 23 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 19 august 2025; Decizia nr. 170 din 19 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Examinând condițiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanșarea mecanismului de interpretare constând în pronunțarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizarea a fost transmisă instanței supreme în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 și care, potrivit art. 4, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, prin urmare și cu prevederile art. 519 și următoarele din acest cod.

Din coroborarea dispozițiilor speciale cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând sesizarea ce face obiectul prezentului dosar, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că primele două condiții legale sunt îndeplinite.

Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă și art. 271 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).

Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu judecarea cererii formulate de reclamant în numele și pe seama membrelor de sindicat, asistenți medicali în cadrul DSP Ialomița, o categorie de salariați cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice, privind acordarea unui spor de 55% pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare aplicat la salariul de bază lunar, pentru perioada 5.12.2023-31.12.2023 și 1.05.2024-27.08.2024.

Chestiunea sesizată, conform conținutului întrebării adresate de instanța de trimitere, este chiar cea dedusă judecății, verificându-se astfel și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluționarea cauzei pe fond.

În egală măsură, chestiunea de drept deferită instanței supreme nu a făcut obiectul unei statuări anterioare punctuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul vreunuia dintre mecanismele de unificare a jurisprudenței.

În ceea ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată că această condiție este neîndeplinită, ceea ce face demersul inadmisibil.

Prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiție de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile existența unei "chestiuni de drept" veritabile, aptă a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noțiunea de "chestiune de drept" are înțelesul dat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiți de legiuitor sunt aceiași, iar art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 prevede că "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Totodată, s-a statuat că problema de drept supusă dezlegării trebuie să ridice serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăți decurgând din neclaritatea normei, din caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că și-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Cu privire la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, în jurisprudența sa anterioară, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza funcția constituțională a instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

În concret, instanța de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin raportare la art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023 și art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020, în sensul de a se stabili dacă sintagma "epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin" are un conținut autonom sau dacă existența unui ordin al ministrului sănătății de declarare a unei epidemii la nivel național este suficientă pentru nașterea dreptului la spor.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare și aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei.

Se constată că, în cauză, nu se poate aprecia că există o dificultate de interpretare, așa cum a reținut instanța de trimitere, atâta timp cât norma solicitată a fi dezlegată - care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc - poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

Prevederile art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 conferă doar o vocație la a beneficia de unul dintre sporurile enumerate de lege. În acest sens, dispozițiile cuprinse în art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la sporuri care "pot fi acordate", în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare și unitățile medico-legale, cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce presupune analiza tuturor prevederilor legale care stabilesc condițiile de acordare a acestor sporuri și limitele în care pot fi acordate.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 7 alin. (3) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc cu caracter de principiu condițiile pentru acordarea sporurilor enumerate la alin. (1), statuând că "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

Examinând aceste dispoziții legale, Curtea Constituțională a subliniat că "aceste dispoziții păstrează concepția legislativă care se regăsește și în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităților administrative de a stabili, în funcție de situațiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia" (Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, paragraful 33).

În egală măsură, au relevanță asupra litigiului dedus judecății, prin raportare la calitatea membrilor de sindicat de angajați ai direcției de sănătate publică, și prevederile art. 7 alin. (5) din același act normativ, conform cărora "personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condițiile de muncă, de sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) și e), dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri".

De asemenea, dispozițiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabilesc criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiții grele de muncă, periculoase și vătămătoare, condiții deosebite (art. 7 din regulamentul-cadru), instituind, în același timp, prerogativa ordonatorului de credite de a proceda la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal și mărimea concretă a sporului, în limita prevederilor stabilite prin regulament, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

Astfel, dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează posibilitatea acordării unui spor pentru condiții deosebit de periculoase, iar alin. (5) al aceluiași articol prevede expres că personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică poate beneficia de aceste sporuri "dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul care beneficiază de aceste sporuri".

Totodată, articolul unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabilește, în concret, categoria de personal vizată și condiția participării efective la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin.

În același timp, dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 califică drept situație de risc epidemiologic "epidemia declarată prin ordin al ministrului sănătății".

Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții rezultă că legiuitorul a avut în vedere acordarea sporului în considerarea condițiilor concrete de muncă și a participării efective a personalului la măsurile dispuse într-un anumit context epidemiologic, iar nu instituirea unui drept salarial automat, decurgând exclusiv din emiterea ordinului ministrului sănătății de declarare a epidemiei.

În acest sens, se observă că însăși instanța de trimitere a identificat posibilele interpretări rezultate din coroborarea dispozițiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 cu prevederile art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020, reținând faptul că ordinul ministrului sănătății nu califică expres epidemia ca fiind "deosebit de gravă".

Totuși, împrejurarea că un text legal presupune un demers de interpretare judiciară nu este suficientă pentru activarea mecanismului hotărârii prealabile, câtă vreme norma nu este lacunară, contradictorie ori susceptibilă, prin ea însăși, de interpretări divergente de o manieră care să depășească obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea.

De altfel, chestiunea invocată de instanța de trimitere se circumscrie, în realitate, modalității de evaluare a condițiilor concrete de acordare a sporului salarial solicitat, aspect evidențiat inclusiv de susținerile formulate în apel de pârâtă, referitoare la gradul de gravitate al situației epidemiologice din județul Ialomița, la timpul efectiv lucrat în condițiile prevăzute de lege și la inexistența rapoartelor justificative privind activitatea desfășurată de reclamante.

Or, aceste aspecte țin de analiza probatoriului administrat și de aplicarea dispozițiilor legale la situația de fapt dedusă judecății, competență ce revine exclusiv instanței învestite cu soluționarea litigiului.

Prin urmare, chestiunea de drept nu suscită serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției. Chiar și în situația în care legea ar fi incompletă, judecătorul este chemat să se pronunțe și să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina și jurisprudența, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conținutul și sensul normei și a o putea aplica situației de fapt conturate în cazul dedus judecății.

Sub un al doilea aspect, se constată că riscul de apariție a unei practici neunitare din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări este practic inexistent. Astfel, hotărârile judecătorești identificate în cuprinsul încheierii de sesizare și al jurisprudenței comunicate de instanțele naționale privesc, în realitate, litigii generate de acordarea sporului în contextul pandemiei de COVID-19, caracterizată printr-un cadru normativ și factual distinct, inclusiv sub aspectul declarării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății și al măsurilor excepționale adoptate la nivel național și internațional.

Or, problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză privește interpretarea dispozițiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 în contextul epidemiei de rujeolă declarate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 4.128/2023, astfel încât nu se poate reține existența unei jurisprudențe divergente relevante și consolidate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Nu în ultimul rând, se reține că opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanțelor care au înaintat puncte de vedere, deși nu au caracter uniform, nu justifică prin ele însele declanșarea mecanismului reglementat de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicțional, ceea ce presupune existența unor tendințe jurisprudențiale concrete orientate către soluții diferite.

Reținând, în condițiile expuse, neconformitatea sesizării și în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.