Decizia nr. 80/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 720/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 720/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.490/107/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția I civilă a dispus, prin încheierea din 25 martie 2026, în Dosarul nr. 1.490/107/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă sporul de penitenciar de 20%, prevăzut de art. 13 din capitolul VIII, secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 1 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2.830/C/2017, are natura unui spor permanent ce trebuie luat în considerare la calculul indemnizației concediului de odihnă, cuvenită pentru perioada aferentă duratei delegării, în condițiile art. 6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, secțiunea a 2-a - Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți: " Art. 13. - Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și alte categorii de personal prevăzute la art. 1 lit. a), c) și f) din prezentul capitol, delegate sau detașate sau care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar, beneficiază, pe durata delegării sau detașării sau a desfășurării activității în sistemul penitenciar, și de un spor de până la 20%, calculat la indemnizația de încadrare sau, după caz, la salariul de bază."

Ordinul ministrului justiției nr. 2.830/C/2017, nepublicat: " Art. 1. - (1) Începând cu data de 1.07.2017, judecătorii din cadrul instanțelor de judecată, delegați pentru executarea pedepselor privative de libertate, beneficiază și de un spor de 20%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru activitatea desfășurată efectiv în penitenciar. (2) Sporul prevăzut la alin. (1) se acordă numai pentru perioada delegării în sistemul penitenciar, stabilită prin decizia de delegare a președintelui curții de apel."

Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325 din 24 august 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005): " Art. 6. - (1) Pe durata concediului de odihnă, judecătorii și procurorii beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă se stabilește în raport cu numărul zilelor de concediu, înmulțite cu media zilnică a indemnizației de încadrare brute lunare, a majorării indemnizației de încadrare brute lunare, precum și a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media zilnică se calculează distinct pentru fiecare lună. (3) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (2) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - Secția I civilă la 8 iulie 2025, cu nr. 1.490/107/2025, reclamantul U.D. a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizației de concediu de odihnă, cuvenită pe cei 3 ani anteriori introducerii cererii și până la data pronunțării hotărârii, precum și la plata diferenței de indemnizație de concediu de odihnă, reținută în mod nelegal, actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Reclamantul a arătat că este judecător la Judecătoria Craiova, că a fost delegat, prin ordin al președintelui Curții de Apel Craiova, în calitate de judecător de supraveghere a pedepsei privative de libertate, la Penitenciarul Pelendava, Centrul de Detenție Craiova, Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj, iar, în lunile martie, mai și iunie 2025, a primit o indemnizație de concediu de odihnă diminuată, în mod nelegal, cu valoarea sporului de penitenciar.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, arătând că baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă se stabilește prin includerea sporurilor cu caracter permanent (de exemplu, sporul de confidențialitate, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase), însă sporul de penitenciar nu are caracter permanent, ci se acordă doar pentru activitatea desfășurată efectiv în penitenciar.

La termenul de judecată din 4 noiembrie 2025, Tribunalul Alba - Secția I civilă a pus în discuție, din oficiu, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Titularul sesizării a apreciat că singura condiție de admisibilitate stabilită de dispozițiile speciale ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel că, odată constatată în cauză îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Titularul sesizării a arătat că sporul de penitenciar de 20% are natura unui spor permanent, ce trebuie luat în considerare la calculul indemnizației de concediu de odihnă, cuvenite pentru perioada aferentă duratei delegării.

În acest sens, a argumentat că, prin raportare la criteriile în funcție de care se stabilesc sporurile permanente ce intră în baza de calcul al indemnizației pentru concediul de odihnă, astfel cum au fost enunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, rezultă că sporul de penitenciar are un caracter permanent, scopul acordării sale fiind acela de a compensa inconvenientele legate, în mod intrinsec, de executarea sarcinilor de serviciu în sistemul penitenciar. VI. Punctul de vedere al părților

Opinia reclamantului asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este în sensul că sporul de 20%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru activitatea desfășurată în penitenciar, are caracter permanent, astfel că trebuie să fie recunoscut pe întreaga perioadă a delegării în care salariatul și-a desfășurat activitatea în penitenciar, nefiind un spor care să se acorde doar în anumite perioade.

Pârâtul nu a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de obiectul sesizării nu a fost necesară consultarea instanțelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării: Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (chiar dacă această decizie nu privește, în mod direct, sporul de penitenciar, considerentele expuse la paragrafele 55-112 pot fi utile instanțelor de judecată, atunci când au de stabilit natura permanentă sau temporară a unui spor); Decizia nr. 329 din 29 septembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 23 ianuarie 2026. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută de către legiuitor - preîntâmpinarea apariției practicii neunitare la nivel național - se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate.

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică prioritar, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

În urma coroborării dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; - cauza să privească stabilirea și/sau plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura și obiectul proceselor, calitatea părților ori instanța competentă; - existența unei chestiuni de drept, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, astfel încât să fie necesară o rezolvare de principiu; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii, aflat în curs de soluționare.

Ignorând aceste exigențe procedurale, instanța de trimitere s-a limitat la a arăta că singura condiție de admisibilitate stabilită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel că, odată constatată îndeplinirea acestei condiții, sesizarea este obligatorie, nefiind lăsată la latitudinea instanței analiza chestiunii privind dificultatea chestiunii de drept.

Dimpotrivă, existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite în practica judiciară, este prevăzută, drept condiție de admisibilitate, la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Mai mult, potrivit preambulului ordonanței, la adoptarea sa s-a ținut seama și de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept". Așa fiind, jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în legătură cu această condiție rămâne actuală și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest context normativ, având a evalua elementele sesizării de față, se constată că nu este îndeplinită cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile.

În lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea, de principiu, în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea și aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanțele particulare ale litigiului, ori existența unor simple obstacole ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecție mai aprofundată. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă, adică susceptibilă de interpretări diferite și controversate, din cauza lipsei de claritate sau a caracterului incomplet al normei juridice, care, în urma interpretării sale, printr-o argumentație juridică consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice.

Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că natura complexă sau, după caz, precară a normei legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea instanței de trimitere în a-și însuși o anumită interpretare trebuie reflectate în cuprinsul încheierii de sesizare, care se impune a fi motivată în așa manieră încât să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația instanței de judecată de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unui text de lege nu poate declanșa mecanismul hotărârii prealabile.

Prin urmare, concluzia instanței de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, care nu indică, în concret, nicio dificultate de interpretare a normei de drept, nu poate conduce la activarea procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare. Aceasta, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ca și cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esențiale și controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziții legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

În atari condiții, titularul sesizării trebuie să evidențieze argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării legale, de natură a conduce la interpretări diferite, inclusiv dificultatea în a-și însuși o anumită interpretare dintre cele posibile, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare prealabilă. Or, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanța de trimitere nu a indicat vreo dificultate de interpretare a normelor juridice incidente și nu a arătat în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficiența acestora, apreciind, în mod greșit, că există obligația sesizării instanței supreme, fără să procedeze, în prealabil, la verificarea și constatarea chestiunii de drept veritabile.

Dincolo de această neregularitate procedurală se observă că instanța de trimitere a expus o interpretare clară a dispozițiilor art. 13 din capitolul VIII, secțiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2.830/C/2017 și ale art. 6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, în sensul că sporul de penitenciar are caracter permanent, astfel că trebuie luat în considerare la calculul indemnizației de concediu de odihnă, cuvenită pentru perioada delegării în sistemul penitenciar.

În argumentarea acestei interpretări, instanța de trimitere a avut în vedere criteriile în funcție de care se stabilesc sporurile permanente ce intră în baza de calcul al indemnizației pentru concediul de odihnă, astfel cum au fost enunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, și a conchis că sporul de penitenciar are caracter permanent, întrucât rațiunea acordării sale este compensarea inconvenientelor legate de executarea sarcinilor de serviciu în sistemul penitenciar.

În condițiile în care din încheierea de sesizare nu rezultă dificultatea interpretării normelor de drept în discuție, ci doar nevoia instanței de trimitere de confirmare a propriei modalități de interpretare nu se poate reține că problema de drept care se cere a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, astfel încât să aibă un caracter veritabil și să se impună pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, rămânând în limitele competenței sale constituționale, trebuie să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești [art. 126 alin. (3) din Constituția României], fără să se poată substitui atributului jurisdicțional al judecătorului fondului, cel care trebuie să stabilească faptele și să aplice legea în privința raportului juridic căruia este chemat să îi dea rezolvare. Ca atare, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri de unificare a practicii judiciare, cu interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării concrete unei cauze anume, întrucât această operațiune intră în competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu litigiul respectiv.

În atari condiții se constată că rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării - caracterul permanent sau, după caz, temporar al sporului de penitenciar - presupune realizarea unui simplu raționament logico-juridic, prin aplicarea unor instrumente juridice uzuale, în scopul stabilirii scopului avut în vedere de către legiuitor, ceea ce reprezintă o chestiune obișnuită cu care se confruntă, în mod permanent, instanțele de judecată și care nu prezintă o dificultate reală, născută dintr-o reglementare legală complexă, contradictorie, incompletă sau neclară.

În considerarea celor expuse, având în vedere că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,