Decizia nr. 5562/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1825/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.04.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (în continuare ONPCSB), a solicitat anularea actelor administrative din 2 și 18 octombrie 2023 și obligarea pârâtului la emiterea unui document de certificare corespunzător, care să ateste participarea sa la sesiunea de instruire, document care să cuprindă: autoritatea emitentă, titlul cursului și tematicile abordate, data ținerii, numele său, ca participant și semnătura emitentului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1825 din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1825 din 13 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul - reclamant A., solicitând instanței admiterea recursului și casarea sentinței recurate și pe fond, anularea actelor administrative din 2 și 18 octombrie 2023 și emiterea unui document care să ateste participarea recurentului la sesiunea de instruire, document care să cuprindă autoritatea emitentă, titlul cursului și tematicile abordate, data ținerii, numele recurentului ca participant și semnătura emitentului. În motivare, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de fond a preluat poziția pârâtului și a utilizat-o la motivarea propriei hotărâri; nu reies argumentele care exclud interpretarea dată de recurent a disp. art. 39 alin. (3) lit. p) din Legea nr. 129/2019, iar adresele administrative din 02.10.2023 și 18.10.2023 nu sunt motivate.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 21.11.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, la data de 26.09.2023, reclamantul a solicitat pârâtului Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin e-mail, eliberarea unui document din care să rezulte participarea sa la sesiunea de instruire, iar la data de 28.09.2023 a primit un e-mail standard de mulțumire pentru participarea la "ONPCSB - Sesiune de instruire - Avocați înregistrați în barourile Uniunii Naționale a Barourilor din România", în care s-a consemnat: "Acest email reprezintă confirmarea participării dumneavoastră la sesiunea de instruire mai sus menționată". La data de 02.10.2023, pârâtul a formulat un răspuns prin care a învederat că: "[…] prin verificarea raportului extras din sistem, rezultă că ați participat la această sesiune, fiind logat pe platformă pe durata desfășurării sesiunii de instruire. […] e-mail-ul de confirmare a participării la sesiunea de instruire a fost transmis automat de către sistem pe adresa de e-mail de pe care s-a realizat înscrierea, aceasta fiind unica modalitate de certificare a participării la sesiunea de instruire". Tot la data de 02.10.2023, reclamantul a formulat o nouă cerere în același scop, apreciind că, în mesajele de e-mail primite nu era prevăzută autoritatea emitentă, tematica abordată și programul sesiunii de instruire, formatorii etc., ceea ce nu i-ar permite dovedirea, de o manieră profesională și completă, a cunoștințelor dobândite și a experienței profesionale acumulate. La data de 18.10.2023, pârâtul ONPCSB i-a transmis reclamantului următoarele: "Sesiunea de instruire a avut scopul de a îndruma entitățile raportoare în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legale, tematica generală fiind prezentarea cadrului legal privind prevenirea și combaterea SB/FT, recunoașterea și raportarea tranzacțiilor suspecte și a celor care ating pragul de raportare, înțelegerea modului de aplicare a măsurilor de cunoaștere și monitorizare a clientelei, a beneficiarilor reali și de evaluare a riscurilor. Feedback-ul emis, transmis automat la adresa de e-mail cu care v-ați înregistrat, este suficient pentru demonstrarea participării dumneavoastră la sesiunea de instruire și că el este recunoscut de către agenții constatatori ai ONPCSB". Instanța fondului a reținut că sesiunea de instruire a fost organizată de către pârât, în temeiul art. 39 alin. (3) lit. p) din Legea nr. 129/2019, în scopul pregătirii entităților raportoare pentru îndeplinirea obligațiilor ce le revin, iar legislația relevantă nu prevede o formalitate anume pentru certificarea participării la astfel de sesiuni, apreciind că nu a existat un exces de putere în soluționarea cererii adresate de reclamant, în temeiul art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Înalta Curte constată că recursul formulat recurentul-reclamant a fost întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de casare incident atunci când ""hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel, în lumina acestor dispoziții legale, din perspectiva exigenței de a motiva, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, așa cum s-a evidențiat și în doctrină, considerentele hotărârii judecătorești trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul. În legătură cu acest aspect, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele; în ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. Pe de altă parte, în doctrină și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a subliniat deseori că această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, dar, chiar dacă exigența motivării nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent, este imperios necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și a hotărârilor, în diferite state; mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997) Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005). Așadar, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat, cu adevărat, chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte amintește că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Din motivarea instanței de fond reiese în mod clar situația de fapt pe care a reținut-o. De asemenea, după analiza dispozițiilor legale în materie, ținând cont de situația de fapt învederată de reclamant, Curtea a apreciat pe larg asupra caracterului răspunsului autorității (considerat de recurent drept exces de putere), aceasta a constatat că nu există un exces de putere al autorității și a indicat normele materiale aplicabile în situația dedusă judecății. Totodată, Curtea a argumentat de ce dispozițiile legale invocate de către reclamant nu sunt aplicabile în cauză și a expus raționamentul logico-juridic prin care a ajuns la soluția pronunțată în cauză. Toate cele de mai sus indică faptul că instanța de fond a examinat, cu adevărat, chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, iar în ceea ce privește motivația, aceasta este logică, clară, concisă, fermă, lipsită de contradicții, bazată pe probe incontestabile, existând un echilibru just între formularea aleasă și buna înțelegere a hotărârii. În același sens, instanța de recurs apreciază că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurentul-reclamant a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu absența motivării, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1825 din 13 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.