Decizia nr. 4823/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1894/2024 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Pembrolizumab (denumire comerciala Keytruda) în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru melanom malign nevoid torace anterior.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1894 din 15 noiembrie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate atât excepțiile invocate de către pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ca neîntemeiate, cât și cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-reclamant A. și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar în subsidiar, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material. În motivarea recursului s-a arătat că instanța a nesocotit dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și nu a analizat dispozițiile Ordinului nr. 861/2014, care prevăd și posibilitatea statului de a solicita includerea pe listă a unor medicamente, din oficiu. Instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de faptul că, în lumina obligațiilor pozitive ce îi revin în acest domeniu, statul trebuie să exercite un rol activ, conform art. 3 și art. 4 din anexa 1 a O.M.S. nr. 861/2014, însă prin hotărârea recurată nu au fost analizate în niciun fel atribuțiile ce revin fiecărei autorități în cadrul acestei proceduri. Limitarea prin lege a prescrierii medicamentului în vederea rambursării în sistemul de asigurări sociale de sănătate doar pentru anumite indicații terapeutice, deși s-a dovedit științific eficiența acestuia și în alte cazuri, este o măsură abuzivă a autorităților, care nu respectă obligațiile pozitive care decurg din obligativitatea respectării dreptului la viață al fiecărei persoane. A mai apreciat recurentul că prima instanță a ignorat și dispozițiile art. 6-8 din Ordinul nr. 861/2014, conform cărora autoritățile au obligația de a iniția și de a finaliza, din oficiu, procedura de evaluare a medicamentului întrucât procesul de evaluare a tehnologiilor medicale în scopul de a asigura accesul bolnavilor la medicamente trebuie să fie unul continuu, Ministerul Sănătății recunoscând necesitatea decontării medicamentelor pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, prin elaborarea unui proiect de ordin în acest sens, rezultatele terapiei cu medicamentul solicitat pentru astfel de indicații fiind confirmate de evoluția pozitivă a stării bolnavilor, constatată de medici de specialitate. De asemenea, distinct de cadrul național de transpunere a Directivei 89/105/CEE, prin instituirea unui mecanism de evaluare care se declanșează la solicitarea DAPP, potrivit prevederilor legale precizate, instanța de fond ar fi trebuit să constate că pârâta A.N.M.D.M.R. este competentă și, totodată, obligată să inițieze din oficiu procedura de evaluare a medicamentului pentru a analiza oportunitatea și necesitatea includerii respectiv a extinderii în lista pentru indicația terapeutică din cazul recurentului.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Intimații Guvernul României și Ministerul Sănătății au invocat, de asemenea, excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, instanța de control judiciar apreciază că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a precizat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., memoriul de recurs nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textele de lege menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităților invocate, prin indicarea aspectelor neanalizate sau nemotivate, a motivelor contradictorii, ori a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Se constată astfel, că instanța de fond a reținut, în esență, că în absența unei dovezi care să ateste faptul că reclamantul s-a adresat pârâților cu o solicitare de includere a medicamentului Pembrolizumab pentru indicația terapeutică de care acesta suferă în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare din partea acestora în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. În recurs, recurentul-reclamant nu a depus o astfel de dovadă a pretinsului refuz nejustificat, nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport de considerentele hotărârii recurate, în sensul de a preciza de ce sentința care face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. De asemenea, din lecturarea motivelor de recurs se poate observa faptul că argumentele prezentate vizează, în esență, doar faptul că revine pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România obligația de a evalua, din oficiu, medicamentul solicitat a fi inclus în listă. Prin urmare, simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu este menit a corecta eventualele greșeli de apreciere/calificare a situației de fapt deduse judecății. Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de normele C. proc. civ. și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți și va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul promovat în cauză.