- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 14 mai 2025
Decizia nr. 2570/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1418/2024 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul general al Guvernului și Primul Ministru al României, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; să se stabilească în sarcina Guvernului României o penalitate de 1.000 RON/zi de întârziere, în favoarea creditorului, până la îndeplinirea obligației.
Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1418 din 9 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. S-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată. S-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. S-a respins excepția excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâții Prim Ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul apreciind-o nelegală. S-a arătat că instanța de executare a respins, în mod eronat, cererea de executare silită pentru faptul că debitorul a adoptat H.G. nr. 746/08.06.2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații B. - S.A și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia. A susținut recurentul că, în considerentele Deciziei I. C. civ..J. nr. 2370/08.05.2019, care constituie titlul executoriu, intrate în puterea lucrului judecat, s-a statuat că debitorul nu poate decide când și în ce măsura se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, dar si care este obligația specifica a debitorului. Or, pârâtul debitor a dovedit rea credință la momentul la care a adoptat H.G. nr. 746/2022. Sub un prim motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de executare a încălcat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2370/08.05.2019, prin care autoritatea administrativă centrală a fost obligată să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a disp. art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B..A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii si până la executarea obligației". După cum se observă din conținutul art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 pe care autoritatea executivă ar fi trebuit să o pună în executare conține în primul rând dreptul salariaților B.,A. de a cumpăra, în condiții de favoare în ce privește prețul, un pachet de pana la 8% din acțiunile societății. Totodată, aceeași norma legala prevede ca procentul din capitalul social care se vinde salariaților si momentele când se va realiza vânzarea vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern. Or, așa cum a stabilit I. C. civ..J. în Decizia nr. 59 din 18 septembrie 2017 (HP), pct. 79, o posibilitate recunoscuta ca fiind legala nu este altceva decât un drept. Ca urmare, la adoptarea H.G. nr. 746/2022 Guvernul nu a îndeplinit obligația din titlul executoriu (si nici pe cea din lege), ci doar a exercitat dreptul discreționar de a stabili el, peste lege, daca vinde, în ce procent și la ce moment. în alte cuvinte, Guvernul nu a îndeplinit obligația din titlul executoriu prin stabilirea cotei din capitalul social care se vinde salariaților si a momentelor când va avea loc vânzarea, pentru ca aceste lucruri nu sunt obligații ci drepturi discreționare pe care Guvernul si le-a dat singur prin O.G. nr. 55/2003. Pe de alta parte, întrucât obligația din dispozitivul deciziei - titlu executoriu este de a pune în aplicare disp. art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, se presupunea ca Guvernul sa dea, prin hotărârea la care fusese obligat, Normele de aplicare a legii, în concret procedura si condițiile vânzării acțiunilor către salariați, lucru pe care debitorul nu 1-a făcut, nici în tot si nici în parte. Pentru aceste motive s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv ca hotărârea primei instanțe a fost data cu inculcarea sau aplicarea greșită a normei legale de drept material care trebuia pusă în executare - art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003. În continuarea motivelor de recurs, s-a arătat că obiectivul avut în vedere la adoptarea hotărârii de guvern, vânzarea acțiunilor către salariați, nu a fost atins prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, față de neelaborarea normelor de aplicare. Totodată, termenul stabilit în H.G. pentru finalizarea vânzării acțiunilor către salariați - 31.12.2023 - s-a împlinit fără ca măcar vânzarea acțiunilor să înceapă iar nicidecum sa se finalizeze, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. S-a arătat și că soluția pronunțată de instanța de executare în sentința recurată este nelegală, raportat la faptul ca H.G. nr. 746/2022 a fost anulată prin sentința civila nr. 145/13.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin nerecurare. Nu se pot primi concluziile instanței de fond, cu privire la caracterul de act administrativ individual a H.G. nr. 746/2022, drepturile fiecărui reclamant din dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunțată Decizia ICCJ nr. 2370/08.05.2019 care constituie titlul executoriu, fiind identice. Astfel, soluția de anulare definitivă și integrală a H.G. nr. 746/2022, pronunțată în dosarul nr. x/2023, produce efecte în privința pachetului de acțiuni de 8% stabilit prin lege, deci și în privința recurentului - reclamant, conform art. 124 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Motivul de recursul se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Or, actul administrativ pe care debitorul Guvernul României îl prezintă ca fiind o executare a obligației stabilite în sarcina sa prin Decizia ICCJ nr. 2370/08.05.2019 a încetat sa existe (a fost anulat), astfel că debitorul nu a executat, nici măcar în parte, obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu. S-a solicitat admiterea recursului, urmând a se constata că debitorul nu a executat obligația stabilită prin titlul executoriu, admiterea cererii de executare silită și obligarea debitorului autoritate publică la plata către reclamant a unei penalități pe zi de întârziere până la executare, astfel cum s-a cerut prin cererea de executare. S-a solicitat, de asemenea, amendarea Prim-ministrului cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligației. S-au cerut cheltuieli de judecată atât în primă instanță, cât și în recurs, pe cale separată.
Apărările formulate în cauză Intimații - pârâți Guvernul României și Prim - ministrul României au depus întâmpinare, prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca tardiv formulat, excepție respinsă în ședință publică. Pe fondul recursului, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, apreciindu-se că dispoziția instanței din Decizia nr. 2370/2019 a fost adusă la îndeplinire prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.
Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B..A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte menționează că acest motiv de nelegalitate este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Însă, invocarea în termeni generali a acestui motiv de casare, așa cum s-a întâmplat în litigiul pendinte, fără indicarea concretă a împrejurărilor circumscrise, nu este suficientă pentru ca instanța de control judiciar să procedeze, din oficiu, la identificarea eventualelor cauze sau aspecte care atrag incidența acestuia în cauză, astfel că nu constituie în sine o motivare a recursului. Prin urmare, motivul de casare menționat nu este incident în cauză. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale s-a invocat faptul că obiectivul avut în vedere la emiterea hotărârii de guvern nu a fost atins, aspect care ce va fi încadrat de către instanță în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și analizate ca atare în cele ce urmează. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997: "Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." În cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele: "ART. 1 (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. ART. 2 În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat. Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, se constată că debitorul Guvernul României prin emiterea acestui act administrativ și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză. Din analiza dispozitivului deciziei menționate, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022. În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea B. - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 08 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii". Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege: "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..". Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de actiuni ale OMV B..A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, anterior judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanță, cu corecta aplicare a legii, a reținut că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea B. - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Salariații B. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului". Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022. Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023). În ceea ce privește pretinsa nerespectare a dispoziției instanței de a se realiza vânzarea "la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea prețului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătorești, deoarece dispozițiile art. 1234 C. civ. permit determinarea prețului prin raportare la un factor de referință, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la prețul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat esențial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Cu privire la prețul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligația stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referință, care se presupune că va fi respectat în momentul vânzării efective. Prin urmare, în ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare"). Având în vedere că, la data de 08 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu decizia nr. 2370/2019 definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reține că la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reținând prima instanță că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu. Astfel, cu corecta aplicare a legii, prima instanță a reținut că aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu mai sunt necesare în condițiile care chiar anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă; obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului și, prin urmare, aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile. Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3). Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâtului nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută". Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor OMV B..A. Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020. Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat. Cât privește invocarea de către recurentul-reclamant a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că în procedura de executare reglementă de art. 24 din Legea nr. 554/2004, invocarea autorității de lucru judecat a chiar titlului executoriu este logic și juridic exclusă, întrucât puterea lucrului judecat constituie premisa executării și se valorifică prin însăși punerea în executare a hotărârii, nu ca un mijloc de apărare suplimentar în cadrul executării. A mai invocat recurentul reclamant, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., faptul că prin sentința civilă nr. 145/13.09.2023 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în cauza 98/42/2023, definitivă prin nerecurare, a fost anulată H.G. 746/08.06.2022, împrejurare care vizează, de asemenea, modalitatea de aplicare și interpretare a dispozițiilor speciale prevăzute de art. 24 și următoarele din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește caracterul H.G. nr. 746/8.06.2022, nu pot fi reținute susținerile recurentului asupra caracterului de act normativ. Actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte. Cu alte cuvinte, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce. Așa cum a reținut și prima instanță, hotărârea din speță are caracteristicile unui act administrativ individual, pentru că urmărește stabilirea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept. H.G. nr. 746/2022 nu doar că a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești, care prin natura ei vizează un raport juridic cu subiecți determinați, respectiv a deciziei civile nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, însă subiecții acesteia sunt determinați prin chiar denumirea actului, privind cotele procentuale ce urmează a fi achiziționate de salariații Societății "OMV B." - S.A. În această situație, devin incidente dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Așadar, efectele unei hotărâri judecătorești sunt guvernate de principiul relativității, acestea producându-se exclusiv între părțile litigiului. Referitor la efectele sentinței civile menționate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, din moment ce H.G. nr. 746/08.06.2022 intră în categoria actelor administrative cu caracter individual, iar reclamantul din prezentul dosar nu a fost parte în respectiva cauză. Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită. Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1418 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.