Decizia nr. 399/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 14 ianuarie 2026 sub nr. dosar x/2026, contestatorul Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimații A., B. și C., a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1787/2025 aflat pe rolul B.E.J.A. D. și E., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare. În drept, a invocat art. 719 alin. (7) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 443 din 14 ianuarie 2026, instanța sesizată, în raport cu dispozițiile art. 719 alin. (1) coroborat cu art. 714 C. proc.

civ., precum și cu cele statuate prin deciziile pronunțate în interesul legii nr. 27/2021 și nr. 20/2021 și față de împrejurarea că prin încheierea din 04 decembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Judecătoria Tulcea a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. 1787/2025 în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 344 din 28 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2002, a conchis că instanța competentă să soluționeze cererea de suspendare provizorie a executării silite este Judecătoria Tulcea, în considerarea principiului unicității instanței de executare. În consecință, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite în favoarea Judecătorei Tulcea.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorei Tulcea la 23 ianuarie 2026 sub același număr. Prin sentința civilă nr. 397 din 09 februarie 2026, această instanță a apreciat că instanța sesizată a făcut abstracție de dispozițiile art. 719 alin. (7) și cele ale art. 127 C. proc. civ. și parțial de decizia pronunțată în interesul legii nr. 20/2021 și a reținut că această decizie nu este incidentă întrucât Judecătoria Tulcea a încuviințat executarea silită într-o procedură necontencioasă, fără a putea fi avută în vedere, la acel moment, calitatea pe care părțile o au în cauză; dacă s-ar da curs considerentelor instanței de trimitere, dincolo de faptul că în toate cazurile de executare silită în care părți sunt instanțele ar fi nesocotite regulile de procedură înscrise în art. 127 C. proc.

civ., ar însemna ca Tribunalul Tulcea, în apel, să judece propria cerere, în calitate de contestator, în contradictoriu cu o parte din angajații săi, în calitate de intimați. Prin urmare, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea, a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect suspendare provizorie executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu cauza și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. 3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 18 februarie 2026 sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, pentru următoarele considerente: Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie cererea prin care contestatorul Tribunalul Tulcea a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1787/2025 aflat pe rolul B.E.J.A. D. și E., până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestație la executare ce face obiectul aceluiași dosar de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, aceasta putându-se solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. În completare, alin. (7) al aceluiași text de lege prevede că, dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Analiza acestor texte de lege reflectă că atât suspendarea executării silite, cât și suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se soluționează de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare, având în vedere caracterul incidental al acestor cereri față de acțiunea principală reprezentată de contestația la executare. Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

prevăd că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar cele înscrise în alin. (3) al aceluiași articol statuează că revine instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. În speță, instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 344 din 28 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2021, respectiv Judecătoria Tulcea - prin încheierea din 04 decembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025.

Înalta Curte notează că o dată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, scopul urmărit de legiuitorul fiind acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanței de executare, pentru a elimina procedurile paralele și contrazicerile între hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestora. Deși potrivit art. 622 alin. (2) C. proc. civ. executarea silită începe o dată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Prin urmare, elementul care condiționează sine qua non întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite. În acest sens, se impune a fi amintite cele statuate în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv că "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare". De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022, că ulterior dezlegărilor date de aceasta prin decizia nr. 20/2021, instanțele de judecată nu vor mai putea face abstracție de considerentele care au justificat pronunțarea acestei decizii menite să unifice jurisprudența divergentă existentă anterior în ceea ce privește determinarea instanței de executare.

Ca atare, Înalta Curte impune concluzia că deciziile pronunțate în interesul legii nr. 20/2021 și nr. 27/2021 sunt aplicabile în cauză, întrucât ele stabilesc instanța competentă pentru orice incident intervenit în cursul executării silite, cum este și cazul suspendării provizorii a executării silite. În ceea ce privește reținerea Judecătoriei Tulcea referitoare la incidența competenței prevăzute de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, în considerarea caracterului facultativ al competenței prevăzute de aceste dispoziții legale, că aceasta putea fi aleasă cu ocazia stabilirii instanței de executare.

Or, atât timp cât creditorii nu s-au prevalat de aceste prevederi, ci au ales să introducă cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Tulcea, se înțelege că au ales să aibă încredere și să accepte o prezumată imparțialitate obiectivă a acelei instanțe, renunțând la facultatea oferită de legiuitor, aceea de a se adresa unei instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată. Prin urmare, așa cum s-a menționat supra, din moment ce a fost stabilită instanța de executare, în speță Judecătoria Tulcea, aceasta este instanța de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuționale. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2026.