Decizia nr. 390/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 844/2019 a Tribunalului Iași

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 4 iunie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei UAT Comuna Țibana la plata sumei de 657.934 euro sau echivalentul în RON al acestei sume la cursul de schimb BNR EURO/RON în vigoare la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului înscris în cartea funciară nr. x a comunei Țibana, pentru perioada 1 august 2015 - 31 mai 2018, precum și obligarea la plata sumei de 19.351 euro pe lună sau echivalentul în RON al acestei sume la cursul de schimb BNR euro/Ron în vigoare la data plății cu titlu de despăgubiri, pentru lipsa de folosință a aceluiași imobil, pentru perioada cuprinsă între data de 1 iunie 2018 și data la care va avea loc predarea către reclamant a posesiei bunului imobil, cu cheltuieli de judecată. Primul ciclu procesual

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 844 din 7 iunie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Țibana, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 678 din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 844 din 7 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a anulat-o în parte. A fost trimisă spre rejudecare acțiunea reclamantului având ca obiect ocuparea fără drept a imobilului de către pârât în temeiul art. 1.357 din C. civ. și a fost păstrată dispoziția privind respingerea acțiunii întemeiată pe art. 563 alin. (1) din C. civ. Al doilea ciclu procesual

Sentința pronunțată în primă instanță În rejudecare, prin sentința nr. 919 din 22 iulie 2020, Tribunalul Iași - secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Țibana, ca neîntemeiată, și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Deciziile pronunțate în apel Prin decizia nr. 104 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Iași - secția civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 919 din 22 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a anulat-o, stabilind termen de judecată la 5 aprilie 2021, pentru evocarea fondului. Prin decizia civilă nr. 347 din 26 septembrie 2024, Curtea de Apel Iași - secția civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Țibana. A obligat pe pârâtă să îi plătească reclamantului suma de 137.937 euro, echivalent în RON la data plății, și suma de 37.226 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursurile formulate în cauză 6.1. Motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant A. Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a susținut încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 254 - 258 și art. 261 alin. (1) pct. 5 din același cod., referitoare la administrarea și aprecierea probelor, prin ignorarea nejustificată a mai multor expertize relevante din cauză, respectiv: expertiza judiciară întocmită de prof. B. (2018), desemnat de instanță, care a stabilit chiria la 18.000 euro/lună, necontestată de pârâtă; expertiza judiciară C., care a stabilit chiria la 9.000 euro/lună, necontestată de reclamant; expertiza de parte întocmită de prof. D., care a indicat o chirie de 19.000 euro/lună, fundamentată pe valori reale de piață; expertiza consultativă E., care a stabilit o chirie de 3.000 euro/lună, fără fundament economic coerent, însă acceptată de instanță fără justificare. A susținut că instanța nu a realizat nicio analiză logică, comparativă sau critică a acestor valori divergente și că, în mod arbitrar, a înlăturat expertiza judiciară prof. B. și opinia expertului consultant prof. D., deși acestea reflectau realitatea pieței și ofertele existente anterior promovării acțiunii. Prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține contradicții flagrante, întrucât expertizele nu sunt analizate comparativ, iar alegerea valorii de 3.000 euro/lună nu este justificată. S-a arătat că această omisiune echivalează cu o motivare aparentă, contrară jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind invocate hotărârile CEDO pronunțate în cauzele Hirvisaari contra Finlanda și Moreira Ferreira contra Portugalia, precum și deciziile ÎCCJ nr. 3109/2019 și nr. 923/2021. Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material privind repararea prejudiciului. Recurentul-reclamant a arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) din C. civ., întrucât a acordat despăgubiri exclusiv în limita sumei stabilite printr-o expertiză nefundamentată, ignorând valorile de piață și ofertele concrete demonstrate prin celelalte expertize, deși prejudiciul trebuie reparat integral, incluzând atât pierderea efectivă, cât și câștigul nerealizat. De asemenea, a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 451 - 453 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată, întrucât, deși a dovedit cheltuieli totale de judecată în cuantum de 120.000 RON, instanța a acordat doar suma de 37.000 RON, fără nicio justificare, cu încălcarea obligației legale de motivare, fiind invocată decizia nr. 924/2021 a instanței supreme. Recurentul-reclamant a criticat și neanalizarea actului notarial autentic încheiat între UAT Țibana și societatea F. S.R.L., prin care s-a stipulat că suma de 800.000 RON reprezintă chirie în ipoteza neîncheierii vânzării, deși acest înscris beneficiază de forță probantă deplină, potrivit art. 1270 și art. 1169 din C. civ. În aprecierea sa a fost încălcat principiul nediscriminării, reglementat de art. 16 din Constituția României, întrucât instanța a stabilit în mod discriminatoriu cuantumul chiriei la 3.000 euro/lună pentru imobilul său, deși, în aceeași perioadă, primarul unității administrativ-teritoriale pârâte a închiriat o hală aflată la mică distanță, proprietate personală, la un preț de 10 euro/mp, care, raportat la suprafața imobilului reclamantului, ar fi echivalat cu peste 18.000 euro/lună. S-a arătat că această diferență semnificativă de tratament, în lipsa unei justificări obiective și rezonabile, reprezintă o discriminare indirectă, contrară art. 16 din Constituția României. Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârii cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru folosința imobilului și reducerea motivată a cheltuielilor de judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Nu au fost identificate motive de ordine publică. Prin cererea comunicată la 15 iulie 2025, recurentul-reclamant A. a precizat că solicită casarea parțială a deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare pentru motivele expuse la punctul I din cererea de recurs, respectiv: "reținerea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere vechimea dosarului (2018-2025), complexitatea cauzei și necesitatea unei soluționări într-un termen rezonabil, conform art. 6 paragraful 1 din CEDO." În cuprinsul cererii depuse prin serviciul registratură la 10 iulie 2025, odată cu depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, recurentul-reclamant A. a învederat următoarele: precizări prealabile privind obiectul recursului, cerere subsidiară de reținere a cauzei, motivele de recurs și concluzii. 6.2. Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă UAT Comuna Țibana Recurenta-pârâtă a criticat soluția ca fiind nelegală, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici: Cuantumul despăgubirilor pentru lipsa de folosință este eronat stabilit, instanța de apel apreciind în mod corect că nu pot fi primite concluziile unor expertize care nu țin seama de caracteristicile concrete ale imobilului (amplasare în extravilanul comunei Țibana, zonă izolată, lipsă interes investițional), însă recurenta susține că nici valoarea stabilită prin expertiza consultantului și preluată de instanță nu reflectă realitatea economică locală. Evaluarea chiriei a fost realizată prin raportare la valori actuale, deși perioada pentru care se solicită despăgubiri este 3 noiembrie 2016-27 august 2019, ignorând evoluția ascendentă a pieței chiriilor în ultimii ani, demonstrată inclusiv prin date Eurostat, ceea ce conduce la supraevaluarea prejudiciului. Instanța nu a avut în vedere gradul efectiv de ocupare a imobilului, deși, începând cu 20 martie 2019, Primăria Țibana a utilizat doar parțial imobilul (doar parterul, fără holul principal și scările de acces), iar din terenul aferent doar 131 mp, în comun cu reclamantul, aspecte care impuneau eliminarea din calcul a suprafețelor neocupate. Nu a fost analizată natura reală a spațiilor utilizate, în special subsolul/demisolul, spațiu nelocuibil, folosit exclusiv pentru depozitarea lemnelor de încălzire, fapt confirmat de înscrisuri și fotografii aflate la dosar. Este contestată însăși legitimitatea despăgubirilor, recurenta susținând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina UAT Comuna Țibana, în lipsa unei fapte culpabile, a relei-credințe sau a dovedirii caracterului nelegitim al posesiei, amintind că două instanțe anterioare au respins pretenții similare ca neîntemeiate. Conduita procesuală a reclamantului este calificată ca abuzivă, acesta recurgând la toate căile legale după dobândirea imobilului, reținând fără drept bunuri și documente aparținând primăriei, în timp ce impută recurentei ocuparea spațiului și pretinde despăgubiri. În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, apreciind că instanța de apel a interpretat greșit normele privind răspunderea civilă delictuală și a stabilit nelegal despăgubiri pentru lipsa de folosință. Nu au fost identificate motive de ordine publică.

Apărările formulate în cauză Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta UAT Comuna Țibana, prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant a fost comunicată recurentei-pârâte UAT Comuna Țibana la 7 iulie 2025, conform procesului-verbal de la fila x, însă această parte nu a depus întâmpinare.

Procedura de filtrare a recursurilor În cuprinsul raportului întocmit de magistratul-asistent s-au reținut următoarele: decizia curții de apel este susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului; recursurile sunt semnate, legal timbrate și declarate în termenul de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. criticile formulate de recurentul-reclamant, respectiv de recurenta-pârâtă, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează aspecte legate de aprecierea probelor, stabilirea situației de fapt și cuantumul despăgubirilor sau al cheltuielilor de judecată, chestiuni care țin de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea acesteia; în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru urmează a aprecia asupra încadrării criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin rezoluția din 11 decembrie 2025 s-a stabilit termen la 26 februarie 2026, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru analiză admisibilității în principiu a recursurilor. Raportul a fost comunicat părților la 5 și 8 ianuarie 2026, conform dovezilor de la dosarul de recurs. Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport, solicitând admiterea în principiu a recursului pe care l-a declarat, întrucât susținerile sale vizează aspecte de nelegalitate subsumabile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția nulității recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. II.1. Examinând motivele de recurs din cererea formulată de reclamantul A. în termen legal, respectiv la 30 mai 2025, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 C. proc. civ., întrucât, deși susținerile au fost formal circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același cod, acestea nu relevă veritabile critici de nelegalitate, ci tind, în realitate, la reevaluarea probelor administrate, la reaprecierea situației de fapt și la stabilirea unui alt cuantum al despăgubirilor și al cheltuielilor de judecată, ceea ce excedează limitelor controlului de legalitate propriu recursului. Astfel, susținerile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la ignorarea unor expertize, la pretinsa lipsă a unei analize comparative a acestora și la preferarea nejustificată a uneia dintre lucrările de specialitate, nu vizează încălcarea unor norme de procedură privind administrarea probelor, ci exprimă nemulțumirea recurentului față de modul în care instanța de apel a apreciat forța probantă a expertizelor și a valorificat concluziile acestora. Întrucât tind la o nouă evaluare a materialului probator, asemenea critici nu pot fi examinate în recurs. Nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite, deoarece recurentul-reclamant nu evidențiază lipsa motivării, existența unor motive contradictorii ori a unor considerente străine de natura cauzei, ci reproșează, în esență, faptul că instanța nu a justificat, în accepțiunea sa, suficient opțiunea pentru valoarea de 3.000 euro/lună și nu a analizat în sensul dorit actul notarial autentic invocat. Înalta Curte constată că aceste susțineri privesc, în realitate, tot modalitatea de apreciere a probelor și concluzia factuală a instanței asupra întinderii prejudiciului, iar nu un viciu de motivare în sensul motivului de nelegalitate menționat. De asemenea, nici invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu conferă criticilor caracterul unor veritabile motive de nelegalitate, câtă vreme recurentul-reclamant nu pune în discuție o greșită interpretare ori aplicare a dispozițiilor art. 1357 și art. 1385 alin. (1) din C. civ. la situația de fapt reținută, ci contestă chiar această situație de fapt, susținând că prejudiciul trebuia evaluat prin raportare la alte expertize, la alte valori de piață și la alte repere comparative. Se observă că, deși a făcut trimitere la dispozițiile art. 1270, art. 1.169, art. 1357 și art. 1385 alin. (1) din C. civ., față de modul în care recurentul-reclamant a formulat aceste critici, Înalta Curte constată că se contestă modul de interpretare a probelor, partea fiind nemulțumită că instanța de apel nu a acordat forță probantă deplină actului notarial autentic, respectiv că a ignorat ofertele concrete și valorile de piață demonstrate de celelalte expertize. Înalta Curte reține că nemulțumirile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății pe calea recursului. Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, obiectul și scopului recursului fiind reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Criticile referitoare la cheltuielile de judecată, prin care recurentul-reclamant reproșează instanței de apel că, deși a dovedit cheltuieli totale în cuantum de 120.000 RON, i-a fost acordată doar suma de 37.000 RON, nu pun în discuție interpretarea și aplicarea prevederilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., ci exprimă nemulțumirea părții față de aprecierea instanței asupra întinderii cheltuielilor de judecată ce se impun a fi suportate de partea adversă. În această privință, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte a statuat, cu caracter obligatoriu, că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". S-a reținut, în considerentele aceleiași decizii, că stabilirea cheltuielilor de judecată presupune "o analiză a unor aspecte de fapt", realizată prin raportare la complexitatea cauzei, activitatea efectivă a apărătorului, valoarea obiectului pricinii și circumstanțele concrete ale litigiului, fiind, așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate. În consecință, critica recurentului, circumscrisă exclusiv cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, nu poate fi analizată în recurs, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește susținerile întemeiate pe pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, recurentul-reclamant urmărește reconsiderarea elementelor factuale avute în vedere de instanța de apel la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. Totodată, se constată că în cuprinsul cererii depuse prin serviciul registratură la 10 iulie 2025, odată cu depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, recurentul-reclamant A. a învederat următoarele: precizări prealabile privind obiectul recursului, cerere subsidiară de reținere a cauzei, motivele de recurs și concluzii. Aceste motive au fost formulate/reiterate după împlinirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., motiv pentru care nu vor fi analizate de Înalta Curte. Termenul de declarare și motivare a căii de atac a început să curgă, conform art. 485 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 468 alin. (3) din C. proc. civ., de la comunicării hotărârii - 6 mai 2025, astfel că ultima zi pentru motivarea căii de atac a fost 6 iunie 2025. Criticile formulate după expirarea termenului în care recursul putea fi motivat sunt lovite de nulitate potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziție specială care este în acord cu regula generală instituită de art. 185 alin. (1) teza finală privind sancționarea actelor de procedură efectuate peste termen. Față de considerentele expuse, reținând că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de reclamantul A.. II.2. Examinând criticile formulate de recurenta-pârâtă U.A.T. Comuna Țibana, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu toate că au fost formal întemeiate pe acest text de lege. Astfel, susținerile referitoare la caracterul pretins eronat al cuantumului despăgubirilor pentru lipsa de folosință, la nerelevanța expertizelor, la faptul că valoarea chiriei nu ar reflecta realitatea economică locală, la pretinsa raportare a evaluării la valori actuale, iar nu la cele corespunzătoare intervalului 3 noiembrie 2016 - 27 august 2019, precum și la omisiunea de a se ține seama de gradul efectiv de ocupare a imobilului ori de natura unor spații utilizate, vizează, în realitate, premisele factuale ale raționamentului judiciar și modul de apreciere a materialului probator administrat în cauză. Or, pe calea recursului nu poate fi obținută reevaluarea probelor și nici stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, controlul exercitat de instanța supremă fiind unul de legalitate, iar nu de temeinicie. De asemenea, nici susținerile referitoare la neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina recurentei-pârâte, în lipsa unei fapte culpabile, a relei-credințe ori a caracterului nelegitim al posesiei, nu relevă o veritabilă critică de nelegalitate, ci tind la o nouă examinare a situației de fapt și a concluziilor desprinse de instanța de apel din ansamblul probator. Simpla invocare a dispozițiilor de drept material privind răspunderea civilă delictuală nu este suficientă pentru încadrarea criticilor în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme argumentația recurentei-pârâte este construită nu pe indicarea unei erori de interpretare a normei juridice aplicabile, ci pe contestarea modului în care instanța a stabilit existența prejudiciului, întinderea acestuia, suprafața avută în vedere și împrejurările concrete ale folosinței imobilului. În același registru se înscriu și susținerile privind conduita pretins abuzivă a reclamantului, deoarece reprezintă simple apărări de fond, fără corespondent într-o critică veritabilă de nelegalitate a hotărârii recurate. Față de considerentele expuse, reținând că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Țibana.