Decizia nr. 2116/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, în data de 01.07.2020, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciile survenite în urma afectării dreptului la imagine, a reputației și dreptului la viață intimă și privată, ca urmare a afirmațiilor defăimătoare la adresa reclamantului în cuprinsul campaniei de presă inițiate împotriva reclamantului, prin intermediul mass-media, respectiv a canalului C. și în mediul online, pe site-ul realitatea.net, în cadrul emisiunilor realizate de acesta și a intervențiilor sale în cadrul emisiunilor postului C.; obligarea pârâtului să înceteze prezentarea în mass-media (presă scrisă, TV sau presă online) a informațiilor privind viața privată, activitatea profesională și personală a reclamantului și ale societăților în cadrul cărora deține participații, în legătură cu activitatea acestora; obligarea pârâtului, pe viitor, la interzicerea de a difuza/prezenta în mass-media (presă scrisă, televiziune, internet) a programelor de tip dezbatere sau a știrilor referitoare la situația personală, familială și profesională a reclamantului și a societăților în cadrul cărora deține participații, în legătură cu activitatea acestora; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea pronunțată pe primele 5 site-uri de internet din România; obligarea la redarea de către pârât, pe cheltuiala sa, a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de judecată în 3 ziare de largă circulație. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, 73, 74, 75 C. civ., art. 252-253 coroborate cu art. 1.349 C. civ., art. 1.357 și urm. C. civ., art. 1.373 C. civ., art. 192 și 194 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1806/17.12.2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, cu titlul de despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâtul la publicarea dispozitivului hotărârii în 3 ziare de largă circulație, cu menționarea doar a numelor părților și excluderea celorlalte date cu caracter personal ale părților și a completului de judecată; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată; a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 914A/2023 din 07.06.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței; a admis apelul pârâtului împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii în tot a acțiunii, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., reclamantul, prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței tribunalului. - Printr-o primă susținere, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat neanalizarea, de către instanța de apel, a conținutului fiecărei afirmații imputate intimatului, precum și aprecierea, în mod contradictoriu, asupra lipsei caracterului ilicit al acestora, cu consecința reținerii neîntrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale stabilite de art. 1.349-1.357 C. civ., prin raportare la art. 72-73 din același cod. Astfel, afirmă recurentul că, în speță, se impunea analiza cauzei atât din perspectiva faptelor prejudiciabile, cât și al încadrării afirmațiilor în categoriile acuzații de fapt și judecăți de valoare. În acest sens, arată că până și faptele reținute, dacă ar fi fost analizate corect din perspectiva conținutului, circumstanțelor și naturii acestora, prin raportare la lipsa oricărei baze factuale și tonul vădit denigrator, ar fi întrunit condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. În consecință, afirmă că în mod eronat nu s-a observat lipsa oricărei baze factuale pentru acuzațiile aduse, precum și că unele din afirmații nu pot fi calificate ca judecăți de valoare. Ulterior redării, sub forma citării, a unora dintre considerentele instanței anterioare, partea recurentă a arătat că instanța de apel era obligată să analizeze fiecare afirmație personală a intimatului, formulată la adresa reclamantului, precum și restul afirmațiilor defăimătoare ale celorlalți participanți din cadrul emisiuni, neputând opera o cauză de exonerare a răspunderii jurnalistului, sens în care afirmă ca fiind încălcate prevederile art. 30 alin. (8) din Constituția României. De asemenea, precizează că instanța anterioară a interpretat eronat conținutul și natura faptelor delictuale, ce rezultă din înscrisurile aferente transcriptelor emisiunilor, apreciind greșit că o parte din afirmațiile în cauză nu aparțin pârâtului, indicând, în acest, existența unei motivări străine și contradictorii a hotărârii. Invocă, totodată, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, ale cărei considerente le expune exhaustiv, făcând trimitere, totodată, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, arată că, în mod corect, a reținut prima instanță că "afirmațiile pârâtului prezintă acuzații concrete la adresa reclamantului, iar nu simple judecăți de valoare, în condițiile în care acuzațiile la adresa reclamantului sunt de natură gravă, puteau afecta reclamantul în exercitarea obligațiilor sale și puteau prejudicia reputația sa", respectiv că, în mod nefondat, a apreciat curtea de apel că "aceste acuzații reprezentau, în viziunea tribunalului, afirmarea unor fapte în legătură cu care pârâtul nu a prezentat dovezi relevante ori cel puțin un minim fundament factual". Ulterior redării, pe larg, a considerentelor sentinței tribunalului și a expunerii unor considerații generale privitoare la aplicabilitatea art. 10 alin. (2) din Convenție și în cazul jurnaliștilor, în sensul că ziariștii sunt ținuti de aceleași îndatoriri și atunci când redau conținutul unor articole apărute în alte publicații sau afirmații asumate în mod public de către alte persoane, recurentul a arătat că împrejurarea că articolele incriminate au fost preluate din postările unor alte persoane nu îl exonerează pe intimat de îndatoririle și responsabilitățile prevăzute de art. 10 din Convenție, printre care și acela de a respecta dreptul la o bună reputație, garantat de art. 8 din Convenție. Din această perspectivă, invocând că aspectele infirmate în cauză nu au făcut obiectul unei motivări complete și fundamentate a curții de apel, care, astfel, a desconsiderat situația premisă de facto, recurentul a indicat, întemeindu-se pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea, de către instanța anterioară, a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În continuare, partea a indicat că în mod greșit a reținut instanța de apel că alegațiile intimatului conțin, în același timp, afirmarea unor fapte concrete și, în egală măsură, judecăți de valoare, în scopul exagerării, având în vedere că niciuna dintre aceste afirmații nu a fost susținută de probe, motiv pentru care acestea nu pot fi primite ca judecăți de valoare, ci ca acuzații aduse reclamantului. În dezvoltarea susținerilor, recurentul a precizat că instanța de apel a omis să analizeze circumstanțele formulării acestora, grefate pe un conflict și pe o campanie virulentă media în ceea ce îl privește, de notorietate, și care nu poate fi contestată. Menționează, astfel, că, în sprijinul acestor afirmații, nu s-a adus probațiunea necesară, ci, dimpotrivă, prin înscrisurile administrate, reclamantul a făcut dovada respectării procedurilor de achiziții specifice Catalogului electronic. Pe cale de consecință, arată că nu se putea face abstracție de conflictul mediatic generalizat, declanșat împotriva sa de către trustul media din care face parte intimatul, aspect care a condus la promovarea mai multor acțiuni civile. De asemenea, menționează că instanța de apel a procedat la o eronată apreciere a distincției dintre fapte și judecăți de valoare. - Reluând susținerile anterioare, partea, invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2022 se impune, cu autoritate de lucru judecat, atât sub aspectul caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtului, cât cu privire la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru faptele reținute și imputate intimatului. Susține, în acest sens, că și faptele pârâtului din prezenta cauză se regăsesc în cuprinsul acelora pentru care s-a dispus atragerea răspunderii societății titulare de licență, prin decizia nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Astfel, arată că se impune înlăturarea, prin efectul res judicata, a considerentelor deciziei recurate care contravin, cu privire la faptele analizate, celor ale hotărârii anterior menționate. - A mai indicat recurentul și constatarea, în mod eronat, de către instanța de apel, în ceea ce privește afirmația "Acesta este domnul A., un medic care și-a făcut studiile în Federația Rusă, la <mama> Rusia", că, deși nu poate fi reținută o bază factuală, această afirmație este cea mai puțin relevantă în ansamblul faptelor imputate de către reclamant, neputând fi socotită drept o "acuzație" adusă reclamantului. Astfel, arată că instanța de apel nu observă că scopul afirmației este unul străin de o simplă judecată de valoare și că aceasta are o relevanță extremă în contextul dialogului din emisiune privind acuzațiile de spionaj și de apartenență la serviciile secrete străine. Așadar, menționează că această afirmație nu putea fi calificată ca fiind una lipsită de relevanță, cât timp o astfel de acuzație este echivalentă unor infracțiuni. Mai arată, referindu-se la afirmațiile "este un abonat la banul public", "doctor abonat la stat: zeci de licitații servite", "opt firme, majoritatea zero angajați", "sediile nu au firmă, logo, practică a firmelor paravan ale serviciilor secrete", că este evident caracterul lor acuzator, fiind de natură a induce ideea că recurentul își desfășoară activitatea profesională prin acte de natură a intra în conținutul unor fapte penale. - Printr-o altă critică, recurentul a invocat greșita reținere, de către instanța de apel, ca suficientă a declarației martorului D., în condițiile în care aceasta avea obligația de a o trata cu limitele de subiectivism impuse de art. 315 C. proc. civ., dată fiind relația de colegialitate a acestuia cu intimatul, respectiv de prepușenie cu trustul C., dar și relația de dușmănie în raport cu recurentul, având în vedere soluția de obligare a sa, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 5.000 euro, prin sentința nr. 928/31.05.2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020. - În continuare, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurentul a invocat interpretarea eronată, de către curtea de apel, a legislației din materia achizițiilor publice, instanța neapreciind corect situația de fapt, constând în activitatea societăților reclamantului, supusă reglementarilor achizițiilor directe din Catalogul electronic, în timp ce afirmațiile din cadrul emisunii au avut o bază factuală eronată, caracterul fals al acestora reieșind din conținutul documentelor oficiale emise de autoritățile publice cu competente în aceasta materie, omise în motivarea sa de către curte. Reiterând susținerile anterioară, arată că, în speță, a răsturnat, prin probațiunea administrată, fiecare afirmație formulată în cadrul emisiunii intimatului, demonstrând, prin înscrisurile depuse, că aceste activități au fost legale, în timp ce intimatul nu a făcut această probațiune. Precizează că aceeași critică o aduce și modalității în care a fost analizată, de către curte, atitudinea subiectivă a intimatului la data formulării acestor afirmații, reținându-se că "acesta s-a limitat în cauză la a semnala doar aspecte legate de achizițiile publice din sănătate într-o perioadă critică -perioada pandemiei". Afirmă ca fiind eronate, dar și contradictorii aceste constatări ale instanței de apel, având în vedere că, deși apreciază "caracterul inexact al acestora", consideră, fără temei, că și "dacă nu sunt exacte, afirmațiile pârâtului au avut o bază factuală care trebuie considerată suficientă". Arată, totodată, că, din probațiune, a reieșit contrariul, instanța nemotivând clar, coerent și în mod suficient acest considerent, înlăturând, de asemenea, nemotivat apărarea reclamantului. Precizează și că în mod eronat a apreciat instanța de apel, prin raportare la cauza Radio France si alții contra Franței, că afirmațiile intimatului reprezintă exagerări tolerabile și că acestea "sunt acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție și deci nesancționabile", respectiv că "afirmațiile pârâtului, conținând judecățile de valoare ale acestuia, trebuie considerate exagerări permise în contextul specific al cauzei." Or, Curtea de la Strasbourg a configurat principiul raportându-se la faptul că, "în situația în care analizează o acuzație de defăimare, elementul determinant trebuie să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care ar putea afecta reputația părții vătămate". În acest context, menționează că, din întreg contextul dialogului din cadrul emisiunii, reiese în mod clar că nu s-a acționat cu bună-credință de către intimat. Invocă și reținerea greșită, de către instanța de apel, a hotărârii pronunțate în cauza Bladet Tromsø și Stensaas contra Norvegiei având în vedere că elementul estențial la care s-a raportat Curtea Europeană a vizat caracterul necesar al comunicării, subsumat interesului public. Or, arată că, în speță, a invocat tocmai lipsa motivării caracterului de necesitate a satisfacerii interesului public al afirmațiilor. Precizează, totodată, că scopul afirmațiilor nu a fost doar unul de informare, ci de denaturare a realității și de defăimare a reclamantului, prin raportare la caracterul eronat, fals, al propagării în media a unor afirmații privind pretinse activități ilegale și, față de care, a făcut dovada caracterului lor licit. Totodată, recurentul afirmă că a demonstrat că sumele, activitățile economice și cifrele avansate în cadrul emisiunii nu au o bază factuală reală și că, de fapt, prin aceste afirmații s-a dorit a se induce un pretins monopol asupra activităților de achiziții publice, precum și că aceste activități profesionale ale recurentului ar fi ilegale. Or, în acest sens, afirmația intimatului "tot banul public este la el" nu poate conduce la altă concluzie, ceea ce demonstrează că, din nou, s-a apreciat eronat asupra caracterului ilicit al acestei afirmații. De asemenea, partea mai arată și că preluarea, în afara oricărei alte verificări din surse credibile, a unor afirmații aparținând unei alte persoane a cărei lipsa de credibilitate și moralitate trebuiau puse la îndoială nu îl exonerează de răspundere juridică pe intimat, care trebuia să impună și jurnalistului o manifestare de rezervă, o suspiciune rezonabilă și să observe că aceste afirmații nu pot primi caracter absolut și nici nu pot reprezenta o bază factuală suficientă, având un caracter îndoielnic, în lipsa altor dovezi. Menționează și că emisiunea în cauză nu este calificată ca fiind un pamflet, iar tonul "acid, ironic, exagerat", atât timp cât aduce atingere prerogativelor personal-nepatrimoniale ale drepturilor personalității nu reprezintă o condiție suficientă de natură să înlăture răspunderea delictuală a jurnalistului în cauză. Arată, în acest sens, că instanța a motivat respectiva "circumstanță atenuantă" a stilului moderatorului prin raportare la elemente străine de obiectul cauzei, care excedează cadrului procesual, ceea ce atrage, în opinia sa, incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv prin comparație cu maniera în care acesta realizează și prezintă alte emisiuni. Precizează, astfel, că instanța de apel nu a fost învestită cu analiza "specificului altor emisiuni", ci strict cu afirmațiile realizate în legătura cu persoana reclamantului și a acelora formulate în cadrul emisiunii în cauză. - Printr-o altă susținere, partea critică modalitatea în care a fost examinată, de către instanța anterioară, atitudinea subiectivă a intimatului în legătură cu afirmațiile formulate. Astfel, a arătat că în mod judicios a reținut tribunalul că vinovăția intimatului "a rezultat din întreg materialul probator, activitatea analizată neîndeplinind condițiile exercitării sale cu bună-credință, urmărind doar un scop șicanator și denigrator". De asemenea, menționează că interpretarea rezonabilă a afirmației intimatului, ca urmare a pretinderii faptului de a fi contactat telefonic recurentul (fără a se face această dovadă și fără a se auzi cel puțin o încercare de contactare telefonică) nu poate avea decât un caracter vexatoriu. Precizează ca fiind contradictorie și reținerea instanței de apel, care, deși apreciază că "tonul invitației era persiflator", consideră afirmațiile ca nefiind de natură a atrage răspunderea jurnalistului, putându-se circumscrie bunei-credințe, din moment ce a apreciat ca fiind veridică susținerea jurnalistului că l-ar fi contactat pe reclamant să "dezmintă", ceea ce, în opinia sa, atrage, de asemenea, incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Mai mult, însuși faptul că se susține că "i-a fost oferită reclamantului posibilitatea să dezmintă afirmațiile făcute cu privire la persoana sa și la activitatea firmelor sale chiar în cadrul în care acestea au fost făcute" nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei și nici de a-l exonera pe jurnalist de obligația manifestării decente, obiective și imparțiale, fără a acționa în modalitatea în care a înțeles să i se adreseze recurentului, prin afirmații cu conținut profund jignitor. Mai arată recurentul și că publicarea în spațiul public a unor informații și preluarea acestora în cadrul unui demers jurnalistic nu îl exonerează pe jurnalist de obligația de a verifica veridicitatea acestora, subsumat unei baze factuale. Din această perspectivă, apare ca nelegală reținerea instanței de apel, contrară prevederilor art. 2.2.2 din Codul deontologic european al jurnalistului. Astfel, consideră că în mod nelegal a reținut instanța de apel că "nu există niciun element care să configureze reaua-credință a pârâtului". Afirmă, totodată, că argumentul instanței de apel are și caracter contradictoriu, în condițiile în care, anterior, în cuprinsul considerentelor sale, a recunoscut acest caracter șicanator și denigrator, însă apreciază nefondat că acesta nu poate demonstra reaua-credință a pârâtului. Pe cale de consecință, solicită să se considere că aprecierile primei instanțe, în sensul că, prin afirmațiile făcute și conduita adoptată, pârâtul ar fi depășit limitele libertății de exprimare, sunt legale și temeinice. A mai arătat și că, în lipsa unei baze factuale, nu se poate aprecia că afirmațiile intimatului nu au depășit doza de exagerare și provocare admise de art. 10 din Convenție. În acest sens, a menționat și că fotografia sa a fost afișată permanent pe ecran în timpul emisiunii, precum și că afirmațiile intimatului, deși având un caracter vexatoriu, au fost desconsiderate de către instanța de apel, care a apreciat, nelegal, că acestea excedează caracterului ilicit al unor fapte delictuale. Afirmă ca fiind contradictorie reținerea instanței de apel în sensul că nu este sancționabilă expunerea mediatică a imaginii sale, fără a exista o fundamentare legală sau jurisprudențială în materie, în sprijinul unei astfel de argumentații. Menționează că reținerile instanței de apel sunt contrare jurisprudenței CEDO invocate, conform căreia "publicarea unei fotografii poate constitui așadar o ingerință în viața privată a unei persoane, chiar dacă aceasta este o persoană publică (...)". În acest sens, recurentul afirmă că nu întrunește condiția unei "persoane publice", având în vedere că este om politic, ceea ce demonstrează că nu se legitimează demersul juridic, nefondat și denigrator în privința sa, cu consecințe asupra dreptului său la imagine și a dreptului corelativ la viață intimă și privată. Arată, astfel, că are nu este o persoană publică, ci un om de afaceri privat, fără interferențe în sfera publică, aspect confirmat de probele aflate la dosar, precum și că jurisprudența CEDO condamnă publicarea unei fotografii cu imaginea unei persoane și a utilizării, respectiv a obținerii sale fără consimțământul acesteia. Totodată, susține ca fiind contradictorii și considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că "fotografia, fiind una neutră, strict de identificare a reclamantului, nu ar avea, în sine, potențial de afectare a imaginii acestuia", respectiv că "este adevărat că, prin intermediul acestei informații, publicul a putut face legătura între numele vehiculat în cadrul emisiunii și persoana reclamantului". - Precizează recurentul ca fiind eronate și reținerile instanței de apel cu privire la caracterul de interes general al subiectelor aduse în discuție în cadrul emisiunii "100%" din 04.05.2020. Faptul că un subiect este de actualitate nu înseamnă că o investigație jurnalistică trebuie să se transforme într-un act de inchiziție publică, fără o minimă bază factuală sau una eronată. O astfel de dezbatere nu se poate situa în afara obligațiilor legale și deontologice ale jurnalistului și, cu atât mai mult, se impune a fi subsumată unui interes legitim și al informării corecte a publicului, ceea ce exclude utilizarea unui ton jignitor. Menționează și că existența unor elemente de fapt anterioare, care au determinat realizarea emisiunii menționate, nu îl exonerează pe pârât de obligația de verificare a sursei jurnalistice și de a da dovadă de o minimă diligență în a aprecia asupra existenței unei baze factuale, indicând, totodată, cauza reală a campaniei mediatice desfășurate împotriva sa ca fiind reprezentată de un conflict societar. - Printr-o altă susținere, arată că reținerile instanței de apel în sensul că "afirmațiile pârâtului, de genul tot banul public e la el, sunt decelabile pentru oricine, fiind evident că nimeni nu ar fi putut lua această afirmație ca o informație și nu ca o exagerare menită să sublinieze un aspect care nu era lipsit de realitate" nu sunt însoțite de o motivare coerentă, clară și argumentată, aspect care, în opinia sa, ar atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Mai precizează și că, deși este evident caracterul jignitor al afirmațiilor intimatului, pe care îl recunoaște implicit, ulterior, în mod contradictoriu, instanța de apel apreciază că jurnalistul poate fi sancționat pentru folosirea de expresii batjocoritoare, umilitoare, degradante, dar nu poate fi sancționat pentru tonul "acuzator, ironic, sarcastic", apreciind, lipsit de motivare, că afirmațiile intimatului se includ în această categorie. De asemenea, susține ca fiind eronată reținerea instanței de apel în sensul că "sancționarea jurnalistului, în contextul speței, s-ar transforma într-o formă de cenzură, veritabilă și insidioasă, care să descurajeze orice fel de verificări sau dezvăluiri doar pentru că subiecții s-ar putea simți lezați pentru că au fost aduși în discuția publică sau pentru că imaginea lor ar putea avea de suferit." Arată, în acest sens, că nu dezvăluirea este cauza sancționării jurnalistului, atât timp cât aceasta este subsumat unui interes legitim, ci modalitatea în care este făcută public și lipsa dovedirii efectuării diligențelor și a existenței unei minime baze factuale care să confere veridicitate acestor informații. - Printr-o altă susținere, partea, reiterând criticile formulate prin memoriul de apel, menționează că pârâtul nu a depus nici măcar diligențe minime și a acționat cu rea-credință și cu unicul scop de a-l defăima reclamant. Reluând criticile formulate în calea de atac anterioară, recurentul a arătat că pârâtul a urmărit efectul denigrator al afirmațiilor, subsumabile unor delicte de presă. Caracterul vătămător al faptelor afirmate rezidă din forma în care a fost adusă informația la cunoștința publicului, tonul utilizat fiind unul denigrator, fie persiflator sau de amenințare, astfel că transpare intenția de a aduce atingere imaginii recurentului, sens în care face trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Tot astfel, expunând aceleași susțineri cu cele formulate în calea de atac anterioară, recurentul a menționat și că pârâtul nu a probat un suficient temei în realitatea factuală pentru a se considera că nu se încalcă limitele dreptului de demnitate, reputație și onoare. De asemenea, arată că existența interesului public nu îi disculpă pe jurnaliști de obligațiile derivând din etica și deontologia profesională a acestora. Ulterior expunerii unor împrejurări de fapt referitoare la contextul expunerii sale mediatice, recurentul reia susținerile anterioare, întemeiate pe pct. 6, 7 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. - Printr-o altă critică, referitoare la reținerea, de către instanța de apel, că o parte din afirmațiile în cauză nu aparțin pârâtului, recurentul a invocat că, atât timp cât acestea au fost formulate în emisiunea sa, coroborat cu propriile afirmații, era suficient să se constate caracterul ilicit al acestora in integrum, revenindu-i răspunderea și pentru afirmațiile proferate în cadrul emisiunii, în virtutea calității sale de realizator al acesteia, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Susține, în acest sens, că instanța nu a analizat toate afirmațiile pârâtului, prezentate în cuprinsul cererii introductive de instanță și reținute de către tribunal, fiind necesar ca instanța de recurs să analizeze și celelalte afirmații denigratoare formulate în cadrul emisiunii, omise în analiza sa de către curtea de apel. De asemenea, arată că afirmațiile pârâtului ar fi trebuit analizate în integralitatea acestora, așa cum au fost ele demonstrate prin transcriptul și prin suportul magnetic de la dosarul cauzei. Ulterior prezentării pe larg a situației de fapt, recurentul arată că instanța de apel a apreciat nelegal neîndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale omițând analiza afirmațiilor care nu aparțineau intimatului. În continuare, după expunerea în mod exhaustiv a considerentelor deciziei nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul arată că, în speță, răspunderea intimatului intervine atât ca urmare a calității sale de realizator al materialului jurnalistic, dar și pentru propriile afirmații, deci are o cauză juridică diferită de cea a difuzorului. Ulterior expunerii unor considerații generale din materia stabilirii daunelor morale și a reluării susținerilor anterioare referitoare la publicarea imaginii sale, recurentul a arătat că în mod eronat a apreciat instanța de apel că nu se impune atragerea răspunderii personale a jurnalistului pentru simplul motiv ca afirmațiile în cauză nu au aparținut în integralitate pârâtului, deși acestea au fost efectuate în cadrul emisiunii pe care o moderează, instanța de apel nesocotind prevederile art. 30 alin. (8) din Constituție, respectiv art. 3, art. 10 alin. (3) și (5) din Legea nr. 504/2002, precum și art. 40 din Decizia CNA nr. 220/2011. În continuare, partea a arătat că instanța de apel a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 8 și art. 10 din CEDO, precum și a art. 72 și art. 75 C. civ., având în vedere că în cauză nu sunt incidente excepțiile referitoare la "caracterul legitim" al proferării lor. De asemenea, după expunerea unor considerații generale referitoare la determinare daunelor morale, recurentul a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dată fiind lipsa indicării unor criterii concrete care să fundamenteze concluzia instanței de apel. Tot astfel, ulterior expunerii situației de fapt din cadrul dosarului nr. x/2020, recurentul invocă, din nou, încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Apărări formulate în cauză La 29 mai 2025, în afara termenului legal, intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse: - Astfel, afirmând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține, în realitate, nu o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1.349-1.357 C. civ. și art. 72-73 din același cod, respectiv a dispozițiilor art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (8) din Constituție ori a art. 3 și 10 din Legea nr. 504/2002, ci a modalității de stabilire a cadrului factual, aducând în dezbatere, în mod inadecvat procedural, raportat la faza judecății aflate în calea extraordinară de atac a recursului, simple chestiuni de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel ca efect al cercetării elementelor de fond ale cauzei. În acest sens, fără a indica punctual în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate și fără a se grefa, în concret, pe considerentele deciziei atacate, recurentul afirmă că "în mod eronat nu s-a observat lipsa oricărei baze factuale pentru acuzațiile aduse", respectiv că instanța de apel "era obligată să analizeze nu doar afirmațiile intimatului, ci și restul afirmațiilor defăimătoare ale celorlalți participanți din cadrul emisiunii". Procedând astfel, recurentul tinde, în esență, contrar limitelor analizei instanței de recurs, la devoluțiunea deplină a cauzei în raport cu toate aceste aspecte de fapt, indicate prin memoriul de recurs, în scopul reevaluării elementelor probatorii din litigiul pendinte, în urma interpretării cărora, instanța de apel a reținut, în mod expres, că intimatului îi aparțin doar afirmațiile: "Acesta este domnul A., un medic care și-a făcut studiile în Federația Rusă, la <mama> Rusia și care astăzi, nu știm prin ce minune, este un abonat la banul public, tot banul public e la el", "Cum e cazul domnului A., care și-a făcut, probabil, sprâncenele prima dată la Moscova - unde și-a făcut studiile", realizate în cadrul emisiunii "100%" din 04.05.2020. De asemenea, constatând că tribunalul nu a analizat punctual afirmațiile, pentru a concluziona care dintre acestea reprezintă acuzații de fapt și care dintre ele constituie judecăți de valoare, ci le-a tratat pe toate în aceeași manieră, instanța de prim control judiciar a stabilit, în cadrul examenului de temeinicie, că cea dintâi afirmație a intimatului conține, în același timp, atât imputarea unor fapte concrete, dar și judecăți de valoare, în scopul exagerării ("tot banul public e la el"), în timp ce secunda afirmație a fost calificată ca reprezentând, integral, o judecată de valoare. În continuare, coroborând elementele probatorii administrate, instanța anterioară a constatat existența unei baze factuale suficiente în privința faptelor concrete referitoare la "abonarea la banul public". Concluzia curții de apel s-a fundamentat, în concret, pe de o parte, pe propria evaluare a probei testimoniale administrate în fața primei instanțe la termenul din 18.05.2021, referitore la achizițiile publice în care a fost implicat reclamantul în perioada pandemiei, iar, pe de altă parte, pe valorificarea recunoașterilor acestuia, susținute cu înscrisuri, în sensul deținerii calității de acționar în cadrul societății E. S.R.L., participantă în cadrul procedurilor de achiziție publică. De asemenea, instanța de prim control judiciar a conferit valență probatorie, în acest sens, inclusiv înscrisurilor, aflate la dosar, care au evidențiat atât momentele publicării ofertelor în programul SEAP, cât și pe cele corespunzătoare acceptării lor. Contestând și de această dată cadrul factual reținut, partea afirmă, în afara limitelor judecății din recurs, că, "prin înscrisurile administrate, reclamantul a făcut dovada respectării procedurilor de achiziții specifice Catalogului electronic". Or, dincolo de faptul că, inclusiv prin aceste critici, recurentul tinde a provoca o reevaluare, incompatibilă cu controlul în casație, a probelor de către instanța de recurs, se constată și că susținerile sunt unele ce nu se grefează, în concret, pe judecata instanței de apel, care, continuându-și silogismul logico-juridic, a stabilit că respectivele fapte imputate recurentului, dovedite prin mijloacele de probă anterior indicate, "sunt suficiente pentru a permite presei să supună dezbaterii publice o posibilă încălcare a principiilor garantate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv a principiilor nediscriminării, tratamentului egal și al transparenței în domeniul achizițiilor publice de medicamente, într-o perioadă critică, cea a pandemiei". Este motivul pentru care, având doar o însemnătate redusă în raport cu faptele anterior imputate, simpla susținere că reclamantul "și-a făcut studiile în Federația Rusă", deși neînsoțită de o bază factuală, a fost apreciată în calea de atac precedentă ca nereprezentând o "acuzație" propriu-zisă adusă acestuia, chestiune de fond plasată, la rândul său, în afara controlului în casație. În consecință, rezumându-se la a contesta situația de fapt reținută, precum și calificarea dată afirmațiilor de către instanța anterioară, cu prilejul evaluării probatoriului, recurentul alege să ignore, practic, dezlegările date în calea de atac anterioară în legătură cu aspectele formal criticate, ce se repercutează strict pe planul temeiniciei hotărârii. - Lipsite de aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al instanței de recurs sunt și simplele afirmații referitoare la incidența autorității de lucru judecat, sub forma efectului său pozitiv, a aspectelor litigioase dezlegate prin decizia nr. 1401A/10.10.2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020 (definitivă prin decizia nr. 1531/11.06.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă). Critica are un caracter formal, în condițiile în care, nedezvoltând o argumentație juridică propriu-zisă, recurentul a omis să indice, în concret, maniera în care intimatului, terț față de respectiva cauză, i s-ar opune, totuși, dezlegările jurisdicționale date în absența sa din acea procedură judiciară, așadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare și la contradictorialitatea dezbaterilor. În acest context, împrejurarea că intimatul-pârât nu a fost parte în litigiul anterior lipsește critica de consecințele pretinse, ale aplicării greșite a efectelor autorității de lucru judecat, iar, astfel, de posibilitatea de a declanșa, în concret, controlul în casație din perspectiva afirmată. De altfel, afirmând generic că soluția pronunțată în respectiva pricină "se impune, cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul întrunirii caracterului ilicit al faptelor delictuale și a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, și în privința faptelor reținute în sarcina intimatului", recurentul lasă în afara judecății statuările curții de apel asupra celor invocate, prin care s-a reținut, în mod expres, că, în litigiul anterior, "a fost stabilită răspunderea civilă delictuală a F. S.R.L. pentru propriile fapte (...), în prezentul dosar urmărindu-se responsabilizarea jurnalistului pentru faptele sale, astfel cum rezultă din dezvoltările apelantului-reclamant în cuprinsul propriului apel, la capitolul consacrat modalităților și întinderii reparației acordate de prima instanță", respectiv că "analiza în respectiva cauză a fost mult mai extinsă decât în prezentul litigiu, privind numeroase emisiuni și articole, spre deosebire de prezenta cauză, unde în sarcina pârâtului au fost reținute două afirmații în cadrul emisiunii 100% din 04.05.2020." Întrucât, așa cum s-a arătat, aceste susțineri nu sunt însoțite de o demonstrație juridică efectivă și nici nu se raportează în mod valabil la statuările instanței de prim control judiciar, ele se situează în afara cadrului legal stabilit de prevederile art. 488 C. proc. civ. și nu pot fi valorificate în analiza specifică recursului, cale extraordinară de atac ce presupune, pe de o parte, o motivare subsumată cazurilor expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat, iar, pe de altă parte, o combatere argumentată corespunzător a dezlegărilor jurisdicționale date de către instanța a cărei hotărâre este supusă controlului de legalitate. - Tot astfel, nu pot determina controlul în casație nici criticile referitoare la încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 315 C. proc. civ. cu ocazia valorificării, sub aspect probatoriu, a declarației martorului D., întrucât sunt formulate omisso medio (cu eludarea controlului jurisdicțional din calea ordinară de atac). Așadar, cum susținerile formulate nu își au corespondentul în motivele de apel ale reclamantului, fiind în afara statuărilor instanței de apel, acestea nu pot forma obiectul analizei direct în prezenta fază procesuală, față de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele de recurs prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Ca atare, aspectul învederat nu se poate circumscrie unei critici de nelegalitate în recurs, fiind, cum s-a arătat anterior, dedus judecății direct în prezenta fază procesuală, în contextul în care reclamantul nu a formulat apel și împotriva încheierii din 18.05.2021 a primei instanțe, prin care s-a dispus încuviințarea respectivei probe testimoniale, reținându-se, în mod expres, "neîncadrarea în mențiunea de dușmănie a împrejurării că acesta se află într-o relație litigioasă cu una dintre părțile din prezenta cauză". Drept urmare, distinct de neobservarea regulii potrivit căreia în recurs pot fi invocate doar critici care au fost supuse judecății în apel, se constată că susținerile recurentului nu pot constitui obiect de examinare în prezenta fază procesuală inclusiv din perspectiva faptului că antamează doar chestiuni intrate sub efectul autorității de lucru judecat în interiorul aceluiași proces și care se bucură, astfel, de imutabilitate jurisdicțională, nemaiputând fi repuse în dezbaterea părților. - La fel, nu permit controlul de legalitate al instanței de recurs, nici susținerile referitoare la insuficiența considerentelor deciziei atacate, din moment ce, afirmând, în mod expres, că instanța de apel a omis, în motivarea sa, faptul că "afirmațiile din cadrul emisiunii au avut o bază factuală eronată", recurentul urmărește, și de această dată, doar obținerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză. În acest context, referindu-se și de această dată doar la aspecte de temeinicie, recurentul menționează, în mod expres, că "a răsturnat, prin probațiunea administrată, fiecare afirmație formulată în cadrul emisiunii intimatului, demonstrându-se, prin înscrisurile emise de autoritățile competente în materie, că aceste activități au fost legale". Este evident că, prin susținerile formulate, recurentul se rezumă doar la a opune argumentelor și concluziilor instanței de apel, propriile opinii cu privire la modul în care ar fi trebuit apreciată conduita intimatului, fără a releva, însă, în concret, nicio critică susceptibilă de analiză din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, împrejurarea că, în urma examinării cauzei, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de parte (respectiv, că faptele concrete imputate, chiar dacă nu sunt exacte, au avut o baza factuală care trebuie considerată suficientă), nu poate fi circumscrisă unei chestiuni de nelegalitate a hotărârii recurate, aptă a fi analizată prin prisma motivelor de casare prevăzute de lege, statuările instanței de apel, relative la situația de fapt, neputând fi contrazise în prezenta cale extraordinară de atac. Nici afirmarea existenței unor considerente contradictorii, în condițiile reținerii, în același timp, a caracterului inexact al afirmațiilor, dar și a unei baze factuale suficiente, nu este aptă, în sine, a imprima susținerii caracterul unei critici de nelegalitate, cât timp recurentul omite să se raporteze, în concret, la dezlegările curții de apel, care au reținut ca fiind de interes general modul în care reclamantul, în calitate de om de afaceri, deținător de societăți care desfășoară activități în domeniul medical cu cifre de afaceri semnificative, a participat și a câștigat în procedurile de achiziție publică. Aceasta în condițiile în care, în urma examenului de convenționalitate realizat (prin raportare la hotărârile pronunțate de instanța de contencios european în cauzele Radio France și alții contra Franței, Bladet Tromsø și Stensaas contra Norvegiei, respectiv Dalban contra României, care au statuat, în esență, că libertatea presei într-o societate democratică îi conferă acesteia aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general, chiar și în ipoteza intrării în posesia doar a unor informații parțiale, care conturează o imagine incompletă, dar necesar a fi adusă la cunoștința publicului, subordonat bunei-credințe a jurnalistului), instanța devolutivă de control judiciar a stabilit că observarea împrejurărilor referitoare la acceptarea ofertelor publicate în programul SEAP imediat după publicarea acestora era suficientă, în sine, pentru a le supune dezbaterii publice. Ca atare, deși se invocă existența unor considerente opuse, susținerile sunt fără suport, din moment ce recurentul omite a demonstra, printr-o argumentație coerentă, în ce constă contradicția invocată, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanței de recurs. Or, formularea unor susțineri cu titlu general și care nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările și raționamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. - În același registru se înscriu și criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la greșita reținere, de către instanța de prim control judiciar, a bunei-credințe a intimatului. Astfel, fără a exhiba și de această dată un element de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul tinde să opună doar chestiuni factuale referitoare la atitudinea subiectivă a intimatului, care se repercutează, astfel, pe planul temeiniciei hotărârii, iar nu al legalității acesteia, în sensul că scopul afirmațiilor "nu a fost unul de informare, ci de denaturare a realității și de defăimare a reclamantului", dat fiind că "a demonstrat că sumele, activitățile economice și cifrele avansate în cadrul emisiunii nu au o bază factuală reală". Or, repunerea în discuție a mijloacelor probatorii administrate în pricină, a căror evaluare a determinat concluzia instanței în sensul că "nu există niciun element care să configureze reaua-credință a pârâtului, în sensul că afirmațiile sale ar fi avut un scop șicanator și denigrator, iar nu scopul de a aduce în atenția publică un subiect de un deosebit interes pentru public", nu este aptă a declanșa un control de legalitate, afirmațiile invocate vizând strict devoluțiunea deplină a cauzei, improprie judecății din recurs. Aceasta întrucât, conform celor arătate anterior, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ., conform celor expuse în precedent. Astfel fiind, se reține că, deși face trimitere generic la aspecte referitoare la deontologia profesională a jurnalistului și la contradictorialitatea considerentelor, recurentul este nemulțumit, în esență, de maniera în care au fost analizate afirmațiile intimatului, readucând în discuție, într-o manieră inadecvată procedural, calificarea dată acestora de către instanța de prim control judiciar cu prilejul evaluării probatoriului. În același sens este și susținerea recurentului potrivit căreia, "în lipsa unei baze factuale, nu se poate aprecia că afirmațiile intimatului nu au depășit doza de exagerare și provocare admise de art. 10 din Convenția Europeană", în condițiile în care instanța de prim control judiciar, stabilind, contrar afirmațiilor părții, existența unei baze factuale suficiente, a reținut, în mod expres, atât că "maniera în care pârâtul a prezentat subiectul în discuție în cadrul emisiunii 100% din data de 04.05.2020 nu este diferită de cea specifică emisiunilor sale", cât și că "stilul și modul său obișnuit de prezentare este unul acid, ironic, poate exagerat", aspect pe care l-a apreciat ca fiind caracteristic acestui tip de programe. - Tot astfel, limitându-se doar la a contesta elemente ce au intrat în puterea de apreciere a instanței devolutive de control judiciar și care scapă cenzurii instanței de recurs, recurentul urmărește doar repunerea în discuție a situației de fapt și atunci când afirmă că "nu este o persoană publică, ci un om de afaceri, fără interferențe în sfera publică, aspect confirmat de probele aflate la dosar". Or, faptul că, în urma evaluării probațiunii, curtea de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurent (în privința calității sale de persoană publică) nu reprezintă un aspect apt să infirme raționamentul logico-juridic al instanței de prim control judiciar, acesta vizând, în realitate, maniera de fixare a cadrului factual. Aceasta întrucât, analizând probele cauzei în legătură cu activitatea profesională a reclamantului, instanța de apel a stabilit, "față de calitatea față de calitatea acestuia de acționar al unor societăți comerciale care au încheiat contracte de achiziție publică în domeniul medical, că, în mod corect, tribunalul a reținut calitatea acestuia de persoană publică", aspect căruia i-a recunoscut consecințele juridice care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea pronunțată în cauza Verlagsgruppe News GmbH contra Austriei), referitoare la recunoașterea statutului de "personalități publice" oamenilor de afaceri. Cum afirmațiile formulate vizează doar aspecte de fapt, care au constituit obiectul examinării instanțelor de fond, iar nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, acestea sunt incompatibile cu analiza specifică instanței de recurs. Este motivul pentru care inclusiv susținerile, subordonate pretinsei lipsei calității de persoană publică a recurentului, referitoare la existența unei ingerințe în viața privată a acestuia ca urmare a publicării fotografiei sale în cadrul emisiunii din 04.05.2020, nu învestesc legal prezenta instanță de recurs. Aceeași este și situația criticii privind pretinsa existență a unor considerente opuse, din perspectiva anterior evocată, impropriu formulată astfel, cât timp, denotă, la rândul său, doar dezacordul părții în raport cu reținerile instanței anterioare, prin care s-a stabilit lipsa potențialului acesteia, de tip portret (ce nu surprinde, în consecință, o activitate privată), de afectare a imaginii recurentului. - În același registru se înscriu și susținerile recurentului referitoare la existența unui deficit de motivare, respectiv a unor considerente contradictorii ale instanței de apel cu prilejul stabilirii naturii juridice de judecată de valoare, în scopul exagerării, a afirmației intimatului "tot banul public e la el". Similar, fără a evidenția un viciu de motivare propriu-zis, recurentul solicită, în realitate, reevaluarea, ca declarații factuale, a respectivei judecăți de valoare, stabilită astfel de către instanța anterioară. Procedând astfel, partea tinde, și de această dată, la extinderea nepermisă a cadrului în care are loc judecata în fața instanței de recurs, al cărei obiect privește strict cercetarea conformității deciziei atacate cu regulile de drept incidente, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât și în drept. Se reține, așadar, că inclusiv aceste susțineri vizează doar chestiuni de temeinicie, repunând în discuție, într-o manieră inadecvată procedural, calificarea dată afirmațiilor de către instanța de apel. - În mod similar, nici trimiterile la hotărârile pronunțate în cauzele Verlagsgruppe Droemer Knaur GmbH & Co. KG contra Germaniei și Worn contra Austriei nu deduc spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a susținerilor care au făcut obiectul analizei în etapa procesuală anterioară. Astfel, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel a reclamantului, se constată că așa-zisel