Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 noiembrie 2025

Decizia nr. 2023/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1144/2023 a Tribunalului Galați

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

DECIDE Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 229A din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Galați – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Apostol Andrei. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.