Decizia nr. 2017/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1735/2021 a Judecătoriei Pașcani

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 2 aprilie 2021 sub numărul 1701/866/2021 reclamantul Municipiul Pașcani a chemat în judecată pe pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că proprietarul suprafeței de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciara nr. x Pașcani, este Municipiul Pașcani, să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 509.596 mp ce face obiectul cărții funciare nr. x Pașcani și, pe cale de consecință, să se dispună radierea din cartea funciară nr. x Pașcani a S.C. Legume S.A. Pașcani, în calitate de proprietar, și înscrierea corectă a Municipiului Pașcani, în calitate de proprietar. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907 alin. (1) și art. 908 alin. (1) pct. 1 și 3 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, art. 125 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, O.U.G. nr. 98/2016 aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2017. I.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Pașcani Prin sentința civilă nr. 1735 din 29 septembrie 2021, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pașcani și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Pașcani, în contradictoriu cu pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani, societate în insolvență, prin administrator judiciar C.I.I. A., în favoarea Tribunalului Iași. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2021. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași – secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2461 din 13 octombrie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității, a tardivității și excepția de nelegalitate, respingând tototdată, și cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată de reclamantul Municipiul Pașcani în contradictoriu cu pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani, luând act că pârâtă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția I civilă în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 115 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iași a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de apelantul-reclamant Municipiul Pașcani, a respins apelul incident formulat de apelanta-pârâtă S.C. Legume S.A. Pașcani, împotriva sentinței civile nr. 2461/13.10.2022 pronunțate de Tribunalul Iasi, secția I civilă, a admis apelul principal formulat de apelantul-reclamant Municipiul Pașcani împotriva sentinței civile nr. 2461/13.10.2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o în tot, a admis cererea promovată de reclamantul Municipiul Pașcani în contradictoriu cu pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani, prin administrator judiciar CII A., a obligat pârâta S.C. Legume S.A. Pașcani să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciară nr. x Pașcani, cu delimitările și indicii topo-cadastrali menționați în cartea funciară, a respins cererea reclamantului de rectificare corespunzătoare a cărții funciare, a obligat apelanta-pârâtă S.C. Legume S.A. Pașcani să plătească apelantului-reclamant Municipiul Pașcani suma de 32250,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20167,11 reprezintă cheltuieli de judecată la fond, iar suma de 12083,50 RON reprezintă cheltuieli de judecată în apel. I.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 2600 din 12 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta Legume S.A. Pașcani - prin administrator judiciar C.I.I. A. împotriva deciziei civile nr. 115 din 2 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția I civilă în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 46 din 5 februarie 2025, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul Pașcani, prin reprezentant convențional, împotriva sentinței civile nr. 2461 pronunțate la 13.10.2022 de Tribunalul Iași – secția I civilă, pe care a păstrat-o. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 46 din 5 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamantul Municipiul Pașcani. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la data de 4 aprilie 2025, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată C9, astfel cum rezultă din fișa ECRIS și din procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosarul de recurs. Invocând drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant, după redarea paragrafelor 3 și 4 de la fila x a deciziei recurate, a susținut că instanța de apel nu a făcut nicio analiză a situației juridice a terenului, ce face obiectul prezentei cauze, de la momentul constituirii patrimoniului Legume S.A., momentul declanșării procedurilor de privatizare (16.06.1994 - data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate M07 nr. x), până la momentul 01.08.1994 (data preluării de la intimată, de către recurent, a suprafeței de 509.596 mp), interval în care proprietarul terenului, adică Statul Român, prin Ministerul Agriculturii și Alimentației, a înțeles să atribuie intimatei doar suprafața de 14.587 mp, iar suprafața de 509.596 mp a fost predată, pe bază de protocol recurentului, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 834/1991. Totodată, a susținut că, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel stabilind că este necesar a se verifica modalitatea prin care statul, prin autoritățile sale, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, dacă Legume S.A. a fost constituită în baza legii sau a hotărârii de consiliu local, care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său și cu ce titlu a preluat terenul în litigiu. Cu toate acestea, instanța de apel nu a respectat dispozițiile obligatorii din cuprinsul deciziei de casare, ci doar s-a rezumat la analiza consecințelor juridice ce decurg din HCL nr. 53/1999 a Consiliului Local al Municipiului Pașcani, deși, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. În aceste condiții, recurentul-reclamant a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a respectat dispozițiile din decizia de casare, ceea ce echivalează, în esență, cu o încălcare a normelor de drept procesual. În speță, instanța de apel s-a limitat a aprecia dacă HCL nr. 53/1999 a Consiliului Local al Municipiului Pașcani are valoarea unui titlu veritabil de proprietate, împrejurare pe care reclamantul nu a susținut-o niciun moment, fără a cerceta modul prin care Municipiul Pașcani a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, astfel cum s-a trasat prin decizia de casare. Or, HCL nr. 53/1999 atestă doar apartenența la domeniul public al Municipiului Pașcani a suprafeței de 509.562 mp și nu constituie un act de proprietate sau un mod de dobândire a proprietății, în condițiile în care respectiva suprafață de teren a aparținut și aparține în continuare Statului Român, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 4 din H.G. nr. 834/1991. Faptul că la acest moment, noii acționari ai intimatei doresc să li se recunoască un drept de proprietate asupra suprafeței de 509.596 mp, în condițiile în care în anul 1994 Statul Român, în calitate de proprietar, a permis intimatei să se privatizeze, stabilind faptul că, pentru desfășurarea activității potrivit obiectului sau de activitate, era necesară doar suprafața de 14.587 mp, pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate M07 nr. x din 16.06.1994, nu are decât valoarea unei încercări de a nega evidența și de a spolia Statul Român de o importantă suprafață de teren. Prin urmare, prin neanalizarea situației juridice a terenului în suprafață totală de 524.183 mp, prin raportare la succesiunea în timp a operațiunilor de constituire a Legume S.A. și ulterior de privatizare a acesteia, a faptului că, la momentul declanșării procedurilor de privatizare (16.06.1994), Statul Român, în calitate de proprietar al acestei suprafețe de teren, a atribuit în proprietate Legume S.A. doar suprafața de 14.587 mp, a faptului că, urmare a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate M07 nr. x din 16.06.1994, în conformitate cu prevederile art. 4 din H.G. nr. 834/1991, la data de 01.08.1994 diferența de teren în suprafață de 509.596 mp a intrat în patrimoniul UAT Municipiul Pașcani, fiind predat de către intimată în baza protocolului de predare-primire, prin rezumarea la analiza modalității de intrare în proprietatea Municipiului Pașcani a suprafeței de 509.596 mp doar prin prisma HCL nr. 53/1999, instanța de apel a făcut o analiză incompletă a normelor legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt dedusă judecății, aspect care reprezintă inclusiv o nerespectare a limitelor casării impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2600 din 13.12.2023. În concluzie, suprafața de 509.596 mp nu a ieșit niciodată din proprietatea Statului Român, sentința civilă nr. 1678 din 22.03.1994 emisă în dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei Pașcani neputând constitui un argument pentru validarea poziției intimatei, în condițiile în care, ulterior pronunțării acelei sentințe, Legume S.A. Pașcani a fost supusă procedurii de privatizare. În cadrul acestei proceduri, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile la acel moment, intimatei i s-a constituit un drept de proprietate doar asupra suprafeței de 14.587 mp, prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, diferența de teren de 509.596 mp intrând în patrimoniul UAT Pașcani în acord cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 834/1991. Nu în ultimul rând, aspectul reținut de instanța de apel potrivit cu care "reclamanta nu a fost în măsură să prezinte instanței o justificare a schimbării regimului juridic al terenului, al trecerii acestuia din proprietatea privată în cea publică a municipiului" nu este de natură să nege dreptul de proprietate al recurentului-reclamant asupra terenului în litigiu, eventualele inadvertențe din cuprinsul actelor normative emise de autoritățile publice locale și centrale putând avea drept consecință cel mult încadrarea terenului în patrimoniul privat al UAT Pașcani, în conformitate cu art. 4 din H.G. nr. 834/1991. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a interpretat greșit regimul juridic al bunurilor din proprietatea publică locală din perspectiva Legii nr. 213/1998, act normativ care reprezintă cadrul legal esențial în stabilirea condițiilor și modalităților prin care un bun intră în patrimoniul unei unități administrațiv-teritoriale ca bun de uz ori de interes public. Mai exact, instanța de apel a omis să verifice în concret îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 6 și 7 din Legea nr. 213/1998, care impun existența unui mod de dobândire valabil atunci când un bun se declară ca făcând parte din domeniul public local. În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a subliniat că atestarea domeniului public (fie prin hotărâri de consiliu local, fie prin hotărâri de guvern) este supusă condiției preexistente a unui titlu de proprietate valabil. Într-adevăr, simplul fapt al includerii în anexe sau inventare administrativ-locale nu transferă automat dreptul de proprietate din patrimoniul statului sau al altui subiect de drept în cel al unității administrativ-teritoriale, dacă nu există un mod legal care să fi operat anterior sau concomitent cu întocmirea acestor inventare. În speță, instanța de apel nu a examinat în concret dovezile și operațiunile juridice anterioare inventarierii, astfel cum solicitase Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare. Recurentul-reclamant a reiterat faptul că, în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 și cu Legea nr. 58/1991, Ministerul Agriculturii, în calitate de reprezentant al statului, la data de 16.06.1994 a emis în favoarea Legume S.A. Pașcani certificatul seria x nr. x, care atestă faptul că societatea respectivă deținea în proprietate exclusivă o suprafață de 14.587 mp (1,4587 ha), și nu întregul teren de 52,4183 ha. Terenul excedentar, adică diferența de 509.596 mp (50,9596 ha), a fost calificat drept teren disponibilizat în sensul art. 4 din H.G. nr. 834/1991 și, ca atare, a fost scos din patrimoniul societății odată cu privatizarea. Astfel, la momentul declanșării procedurii de privatizare (16.06.1994), Legume S.A. a rămas doar cu 14.587 mp teren în proprietate, diferența de 509.596 mp intrând în patrimoniul Municipiului Pașcani, folosința fiind transmisă, prin protocol de predare-primire, la data de 01.08.1994. Este, astfel, evident că dreptul de proprietate asupra terenului de 509.596 mp nu a fost niciodată dobândit efectiv de intimată. Pe cale de consecință, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 213/1998, fără a constata că, înainte de inventarierea bunului în domeniul public local, a existat un mod legal de dobândire a acestuia de către Municipiul Pașcani, respectiv disponibilizarea terenului din patrimoniul intimatei la care statul era unic acționar, pe baza H.G. nr. 834/1991, actele de inventariere nefăcând decât să confirme doar situația juridică deja creată. Cu alte cuvinte, concluzia instanței de apel în sensul că "înscrierea unui bun într-un asemenea inventar dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public, iar nu unei prezumții absolute de proprietate în favoarea statului sau a unei unități administrativ teritoriale" nu poate fi primită întrucât prezumția la care face trimitere instanța trebuia coroborată cu împrejurarea că, anterior întocmirii inventarului, terenul intrase în proprietatea UAT Pașcani, în virtutea dispozițiilor legale, prin mecanismul descris anterior. O asemenea abordare afectează direct stabilitatea circuitului civil și securitatea juridică în administrarea domeniului public, deoarece se anulează, practic, efectele oricărei atestări și inventarieri a domeniului public, fără o cercetare efectivă a faptelor și a probelor privind modalitatea de dobândire a terenului de către Municipiul Pașcani. Având în vedere cele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant. Astfel, în esență, a susținut că instanța de apel a analizat în mod judicios susținerile recurentului-reclamant și a constatat, în mod corect, că acesta nu a indicat și nu a probat existența unui titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Deși i s-a pus în vedere în mod expres să precizeze actul sau faptul juridic translativ de proprietate și să depună probe în acest sens, recurentul-reclamant nu s-a conformat, astfel încât în mod legal instanța de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția dovedirii dreptului pretins. Referitor la susținerile părții adverse privind pretinsa dobândire a dreptului de proprietate la data de 01.08.1994, ca efect al procedurii de privatizare a Legume S.A. Pașcani, intimata-pârâtă a susținut că aceste afirmații sunt nefondate, întrucât privatizarea a vizat exclusiv transferul drepturilor asupra acțiunilor deținute de Fondul Proprietății Private II "Moldova" și Fondul Proprietății de Stat către asociația salariaților, fără a produce vreun efect asupra patrimoniului societății. Schimbarea acționarilor nu a determinat transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor societății către Municipiul Pașcani, societatea rămânând titulara exclusivă a drepturilor sale patrimoniale. În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la existența unor titulari succesivi ai dreptului de proprietate asupra terenului (Legume S.A., Statul Român, Municipiul Pașcani), intimata-pârâtă a arătat că acestea sunt contradictorii și neprobate, nefiind indicate actele juridice sau faptele juridice concrete prin care s-ar fi realizat transferurile succesive de proprietate. În ipoteza în care terenul ar fi aparținut Statului Român, transferul către unitatea administrativ-teritorială ar fi trebuit realizat printr-un act juridic expres, care nu a fost identificat și nici depus la dosar. Cu privire la pretinsa dobândire a proprietății prin procedura de disponibilizare a terenului, în temeiul H.G. nr. 834/1991, intimata-pârâtă a susținut că această procedură nu constituie un mod de transmitere sau de dobândire a dreptului de proprietate, ci o măsură administrativă, terenurile disponibilizate rămânând în proprietatea titularului. De asemenea, recurentul-reclamant nu a probat parcurgerea etapelor administrative prevăzute de actele normative incidente, astfel încât nu se poate reține existența unui mod legal de dobândire a proprietății. S-a mai susținut că, inițial, reclamantul și-a fundamentat pretinsul drept de proprietate exclusiv pe dispozițiile art. 18-20 din Legea nr. 15/1990, art. 4 din H.G. nr. 834/1991 și Criteriile nr. 2665/1 C/311 din 1992, însă, ulterior, prin recurs, schimbă temeiul juridic, susținând că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului la data de 01.08.1994, ca efect al procedurii de privatizare a Legume S.A. Pașcani, însă fără a indica existența unui act juridic translativ de proprietate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că acesta este nefondat, întrucât criticile formulate vizează, în realitate, modalitatea de apreciere a probelor și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel. Or, instanța de recurs este chemată să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, fără a putea proceda la reaprecierea materialului probator sau la reanalizarea fondului cauzei. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-pârâte și admiterea recursului. În esență, acesta a susținut că intimata nu a deținut și nu deține un titlu valabil asupra terenului revendicat, iar dreptul de proprietate al UAT Pașcani a fost dobândit prin efectul direct al dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și al actelor subsecvente, în cadrul unei proceduri legal reglementate. Potrivit art. 4 din acest act normativ, terenul ar fi intrat ope legis în patrimoniul UAT, fără a fi necesar un act translativ suplimentar, astfel încât susținerea intimatei potrivit căreia procedura disponibilizării ar avea doar caracter administrativ este apreciată ca nefondată. Recurentul a arătat că parcurgerea etapelor administrative este dovedită de actele existente la dosar, iar lipsa unei contestări din partea intimatei timp de peste două decenii confirmă transmiterea dreptului. De asemenea, a susținut că nu există nicio contradicție în poziția sa procesuală, evoluția titularilor dreptului fiind una legală și susținută de acte precum certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1994, protocolul de predare-primire din 01.08.1994, HCL nr. 53/1999 și H.G. nr. 1354/2001. S-a mai precizat că trecerea ulterioară a terenului din domeniul privat în domeniul public al UAT, în temeiul Legii nr. 213/1998, nu afectează existența dreptului de proprietate, ci doar regimul său juridic. Eventualele inadvertențe administrative nu pot infirma dobândirea legală a terenului. Recurentul a arătat că nu a susținut că simpla vânzare a acțiunilor Legume S.A. ar fi produs transferul drepturilor reale, ci că, în contextul privatizării unei societăți cu capital integral de stat, patrimoniul a fost reorganizat, iar terenurile disponibilizate au fost scoase din patrimoniul societății în conformitate cu H.G. nr. 834/1991. Totodată, a criticat susținerea intimatei potrivit căreia instanța de apel ar fi respectat dezlegările date prin decizia de casare, arătând că aceasta nu a analizat efectiv temeiul legal al dobândirii proprietății prin prisma H.G. nr. 834/1991, limitându-se la constatarea inexistenței unui titlu formal. În opinia recurentului, instanța de apel nu a dat eficiență deciziei de casare nr. 2600/2023. De asemenea, recurentul-reclamant a precizat că motivul de recurs invocat nu urmărește o reapreciere a probelor, ci încălcarea legii, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a nesocotit obligația de a analiza concret temeiul legal al dobândirii proprietății, omisiune ce afectează legalitatea hotărârii atacate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Recurentul-reclamant, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel pronunțată în rejudecare pentru încălcarea normelor de procedură reprezentate de prevederile art. 501 alin. (1) din același cod, întrucât nu s-au respectat îndrumările obligatorii din decizia de casare și nu s-a procedat la analiza efectivă a situației juridice a terenului în litigiu, astfel cum i-a fost impus. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant arată, în esență, că deși decizia de casare impunea analizarea modalității de dobândire a dreptului de proprietate de către Municipiul Pașcani, dacă intimata-pârâtă a fost constituită în baza legii sau a hotărârii de consiliu local și care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său și cu ce titlu a preluat terenul în litigiu, instanța de apel s-a limitat la a aprecia asupra valorii juridice a HCL nr. 53/1999, fără a cerceta dacă și prin ce act juridic s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate de la Statul Român către unitatea administrativ-teritorială. Mai arată recurentul-reclamant că simpla atestare a apartenenței bunului la domeniul public printr-o hotărâre a consiliului local nu echivalează cu un mod de dobândire a dreptului de proprietate, în lipsa unui temei juridic anterior valabil. Înalta Cute constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, reținând că instanța de apel a încălcat prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul". Astfel, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. 2600 din 13 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, reținându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a admis recursul formulat de pârâta Legume S.A. Pașcani, s-a casat decizia civilă nr. 115 din 2 martie 2023 a Curții de Apel Iași – secția civilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel. Astfel, instanța de casare, apreciind că instanța de apel a considerat generic că terenul a devenit proprietatea publică a Municipiului Pașcani prin efectul unor acte normative, fără să verifice concret dacă reclamantul a dobândit legal dreptul de proprietate, a statuat în mod obligatoriu pentru etapa rejudecării apelului următoarele: "Prin urmare, era necesar a se verifica modalitatea prin care statul (prin autoritățile sale) a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sus menționat, dacă S.C. LEGUME S.A. Pașcani a fost constituită în baza legii sau a hotărârii consiliului local, care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său și cu ce titlu a preluat imobilul în litigiu, având în vedere inclusiv manifestările sale de voință exprimate ulterior în referire la deținerea unui drept de proprietate pentru această suprafață de teren (pentru care a solicitat acordarea unui drept de concesiune) (...)" pagina 19, paragraful 5 din decizia de casare. Aceste statuări cu caracter obligatoriu din decizia de casare trebuiau respectate în rejudecarea apelului. Cu toate acestea, prin decizia recurată, deși s-a reținut că rejudecarea vizează verificarea modalității prin care statul, prin autoritățile sale, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, dacă Legume S.A. a fost constituită în baza legii sau a hotărârii de consiliu local, care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său și cu ce titlu a preluat terenul în litigiu, instanța de rejudecare a făcut trimitere exclusiv la HCL nr. 39/1997 (prin care s-a hotărât preluarea terenului în suprafață de 509.596 mp în patrimoniul privat al statului și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pașcani), la HCL nr. 53/1999 (prin care s-a hotărât însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Pașcani) și la HCL nr. 1354/2001 (prin care s-a atestat domeniul public al județului Iași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași), a redat considerații generale privind regimul juridic al proprietății publice, caracterul inalienabil și imprescriptibil al acesteia, precum și efectele procedurii de inventariere, ca apoi să se rezume la examinarea valorii juridice a HCL nr. 53/1999 și a consecințelor ce decurg din aceasta și să concluzioneze: "(...) Curtea reține că înscrierea unui bun într-un asemenea inventar dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public, iar nu unei prezumții absolute de proprietate în favoarea statutului sau a unei unități administrativ teritoriale, după cum neînscrierea într-un asemenea inventar nu înlătură posibilitatea calificării acelui bun ca făcând parte din domeniul public. Reținând așadar că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte instanței o justificare a schimbării regimului juridic al terenului, al trecerii acestuia din proprietatea privată în cea publică a municipiului, în sensul că nu a înțeles să indice considerentele pentru care suprafața de teren de 509.596 mp a fost considerată, prin natura ei, de uz/interes local, Curtea apreciază că valabilitatea atestării domeniului public nu este susținută de un mod legal de dobândire a proprietății, context în care reclamanta, care nu deține un titlu valabil, nu poate pretinde recuperarea posesiei unui teren deținut, cu sau fără titlu, de o altă persoană. În aceste circumstanțe nu mai prezintă relevanță, sub aspectul soluției ce urmează a se pronunța, analiza titlului exhibat de pârât, respectiv sentința civilă nr. 1678 din 22.03.1994, pronunțată de Judecătoria Pașcani". Procedând însă în această manieră, instanța de apel a încălcat regula care guvernează judecarea fondului după casare, potrivit căreia instanța de rejudecare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare. Așadar, în cauză, instanța nu a verificat modalitatea în care statul (prin autoritățile sale) a dobândit dreptul de proprietate publică asupra terenului în discuție, ci a centrat rejudecarea exclusiv pe legalitatea atestării domeniului public, reținând lipsa unui mod legal de dobândire a proprietății publice, fără a examina succesiunea operațiunilor juridice anterioare inventarierii. Mai mult, a reținut că, din perspectivă istorică, dreptul de proprietate al unităților administrativ-teritoriale a fost recunoscut abia în anul 1991 (prin Legile nr. 18/1991 și nr. 69/1991 și consacrat constituțional în același an), precum și că înainte de acest moment, proprietatea publică aparținea exclusiv statului (ca reprezentant al poporului), iar autoritățile locale aveau doar atribuții de administrare, nu calitatea de proprietar. Cu toate acestea, instanța de apel nu a stabilit titlul de proprietate al statului și din această perspectivă, respectiv aceea că terenul a aparținut statului în perioada comunistă, precum și din perspectiva faptului că intimata-pârâtă exhibă un titlu de proprietate provenind tot de la recurentul-reclamant. Or, în contextul în care terenul în litigiu a aparținut statului în perioada regimului comunist, instanța urmează a analiza și incidența H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat indicată în motivele de recurs, sub aspectul regimului juridic al dreptului de proprietate al societăților cu capital de stat. Astfel, se impune a se verifica dacă, prin efectul normativ al acestui act, s-a realizat o dobândire a dreptului de proprietate ope legis. Mai reține Înalta Curte că instanța de apel nu a stabilit nici regimul juridic al înființării societății pârâte - dacă aceasta a fost constituită în baza legii sau a hotărârii Consiliului Local și care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său - și nici nu a tranșat care era regimul proprietății terenului în discuție la momentul înființării acesteia, aspecte stabilite prin decizia de casare a instanței supreme pronunțate nr. 2600/2023. Prin această abordare, instanța de rejudecare nu a procedat așadar, la verificarea efectivă a modalității de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului și nici la compararea titlurilor, astfel cum s-a impus prin decizia de casare, fiind în consecință fondate susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora s-au încălcat limitele casării. Respectarea limitelor casării nu presupune însă o reluare formală a judecății, ci o analiză efectivă a chestiunilor indicate de instanța de recurs. Nerealizarea acestei analize echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis. Cât privește soluția ce se impune a fi pronunțată în cauză ca urmare a admiterii din nou a recursului, în al doilea ciclu procesual parcurs în cauză, în aplicarea art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, față de decizia nr. 79 din 05 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a dezlegat modul de interpretare a sintagmei "o singură dată în cursul procesului", în interpretarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) C. proc. civ., statuându-se în sensul că, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță. În consecință, față de împrejurarea că în cauză nu au fost tranșate pe deplin faptele relevante litigiului, precum și față de împrejurarea că recursul nu este devolutiv, stabilirea laturii faptice prin cercetarea faptelor, administrarea și interpretarea probelor reprezentând prerogative acordate exclusiv instanțelor fondului (primei instanțe și instanței de apel), cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care urmează a stabili situația de fapt, prin verificarea modalității prin care statul (prin autoritățile sale) a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, dacă S.C. Legume S.A. Pașcani a fost constituită în baza legii sau a hotărârii consiliului local, care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său și cu ce titlu a preluat imobilul în litigiu, având în vedere inclusiv manifestările sale de voință exprimate ulterior în referire la deținerea unui drept de proprietate pentru această suprafață de teren (pentru care a solicitat acordarea unui drept de concesiune), așa cum s-a stabilit prin prima decizie de casare pronunțată în cauză. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 213/1998, fără a constata că, înainte de inventarierea bunului în domeniul public, a existat un mod legal de dobândire a acestuia de către Municipiul Pașcani. Criticile subsumate acestui motiv de recurs nu pot fi analizate de Înalta Curte la acest moment procesual, având în vedere că instanța de rejudecare nu a stabilit încă, astfel cum s-a expus anterior, situația de fapt în cauză, iar instanța de recurs, în exercitarea controlului său exclusiv de legalitate, configurat prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) din același cod, este obligată să se grefeze pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului, care în cazul de față nu a fost tranșată pe deplin. Înalta Curte nu poate primi nici susținerea intimatei-pârâte din întâmpinare ce vizează existența unei neconcordanțe în poziția procesuală a recurentului-reclamant, în sensul că acesta ar fi modificat motivele de fapt și de drept ale acțiunii direct în faza recursului. Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recurentul-reclamant a păstrat atât cadrul factual, cât și temeiurile de drept invocate încă de la momentul introducerii acțiunii, fără a aduce elemente noi de natură a schimba cauza sau obiectul acesteia. Argumentele dezvoltate în recurs nu reprezintă o modificare a acțiunii, ci precizări realizate exclusiv prin raportare la considerentele deciziei recurate, în scopul combaterii raționamentului juridic reținut de instanța de apel. Or, adaptarea și nuanțarea susținerilor juridice în funcție de motivarea hotărârii atacate constituie o manifestare legitimă a dreptului la apărare, fiind inerentă exercitării căii de atac a recursului și neputând fi calificată drept o schimbare a temeiului sau a motivelor acțiunii, în sensul dispozițiilor procesuale civile incidente. Din perspectiva celor expuse, a incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, urmând ca restul criticilor din recurs să fie avute în vedere, evident laolaltă cu apărările contrapuse lor de partea adversă, de instanța de apel în rejudecarea cauzei.