- Dosarul nr.
- 3r-41/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 martie 2026
- Părțile
- Adeyeni Funbi Josephine împotriva Inspectoratului General pentru Migratie
- Pe scurt
- Temeiurile recursului
3r-41/26 — Anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual faborabil
DECIZIE cu privire la inadmisibilitatea cererii de recurs declarată de către Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Adeyeni Funbi Josephine împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru, (Dosarul nr. 3r-41/26 NR. PIGD 2-24107767-01-3r-29012026) Depunerea tardivă a recursului în cauza de contencios administrativ. Depășirea termenului legal prevăzut pentru depunerea recursului.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. V. Jomiru-Niculiță, Curtea de Apel Centru, jud. Gh. Mîra, A. Bostan, N. Ghedrovici 11 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Diana Stănilă, Oxana Parfeni, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 25 septembrie 2024, Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Natalia Gaina, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, Direcția Azil și Apatridie, cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.
Prin hotărârea din 12 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Adeyeni Funbi Josephine, ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, la 13 mai 2025, prin intermediul poştei electronice, Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Rodica Șpac, a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 12 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a declarat inadmisibil apelul depus de Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Rodica Șpac, pe motiv că apelanta nu a depus în termenul legal motivarea cererii de apel.
La 16 ianuarie 2026, Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel, la etapa primirii cererii de apel.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a menţionat că, Oficiul teritorial Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, prin decizia din 21 noiembrie 2024, a desemnat-o pe avocata Rodica Șpac să-i 1 acorde asistență juridică pe această cauză. Ulterior, avocata Rodica Șpac a reziliat contractul cu Oficiul teritorial Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat. Din acest motiv, i-a fost desemnat un alt avocat pentru acordarea în continuare a asistenței juridice. La 15 octombrie 2025, ea împreună cu avocata au depus cerere, prin care au solicitat eliberarea hotărârii motivate din 12 aprilie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, însă aceasta nu a fost expediată până în prezent recurentei spre cunoștință.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
7. Art. 191 alin. (5) lit. b) Cod administrativ: „Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, a deciziilor şi a încheierilor curților de apel.”
Art. 241 alin. (1) și (3) Cod administrativ: „Încheierile primei instanțe şi ale instanţei de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.” „Pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătorești se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.”
Art. 241 alin.(3) din Codul administrativ: „Pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătoreşti se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.”
Art. 243 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul administrativ: „Examinând recursul împotriva încheierii judecătoreşti, instanţa adoptă una dintre următoarele decizii: declară recursul inadmisibil. Instanţa competentă soluţionează recursul împotriva încheierilor judecătoreşti fără şedinţă de judecată. Dacă consideră necesar, instanţa competentă poate cita participanţii la proces.”
Art. 242 din Codul administrativ: „Recursul împotriva încheierii judecătoreşti se depune motivat la instanţa de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătoreşti, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.”
Art. 97 alin.(1) şi alin. (3) lit. c) din Codul administrativ: „Notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: notificare prin act de recunoaștere a recepționării; notificare prin poștă cu act de 2 notificare; notificare prin poștă cu scrisoare recomandată; notificare prin poștă electronică sau prin mijloace electronice de comunicație dedicate”.
Art. 109 din Codul administrativ: „ (1) Un înscris poate fi notificat prin poștă cu scrisoare recomandată cu aviz de recepție. (2) Pentru probarea notificării este suficient avizul de recepție.”
Art. 24 alin. (1) din Codul administrativ: „Participanții la procedura administrativă şi procedura de contencios administrativ trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.”
Art. 63 alin. (1) din Codul administrativ: „Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art.383–390 din Codul civil.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
16. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul împotriva încheierii contestate urmează a fi declarat inadmisibil din motivele ce succed.
Din materialele dosarului, rezultă că, prin încheierea din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a declarat inadmisibil apelul depus de Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Rodica Șpac, pe motiv că apelanta nu a depus în termenul legal motivarea cererii de apel.
Completul de judecată reţine că copia încheierii din 18 noiembrie 2025 a fost expediată recurentei, Adeyeni Funbi Josephine, cu scrisoare recomandată prin intermediul Poștei Moldovei, la adresa: mun. Chișinău, str. Frumușica, 6, indicată în cererea de chemare în judecată, și mun. Chișinău, bd. Dacia, 47, ap. 2, indicată în cererea de azil (f.d. 7, 12).
Conform avizelor de recepţie DS8024999581AS și DS8024999581AS, plicurile ce conțineau încheierea din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru au fost returnate instanţei cu menţiunea „nereclamat”, la data de 24 decembrie 2025 și 26 decembrie 2025 (f.d. 105-106, 107-108).
În conformitate cu art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură. 3
Conform art. 97 alin.(1) şi alin. (3) lit. c) din Codul administrativ, notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: notificare prin poștă cu scrisoare recomandată.
Incidente speței sunt și dispozițiile pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1457 din 30 decembrie 2016 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale, potrivit căreia trimiterea nereclamată este definită ca fiind o trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia.
În temeiul pct. 82 din Regulile privind prestarea serviciilor poștale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1457 din 30 decembrie 2016, trimiterile poştale cu menţiunea „Predarea în mînă proprie”, „Citaţie” sau „Înştiinţare” se înmânează personal destinatarului. În lipsa acestuia, în cutia poştală individuală se lasă avizul de sosire pentru primirea trimiterii în unitatea poştală. Trimiterile poştale adresate persoanelor fizice şi juridice, sediul cărora se află în afara localităţilor (staţii meteorologice, ferme etc.), se ridică în unităţile poştale, cu forţele şi mijloacele proprii, de către destinatari.
Conform informației publice plasată pe pagina web a Poştei Moldovei, serviciul Track & Trace (https://posta.md/ro/track-trace/mailing/%20 DS8024999582AS), Completul de judecată constată că trimiterea poștală, expediată de către Curtea de Apel Centru, în adresa apelantei, în care se conținea copia încheierii din 18 noiembrie 2025, a sosit la oficiul de livrare la 05 decembrie 2025, iar din considerentul că în interiorul termenului de păstrare destinatarul nu a solicitat ridicarea corespondenței expediată de către instanța de apel, aceasta a fost returnată expeditorului la 24 decembrie 2025.
Prin urmare, destinatarul trimiterii poştale avea obligația de a se apropia la oficiul poştal pentru a ridica corespondența, situaţia care, la caz, nu se atestă, deci, această omisiune nu-i poate fi imputată instanţei de apel, care a întreprins toate măsurile pentru a aduce la cunoştinţa apelantei copia încheierii din 18 noiembrie 2025, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de Adeyeni Funbi Josephine.
Mai mult, Completul de judecată reţine că Adeyeni Funbi Josephine nu a comunicat instanței că a schimbat domiciliul său indicând noua adresă. În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră recepţionată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte. 4
Astfel, Completul de judecată constată că data comunicării încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru recurentei, Adeyeni Funbi Josephine, este 24 decembrie 2025.
Prin urmare, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curţii de Apel Centru a început a curge la 25 decembrie 2025, ziua imediat următoare comunicării încheierii contestate și a expirat la data de 09 ianuarie 2026 (zi de vineri).
Însă, Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, nu s-a conformat prevederilor legale și a depus cererea de recurs împotriva încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curţii de Apel Centru, la 16 ianuarie 2026, adică în afara termenului prevăzut de art. 242 din Codul administrativ.
Prin urmare, acţiunile instanței de apel cu privire la expedierea copiei încheierii din 18 noiembrie 2025 a Curţii de Apel Centru, se încadrează pe deplin în rigorile prevăzute la art. 110 din Codul administrativ.
Cu toate acestea, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recurenta a omis să depună cererea de recurs în termenul prevăzut de art. 242 din Codul administrativ, iar acest fapt atrage sancţiunea procedurală sub forma declarării recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 243 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ.
Cu referire la argumentul avocatei recurentei precum că ultima a luat cunoștință cu încheierea recurată la 12 ianuarie 2026, Completul de judecată îl consideră declarativ, deoarece atât de Adeyeni Funbi Josephine, cât și avocata acesteia, Cristina Negru, nu au prezentat probe în acest sens.
De asemenea, Completul de judecată nu va reține argumentul recurentei precum că nu a luat cunoștință cu hotărârea motivată, pe motiv că aceasta nu se publică pe situl instanței. Or, din lucrările dosarului se atestă că Adeyeni Funbi Josephine a cunoscut despre existența cauzei, mai mult a participat la examinarea acesteia în ședințele de judecată din 29 octombrie 2024, 12 noiembrie 2024, 05 februarie 2025, 07 aprilie 2025, inclusiv și la ședința din 12 mai 2025, când s-a pronunțat dispozitivul hotărârii și l-a recepționat. Respectiv, cunoscând despre pronunțarea hotărârii instanței de fond și despre faptul că avocatul desemnat, Rodica Șpac, nu o mai reprezintă, Adeyeni Funbi Josephine trebuia să depună diligenţă întru protejarea intereselor sale și să se informeze despre redactarea hotărârii motivate, ceea ce la caz nu se atestă.
În circumstanţele descrise, important este de notat că o solicitare cu privire la repunerea în termen a cererii de recurs, în ordinea stabilită la art. 65 din Codul administrativ, Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, nu a înaintat. 5
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Prin urmare, nerespectarea termenului de depunere a recursului se datorează în exclusivitate comportamentului pasiv și indiferent al recurentei, care trebuia să dea dovadă de responsabilitate și atitudine activă, folosindu-se cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale procedurale. Or, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice garantat de art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din considerentele redate şi având în vedere faptul că cererea de recurs depusă de Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, a fost depusă cu omiterea termenului prevăzut la art. 242 din Codul administrativ, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 230 și 243 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Adeyeni Funbi Josephine, reprezentată de avocata Cristina Negru, împotriva încheierii 18 noiembrie 2025 a Curții de Apel Centru. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 6