2ra-768/24 — Repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune

La 4 aprilie 2023, Nicolae Daniliuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 2 iulie 2020, s-a adresat Procurorului General cu o plângerea penală, prin care a solicitat începerea urmăririi penale în privința lui Boris Bîrca, Eugeniu Clim, Steliana Iorgov și în privința lui Svetlana Filincova, Galina Stratulat și Iurie Bejenaru în temeiul art. 339 din Codul penal – uzurparea puterii judecătorești, soldate cu urmări grave.

Reclamantul a menționat că au fost încălcate prevederile art. 19, art. 254, 274 din Codul de procedură penală, Procurorul General Alexandr Stoianoglo împreună cu procurorii a fost obligat să cerceteze circumstanţele cazului dat complet, obiectiv, sub toate aspectele pentru stabilirea adevărului şi în urma probelor acumulate să dispună prin ordonanţă motivată începerea urmăririi penale sau refuzul de a dispune începerea urmăririi penale. Cu toate acestea, la 8 iulie 2020 a primit o scrisoare de la Procuratura Republicii Moldova, semnată de procurorul Oleg Gavriliţă, prin care s-a refuzat în începerea urmăririi penale pe cazul dat. La 13 iulie 2020 a contestat acţiunile abuzive şi ilegale ale procurorului Oleg Gavriliţă cu o altă plângere, adresată Procurorului General al Republicii Moldova în ordinea art. 299/1, 299/2 din Codul de procedură penală. La 24 iulie 2020 a mai primit o scrisoare de la Procuratura Generală din 25 august 2020, semnată de un alt procuror Marcel Dimitraş. La 1 august 2020 a contestat la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana acţiunile ilegale, abuzive şi criminale ale Procurorului General al Republicii Moldova şi procurorilor în ordinea art. 313 din Codul de procedură penală. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana din 20 august 2020 plângerea sa din 1 august 2020 a fost respinsă ca neîntemeiată.

A susținut că Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a respins plângerea din 1 august 2020 din motivul că argumentele sale privitor la faptul că procurorii au 1 încălcat flagrant prevederile art. 19, 254, 265, 274 din Codul de procedură civilă le consideră declarative şi nefondate şi vin în contradicţie cu faptele constatate pe parcursul examinării plângerii, a încălcat în mod flagrant şi termenul legal de 10 zile de examinare a plângerii din 7 septembrie 2020, stabilit în art. 313. Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a respins ca inadmisibilă plângerea din 1 august 2020 din motivul că petiționarul Daniliuc Nicolae nu a avut dreptul să conteste acţiunile în ordinea art. 313 din Codul de procedură civilă şi urma să se adreseze cu o cerere în instanţa civilă. Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a mai constatat că toate acţiunile întreprinse de organul de urmărire penală şi procurori au fost efectuate în strictă corespundere cu normele de procedură penală. În dispozitivul încheierii din 20 august 2020 judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a dispus că încheierea din 20 august 2020 este irevocabilă, iar art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale garantează dreptul la un recurs şi încă la un recurs efectiv, precum face referire și la Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale Strasbourg, art. 2, ce acordă dreptul persoanei vinovate la două grade de jurisdicţie în materia penală, atunci și persoanei care se pretinde victimă îi este acordat dreptul la două grade de jurisdicţie în materia penală, în caz contrar ar fi încălcat unul din principiile generale ale dreptului procedural penal - egalitatea părţilor în faţa legii.

Reclamantul a mai specificat că art. 313, 473 din Codul de procedură penală, nu interzice declararea unui recurs împotriva unei încheieri judecătoreşti privind refuzul pornirii urmăririi penale, considerând, că în aşa circumstanţe art. 313, 473 este în contradicţie cu art. 4, 7 şi 8 din Constituţia Republicii Moldova, nu are putere juridică şi nu produce careva efecte juridice.

A afirmat că decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2020 este în contradicţie cu aceste norme de drept internaţional. Pe parcursul cercetării cazului dat complet, obiectiv şi sub toate aspectele a solicitat organului de urmărire penală, procurorilor să-i răspundă la mai multe întrebări. Până în prezent organul de urmărire penală şi procurorii nu i-au oferit răspuns la întrebările date, nu a fost auzit, fiind ignorat şi umilit de către procurori. Mai mult ca atât, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe cauza Souminen v. Finlanda, reiterată în cauza Fornin vs. Moldova, a constatat că „rolul unei decizii motivate este să demonstreze părţilor că ele au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată oferă părţii posibilitatea de a o contesta, precum şi posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanţă de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al administrării justiţiei”. Nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (3) din Codul de procedură penală, în sensul aprecierii date în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Brenan vs Marea Britanie; cererea nr. 39846/98), prin care a stipulat că dacă scopul principal al articolului 6 din Convenţie în privinţa problemelor penale este asigurarea unui 2 proces echitabil de către instanţa judecătorească competentă de a determina orice acuzaţie penală, atunci din aceasta nu reiese că art. 6 parag. 1 din Convenţie nu este aplicabil stadiei prejudiciară de examinare a cauzei. Prin urmare, scrisorile procurorilor Oleg Gavriliţă şi Marcel Dimitraş în cauză au un caracter superficial, iar situaţia de fapt şi de drept este analogică cu cea stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în parag. 90 şi 91 din hotărârea din 2 noiembrie 2010 în cauza Mătăsaru şi Savinschi contra Moldovei, în care la fel se impunea obligaţia pozitivă a statului de a efectua o investigaţie oficială şi multilaterală, ceea ce înseamnă că organul de urmărire penală trebuia să depună eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuia să se limiteze pe concluzii pripite şi nefondate pentru a refuza începerea oricăror investigaţii, pentru a-şi motiva refuzul în începerea urmăriri penale pe presupuneri şi ipoteze preconcepute. Organul de urmărire penală, procurorii, instanţele de judecată din Republica Moldova au încălcat flagrant prevederile art. 19, 254, 265, 274, 313, 437 - 551 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nu s-a efectuat nici o cercetare penală pe cazul dat pentru a se afla adevărul din motivul că procurorii în cauză, şi nu numai procurorii, nu vor să afle adevărul, nu au nevoie de adevăr pentru a nu deranja pe cineva şi ai proteja pe aceşti numiţi judecători, instanţele de judecată au închis ochii la aceste acţiuni criminale ale procurorilor.

Reclamantul și-a întemeiat acţiunea în temeiul art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 1, 6, 13, 41 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 1, 4, 7, 8, 20 din Constituţia Republicii Moldova, articolele 19, 2006 din Codul civil al Republicii Moldova. Susține, că Preşedintele Republicii Moldova, ca garant al Constituţiei şi al Drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova, când i-a numit prin Decret pe Sergiu Ciobanu, Maria Negru, Mihail Diaconu, Ghenadie Morozan în funcţia de judecători, trebuia să se gândească şi la cetăţenii Republicii Moldova. Preşedintele Republicii Moldova, ca garant al Constituţiei şi al Drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova, când l-a numit în funcţie prin Decret pe Procurorul General al Republicii Moldova, trebuia să se gândească şi la cetăţenii Republicii Moldova. Procurorul General al Republicii Moldova, Consiliul Superior al Pocurorilor al Republicii Moldova, când i-au promovat şi numit în funcţie pe procurorii Oleg Gavriliţă şi Marcel Dimitraş, trebuiau să se gândească la cetăţenii Republicii Moldova.

A mai relatat că în cauza dată există însăşi fapta infracţiunii, prevăzută de art. 339 din Codul penal, există toate elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 339 din Codul penal - uzurparea puterii judecătoreşti, soldate cu urmări grave. Judecătorii din sistemul judecătoresc al Republicii Moldova Boris Bîrca, Eugeniu Clim, Steliana Iorgov, Svetlana Filincova, Galina Stratulat, Iurie 3 Bejenaru au sfidat şi ignorat abuziv Constituţia Republicii Moldova şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi au menţinut ilegal şi anticonstituţional puterea judecătorească. O reparaţie echitabilă a prejudiciului moral, în sensul art. 41 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor omului, cauzat prin infracţiune ar constitui suma de 50 000 de Euro.

Prin urmare, în conformitate cu stipulările articolul 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, articolelor 1, 6,13, 41 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, articolului 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 1, 4, 7, 8, 20 din Constituţia Republicii Moldova, articolelor 19, 2006 Cod civil al Republicii Moldova, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, cu încasarea în mod solidar de la Președintele Republicii Moldova, Procuratura Republicii Moldova, Curtea de Apel Chişinău, Judecătoria Chişinău în beneficiul său a sumei de 50 000 de Euro cu titlul de prejudiciu moral, cauzat prin infracțiune şi a sumei de 10 000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistenţa juridică.

Prin încheierea din 2 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost admis demersul de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad și s-a strămutat prezenta cauză spre examinare la Judecătoria Anenii Noi.

Prin hotărârea din 9 august 2023 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de Nicolae Daniliuc.

Întru consolidarea soluției sale, instanța de apel a constatat că pretențiile reclamantului privind repararea prejudiciului moral nu se încadrează în condițiile legale de angajare a răspunderii statului, nefiind demonstrată existența unei fapte ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acestea. Simplul dezacord cu actele judecătorești și cu soluțiile organelor de urmărire penală nu constituie temei pentru acordarea despăgubirilor.

Instanța de apel a reținut că situația invocată nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de Legea nr. 1545/1998 privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, iar lipsa unei hotărâri definitive care să constate caracterul ilegal al acțiunilor imputate exclude angajarea răspunderii statului.

De asemenea, instanța de apel a reținut că apelantul a utilizat căile procedurale prevăzute de lege pentru contestarea actelor respective, însă instanțele competente au constatat inexistența unor încălcări, astfel încât nu poate fi reținut un prejudiciu reparabil.

În concluzie, instanța de apel a conchis că argumentele invocate în apel reprezintă, în esență, o reiterare a celor expuse în fața primei instanțe, fără a fi prezentate probe noi de natură să răstoarne concluziile acesteia.

În esență, în argumentarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior, recurentul a menționat atât instanța de fond, cât și instanța de apel ar fi examinat cauza cu încălcarea legii, invocând lipsa competenței judecătorilor care au examinat cauza, apreciind că aceștia nu aveau dreptul legal de a exercita funcția de judecător, făcând trimitere la Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 8 iunie 2019 și la prevederile art. 339 din Codul penal.

Totodată, recurentul a invocat faptul că instanțele inferioare ar fi aplicat în mod eronat prevederile Legii nr. 1545/1998, deși acesta nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile respective, susținând că instanțele au modificat nelegal temeiurile de drept ale acțiunii și pretențiile formulate.

A mai indicat că, în speță, există o bănuială rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni, în sensul art. 274 din Codul de procedură penală, iar lipsa unei ordonanțe motivate definitive de refuz în pornirea urmăririi penale ar confirma 5 existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 339 Cod penal – uzurparea puterii de stat.

A susținut că refuzul procurorilor de a dispune începerea urmăririi penale nu înlătură existența infracțiunii, invocând că circumstanțele cauzei și actele normative în vigoare ar confirma caracterul ilicit al acțiunilor imputate.

În drept, recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenției Europene a Drepturilor Omului, Constituției Republicii Moldova, Codului civil și Codului de procedură civilă.

Art. 433 alin.(1) lit. a) și f) din Codul de procedură civilă: ,,Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre.”

Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară 6 recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. 7

Completul de judecată notează că argumentele invocate de recurent nu infirmă constatările și concluziile instanței de apel, care a examinat cauza sub toate aspectele relevante, cu respectarea normelor de drept material și procesual. Criticile formulate vizează, în esență, dezacordul recurentului cu soluțiile adoptate de autorități și instanțe, fără a demonstra existența unor erori de drept sau de fapt apte să conducă la casarea deciziei.

Or, instanța de apel în mod corect a reținut inexistența condițiilor legale pentru angajarea răspunderii statului, în lipsa dovedirii unei fapte ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, precum și faptul că simplul dezacord cu actele judiciare sau cu soluțiile organelor de urmărire penală nu constituie temei pentru acordarea despăgubirilor.

În lipsa unor erori de drept sau a unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor, care să justifice intervenția instanței de recurs, completul conchide că decizia atacată este legală și întemeiată.

În această ordine de idei, se reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a normelor legale incidente. Iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile.

Din considerentele expuse, Completul de judecată conchide că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și consideră recursul ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Nicolae Daniliuc, împotriva deciziei din 14 martie 2024 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 8