2ra-819/25 — Încasarea pensiei alimentare pentru întretinerea sotului inapt de muncă

La 17 noiembrie 2024, Liliana Bragoi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Simion Bragoi cu privire la încasarea pensiei alimentare pentru întreținere soțului inapt de muncă.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, a întreținut relații de concubinaj cu pârâtul Simion Bragoi, începând cu anul 2013. Ulterior, la xxxxx a înregistrat oficial căsătoria cu Simion Bragoi la Primăria sat. xxxxx. La 26 iunie 2023 căsătoria a fost desfăcută. Cu pârâtul copii comuni nu au, însă pe perioada conviețuirii Simion Bragoi de mai multe ori a maltratat-o fizic și în consecință s-a îmbolnăvit grav și de mai multe ori a fost internată în spital pentru tratament, iar la 11 iulie 2023 i-a fost stabilit grad de dizabilitate până la 1 iunie 2024, fiindu-i stabilită alocație de dizabilitate în mărime de 1 048,25 de lei/lunar. În prezent are o stare materială precară. Alocația pe care o încasează este mizeră și nu-i permite a se întreține. Ori, minimul de existență, conform Biroului Național de Statistică constituie în semestrul I a. 2023 în sate, în medie pe lună pentru femei în vârstă aptă de muncă este de 2 656,7 de lei. Fostul soț însă are o stare a sănătății bună, este apt de muncă și în prezent lucrează peste hotarele țării.

Liliana Bragoi a solicitat încasarea de la Simion Bragoi în beneficiul său a pensiei de întreținere în mărime de 1 000 de lei/lunar până la 1 iunie 2024.

La 12 septembrie 2024, Liliana Bragoi a depus cerere de majorare a cuantumului pretențiilor, prin care a solicitat încasarea de la Simion Bragoi în beneficiul său a pensiei de întreținere în mărime de 1 000 de lei/lunar, începând din 17 noiembrie 2023 până la data de 1 iunie 2025.

La 10 octombrie 2024 Simion Bragoi a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărârii cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

Întru consolidarea soluției sale, instanța de apel din materialele cauzei a reținut că părțile s-au aflat în căsătorie în perioada 6 aprilie 2017–26 iunie 2023, iar în această perioadă Liliana Bragoi a fost încadrată în grad de dizabilitate primar, ulterior în grad accentuat, beneficiind de prestații sociale. Prin hotărârea primei instanțe s-a admis parțial cererea privind încasarea pensiei de întreținere pentru soțul inapt de muncă, fiind stabilită suma de 500 de lei/lunar, începând cu 17 noiembrie 2023 și până la 1 iunie 2025.

În continuare, instanța de apel a invocat a reținut că, potrivit art. 82, 83, 84 și 98 din Codul familiei, dreptul la pensie de întreținere pentru fostul soț inapt de muncă este condiționat de existența cumulativă a lipsei unui venit propriu suficient și a posibilității celuilalt soț de a plăti întreținerea, aceste circumstanțe urmând a fi dovedite de părți. Or, din actele dosarului rezultă că Liliana Bragoi beneficiază de o indemnizație lunară de la stat în sumă de 1 048,25 de lei și își menține parțial capacitatea de muncă, iar Simion Bragoi, xxxxx, beneficiază de prestații lunare cuprinse între 750 și 1 250 de lei, fără a se demonstra existența altor venituri.

Instanța de apel a constatat că prima instanță nu a ținut cont de situația materială a pârâtului și nu a stabilit în mod corect existența condițiilor cumulative prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de întreținere. De asemenea, nu au fost probate susținerile apelantei privind veniturile sau posibilitatea reală a lui Simion Bragoi de a plăti întreținerea, sarcina probei revenindu-i potrivit art. 118 și 122 din Codul de procedură civilă. 2

În concluzie, instanța inferioară a conchis nu sunt întrunite condițiile legale pentru obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, iar argumentele apelantei Liliana Bragoi nu au fost dovedite.

În esență, în argumentarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior, recurenta a menționat că s-a îmbolnăvit drept urmare a acțiunilor violente ale intimatului, gradul de dizabilitate i-a fost stabilit în timpul căsătoriei și ulterior prelungit, iar prestația socială de dizabilitate nu este suficientă pentru întreținere.

A invocat prevederile art. 82 din Codul familiei, arătând că soțul inapt de muncă care necesită sprijin material are dreptul la întreținere. A mai indicat că instanța de apel a apreciat eronat situația materială a intimatului, acesta fiind persoană aptă de muncă, lucrând peste hotarele țării, fără a demonstra lipsa mijloacelor de existență, iar prestațiile de care beneficiază nu ar constitui prestații de boală.

Recurenta a susținut că instanțele au interpretat eronat probele și normele de drept aplicabile, nu au ținut cont de starea sa de sănătate și de necesitatea sprijinului material, precum și de faptul că nu poate munci și are nevoie de ajutor material din partea intimatului. De asemenea, a precizat că gradul de dizabilitate accentuat i-a fost stabilit repetat, fără termen, și că tratamentele medicale și starea de sănătate precară îi limitează capacitatea de muncă.

Art. 433 alin.(1) lit. a) și f) din Codul de procedură civilă: ,,Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; 3 b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre.”

Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al 4 instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Argumentele recursului, întemeiate pe existența dizabilității, necesitatea sprijinului material și pretinsa capacitate financiară a intimatului, se circumscriu aspectelor deja analizate de instanța de apel, care a reținut că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de întreținere și că recurenta nu a realizat sarcina probei în sensul demonstrării acestor condiții.

În așa mod, completul de judecată constată că motivele de recurs nu relevă erori de drept, ci exprimă o simplă nemulțumire față de concluziile instanței de apel, ceea ce excede competenței instanței de recurs.

Mai mult, se reține că argumentele formulate de recurentă reprezintă, în esență, o reiterare a poziției procesuale exprimate în prima instanță și în apel și o critică a aprecierii probelor, cărora li s-a dat un răspuns corespunzător de instanța de apel. În lipsa unor încălcări esențiale ale normelor de drept material sau procedural, apte să justifice casarea deciziei atacate, motivele de recurs sunt apreciate ca neîntemeiate.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a normelor legale incidente. Iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile. 5

Din considerentele expuse, Completul de judecată conchide că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și consideră recursul ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Liliana Beregoi, împotriva deciziei din 13 mai 2025 a Curții de Apel Centru. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 6