3ra-768/25 — Contestarea actului administrativ

La 18 iunie 2024, Antipin Pavel a depus acțiunea în contencios administrativ împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, solicitând anularea deciziei nr. 1458/24/DAA din 24.04.2024, obligarea Inspectoratului General pentru Migrație, Direcției azil și apatridie să acorde statutul de refugiat.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că prin decizia cu nr. 1458/24/DAA din 24 aprilie 2024 întocmită de Inspectoratul General pentru Migrație al MAI, Direcției azil și apatridie, a fost respinsă cererea de azil înaintată de Pavel Antipin.

A susținut că motivarea respingerii cererii de azil de către Inspectoratul General pentru Migrație este una formală și generalizată, bazată pe argumente standard, precum părăsirea benevolă a țării și lipsa unui pericol pentru viață și securitate. Totodată, a invocat că decizia reprezintă, în esență, un „copy-paste” adaptat țării de origine, fără o analiză individuală a cazului, deși fiecare cerere de azil trebuie examinată în mod distinct, cu o motivare proprie.

A reţinut că în situația în care Inspectoratul General pentru Migrație constată existența unor riscuri pentru viața persoanei din motivele invocate în cadrul interviului, acesta are obligația de a le aprecia în mod corespunzător și de a acorda protecție internațională, conform angajamentelor asumate de Republica Moldova, inclusiv prin Convenția de la Geneva din 1951.

Totodată, a criticat caracterul superficial al deciziei, arătând că aceasta se limitează la invocarea inexistenței unui conflict armat în Federația Rusă, fără a analiza alte riscuri reale, precum restrângerea libertății de exprimare și existența unor practici represive, demonstrate inclusiv prin cazuri publice de reținere arbitrară. 1

Reclamantul a relatat că, potrivit declarațiilor din cadrul interviului, solicitantul a părăsit legal Federația Rusă, motivul fiind declanșarea războiului împotriva Ucrainei și temerea reală de a fi mobilizat și trimis pe front.

A susținut că a participat la proteste antiguvernamentale și a participat la proteste cu Navalinîi, a postat pe rețele de socializare postări antiguvernamentale ce au fost postate public și poate fi taxat și plasat în detenție pentru aceste fapte. O altă temere personală a solicitantului de azil ar fi faptul că sora sa este colonel de poliție și îl persecută direct pentru a putea să îl deposedeze de bunurile care îi revin prin moștenire.

A declarat că Inspectoratul General pentru Migrație nu a examinat în mod complet materialul probator, întrucât, deși solicitantul de azil a prezentat și a intenționat să prezinte probe, inclusiv din rețelele de socializare, acestea nu au fost anexate la dosar, autoritatea apreciind în mod nejustificat că nu sunt relevante pentru soluționarea cererii de azil.

Pavel Antipin a invocat că nu a beneficiat de o examinare justă și corectă a cererii sale de azil, întrucât Inspectoratul General pentru Migrație nu a evaluat în mod adecvat situația din țara de origine. Deși în decizie sunt menționate surse care confirmă semnarea de către Vladimir Putin a unui decret privind mobilizarea și suplimentarea efectivelor armatei, concluziile autorității sunt contradictorii și nu reflectă o legătură logică între aceste circumstanțe și refuzul de a acorda protecție internațională.

A notat că Federația Rusă în privința celor care au solicitat azil în alte țări, ori în privința celor care s-au expus public împotriva războiului a adoptat o lege prin care aceștia pot fi deposedați de avere, apartamente sau alte bunuri. Astfel, pe lângă faptul că solicitantul poate fi trimis la război, supus torturii, tratamentului inuman și degradant, acesta poate fi supus deposedării de proprietăți din cauza opinii sale anti-război ce ar fi în dezacord și ar fi cu încălcarea art. 1 Protocolul 1CEDO.

A subliniat reclamantul că Rusia se află în „stare de război” în Ucraina iar, în februarie 2022 - purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat site-ului rus aif.ru, citat de agenția oficială rusă de presa. Deputații din Duma de Stat au adoptat în prima lectură un proiect de lege privind confiscarea bunurilor pentru „falsuri” despre armata rusă, apeluri pentru activități antistatale și alte câteva zeci de infracțiuni, care în Codul penal sunt clasificate ca „activități îndreptate împotriva securității statului”. A menționat că sunt introduse modificări 2 în Codul de procedură penală, în temeiul cărora va fi posibilă arestarea și confiscarea bunurilor.

Reclamantul a susținut că legile adoptate în ultima perioadă în Rusia îl pot cataloga direct ca pe un terorist, extremist care postează știri așa numite false despre un război pe care regimul din Rusia nu îl recunoaște direct.

Curtea de Apel Centru a apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe, precum că la caz, nu se întrunesc temeiurile legale pentru acordarea azilului reclamantului Pavel Antipin.

Completul de judecată a reținut că temerile reclamantului privind mobilizarea și trimiterea la război, invocate în cadrul interviului din 29 septembrie 2023, nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 270/2008 privind azilul în Republica Moldova și nu justifică acordarea protecției internaționale sau recunoașterea statutului de refugiat. În acest sens, instanța a apreciat că situația descrisă se circumscrie prevederilor pct. 62 din Manualul aferent Convenția privind statutul refugiaților din 1951 și Protocolul din 1967 privind statutul refugiaților, potrivit cărora persoanele care părăsesc voluntar țara din motive ce nu țin de criteriile definiției refugiatului sunt considerate emigranți economici, dar nu refugiați.

Totodată, pct. 38 din Manualul UNHCR privind proceduri şi criterii de acordare a statutului de refugiat în baza Convenției de la Geneva din 1951 cu 3 privire la statutul refugiaților și anume prevede că: „Elementului temere - care este o situaţie de spirit şi o condiţie subiectivă - îi este adăugat calificativul „bine întemeiat”. Rezultă că statutul de refugiat nu este determinat doar de simpla existenţă a unei stări de spirit a celui în cauză, ci şi de situaţia obiectivă pe care se bazează aceasta. Termenul „temeri bine întemeiate” conţine deci atât un element subiectiv, cât şi unul obiectiv, iar pentru determinarea existenței unei temeri bine întemeiate trebuie luate considerație ambele elemente".

Instanța de apel, a reținut că pretențiile reclamantului se întemeiază pe temerea de revenire în Federația Rusă, invocând amenințări din partea surorii sale, inclusiv posibila înrolare forțată și fabricarea unui dosar penal, precum și participarea sa la proteste organizate de Alexei Navalnîi. Cu toate acestea, s-a constatat că, deși reclamantul susține o poziție anti-guvernamentală încă din 2017, nu a indicat acțiuni concrete ale autorităților îndreptate împotriva sa care să justifice o „temere bine întemeiată”.

Colegiul civil, a concluzionat că nu există probe privind un risc individual real pentru viața sau securitatea sa, iar plecarea legală din țara de origine denotă lipsa unui interes din partea autorităților față de persoana sa. De asemenea, temerea privind intentarea unui dosar penal a fost calificată ca neîntemeiată, făcându-se distincția între persecuție și răspundere penală pentru infracțiuni de drept comun, în sensul prevederilor Convenția privind statutul refugiaților din 1951.

Totodată, s-a reținut că nu sunt întrunite condițiile nici pentru acordarea protecției umanitare, întrucât nu există un conflict armat în Federația Rusă care să genereze un risc generalizat. În privința probelor prezentate (mesaje, materiale din rețele sociale, articole de presă), instanța le-a considerat irelevante, deoarece nu demonstrează implicarea personală și directă a reclamantului în activități care să fi generat represalii din partea autorităților.

Consideră recurentul că instanța de apel nu a respectat principiul „beneficiului dubiului” şi a cerut proba „implicării personale direct documentate”, a respins probele generale fără a parcurge testul cumulativ.

În opinia recurentului motivarea deciziei este contradictorie şi insuficientă, iar instanţa de apel a dat o apreciere eronată protecției umanitare, considerând că se încadrează în criteriul opiniei politice potrivit art. 1A (2) din Convenţie, în subsidiar în criteriul apartenenței la un anumit grup social.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curţii Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) şi d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanţă şi instanţa de apel este obligatorie pentru instanţa de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanţa de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele şi 5 temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție şi se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție, notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în cererea de recurs, nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia 6 hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Centru și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Centru, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de 7 atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de Pavel Antipin, reprezentat de avocata Ludmila Bolocan. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 8