3ra-14/26 — Anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ

La 29 august 2024, Eleas S M a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, la 07 februarie 2024, s-a adresat către Direcția Azil și Apatridie al Inspectoratului General pentru Migrație din cadrul MAI cu cerere privind acordarea azilului în Republica Moldova.

Prin decizia nr. 4777/24/DAA din 06 august 2024, i s-a comunicat că cererea privind acordarea azilului a fost respinsă, cu care a luat cunoștință la 15 august 2024.

Reclamantul a indicat că, este născut la *******, fiind originar din *******, or. *******, iar motivul plecării din țara de origine sunt problemele de ordin politic pe care le-a avut.

A menționat că, este un simpatizant al partidului politic Bangladesh Nationalist Party (BNP) și este împotriva politicii partidului de la guvernare Bangladesh Awami League (AL), care se află la conducerea statului din 2009, considerat a fi un partid autoritarist. Rolul său a fost de a informa membrii de partid și simpatizanții partidului despre eventualele adunări, proteste, mitinguri împotriva partidului de la guvernare.

După ce a participat la mai multe mitinguri, a nimerit în atenția autorităților statale, fapt ce l-a speriat enorm, deoarece multe persoane care își manifestă dezacordul față de politica partidului AL, pur și simplu dispar, ne mai fiind văzuți niciodată, asta în cel mai rău caz, de cele mai dese ori aceste persoane sunt arestate și condamnate la închisoare.

Un alt motiv pentru care a plecat din Bangladesh se datorează faptului că avea probleme cu vecinii săi, care îl obligau să-și vândă casa în care locuia. Aceștia erau membrii ai partidului de la guvernare, iar după ce și-a perfectat actele necesare în decembrie 2022 a părăsit Bangladeshul. 1

Reclamantul a susținut că, nu dorește să revină în țara sa de origine, deoarece nu se simte în siguranță și are teama pentru viața și libertatea sa.

În drept, reclamantul și-a întemiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 19 alin. (3) al Constituției și art. 11 alin. (2), art. 16 lit. a), art. 17, art. 28 lit. a), art. 42 alin.(2), art. 43 alin. (2), art. 44, art. 45 alin.(2) și (3) lit. c), art. 46 alin. (l), art. 48 alin. (l), art. 61 alin.(l) al Legii nr.270 din 18 decembrie 2008.

Reclamantul, Eleas S M, a solicitat anularea deciziei nr. 4777/24/DAA din 06 august 2024, cu obligarea Direcției Azil și Apatridie a Inspectoratului General Pentru Migrație să emită actul administrativ individual favorabil privind acordarea unei forme de protecție, prevăzută de art. 16 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că autoritatea publică pârâtă a apreciat că afirmațiile lui Eleas S.M., potrivit cărora acesta se teme să revină în țara sa de origine deoarece, în calitate de simpatizant al unui partid politic, riscă să fie agresat fizic de vecinii săi, membri ai partidului aflat la guvernare, sunt premature și lipsite de relevanță. Deoarece, conform pct. 80 din Manualul UNHCR privind proceduri şi criterii de acordare a statutului de 2 refugiat în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor, a avea opinii diferite de cele ale guvernului nu înseamnă în sine un motiv pentru a cere statut de refugiat, ci solicitantul trebuie să demonstreze că se teme de persecuţie datorită acestor opinii. Aceasta presupune că solicitantul are opinii netolerate de autorităţile, opinii ce sunt critice la adresa politicii sau a metodelor utilizate.

Astfel, instanța de apel a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 lit. c) din Legea nr. 270/2008, declarațiile solicitantului de azil referitoare la temerea sa de persecuție întemeiată pe opinia politică au fost apreciate de către autoritatea publică pârâtă ca fiind incoerente și neplauzibile.

Instanța de apel a menționat că Eleas S M a intrat pe teritoriul Republicii Moldova, la 21 decembrie 2022, în baza vizei obținute pe temeiul invitației BMA nr. 45935, eliberată la solicitarea Societății cu Răspundere Limitată „Loridon Grup”.

Ulterior, Eleas S M a obținut dreptul de ședere în scop de muncă în baza demersului beneficiarului, Societății cu Răspundere Limitată „Loridon Grup”, depus înainte de sosirea acestuia în Republica Moldova. După sosirea în Republica Moldova, reclamantul și-a perfectat permisul de ședere la data de 17 februarie 2023, valabil până la 07 septembrie 2023.

Instanța de apel a constatat că reclamantul a părăsit țara de origine fără a fi supus unor amenințări la adresa vieții sale din motive de rasă, religie, naționalitate, opinie politică sau apartenență la un anumit grup social. Mai mult decât atât, acesta a declarat că a plecat din țara sa de origine în scop de muncă.

Instanța de apel a notat că, în detrimentul lui Eleas S M, autoritatea publică pârâtă a reținut că solicitantul nefiind în posibilitatea prelungirii dreptului de şedere, a manifestat voinţa de a solicita azil pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, în dezgraţia solicitantului s-a stabilit că acesta deşi, ar putea reveni în ţara de origine fără de avea careva riscuri din partea autorităţilor naţionale, cu toate acestea a solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.

Această acţiune a fost considerată de către autoritatea publică pârâtă ca pseudo-legalizare pe teritoriul Republicii Moldova. Drept concluzie, acest motiv este calificat ca un motiv economic. Potrivit Manualului referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat în baza Convenţiei din 1951 şi a pct.62 din Protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor, un migrant economic este o persoana care, din motive diferite de cele conţinute în definiţia refugiatului, îşi părăseşte voluntar ţara în vederea stabilirii sale în altă parte. El se poate deplasa din dorinţa de schimbare sau de aventură, din motive familiale sau din alte motive de natură personală. Dacă acesta se deplasează 3 exclusiv din considerente economice, este un migrant economic și nu un refugiat.

Instanța de apel a reținut că reclamantul/apelant nu a probat nici faptul că, în privința sa ar fi fost aplicate în țara de origine careva acte de persecuție, în sensul art. 17 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova.

Așadar, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond corect a stabilit că, urmare a cercetării stării de fapt, nu s-au constatat în raport cu solicitantul Eleas S M, cetățean al Republicii Bangladesh, temeri bine întemeiate și justificate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, că el se află în afara țării a cărei cetățenie o deține datorită acestei temeri și nu dorește să se pună sub protecția acestei țări și ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.

Suplimentar, recurentul a menționat că, pentru el, cât și pentru alți solicitanți de azil operează, conform art. 44 al Legii nr. 270 din 18 decembre 2008, „ beneficiul dubiului”, deoarece aceste persoane de cele mai multe ori nu au posibilitatea de a proba anumite circumstanțe din considerentul că la părăsirea țării de origine nu dispun de suficient timp și garanții că nu vor fi 4 supuse persecuțiilor de către agenții de persecuție enumerate la art. 47 al aceleași Legi.

Recurentul a susținut că temerea sa este întemeiată din punct de vedere subiectiv și obiectiv, iar reîntoarcerea în țară ar pune în pericol viața și integritatea sa corporală.

La 13 ianuarie 2026, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului copia cererii de recurs depusă de Eleas S M, reprezentat de avocatul Ștefan Șevciuc, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Prin referința din 14 ianuarie 2026, Inspectoratul General pentru Migrație a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Art. 245 din Codul administrativ: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la pronunţarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabileşte un alt termen.”

Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Art. 246 alin. (1) şi (2) lit. h) din Codul administrativ: „ (1) Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele 5 cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească, în condițiile Codului administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curţii de Apel ca primă instanţă într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recursul depus de Eleas S M, reprezentat de avocatul Ștefan Șevciuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Centru şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 6

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că recursul depus, conţine obiecţii de fapt şi de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată și cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel Centru, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecinţă, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanţă, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curţii de Apel Centru şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Centru, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului și funcției legale atribuite instanței judecătorești supreme, care constau, în principal, în asigurarea aplicării și interpretării unitare a legii în soluționarea cauzelor de contencios administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în concordanță cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui 7 recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).

Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 şi art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Eleas S M, reprezentat de avocatul Ștefan Șevciuc, împotriva deciziei din 19 august 2025 a Curții de Apel Centru. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 8 9