2ra-315/25 — Constatarea faptului cu valoare juridică

La 18 mai 2022, avocatul Mihail Scrob, în interesele Mariei Jelihovschi, a depus cerere în instanța de judecată, indicând în calitate de persoană interesată Casa Națională de Asigurări Sociale, prin care a solicitat constatarea faptului care are valoare juridică, şi anume faptul că, dânsa în perioada 05.12.1992 - 24.10.1993 a fost angajată la muncă în funcţia de cusătoreasă la Întreprinderea Mică „Vatra” a Uniunii „Moldova-Servis” din or. Sîngerei, iar în perioada 25.10.1993 - 30.10.1997 a fost angajată în funcţia de cusătoreasă la întreprinderea Individuală „Silueta- Cerempei” din or.Sîngerei şi a achitat contribuţiile de asigurări sociale de stat pentru perioadele respective în mărimile stabilite de legislaţie, în scopul confirmării stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei de limită de vârstă.

În motivarea cererii, Maria Jelihovschi a invocat că, după împlinirea vârstei de pensionare, s-a adresat Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Sîngerei cu cerere privind stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, însă cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu îndeplinește condiția stagiului minim de cotizare de 15 ani, fiind confirmat doar un stagiu de cotizare de 11 ani și 3 luni.

Petiționara a susținut că, în perioada 5 decembrie 1992 – 24 octombrie 1993, a fost angajată în funcția de cusătoreasă la Întreprinderea Mică „Vatra” a Uniunii „Moldova-Servis” din or. Sîngerei, iar în perioada 25 octombrie 1993 – 30 octombrie 1997 a fost angajată în funcția de cusătoreasă la Întreprinderea Individuală „Silueta-Cerempei” din or. Sîngerei. Perioada respectivă nu a fost luată în calcul la stabilirea stagiului de cotizare, deoarece carnetul de muncă a fost pierdut, iar în Arhiva Națională nu s-au păstrat documentele contabile, ordinele de angajare și concediere sau certificatele privind achitarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat aferente Întreprinderii Mici „Vatra” și Întreprinderii Individuale „Silueta- Cerempei”. Din acest motiv, nu a avut posibilitatea de a prezenta Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Sîngerei documentele necesare pentru confirmarea stagiului minim de cotizare prevăzut de Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

Maria Jelihovschi a considerat că unica posibilitate de restabilire a dreptului la pensie este constatarea pe cale judecătorească a faptului cu valoare juridică de care depinde apariția dreptului la pensie pentru limită de vârstă, și anume faptul 1 angajării sale în muncă în perioada 5 decembrie 1992 – 30 octombrie 1997 și faptul achitării contribuțiilor de asigurări sociale de stat pentru această perioadă.

Instanța de apel a reținut că actele prezentate de petiționară nu pot servi drept temei legal pentru constatarea faptului angajării acesteia în perioadele indicate și a achitării contribuțiilor de asigurări sociale de stat. În acest sens, instanța de apel a făcut referire la certificatele eliberate de S.A. „Buna Dispoziție” și de Direcția Regională Arhiva Națională, din care rezultă că documentele primare, ordinele de angajare, eliberare, concedii și documentele contabile ale Întreprinderii Mici „Vatra” și Întreprinderii Individuale „Silueta-Cerempei” nu au fost identificate ori nu au fost transmise la păstrare.

La fel, instanța a considerat că declarațiile martorilor Larisa Rudei și Ana Cerempei, potrivit cărora ar fi activat împreună cu Maria Jelihovschi la întreprinderile indicate în perioada anilor 1992–1997, nu sunt suficiente pentru confirmarea faptului angajării petiționarei și achitării contribuțiilor de asigurări sociale de stat, în lipsa unor acte justificative care să susțină aceste afirmații.

Instanța de apel a indicat că stabilirea vechimii în muncă și recunoașterea perioadelor asigurate în sistemul public de pensii trebuie să se bazeze pe documente justificative clare și verificabile, precum contracte individuale de muncă, ordine de angajare și eliberare, registre de evidență a salariaților sau dovezi privind achitarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, urmate a verificărilor efectuate în arhivele instituțiilor abilitate, nu a fost identificat niciun document care să ateste angajarea oficială a Mariei Jelihovschi în cadrul Întreprinderii Mici „Vatra” sau al Întreprinderii Individuale „Silueta-Cerempei” și niciun act contabil sau fiscal care să confirme achitarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat de către aceasta ori de către angajatori în numele său pentru perioada indicată. 2

A concluzionat că, în absența unor dovezi documentare concrete, declarațiile martorilor nu pot constitui temei suficient pentru recunoașterea Mariei Jelihovschi în calitate de persoană asigurată în sistemul public de pensii și pentru valorificarea perioadei respective la stabilirea drepturilor de asigurări sociale.

În esență, motivarea recursului conține aceleași argumente de fapt și de drept care au fost expuse în cererea de chemare în judecată și în apel.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1), lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: 3 „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)- f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

În speță, recurenta a reiterat, în esență, aceeași situație de fapt și aceleași susțineri de drept invocate anterior în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel, fără a formula critici concrete și distincte îndreptate împotriva considerentelor deciziei instanței de apel. Recursul nu poate constitui o simplă reluare a poziției procesuale expuse în etapele anterioare ale procesului, ci trebuie să conțină veritabile critici de nelegalitate, raportate la soluția și la argumentele instanței de apel. Mai mult, recurenta a făcut trimitere la temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, invocând că instanțele ierarhic inferioare au aplicat eronat normele de drept material și procedural, precum și că au aplicat legea care nu trebuia aplicată, fără a indica însă, în mod concret, care normă 4 de drept material sau procesual ar fi fost aplicată ori interpretată greșit de instanța de apel și nici în ce constă pretinsa nelegalitate a deciziei recurate.

Instanța de recurs observă că temeiurile de apel (art. 386–388 din Codul de procedură civilă) și temeiurile de recurs (art. 432 din Codul de procedură civilă) sunt diferite, ceea ce presupune, în mod firesc, un conținut distinct al cererilor. Reluarea automată a cererii de apel în recurs denotă lipsa unor elemente noi și înseamnă anticiparea unor critici față de o decizie ce nu fusese încă pronunțată.

O astfel de conduită procesuală, materializată prin reiterări formale ale poziției procesuale exprimate anterior, fără o critică reală și punctuală a raționamentului deciziei instanței de apel, conduce la concluzia că recurentul nu a oferit Curții Supreme de Justiție argumente corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei instanței de apel. Aceeași interpretare a fost consacrată și în jurisprudența recentă a Curții Supreme de Justiție (a se vedea încheierea nr. 2ra- 183/25 din 6 august 2025, nr. 2ra-357/24 din 22 octombrie 2025).

Instanțele inferioare au analizat în mod detaliat și exhaustiv toate argumentele de fapt și de drept invocate de părți, iar criticile formulate în recurs nu sunt de natură să răstoarne constatările instanței de apel, acestea limitându-se, în esență, la exprimarea unui simplu dezacord față de aprecierea probelor și soluțiile pronunțate în cauză, fără a evidenția veritabile motive de nelegalitate.

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În concluzie, Curtea Supremă de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Mihail Scrob, în interesele Mariei Jelihovschi este vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă conținutul cererii de apel, fără a aduce critici substanțiale deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Mihail Scrob, în interesele Mariei Jelihovschi. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5