Decizie nr. 159 din 06.11.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Legea insolvabilității, după cum urmează:

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Alexandru Arhip de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Prin Hotărârea din 23 noiembrie 2022 Judecătoriei Chișinău, sediul central, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința SRL „Farm Agro Prim" și a fost numit administratorul insolvabilității.

La 26 aprilie 2023, administratorul insolvabilității debitorului

La 11 martie 2025, dl avocat Dumitru Stratan a ridicat, în interesele

Prin Încheierea din 17 martie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției susține că normele contestate încalcă dreptul de proprietate al terțului poprit, deoarece acesta nu poate formula o contestație separată împotriva popririi, dar își poate formula apărarea doar în instanța de insolvabilitate care validează poprirea. În acest sens, autorul menționează că Legea nu definește clar procedura de indisponibilizare a bunurilor poprite, condițiile și circumstanțele în care se aplică, iar terțul poprit nu poate contesta măsurile întreprinse de administrator cu privire la indisponibilizarea bunurilor.

De asemenea, autorul menționează că norma contestată de la articolul 126 alin. (8) din Legea insolvabilității îi restrânge în mod esențial dreptul de acces la o instanță, deoarece nu poate contesta măsura de poprire în afara instanței de insolvabilitate, fiind obligat să-și apere drepturile exclusiv în instanța de insolvabilitate.

Autorul menționează că nu este reglementată clar procedura prin care instanța de insolvabilitate administrează probele prezentate de terțul poprit, iar acesta este lipsit de dreptul de a prezenta probe noi sau de a contesta probele prezentate de administratorul autorizat, precum și de a invoca excepții care nu sunt legate de relația sa cu debitorul, dar care influențează asupra validării popririi.

Autorul notează că norma de la 126 alin. (13) din Legea contestată îl obligă după validarea popririi să efectueze plata sau consemnarea datoriei, iar în caz de nerespectare, executarea silită se aplică imediat. De asemenea, această normă nu prevede dacă terțul poprit poate beneficia de suspendarea executării hotărârii, iar acest fapt poate genera arbitrariul, în lipsa unor garanții procedurale esențiale, fapt care i-ar încălca dreptul de proprietate.

În concluzie, autorul excepției afirmă că dispozițiile contestate contravin articolelor 20, 23, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea ridicată de reprezentantul părții într-un proces din fața instanței de insolvabilitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile menționate

Curtea constată că articolul 126 alineatele (3) și (10) din Legea insolvabilității a constituit anterior obiect al controlului constituționalității (a se vedea DCC nr. 47 din 12 aprilie 2022 și DCC nr. 127 din 11 septembrie 2025).

Curtea reține că autorul sesizării a menționat incidența articolelor 20 (

Curtea menționează că articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale (a se vedea HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26; DCC nr. 26 din 2 aprilie 2024, § 23).

Cu privire la incidența articolului 20 din Constituție, autorul sesizării a criticat mai multe aspecte care ar face incident acest articol.

Având în vedere afirmațiile autorului sesizării, Curtea menționează că legislatorul are competența constituțională de a reglementa prin lege organică procedura de judecare a cauzelor de insolvabilitate. În baza prerogativelor menționate, legislatorul a prevăzut înlăturarea din funcție a administratorului statutar al debitorului insolvabil și înlocuirea lui cu un administrator al insolvabilității/lichidator-profesionist autorizat, desemnat de instanța de judecată cu prerogative exprese de a gestiona activele insolvabilului și de a proteja interesele patrimoniale ale creditorilor acestuia. Printre principalele atribuții ale administratorului insolvabilității este și cea de a determina componența masei debitoare la data intentării procesului de insolvabilitate și de a depune întreaga competență și diligență de a-i majora valoarea prin,

În cadrul popririi, legislatorul a împuternicit administratorul insolvabilității cu competența de a soma terțul-datornic și de a-l anunța că mijloacele bănești/bunurile pe care acesta le datorează debitorului insolvabil se declară indisponibilizate și urmează a fi plătite/transmise doar la indicația sa (articolul 126 alin. (3)). Curtea nu poate reține critica autorului sesizării referitoare la neclaritatea procedurii de indisponibilizare și eventuala extindere a popririi asupra fructelor și accesoriilor acesteia prevăzute la articolul 126 alin. (3) din Legea insolvabilității, deoarece nici una din aceste prevederi nu se referă la restrângerea dreptului de acces la o instanță sau a garanțiilor unui proces echitabil. Mai mult, Curtea observă că legislatorul în textele contestate nu stabilește condiții mai dezavantajoase pentru terțul poprit decât angajamentul asumat de el în relații cu debitorul insolvabil.

Curtea nu poate accepta critica articolului 126 alin. (8) referitoare la contestarea actului de poprire în instanța de judecată, deoarece legislatorul a lăsat la dispoziția părților raportului juridic (debitor insolvabil - terț poprit) să-și exercite în mod voluntar drepturile și obligațiile ce derivă din actul/faptul juridic în baza căruia a apărut datoria terțului. Prevederile legale nu permit administratorului insolvabilității să execute în mod forțat poprirea menționată în somație. În cazul în care terțul poprit nu execută în termenul legal obligațiile ce-i revin pentru îndeplinirea popririi, administratorul insolvabilității se va adresa instanței de insolvabilitate pentru validarea popririi. În fața acestei instanțe terțul poprit va fi citat și își va putea exercita toate drepturile procesuale. În special, în ședința de validare a popririi, terțul poprit poate prezenta argumente și probe, să invoce ilegalitatea popririi și, respectiv, să solicite desființarea ei.

Curtea nu poate reține critica articolului 126 alin. (8) prin care autorul afirmă că terțul poprit este obligat să se apere doar în instanța de insolvabilitate fără a-i permite să-și protejeze patrimoniul printr-o „cale independentă de control judiciar". Curtea menționează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legislator cu respectarea anumitor exigențe. Legislatorul a prevăzut că acțiunile de intentare a proceselor de insolvabilitate în privința unei persoane juridice se efectuează în unul dintre sediile instanței în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice respective (a se vedea articolele 355-356 și 38 alin. (2) din Codul de procedură civilă), care sunt, potrivit Constituției, instanțe prin care se înfăptuiește justiția în Republica Moldova (a se vedea articolele 114 și 115 alin. (1)) și în care activează judecători independenți, imparțiali și inamovibili.

Curtea nu confirmă critica articolului 126 alin. (10) din Legea insolvabilității, prin care autorul afirmă că s-ar limita dreptul terțului poprit de a prezenta probe noi sau de a contesta probele aduse de administratorul insolvabilității. Curtea observă că, contrar afirmațiilor autorului, legislatorul a prevăzut că: (i) „instanța de insolvabilitate [...] va dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun"; (ii) „în instanța de validare terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului" (articolul 126 alin. (10)); (iii) „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța de insolvabilitate va adopta o hotărâre de validare a popririi" (articolul 126 alin. (11)). În jurisprudența sa, Curtea a reținut că condiția stabilită de articolul 20 din Constituție este ca instanța de judecată să ofere motive rezonabile în hotărârea de admitere a cererii de validare a popririi (a se vedea DCC nr. 47 din 12 aprilie 2022, § 18). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că obligația instanțelor judecătorești de a-și motiva deciziile reprezintă o garanție procedurală esențială în baza articolului 6 § 1 din Convenție, pentru că le demonstrează părților că argumentele lor au fost avute în vedere, pentru că le oferă posibilitatea de a formula obiecții sau de a contesta hotărârea, și servește, de asemenea, pentru prezentarea motivelor hotărârii judecătorești către public (a se vedea

Curtea nu poate reține nici critica prin care autorul afirmă că terțul poprit este obligat să plătească sau să consemneze datoria stabilită în hotărârea de validare chiar și în cazul în care nu este de acord cu hotărârea instanței de insolvabilitate și a contestat-o cu apel. În baza competenței constituționale, legislatorul a stabilit la articolul 5 alin. (8) din Legea insolvabilității că „hotărârile instanței de insolvabilitate sunt definitive și executorii din momentul pronunțării" și că „apelul declarat nu suspendă executarea hotărârilor instanței de insolvabilitate" (articolul 8 alin. (1) din Lege). Așadar, Curtea menționează că terțul poprit are garanții în situația în care instanța de apel ar anula hotărârea de validare a popririi, deoarece acesta beneficiază de întoarcerea executării conform dispozițiilor articolelor 157-160 din Codul de executare. În acest sens, respectarea anumitor exigențe, care sunt prestabilite de legislator, și anume dreptul terțului poprit de a contesta poprirea în fața instanței de insolvabilitate, reprezintă garanții ale articolului 20 din Constituție.

Așadar, din analiza argumentelor autorului excepției, Curtea nu poate reține articolul 20 din Constituție.

Cu privire la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea menționează următoarele.

Curtea nu poate reține critica articolului 126 alin. (3) din Legea insolvabilității prin care autorul afirmă că indisponibilizarea sumelor și bunurilor terțului poprit, inclusiv a celor viitoare și a fructelor civil, afectează disproporționat dreptul de proprietate garantat de Constituție, deoarece legislatorul permite administratorului să poprească doar bunurile/banii etc. care sunt: (i) „datorate debitorului ori sunt deținute în numele său de un terț sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente" (articolul 126 alin. (1)); (ii) „sumele de bani sau de a transmite bunurile mobile pe care le datorează debitorului" (articolul 126 alin. (3)). Altfel spus, legislatorul nu stabilește norme care ar afecta patrimoniul terțului poprit, aceste norme justifică poprirea banilor/bunurilor pe care terțul le datorează debitorului insolvabil în baza unor obligații civile sau comerciale anterioare. Prin urmare, prin poprire se realizează o modalitate specifică procesului de insolvabilitate de executare a unor obligații existente între terț și debitorul insolvabil.

De asemenea, Curtea menționează că în eventualitatea în care instanța de apel ar casa hotărârea instanței de insolvabilitate după ce a fost executată hotărârea de validare a popririi, terțul poprit deține garanțiile menționate la § 27

De asemenea, Curtea a menționat, în jurisprudența sa, că dreptul național trebuie să-i ofere persoanei posibilitatea de a-și prezenta cazul în fața unei autorități competente care să se pronunțe în privința măsurii care aduce atingere dreptului său de proprietate. Statul are obligația de a institui proceduri judiciare care implică garanții suficiente și care le permit instanțelor naționale să soluționeze în mod eficient și corect orice litigii între persoane private, precum și între indivizi și stat (a se vedea DCC nr. 110 din 6 septembrie 2022, § 31). În această cauză, legislatorul a stabilit că terțul poate răsturna poprirea prin prezentarea probelor care confirmă că,

Cu referire la neconstituționalitatea articolului 5 alin. (8) din Legea insolvabilității, autorul nu a prezentat argumente, critica sa s-a referit doar la coroborarea acestui articol cu articolul 126 alin. (13) din Lege. Curtea reiterează că pretinsa neconcordanță dintre două sau mai multe norme conținute în aceeași lege sau în legi diferite nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, competențe care le revin instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 16 din 14 martie 2024, § 16).

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.