Decizie nr. 145 din 02.10.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 135 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Pavel Pitihin, în interesele dlui Andrei Tabuica, în dosarul nr. 2-220/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Eleonora Badan Melnic, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

SA „MAIB-Leasing" și SRL „Premium Broker" au încheiat contracte de leasing. Executarea obligațiilor contractuale de către

La 24 ianuarie 2017,

Ulterior, în privința

De asemenea, și în privința fidejusorului

Dl Andrei Tabuica a formulat o acțiune reconvențională împotriva

Ulterior, dl avocat Pavel Pitihin a ridicat, în interesele dlui Andrei Tabuica, excepția de neconstituționalitate a textului „degrevarea de obligații a debitorului nu atrage degrevarea de obligații a fidejusorului" din articolul 135 alin. (6) din Legea insolvabilității.

Prin Încheierea din 22 ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a întregului alineat (6) al articolului 135 și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că textul contestat stabilește un tratament inegal între fidejusor și debitor, în cazul când debitorul este lichidat, deoarece debitorul este degrevat de obligații prin lichidare, iar fidejusorul este obligat să suporte în continuare întreaga răspundere. Acest fapt creează o discriminare nejustificată între aceștia. Prin urmare, fidejusorul este supus unui regim juridic mai sever decât debitorul pentru aceeași obligație și suportă o sarcină excesivă fără a exista o justificare.

De asemenea, autorul menționează că Codul civil stabilea, până la republicarea din 1 martie 2019, la articolul 664 alin. (3) că obligația se stinge prin lichidarea debitorului, iar la articolul 1167 era menționat că fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligației garantate. Totuși, articolul 135 din Legea insolvabilității stabilește că degrevarea de obligații a debitorului, inclusiv prin lichidare, nu-l degrevează pe fidejusor de obligații. Așadar, norma contestată instituie o excepție de la principiul stingerii fidejusiunii odată cu stingerea obligației principale.

În concluzie, autorul excepției afirmă că dispozițiile contestate contravin articolelor 16 și 46 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea observă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, în special, textul „degrevarea de obligații a debitorului nu atrage degrevarea de obligații a fidejusorului" din articolul 135 alin. (6) din Legea insolvabilității. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea constată că normele contestate au mai constituit obiect al controlului constituționalității prin prisma altor critici (a se vedea DCC nr. 149 din 15 noiembrie 2022).

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 16 din 20 mai 2021, § 31).

Curtea reține că autorul sesizării a invocat articolele 16 (

Curtea precizează că articolul 16 din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale (a se vedea HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26).

Cu privire la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea reține că în cauza în care a fost ridicată excepția, autorul sesizării a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să execute o obligație civilă în care are calitatea de fidejusor. Având în vedere că debitorul obligației garantate a fost lichidat pentru cauză de insolvabilitate și, în consecință, descărcat „de obligațiile pe care le avea înainte de intrare în procedura falimentului" (articolul 135 din Legea insolvabilității), inclusiv de datoria pe care o avea față de reclamantul din cauza în care a fost ridicată excepția, autorul consideră că textul „[d]egrevarea de obligații a debitorului nu atrage degrevarea de obligații a fidejusorului" din alin. (6) din articolul 135 din Legea insolvabilității încalcă dreptul fundamental de proprietate al fidejusorului. Încălcarea acestui drept se argumentează prin faptul că norma contestată permite obligației de fidejusiune (accesorie) să subziste, deși obligația garantată (principală) a încetat în legătură cu lichidarea debitorului, iar fidejusorul, la rândul său, a pierdut posibilitatea să se substituie creditorului și să încaseze creanța de la debitor.

Curtea notează că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, poate suporta limitări și este susceptibil de ingerințe ale statului în ceea ce privește exercitarea atributelor sale. Limitarea exercițiului acestui drept poate fi impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale și interesul general, precum și pentru protecția drepturilor și a libertăților altor persoane. Astfel, legislatorul deține competența constituțională de a reglementa prin lege organică: (i) regimul juridic general al proprietății (articolul 72 alin. (3) lit. i) din Constituție); (ii) procedura de judecată (articolul 115 alin. (4) din Constituție) a diferitelor categorii de litigii, inclusiv de judecare a cauzelor în privința debitorilor insolvabili. Curtea reține că Legea insolvabilității înglobează norme juridice de drept material și de drept procedural care au ca scop de a proteja, în special, dreptul de proprietate al creditorilor în raport cu debitorul insolvabil. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că scopul general al Legii insolvabilității constă în satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului (HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 55), iar obligația fidejusorului, care a garantat inițial că va executa obligația debitorului, ține de protejarea dreptului de proprietate al creditorului.

De asemenea, Curtea reține că prin reglementarea instituției fidejusiunii legislatorul a îndeplinit obligația pozitivă a statului de a asigura circuitul civil cu instrumente juridice adecvate de realizare și protecție a dreptului de proprietate privată la încheierea actelor juridice. În cazul în care o persoană privată aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, reglementările juridice trebuie să asigure protecție suficientă dar și căi de atac efective, pentru ca victima unei ingerințe să își poată revendica drepturile încălcate, precum și să obțină despăgubiri pentru orice prejudiciu suferit (a se vedea

Curtea observă că autorul critică o normă care-l obligă să execute o obligație pentru care a garantat în calitate de fidejusor. De regulă, angajarea fidejusorului prin contract să garanteze în fața creditorului că va executa obligația unei a treia persoane (debitor) reprezintă o decizie personală asumată pentru un eventual risc. Așadar, legislatorul prin norma contestată obligă fidejusorul să execute obligația pentru care a garantat și nici lichidarea debitorului nu-l scutește de această obligație.

Mai mult, argumentele prezentate de autorul excepției cu privire la incidența articolului 46 din Constituție se referă la o analiză a prevederilor contestate cu articolele referitoare la fidejusiune din Codul civil până la republicarea din 1 martie 2019. Din această perspectivă, Curtea reiterează că examinarea constituționalității unei prevederi legale are în vedere compatibilitatea acesteia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, nu compararea acestora cu prevederile cuprinse în același act normativ sau în acte normative diferite și emiterea unei concluzii care ar rezulta din comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Astfel, o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituționale cuprinse în acte normative distincte sau în același act normativ nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine instanțelor de judecată (a se vedea DCC nr. 86 din 25 iulie 2024, § 27; DCC nr. 98 din 1 august 2024, § 25).

Pe baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.