Decizie nr. 45 din 10.04.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 207 alin. (2) litera e) din Codul administrativ, ridicată de dl Alexandru Gutium, în interesele

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Violeta Chisilița de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.

Autorul sesizării s-a adresat la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu o cerere de a emite un act administrativ individual în care să fie indicată lista documentelor și informația relevantă care trebuie să fie anexată la solicitarea avizului prevăzut de articolul 84 alin. (1) din Legea nr.230/2022 privind drepturile de autor și drepturile conexe, pentru a demonstra îndeplinirea condiției stabilite la litera f) din același alineat, adică „asociația are capacitatea economică de gestionare colectivă [...]" a drepturilor de autor și drepturilor conexe.

La 2 decembrie 2022,

În cadrul procesului, reprezentantul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a solicitat ca acțiunea să fie declarată inadmisibilă pe baza articolului 207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ. Potrivit acestor prevederi, acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special atunci când reclamantul nu poate afirma încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul articolului 17 din Cod.

În procesul de examinare a cauzei, dl director Alexandru Gutium a ridicat, în interesele

Printr-o încheiere din 24 septembrie 2024, instanța de judecată a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului administrativ, adoptat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, sunt următoarele:

Autorul excepției susține că, potrivit prevederilor contestate, acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când reclamantul nu poate afirma încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul articolului 17 din Codul administrativ.

Autorul pretinde că motivul de inadmisibilitate stabilit de prevederile în discuție îi limitează accesul la justiție prin nesoluționarea cauzei în fond.

Totodată, autorul susține că, potrivit prevederilor contestate, sarcina probațiunii este pusă în sarcina reclamantului, iar acesta este obligat să dovedească existența dreptului încălcat fără a fi examinată cauza în fond.

În opinia autorului excepției, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 8 alin. (1), 16 alin. (2), 20, 26 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul administrativ, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ. Curtea notează că prevederile contestate au constituit anterior obiectul unei sesizări examinate în Decizia nr. 67 din 13 iunie 2024. În decizia menționată anterior, Curtea a constatat că problema abordată în sesizare nu viza constituționalitatea prevederilor contestate, ci interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată (a se vedea § 21 din decizie).

În jurisprudența sa, Curtea a menționat că verificarea anterioară a constituționalității normelor atacate nu constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituționalitate al acelorași prevederi din perspectiva altor critici de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 82 din 18 iulie 2023, § 34). Așadar, Curtea va verifica dacă sesizarea conține argumente noi sau dacă există circumstanțe de ordin general care să justifice o altă soluție privind admisibilitatea.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, care are ca obiect examinarea unei cauze de contencios administrativ. Dat fiind faptul că în cadrul procesului s-a pus în discuție inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant din cauză că acesta nu poate afirma încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul articolului 17 din Codul administrativ, Curtea admite că prevederile contestate pot fi aplicate la examinarea cauzei.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența a cel puțin unui drept garantat de Constituție (a se vedea DCC nr. 78 din 3 iunie 2021, § 17).

Autorul excepției a susținut că motivul de inadmisibilitate stabilit de prevederile în discuție îi limitează accesul la justiție prin soluționarea cauzei în fond și contravine articolelor 1 alin. (3) (

Referitor la incidența articolelor 1, 4, 7, 8 și 54 din Constituție, Curtea reține că acestea nu au o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocate aceste articole, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidența unui drept fundamental (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19). Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituție, Curtea menționează că acesta este incident atunci când se demonstrează existența unui tratament diferențiat, precum și în cazul în care tratamentul diferențiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 73 din 6 iulie 2023, § 20).

Totodată, Curtea observă că autorul nu a argumentat în ce măsură articolele 16 și 26 din Constituție sunt incidente în această cauză. În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate astfel, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități a prevederilor legale contestate cu acesta, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 99 din 10 august 2023, § 18).

Referitor la articolul 20 din Constituție, Curtea reiterează că dreptul de acces la un tribunal trebuie să fie unul practic și efectiv, nu teoretic și iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuție reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care reprezintă o ingerință în exercitarea drepturilor lor (a se vedea HCC nr. 5 din 14 februarie 2023, § 42).

Totodată, Curtea menționează că, potrivit jurisprudenței sale, stabilirea unor condiții de admisibilitate pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a accesului liber la justiție. Mai mult, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția și ține de competența legislatorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, așa cum prevede articolul 115 alin. (4) din Constituție (a se vedea DCC nr. 12 din 3 februarie 2020, § 19).

În același context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că dispozițiile legale referitoare la formalitățile și limitele de timp care trebuie îndeplinite pentru a introduce o acțiune sunt concepute să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Justițiabilii ar trebui să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (

Potrivit Curții Europene, pentru ca aspectul civil al articolului 6 § 1 să fie aplicabil, trebuie să existe o „contestație" cu privire la un „drept" despre care se poate afirma, cel puțin din motive întemeiate, că este recunoscut în temeiul legislației naționale, indiferent dacă acest drept este protejat sau nu de Convenție. Contestația trebuie să fie reală și serioasă; se poate referi nu doar la existența efectivă a unui drept, ci și la domeniul de aplicare și modul de exercitare a acestuia; și, în ultimul rând, soluția pronunțată în proces trebuie să fie decisivă în mod direct pentru dreptul în discuție, simplele legături slabe sau consecințe îndepărtate nefiind suficiente pentru a pune în aplicare articolul 6 § 1 din Convenție. Este necesar să se stabilească dacă argumentul reclamantului este suficient de întemeiat și nu dacă acesta a avut sau ar fi avut câștig de cauză (

Referitor la criticile avansate de autor, Curtea observă că articolul 207 alin. (2) din Codul administrativ stabilește motivele pentru care o acțiune în contencios administrativ este declarată inadmisibilă, inclusiv în cazul în care reclamantul nu poate pretinde încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept sau a unei libertăți stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere printr-o activitate administrativă (a se vedea articolul 17 din Codul administrativ).

Așadar, pentru ca acțiunea în contencios administrativ să fie declarată admisibilă, reclamantul trebuie să invoce un drept al său, căruia i se aduce atingere prin activitatea administrativă sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (a se vedea articolul 189 alineatele (1) și (2) din Codul administrativ).

Curtea notează că condiția stabilită de prevederile contestate este prevăzută și de textul articolului 20 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție doar împotriva actelor care încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei. Mai mult, și articolul 53 alin. (1) din Constituție garantează accesul la justiție în cazul unui „drept vătămat" de o autoritate publică. Potrivit acestui articol, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

Prin urmare, dreptul la un remediu judiciar este condiționat de existența unui drept încălcat prevăzut de lege. În acest context, Curtea reiterează că principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a-l utiliza în formele și în modalitățile prevăzute de lege (DCC nr. 12 din 3 februarie 2020, § 21). De vreme ce condiția contestată de autorul excepției rezultă din Constituția însăși, Curtea nu constată incidența articolului 20 din Legea fundamentală.

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate în discuție nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.