Decizie nr. 49 din 10.04.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „cu excepția cazului în care este suspectat de săvârșirea unei infracțiuni specificate la art. 324­326 din Codul penal sau a unei infracțiuni flagrante" din articolul 52 alin. (2) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, ridicată de dl Vitalie Pîrlog, în dosarul nr. 10-1547/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Ana Bologan din cadrul Judecătoriei Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău se află o cauză penală împotriva dlui Vitalie Pîrlog. Cauza penală are în vedere acuzații de corupere activă și de corupere pasivă, de către persoane publice, în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale. Dl Vitalie Pîrlog are licență de avocat. În cadrul acestei cauze penale s-au desfășurat percheziții la domiciliul dlui Pîrlog. Ulterior, acesta a fost citat pentru a-i fi adusă la cunoștință calitatea de bănuit și pentru a fi audiat.

La 23 august 2024, dl Vitalie Pîrlog a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor menționate la § 1.

Printr-o încheiere din 27 septembrie 2024, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a acestor prevederi și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură sunt următoarele:

Autorul excepției susține că în cauza penală inițiată împotriva sa nu s-a ținut cont de statutul și de garanțiile aferente calității sale de avocat. Faptul că domnia sa este avocat nu putea să nu fie cunoscut, având în vedere informațiile existente în bazele de date oficiale administrate și deținute de Ministerul Justiției.

Autorul excepției compară situația avocaților cu situația judecătorilor sau a procurorilor, în privința cărora urmărirea penală se inițiază de Procurorul General, și afirmă că formele de protecție a celor din urmă nu sunt stabilite și în privința avocaților, deși ei contribuie la înfăptuirea justiției.

Autorul excepției mai susține că măsura percheziției efectuate la domiciliul avocatului nu pare să aibă o legătură rațională cu scopul combaterii corupției. Combaterea corupției ar putea fi realizată prin alte mijloace stabilite de Codul de procedură penală, care să respecte drepturile fundamentale ale avocatului. Invocarea articolului 324 din Codul penal, care incriminează coruperea pasivă, pentru a dispune și autoriza percheziționarea domiciliului și a biroului avocaților fără protecții suplimentare și echilibrate stabilite de articolul 52 din Legea cu privire la avocatură afectează în mod direct independența profesiei de avocat și drepturile clienților acestora. El menționează că eliminarea necesității acordului Consiliului Uniunii Avocaților pentru percheziționarea avocatului și alte acțiuni procesuale în cazul infracțiunilor de corupție și al celor în flagrant, fără să se introducă o măsură compensatorie adecvată ca pornirea urmăririi penale de către Procurorul General și dispunerea și supravegherea directă de către acesta a altor măsuri procesuale, poate fi considerată disproporționată. De asemenea, tratamentul diferit față de avocați, în comparație cu judecătorii sau cu procurorii, comportă un caracter discriminatoriu și poate submina independența profesiei de avocat. Fără garanții procedurale specifice, cum ar fi dispunerea percheziționării domiciliului sau a biroului unui avocat de către Procurorul General în cazul acuzațiilor de comitere a unor infracțiuni specifice, există riscul unui abuz și al încălcării dreptului la respectarea vieții private și a secretului profesional.

În concluzie, autorul excepției afirmă că dispozițiile contestate contravin articolelor 1, 4, 7, 8, 15, 16, 20, 21, 23, 25, 26, 28, 29, 43 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate, ridicată de o parte într-un proces din fața instanței de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în cadrul căreia persoana a solicitat „înlăturarea încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale" și declararea percheziției de la domiciliul său ca fiind ilegală.

Curtea notează că textul „cu excepția cazului în care este suspectat de săvârșirea unei infracțiuni specificate la art. 324­326 din Codul penal sau a unei infracțiuni flagrante" din articolul 52 alin. (2) din Legea cu privire la avocatură nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile contestate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Autorul excepției susține că prevederile legale criticate contravin articolelor 1 (

Referitor la incidența articolelor 1, 4, 6, 7, 15, 16, 23 și 54 din Constituție, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției trebuie să demonstreze existența unei ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (a se vedea DCC nr. 90 din 25 iulie 2023, § 19).

Referitor la pretinsa obligație a statului de a le asigura avocaților garanții procedurale deosebite în cazul percheziționării domiciliului sau a biroului lor, eventual cu dispunerea acestei măsuri sub supravegherea specială a Procurorului General, obligație care ar decurge din articolele 20, 21, 25, 26, 28 și 29 din Constituție, Curtea reține următoarele.

Acordarea unor grade de imunitate avocaților poate urmări scopul legitim al protecției independenței acestora. Totuși, această practică nu poate fi încadrată în categoria obligațiilor constituționale ale legislatorului. Constituția nu sugerează în mod explicit sau nu implică o asemenea obligație, ca în cazul deputaților, la articolul 70 alin. (3), al Președintelui Republicii, la articolul 81 alineatele (2)-(3), al judecătorilor instanțelor de drept comun, la articolul 116 alin. (5

Singura obligație a legislatorului este ca, atunci când decide crearea unor excepții de la regimul comun al tragerii la răspundere juridică prin acordarea imunității unor categorii de subiecți, să țină cont de principiul potrivit căruia cu cât mai vastă este imunitatea, cu atât mai convingătoare trebuie să fie justificarea sa (a se vedea,

Pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.