Decizie nr. 72 din 18.06.2024

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 475

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Cahul format din domnul Ion Dănăilă și doamnele Galina Vavrin și Natalia Bondarenco, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 17 octombrie 2023, dl avocat Valeriu Cernei a formulat o cerere, în interesele Societății pe Acțiuni Private „Vesco", referitoare la recunoașterea și la executarea hotărârii arbitrale a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei din 19 iunie 2023, emisă în cauza de arbitraj nr. 45/2023. Prin această hotărâre arbitrală străină, între altele, s-a dispus încasarea din contul debitorului SRL „Ispan-Lux" în beneficiul Societății de Acțiuni Private „Vesco" a sumei de 66669,83 euro.

Prin Încheierea Curții de Apel Cahul din 25 octombrie 2023, cererea menționată mai sus a fost admisă spre examinare.

În ședința de judecată din 30 mai 2024, dl Anatolie Cristal, reprezentantul SRL „Ispan-Lux", și dl avocat Ruslan Petrov au ridicat, în interesele SRL „Ispan-Lux", excepția de neconstituționalitate a articolelor 475

Printr-o încheiere din 30 mai 2024, Curtea de Apel Cahul a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Convenției de la New York cu privire la recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine din 10 iunie 1958, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 87 din 10 iulie 1998 (în vigoare din 17 decembrie 1998), sunt următoarele:

Autorii sesizării menționează că articolul 476 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă stabilește că dacă partea împotriva căreia este invocată hotărârea

Totodată, autorii susțin că în cazul în care debitorul formulează în instanță o cerere prin care solicită refuzul recunoașterii și executării hotărârii arbitrale străine, invocând că în procedura arbitrală nu a fost informat în modul corespunzător pentru a-și putea prezenta mijloacele de apărare, și deoarece nu a primit nicio notificare în acest sens, acesta nu poate prezenta acte sau probe materiale care să demonstreze acest viciu procedural. Autorii pretind că prevederile contestate ar trebui să reglementeze noi reguli, potrivit cărora probarea motivului menționat să fie pusă în sarcina părții în favoarea căreia este emisă hotărârea arbitrală străină. La modul concret, autorii consideră că trebuie instituită obligația creditorului de a-i prezenta instanței de judecată actele care confirmă că partea împotriva căreia este emisă hotărârea arbitrală străină, chiar dacă nu a participat la proces, a fost înștiințată în modul corespunzător despre procedurile arbitrale.

În fine, în opinia autorilor sesizării, prevederile contestate sunt contrare articolelor 20, 23 și 26 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate, ridicată de reprezentanții părții într-un proces din fața instanței de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Cu referire la obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, deși autorii acesteia au indicat articolele 475

Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect o cerere referitoare la recunoașterea și la executarea unei hotărâri arbitrale străine (a se vedea §§ 3-4 de mai sus). Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei.

Curtea notează că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor sesizării, dacă textul contestat reprezintă o ingerință într-un drept fundamental.

Autorii sesizării au susținut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 (

Cu referire la incidența articolului 23 din Constituție, Curtea reiterează că acest articol nu are o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocat standardul calității legii, trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că problema calității unei legi nu reprezintă o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 107 din 29 august 2023, § 19; DCC nr. 45 din 14 mai 2024, § 21).

Cu referire la incidența articolelor 20 și 26 din Constituție, autorii excepției pretind că norma contestată instituie o obligație excesivă atunci când stabilește că sarcina probării faptului că partea nu a fost informată în modul corespunzător despre desemnarea arbitrilor ori despre procedura arbitrală sau din orice alt motiv justificat nu a putut să prezinte explicații îi revine părții împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină. Curtea nu poate reține aceste critici din următoarele considerente.

Curtea observă că, potrivit articolului 476 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine pot fi refuzate numai la cererea părții împotriva căreia este emisă hotărârea, dacă aceasta prezintă instanței de judecată probe doveditoare că nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la desemnarea arbitrului sau cu privire la procedura arbitrală ori, din alte motive, nu a putut să-și prezinte mijloacele de apărare.

Totodată, prevederile contestate sunt în concordanță cu Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, semnată la New York, la 10 iunie 1958, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 87 din 10 iulie 1998, iar din 17 decembrie 1998 aceasta a intrat în vigoare pentru Republica Moldova. Astfel, potrivit prevederilor articolului V pct. (1) lit. (b) din Convenția de la New York, constituie motiv pentru a refuza recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine dacă partea împotriva căreia este invocată hotărârea arbitrală străină nu a avut posibilitatea sau, cel puțin o șansă rezonabilă, să-și prezinte mijloacele sale de apărare din cauză că: (

În conformitate cu articolul V pct. (1) lit (b) din Convenția de la New York, prevederile contestate urmăresc să asigure dreptul procesual al părților, în special al debitorului, de a fi audiate în cadrul unei proceduri arbitrale străine care să îndeplinească exigențele minime ale unui proces echitabil. Exigențele minime ale unui proces echitabil de arbitraj sunt definite de Ghidul CIAC pentru interpretarea Convenției de la New York[1] și includ „informarea adecvată, o ședință în cursul căreia probele să poată fi prezentate și o decizie imparțială a arbitrului". Dacă o parte a procesului arbitral a participat în mod activ la arbitraj, aceasta nu va putea invoca, ulterior, faptul că nu a fost informată în modul corespunzător. Dimpotrivă, în procedurile în care pârâtul/debitorul lipsește, dovada informării prezintă o importanță particulară în toate etapele procedurii respective, inclusiv în cea de recunoaștere și de executare a hotărârii arbitrale străine de către instanțele naționale (a se vedea punctele IV.2.1 și IV.2.2 din Ghid).

Curtea are în vedere că procedura arbitrală internațională trebuie să le asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Chiar dacă părțile stabilesc prin convenție reguli de procedură arbitrală, acestea urmează să țină cont și de normele procedurale imperative.

În cazurile de arbitraj, arbitrii și reclamantul din procedura arbitrală trebuie să facă tot posibilul în mod rezonabil pentru a aduce la cunoștința pârâtului/debitorului existența arbitrajului și constituirea tribunalului arbitral și să anexeze la dosar dovezi ale eforturilor astfel depuse. În caz contrar, executarea unei hotărâri arbitrale pronunțată fără înștiințarea în modul corespunzător a părților despre procedura arbitrală poate fi refuzată. De exemplu, în cauza

Pe baza prevederilor contestate, recunoașterea sau executarea hotărârii arbitrale străine poate fi respinsă de instanța de judecată dacă partea împotriva căreia hotărârea arbitrală este invocată probează existența faptului că nu a fost informată în modul corespunzător cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrală ori a fost în imposibilitate de a-și valorifica propria apărare în procesul arbitral respectiv.

Curtea notează că motivele din articolul 476 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă pe baza cărora se refuză recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine vizează un viciu de procedură manifestat prin lipsa de informare corespunzătoare a debitorului despre procedura arbitrală și, deoarece urmăresc să protejeze drepturile procesuale ale parții împotriva căreia este emisă hotărârea arbitrală străină, respectiv, pot fi invocate și probate doar de această parte.

Ceea ce trebuie dovedit este că partea care se opune recunoașterii și executării hotărârii arbitrale străine a fost, într-o anumită măsură, privată de dreptul de a prezenta mijloacele sale de apărare și, în consecință, de dreptul de a-i fi examinată și judecată cauza de către tribunalul arbitral. Prin urmare, norma contestată nu obligă debitorul să depună referință cu obiecții împotriva hotărârii arbitrale străine a cărei executare se solicită, însă este în interesul acestuia să invoce vicii de procedură, dacă îi este încalcat dreptul la apărare, și să prezinte probe care l-ar avantaja.

Prin urmare, prevederile contestate nu îngrădesc accesul liber la justiție al părții împotriva căreia este emisă hotărârea arbitrală străină, de vreme ce, urmărind să asigure drepturile procesuale ale debitorului, acestea îi permit debitorului să se opună recunoașterii și executării unei hotărâri arbitrale străine emise în urma unui proces arbitral despre care nu a fost înștiințat în modul corespunzător și, din această cauză, a fost în imposibilitate să-și valorifice mijloacele sale de apărare.

Din aceleași considerente, Curtea nu poate reține nici criticile invocate referitoare la omisiunea de a reglementa obligația părții care cere recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine de a prezenta acte doveditoare că cealaltă parte a procesului a fost informată în modul corespunzător despre procedura arbitrală, de vreme ce această obligație îi revine părții care se opune recunoașterii și executării hotărârii arbitrale.

Referitor la criticile care pretind că, în cazul în care partea împotriva căreia este emisă hotărârea arbitrală străină se va opune recunoașterii hotărârii pentru că nu a fost înștiințată în modul corespunzător despre procedura arbitrală, aceasta va fi în imposibilitate să prezinte instanței de judecată probe (scrisori sau alte forme de comunicare) pentru a demonstra motivul legal, din lipsa acestor acte, Curtea reține următoarele. Articolul 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu precizează ce fel de probe trebuie prezentate. Noțiunea de „probe" din acest articol include și analiza juridică, argumentele deduse din explicațiile pe care trebuie să le prezinte un debitor pentru justificarea cererii sale.

În cazul în care, în cadrul soluționării chestiunii privind încuviințarea executării silite, instanța de judecată are dubii privind legalitatea procedurală a hotărârii arbitrale străine, ea poate (

Astfel, pentru că nu există vreo ingerință în drepturile fundamentale invocate de autorii sesizării, Curtea notează că nici articolul 23 din Constituție nu este incident.

Prin urmare, pe baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.