Decizie nr. 40 din 13.04.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind interpretarea articolului 106 1 din Constituție, depusă de dl Sergiu Litvinenco și dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 7 aprilie 2020, în baza articolului 135 alin. (1) litera b) din Constituție.

Autorii sesizării îi solicită Curții Constituționale interpretarea articolului menționat prin oferirea unui răspuns la următoarea întrebare: „În sensul articolului 106 1 din Constituție, angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezența reprezentantului Guvernului în ședința plenară a Parlamentului (ședință deliberativă), indiferent dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu?” Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 106 1 Angajarea răspunderii Guvernului „ (1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. (2) Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declarației de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 106. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declarația de politică generală devine obligatorie pentru Guvern .” ÎN DREPT A. Argumentele autorului sesizării

Solicitând o interpretare din partea Curții, autorii sesizării se întreabă dacă angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege are loc întotdeauna prin prezența reprezentantului Guvernului în ședința plenară a Parlamentului (ședință deliberativă), indiferent dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau nu.

În argumentarea sesizării, autorii acesteia invocă existența stării de urgență declarate în țară din cauza situației epidemiologice provocată de maladia COVID-19. Ei afirmă că, în contextul acestei situații, Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pe marginea proiectului de lege nr. 143 din 1 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, adoptând în acest sens pe 1 aprilie 2020 Hotărârea nr. 213. Acest proiect ar fi fost depus la Secretariatul Parlamentului pe 1 aprilie 2020 și repartizat deputaților, prin rezoluția Președintelui Parlamentului. Pe 2 aprilie 2020, Biroul permanent al Parlamentului a convocat o ședință plenară pentru aceeași dată, la care trebuia să fie prezentat proiectul pentru care se angajează răspunderea guvernamentală. Toți deputații ar fi fost informați despre aceasta prin e-mail și prin intermediul Secretariatului Parlamentului, care a depus proiectul ordinii de zi în căsuțele poștale ale deputaților.

La începutul ședinței Parlamentului din 2 aprilie 2020, Președintele Parlamentului ar fi anunțat că în sală sunt prezenți doar 32 de deputați și că ședința nu este deliberativă. De asemenea, a fost anunțată prezența Prim-ministrului în sala plenului, însă acesta nu ar mai fi prezentat proiectul „în fața Parlamentului”.

Președintele Parlamentului a semnat pe 2 aprilie 2020 Legea nr. 56 privind instituirea unor măsuri de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte normative, lege care a fost promulgată pe 6 aprilie 2020 și publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova pe 7 aprilie 2020.

Autorii sesizării susțin că jurisprudența Curții Constituționale relativă la angajarea răspunderii Guvernului nu tratează o situație de tipul celei prezentate supra : „Prim-ministrul se prezintă fizic la Parlament (clădirea Parlamentului, sala de ședințe a Parlamentului, sala de conferințe a Parlamentului, dar nu în Plenul Parlamentului). Parlamentul este în sesiune ordinară, însă ședința plenară propriu-zisă și, implicit, prezentarea nemijlocită a proiectului „în fața Parlamentului”, așa cum prescrie articolul 106 1 din Constituție, nu are loc de facto din lipsă de cvorum”. Astfel, autorii sesizării susțin că „este imperioasă necesitatea elucidării aspectelor învederate de către Curtea Constituțională prin interpretarea [...] dispozițiilor art. 106 1 din Constituție”. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă deputatului din Parlamentul Republicii Moldova prerogativa sesizării Curții Constituționale.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, interpretarea Constituției ține de competența Curții Constituționale.

Curtea observă că obiectul sesizării îl constituie textul „în fața Parlamentului” din articolul 106 1 alin. (1) din Constituție, care prevede că „Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege”.

Curtea notează că jurisprudența sa în materia angajării răspunderii Guvernului este una relevantă.

În HCC nr. 28 din 22 decembrie 2011, la § 57, Curtea a reținut că „în afara sesiunilor parlamentare, procedura angajării răspunderii Guvernului este condiționată de convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale, iar termenul de 3 zile pentru depunerea moțiunii curge din momentul prezentării în plenul Parlamentului a proiectului de lege asupra căruia Guvernul își angajează răspunderea”. Prin această Hotărâre, Curtea a declarat neconstituțională Legea nr. 184 din 27 august 2011 privind modificarea și completarea unor acte legislative, pentru că a fost adoptată cu încălcarea procedurii de adoptare. Exponentul puterii executive nu s-a prezentat la ședința plenară a Parlamentului , determinând imposibilitatea depunerii moțiunii de cenzură și, implicit, a dezbaterii politice privind menținerea sau retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură; modalitatea în care Guvernul a făcut uz de procedura angajării răspunderii sale a lipsit în mod efectiv Parlamentul de control asupra unor astfel de măsuri excepționale (§ 62).

În HCC nr. 11 din 13 mai 2015, la § 56, Curtea a reținut că „Parlamentul este și rămâne unica autoritate legiuitoare, chiar și în cazul angajării răspunderii de către Guvern. Or, prevederile articolului 106 1 din Constituție reglementează expres o excepție de la regula instituită prin dispozițiile constituționale ale articolului 60, aceasta nefiind de natură a înlătura Parlamentul de la îndeplinirea rolului său, întrucât procedura asumării răspunderii de către Guvern se derulează în fața Parlamentului și se desfășoară sub supravegherea și controlul forului legislativ suprem , care are la îndemână, în virtutea prevederilor constituționale, dreptul de a demite Guvernul prin inițierea și dezbaterea unei moțiuni de cenzură”. Acest principiu a fost reiterat în HCC nr. 5 din 2 martie 2016, § 29, și în HCC nr. 25 din 29 octombrie 2019, § 63.

Prin HCC nr. 25 din 29 octombrie 2019, Curtea a declarat neconstituțională Legea nr. 17 din 15 februarie 2019 pentru modificarea articolului 1 din Legea nr. 26/2010 privind Zona Economică Liberă „Bălți”, adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvern. Curtea a menționat că procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege poate avea loc în condițiile articolului 106 1 din Constituție numai în fața Parlamentului (§ 64). Curtea a constatat că aceasta a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului fără prezența de facto a reprezentantului Guvernului în ședința plenară a Parlamentului , determinând astfel imposibilitatea depunerii moțiunii de cenzură și, implicit, a dezbaterii politice privind menținerea sau retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură (§ 65). În aceste condiții, Curtea a considerat că modalitatea de care Guvernul a făcut uz în procedura angajării răspunderii sale a lipsit în mod efectiv Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unică autoritate legislativă a statului, de dreptul de control asupra unor astfel de măsuri legislative excepționale (§ 66). Prin urmare, Curtea a reținut că Legea a fost adoptată printr-o procedură de angajare a răspunderii Guvernului contrară prevederilor articolelor 6 și 106 1 din Constituție (§ 67).

Curtea notează că textul „în fața Parlamentului” de la articolul 106 1 alin. (1) din Constituție presupune prezentarea în mod obligatoriu a proiectului de lege în ședința plenară a Parlamentului. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că depunerea la Secretariatul Parlamentului a hotărârii Guvernului privind angajarea răspunderii cu materialele anexate, fără prezentarea acestui act politic de angajare a răspunderii în ședința plenară, nu corespunde cerințelor normelor constituționale privind angajarea răspunderii „în fața” Parlamentului (HCC nr. 25 din 29 octombrie 2019, § 62; HCC nr. 28 din 22 decembrie 2011, § 56).

Curtea subliniază că Constituția nu stabilește nici o excepție de la obligativitatea prezentării angajării răspunderii asupra unui proiect de lege în ședința plenară . Desfășurarea ședinței plenare este obligatorie și în cazul când Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, în afara sesiunilor parlamentare procedura angajării răspunderii Guvernului fiind condiționată de convocarea unei sesiuni extraordinare sau speciale (a se vedea HCC nr. 25 din 29 octombrie 2019, § 62; HCC nr. 28 din 22 decembrie 2011, § 57). A fortiori prezentarea proiectului de lege în ședința plenară a Parlamentului este obligatorie când Parlamentul se află în sesiune ordinară. Aceasta este valabil și în situația în care în stat este declarată stare de urgență. Curtea notează că Legea Fundamentală în articolul 85 alin. (4) stabilește expres interdicția de a dizolva Parlamentul în timpul stării de urgență, aceasta fiind una din garanțiile constituționale a posibilității desfășurării controlului parlamentar asupra executivului în situații excepționale . În viziunea Comisiei de la Veneția, Parlamentul exercită un control foarte important asupra punerii în aplicare a stării de urgență, care ar înceta dacă Parlamentul ar fi dizolvat (Opinia nr. 838/2016 cu privire la proiectul legii constituționale a Franței „Privind protecția Națiunii”, adoptată la cea de-a 106-ea sesiune plenară, desfășurată pe 11-12 martie 2016, CDL-AD(2016)006, § 64).

Curtea reiterează că acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreționar, oricând și în orice condiții, ar echivala cu transformarea acestei autorități în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul (HCC nr. 25 din 29 octombrie 2019, § 58; HCC nr. 11 din 13 mai 2015, § 57).

Ținând cont de claritatea textului a cărui interpretare se cere, de inexistența unor excepții exprese de la acesta, precum și de jurisprudența sa anterioară, Curtea conchide că sesizarea dlui Sergiu Litvinenco și dnei Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolului 106 1 din Constituție, depusă de dl Sergiu Litvinenco și dna Veronica Roșca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Vladimir ȚURCAN Chișinău, 13 aprilie 2020 DCC nr. 40 Dosarul nr. 50b/2020