Hotărâre nr. 7 din 24.05.2012

La originea cauzei se află sesizarea deputatului în Parlament Mihai Godea pentru controlul constituționalității unor prevederi ale Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 „Cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova”, depusă la Curtea Constituțională la 27 ianuarie 2012, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.a) din Constituție, 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale, și acceptată spre examinare în fond prin decizia din 6 februarie 2012.

Autorul sesizării a pretins, în special, că prevederile art.5 alin.(6), art.6 alin.(2), (3) și (4), art.9 alin.(1) și (7) și art.10 alin.(3) din Legea nr.1234 sunt contrare prevederilor statuate de art.1 alin.(3), art.2 alin. (2), art.7, art.15, art.68 alin.(1), art.72, art.78, art.135 alin.(1) lit.b) și art.140 din Constituția Republicii Moldova.

În procesul examinării sesizării Curtea Constituțională a dispus de opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiției, Catedrei de Drept Constituțional și Drept Administrativ a Universității de Stat din Moldova.

La ședința plenară publică a Curții a participat autorul sesizării, dl Mihai Godea, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Victor Morgoci, șef-adjunct al Direcției juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Vladimir Grosu, viceministru al justiției.

În ședința plenară publică din 17 mai 2012 autorul sesizării a solicitat sistarea procesului pentru controlul constituționalității prevederilor art.9 alin.(1) din Legea nr.1234, retrăgîndu-și alegațiile de neconstituționalitate a acestora.

Prevederile relevante ale Legii nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova (M.O. nr.139-140/996, 2000) sunt următoarele: Articolul 5 Propunerea candidaturilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova „(1) Candidatura pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova poate fi propusă, începînd cu ziua fixării datei alegerilor, de către: a) persoana care își înaintează propria candidatură susținută de cel puțin 15 deputați; b) un grup de cel puțin 15 deputați. (2) Propunerea candidaturii pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, semnată de toți deputații care o susțin, va fi prezentată comisiei speciale cel tîrziu cu 3 zile înainte de ziua alegerilor și va fi însoțită de: a) consimțămîntul scris al candidatului și certificatul lui de sănătate, eliberat de instituția medicală abilitată; b) declarația despre toate veniturile candidatului din anul precedent și din anul alegerilor; c) datele biografice ale candidatului (curriculum vitae). (3) Deputații care au semnat propunerea candidaturii pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova nu sînt în drept să mai semneze și o alta, sub sancțiunea nulității oricărei semnături ulterioare. (4) Nu se admite retragerea semnăturii din propunerea candidaturii pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. (5) Candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova poate să-și retragă candidatura în orice moment pînă la declararea începutului votării. (6) În cazul în care comisia specială nu a înregistrat în termenele stabilite nici un candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, se consideră că alegerile nu pot avea loc, iar hotărîrea Parlamentului cu privire la data alegerilor respective se abrogă. La propunerea fracțiunilor parlamentare, Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor ordinare a Președintelui Republicii Moldova. ” Articolul 6 Alegerile ordinare pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova „(1) Alegerile ordinare pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se desfășoară în ședință publică specială a Parlamentului la data stabilită în condițiile art.2. (2) Ședința publică specială a Parlamentului pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, precum și alegerile prezidențiale propriu-zise se consideră valide dacă la ele au participat cel puțin trei cincimi din numărul deputaților aleși (61 de deputați). (3) În sensul prezentei legi, prin alegeri prezidențiale propriu-zise se înțelege înregistrarea prezenței deputaților la ședința publică specială, primirea buletinului de vot, votarea în modul stabilit de comisia specială. (4) Dacă la alegerea Președintelui Republicii Moldova au participat mai puțin de trei cincimi din numărul deputaților aleși, se consideră că alegerile nu au avut loc, iar Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor.” Articolul 9 Prevederi speciale privind alegerile ordinare „ (1) La alegerile ordinare pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pot participa unul sau mai mulți candidați. (2) Este ales candidatul care a obținut votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși. (3) Dacă la turul întîi de scrutin au participat mai mult de doi candidați și în urma votării nici unul dintre ei nu a acumulat votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși, se organizează, în termen de cel mult 10 zile, un al doilea tur de scrutin între primii doi candidați stabiliți în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obținute în turul întîi. (4) Dacă la turul întîi au participat unul sau doi candidați și nici unul nu a acumulat votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși, se organizează alegeri repetate. (5) Dacă în turul al doilea nici un candidat nu a acumulat votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși, se organizează alegeri repetate. (6) În cazul parității de voturi după turul întîi de scrutin, comisia specială stabilește prin tragere la sorți candidații care vor participa la turul al doilea. (7) În cazul apariției unor circumstanțe obiective, cum sînt decesul, boala, imposibilitatea obiectivă de a participa la ședința publică specială a oricăruia dintre candidați sau dintre deputați, dacă desfășurarea alegerilor devine imposibilă în absența acestora, precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, Parlamentul, la propunerea comisiei speciale, poate amîna ședința publică specială, stabilind o nouă dată pentru desfășurarea acesteia. (8) Dacă nici în cadrul noii ședințe publice speciale a Parlamentului alegerile nu au loc, se organizează alegeri repetate.” Articolul 10 Alegerile repetate „(1) Alegerile repetate au loc în cel mult 30 de zile de la ultimele alegeri ordinare în care nu a fost ales Președintele Republicii Moldova, în condițiile prezentei legi. (2) Dacă și după alegerile repetate Președintele Republicii Moldova nu este ales, Președintele în exercițiu dizolvă Parlamentul și stabilește data pentru desfășurarea alegerilor în noul Parlament. (3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Următoarea dizolvare a Parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări. ” ÎN DREPT

Ca urmare a revizuirii art.78 din Constituție, operate prin Legea nr.1115 din 05.07.2000 „Cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova”, în corespundere cu dreptul său discreționar, consfințit de alin.(6) art .78 din Constituție, l a 22 septembrie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr.1234-XIV „Cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova”. În legătură cu multiplele divergențe apărute pe parcurs, Legea nr.1234 din 22 septembrie 2000 a fost modificată prin șase legi.

În opinia autorului sesizării, dispozițiile art.5 alin.(6), art.6 alin.(2), (3) și (4), art.9 alin.(7) și art.10 alin.(3) din Legea nr.1234 oferă Parlamentului posibilitatea de a se eschiva de la obligația constituțională de a alege Președintele, prin care fapt aduc atingere normelor și principiilor constituționale, în special celor aplicabile procedurii de alegere a Președintelui, cuprinse în art.1 alin.(3), art.2 alin. (2), art.7, art.15, art.68 alin.(1), art.72, art.78, art.135 alin.(1) lit.b) și art.140 din Constituția Republicii Moldova .

Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție presupune stabilirea corelației dintre normele legislative și textul Constituției, ținînd cont de principiul supremației acesteia.

Curtea Constituțională deduce că obiectul sesizării îl constituie unele prevederi ale Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova. Aceste prevederi vor fi examinate de Curtea Constituțională prin prisma dispozițiilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(3), art.2 alin (2), art.15, art.23, art.68 alin.(1), art.72, art.78 și art.135 alin.(1) lit.b) din Constituția Republicii Moldova .

Avînd în vedere că autorul sesizării și-a retras obiecțiile de neconstituționalitate cu privire la art.9 alin.(1) din Legea nr.1234, Curtea Constituțională sistează procesul pentru controlul constituționalității în această parte.

Articolul 140 din Constituție, invocat de către autorul sesizării, Curtea îl consideră irelevant pentru prezenta cauză, cu atît mai mult, cu cît în sesizare nu se aduc argumente concrete în acest sens.

La prevederile constituționale invocate nejustificat în sesizare Curtea raportează și principiul supremației Constituției, garantat de art.7 din Constituție, care reprezintă chintesența oricăror proceduri de control al constituționalității și nu are o semnificație autonomă. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1 alin.(3), 2 alin. (2), 72, 78, 135 alin.(1) lit.b) COMBINATE CU ARTICOLELE 15 ȘI 68 alin.(1) DIN CONSTITUȚIE

În opinia autorului sesizării, prevederile legale pretinse a fi neconstituționale pentru că nu conțin termeni preciși privind inițierea procedurii de alegere a Președintelui nu corespund principiilor statului de drept, consfințite în art. 1 alin.(3) din Constituție: „[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sînt garantate.”

Potrivit autorului sesizării, normele contestate nu corespund restricției impuse de art.2 alin.(2) din Constituție privind inadmisibilitatea uzurpării puterii de stat de către autoritatea publică, unicul purtător al suveranității naționale fiind poporul: „[...] (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

În sesizare se invocă necorespunderea prevederilor legale contestate și cu rigorile mandatului reprezentativ deținut de deputat, care trebuie să fie în serviciul poporului, avînd obligația de a respecta procedurile constituționale prin prisma art.68 alin.(1) din Constituție: „ În exercitarea mandatului, deputații sînt în serviciul poporului.”

Art.72 din Constituție, care stipulează categoriile de legi și domeniile de reglementare ale acestora, a fost invocat în sesizare pentru a ilustra caracterul abuziv al prevederilor contestate, autorul considerînd că ele fac obiectul unei legi constituționale.

Articolul 78 din Constituție a fost citat de către autorul sesizării integral, pentru a demonstra că Legea nr.1234 depășește limitele constituționale stipulate de acest articol.

Considerînd că Parlamentul și-a depășit competențele, autorul sesizării a invocat de asemenea atribuția exclusivă a Curții Constituționale de a interpreta oficial Constituția, statuată de art.135 alin.(1) lit.b) din Constituție.

Autorul sesizării consideră că deputații în Parlament au obligația de a alege Președintele, în caz contrar pot fi sancționați constituțional. În acest sens el a invocat art.15 din Constituție, potrivit căruia: „Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.” A. Argumentele autorului sesizării

În viziunea autorului sesizării, art.5 alin.(6) din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 permite să nu fie înregistrat nici un candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova și, drept consecință, să nu fie executate dispozițiile constituționale, în pofida faptului că alegerea Președintelui constituie o prerogativă și o obligație a Parlamentului. Această situație contrazice art.2 alin.(2), art.68 alin.(1) și art.78 alin. (1) din Constituție.

El subliniază că, potrivit art.15 din Constituție, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. Deputații în Parlament sunt și ei cetățeni, avînd obligația constituțională de a alege Președintele Republicii Moldova, iar neexecutarea acestei obligații trebuie să atragă răspunderea constituțională – lipsirea de mandat prin dizolvarea Parlamentului.

În același timp, autorul sesizării consideră că, potrivit art.78 alin.(3) și alin.(4) din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale, alegerile pentru funcția de Președinte pot fi ordinare (cu unul sau două tururi) și repetate (de asemenea, cu unul sau două tururi). Constituția nu prevede alte posibilități, deci, textul constituțional nu poate fi interpretat de către Parlament în mod extensiv. Contrar acestui fapt, prin art.6 alineatele (2), (3) și (4) din Legea nr.1234 Parlamentul a extins neîntemeiat aceste prevederi constituționale, incluzînd noțiuni noi, care nu sînt prevăzute de Constituție: alegeri prezidențiale „propriu-zise", alegeri „valide", alegeri care „nu au avut loc", „o nouă dată" a alegerilor. Astfel, în opinia autorului sesizării, Parlamentul a eludat norma constituțională imperativă de la art.78 alin.(5), care prevede dizolvarea Parlamentului în cazul dacă și după alegerile repetate Președintele Republicii Moldova nu este ales.

Autorul sesizării menționează că art.9 alin.(7) din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 prevede, pe lîngă circumstanțele obiective (decesul, boala, imposibilitatea obiectivă a oricăruia dintre candidați sau dintre deputați de a participa la ședința publică specială), și alte cazuri, nespecificate expres de Constituție și jurisprudența Curții, în care Parlamentul poate amîna ședința publică specială, stabilind o nouă dată pentru desfășurarea acesteia. În acest context, autorul sesizării subliniază că aprecierea caracterului obiectiv al circumstanțelor care ar face posibilă amînarea ședinței este lăsată totalmente la discreția celor care creează aceste circumstanțe și, astfel, norma constituțională, implicit, obligația de a alege Președintele, poate fi încălcată ori de cîte ori deputații vor dori acest lucru, acțiuni ce contravin prevederilor art.68 alin.(l) și art.78 alin.(3), (4), (5) și (6) din Constituție.

Autorul sesizării consideră că prin reglementările respective Parlamentul a depășit prevederile art.78 alin.(6) al Constituției, care acordă Parlamentului dreptul să stabilească prin lege organică doar procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova, dar nu și posibilitatea amînării alegerilor pentru circumstanțe neclare.

În final, autorul sesizării observă că noțiunea „termen rezonabil” din art.10 alin.(3) din Legea nr.1234-XIV nu este definită de cadrul constituțional și nu este adecvată pentru reglementări cu caracter procedural și electoral. De asemenea, norma menționată încalcă unul din principiile fundamentale ale statului de drept - previzibilitatea normelor juridice și prevalarea normelor constituționale asupra normelor incluse în legi organice, acțiuni contrare dispozițiilor constituționale ale art.l alin.(3). B. Argumentele autorităților

În punctul său de vedere Președintele Republicii Moldova a remarcat că prevederile contestate nu contravin dispozițiilor constituționale. Legislatorul este în drept să dezvolte prin lege organică procedura și etapele de desfășurare a alegerilor repetate, modalitatea de desemnare a candidaților, reluarea alegerilor repetate. În circumstanțe obiective ședința publică specială poate fi amînată, stabilindu-se o nouă dată pentru a fi desfășurată.

În opinia Președintelui Parlamentului, dispozițiile contestate ale Legii cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova nu aduc atingere normelor constituționale invocate în sesizare, deoarece Parlamentul, după învestitura sa, are obligația de a forma organele statale pentru a asigura realizarea separației puterilor. Parlamentul are dreptul de a amîna ședința specială, cu stabilirea unei noi date, și în cazul altor impedimente, afară de circumstanțele obiective menționate la art.9 alin.(7) din lege. Legea Supremă nu stipulează toate cazurile posibile de reglementare, utilizînd termenul „alt”. Referitor la art.10 alin.(3), potrivit căruia în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură data, iar următoarea dizolvare a Parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, el a remarcat că acest termen este lăsat la discreția Parlamentului, care a și luat decizia respectivă în baza normei contestate.

În punctul său de vedere Guvernul a menționat că obiecțiile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate, fiind invocate prevederi constituționale irelevante pentru cauza examinată. Dizolvarea Parlamentului are loc în conformitate cu prevederile exprese ale Constituției, norma respectivă constituind o expresie a principiului statuat în art.6 din Constituție. Argumentele autorului sesizării privind neconstituționalitatea art.6 alin.(2)–(4) sunt nejustificate, deoarece acest articol nu depășește limitele prevederilor art.78 alin.(3) din Constituție, potrivit căruia este considerat ales candidatul care a obținut votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși. Guvernul a remarcat de asemenea că stabilirea termenului rezonabil ține în exclusivitate de competența Parlamentului, de aceea acesta a utilizat în lege noțiunea respectivă. C . Aprecierea Curții 1. Principii generale

Curtea reține că statul de drept, la care face alegație autorul sesizării, presupune că orînduirea socială și de stat se bazează pe normele și principiile fundamentale ale dreptului. O trăsătură esențială a statului de drept este subordonarea rigidă a tuturor, inclusiv a instituțiilor statale, normelor clare, previzibile și prestabilite ale dreptului.

În acest sens, referindu-se la statul de drept, în Hotărîrea nr.2 din 19.01.1998 Curtea Constituțională a consemnat că: „[…] una din caracteristicile constituționale ale statului de drept o constituie obligațiunea statului, a autorităților lui publice, a instituțiilor, a persoanelor oficiale de a activa în limitele atribuțiilor lor, stabilite de Constituție și legi.”

Rigorile enunțate pot fi realizate într-un stat de drept numai prin structurarea ierarhică și subordonarea rigidă a tuturor instituțiilor juridice și statale, prin instaurarea unei democrații autentice și protecția tuturor valorilor umane. În acest sens, Constituția Republicii Moldova consfințește în art.1 alin.(3) că într-un stat de drept, democratic demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sînt garantate.

Printre instituțiile supreme ale puterii de stat se numără Președintele Republicii Moldova, care, conform art.77 din Constituție, este șeful statului, reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării.

Normele articolului 78 din Constituție, supuse revizuirii prin Legea nr.1115 din 5 iulie 2000, pun în sarcina Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova, alegerea Președintelui Republicii Moldova și trasează liniile directorii procedurale.

În conformitate cu principiile ce guvernează statul de drept și prevederile art.78 alin.(6) din Constituție, Parlamentul urma să reglementeze prin lege organică procedurile aplicabile alegerii Președintelui Republicii Moldova, fără însă să depășească cadrul stabilit de articolul 78 alineatele (1) - (5) din Constituție. Drept consecință, la 22 septembrie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr.1234, prin care a reglementat procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova și regulile de comportament al deputaților în cadrul desfășurării acesteia.

Curtea Constituțională face o remarcă în acest context că prevederile ce descriu procedura de alegere a Președintelui țării de către Parlament a servit drept obiect al multiplelor disensiuni și controverse între grupurile politice parlamentare, generînd litigii constituționale și sesizări cu privire la dispozițiile art.78 din Constituție, Curtea supunîndu-le interpretării cazuale sau oficiale sub diferite aspecte în hotărîrile nr.39 din 04.12.2000, nr.43 din 14.12.2000, nr.45 din 18.12.2000, nr.5 din 16.03.2010, nr.17 din 20.09.2011, precum și în avizele nr.4 din 26.12.2000, nr.2 din 12.06.2009, nr.4 din 17.09.2009, nr.1 din 29.04.2010, nr.2 din 04.05.2010, nr.3 din 06.07.2010 ș. a.

Multiplele sesizări pentru interpretarea cazuală și oficială a art.78 din Constituție Curtea Constituțională le apreciază ca o tendință firească a parlamentarilor de a perfecționa legislația în domeniu și ca o reacție logică la aplicarea acestor norme constituționale în creația legislativă. Tendința în cauză se înscrie cu certitudine în dezideratele asigurării supremației Constituției și dominației legii.

La examinarea prezentei cauze Curtea Constituțională se va baza pe conceptul, conform căruia orice act normativ inferior, în esență, reprezintă o „prolongație” a actului superior, fără a depăși limitele acestuia. Astfel, Curtea Constituțională constată că legile organice adoptate de Parlament, ca acte direct subordonate Constituției, au menirea de a dezvolta prevederile și principiile constituționale, respectînd cu strictețe rigorile Constituției. Și numai în cazul necorespunderii cu Constituția a reglementărilor legislative adoptate în cadrul acestor proceduri se recurge la controlul constituționalității. În această ordine de idei, reglementările cuprinse în Legea nr.1234 expun detaliat viziunea Parlamentului asupra procedurilor electorale instituite de normele constituționale, operație legislativă ce reprezintă chintesența legii organice.

Curtea Constituțională constată că prevederile legii organice dezvoltă normele Constituției. Dezvoltarea normelor constituționale însă nu trebuie confundată cu interpretarea oficială a Constituției, prevăzută ca o atribuție exclusivă a Curții Constituționale de art.135 alin.(1) lit.(b) din Constituție, care se efectuează în situațiile cînd este necesară elucidarea sensului exact al prevederilor Constituției aplicativ la situațiile juridice concrete, nereglementate de legea organică.

Curtea reține că, în sensul expus, jurisprudența sa este constantă. Astfel, în Decizia din 04.12.2006 asupra sesizării pentru interpretarea art.99 din Constituția Republicii Moldova Curtea a subliniat: „În mai multe decizii ale sale Curtea Constituțională a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituționale este de a asigura unitatea și înțelegerea corectă a conținutului și sensului lor autentic. Interpretarea oficială este imperativă în cazurile în care incertitudinea normelor constituționale este determinată de o situație concretă și această incertitudine nu poate fi soluționată printr-o altă procedură jurisdicțională. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esența problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispozițiilor constituționale.”

Legea nr.1234, adoptată în conformitate cu alin.(6) art.78 din Constituție, este o lege organică, prin care Parlamentul a fost în drept să dezvolte prevederile art.78 din Constituție, în limitele acesteia. Astfel, Curtea respinge orice alegație cu privire la necorespunderea normelor contestate din Legea nr.1234 cu art.135 alin.(1) lit.(b) din Constituție.

În baza acestor deducții, Curtea conchide că normele contestate din Legea nr.1234 sunt conforme și cu prevederile alineatelor (1) - (3) ale art.72 din Constituție, invocate de autor. Prevederile art.72 alin.(3) din Constituție stipulează domeniile ce fac obiectul de reglementare al legii organice. Pe lîngă domeniile expuse la lit.a) - o), art.72 din Constituție oferă Parlamentului dreptul de a adopta legi organice în „ p) celelalte domenii pentru care, în Constituție, se prevede adoptarea de legi organice” și în „r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice”. Astfel, domeniul legii organice este atît cel stipulat expres de normele constituționale, cît și cel pe care a decis Parlamentul să-l reglementeze.

În temeiul celor expuse, Curtea Constituțională va analiza prevederile contestate din Legea nr.1234 sub aspectul respectării limitelor impuse de art.78 și de alte norme ale Legii Supreme, în contextul principiilor generale, enunțate în prezentul capitol, subliniind că anume în acest sens autorul sesizării a înaintat obiecții de neconstituționalitate. 2. Respectarea limitelor impuse de art.78 și de alte norme ale Legii Supreme invocate în sesizare a) consecințele lipsei de candidați la funcția de Președinte

Autorul sesizării a contestat constituționalitatea prevederilor art.5 alin.(6) din Legea nr.1234, care reglementează consecințele lipsei de candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova: „În cazul în care comisia specială nu a înregistrat în termenele stabilite nici un candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, se consideră că alegerile nu pot avea loc, iar hotărîrea Parlamentului cu privire la data alegerilor respective se abrogă. La propunerea fracțiunilor parlamentare, Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor ordinare a Președintelui Republicii Moldova.”

Prevederile art.5 alin.(6) din Legea nr.1234, în linii mari, prevăd amînarea alegerilor prezidențiale cu 30 de zile în cazul cînd nici un candidat nu s-a înregistrat în cursa electorală.

În opinia Curții, factorii care cauzează lipsa de candidați constituie: 1) neexprimarea voinței de a candida de către cetățenii care întrunesc condițiile de eligibilitate, prevăzute de alin.(2) art.78 din Constituție și de art.3 din Legea nr.1234, și 2) nesusținerea persoanei care și-a manifestat această voință de către cel puțin 15 deputați, condiție prevăzută de alin.(1) art.5 din Legea nr.1234.

Curtea este de acord cu autorul sesizării că deputații au obligația constituțională de a alege Președintele țării, însă consideră disproporționată ideea dizolvării Parlamentului în cazul în care deputații nu au înaintat sau nu au susținut nici o persoană ce și-a exprimat voința de a candida. În cazurile, cînd în mod repetat nici unul din candidații la funcția de Președinte nu obține sprijinul a cel puțin 15 deputați, Parlamentul, uzînd de dreptul său discreționar, ar putea micșora numărul necesar de susținători.

Curtea reține că termenul de 30 de zile, instituit prin lege pentru fixarea pentru o nouă dată a alegerilor ordinare la funcția de Președinte al Republicii Moldova, se înscrie în termenul general de două luni, prevăzut de alin.(4) art.90 din Constituție pentru alegerea Președintelui.

Concluziile enunțate permit Curții Constituționale să constate că amînarea termenului de alegere a Președintelui cu 30 de zile nu vine în contradicție cu obligația parlamentarilor de a alege Președintele, ce rezultă din art.78 al Constituției combinat cu art.15 din Constituție. De asemenea, norma legală, fiind adoptată cu respectarea termenului stipulat de art.90 alin.(4) din Constituție, este o expresie a voinței deputaților, care dețin mandatul reprezentativ al poporului, prin care fapt corespunde și cu prevederile art.2 combinat cu art. 68 din Constituție.

Astfel, prevederile art.5 alin.(6) din Legea nr.1234 sunt conforme cu articolele 2, 78 combinate cu articolele 15 și 68 din Constituție. b) desfășurarea alegerilor ordinare pentru funcția de Președinte

În sesizare se contestă constituționalitatea prevederilor art.6 alin.(2) - (4) din Legea nr.1234, ce reglementează: „(2) Ședința publică specială a Parlamentului pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, precum și alegerile prezidențiale propriu-zise se consideră valide dacă la ele au participat cel puțin trei cincimi din numărul deputaților aleși (61 de deputați). (3) În sensul prezentei legi, prin alegeri prezidențiale propriu-zise se înțelege înregistrarea prezenței deputaților la ședința publică specială, primirea buletinului de vot, votarea în modul stabilit de comisia specială. (4) Dacă la alegerea Președintelui Republicii Moldova au participat mai puțin de trei cincimi din numărul deputaților aleși, se consideră că alegerile nu au avut loc, iar Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor.”

Curtea Constituțională constată că prevederile art.6 alin.(2) - (4) din Legea nr.1234 derivă din prevederile art.78 din Constituție și Hotărîrea Curții Constituționale nr.45 din 18.12.2000 privind interpretarea alin.(3) și alin.(5) art.78 din Constituție, în care s-a subliniat următoarele: „Analiza logico-gramaticală a textului art.78 alin. (3) din Constituție permite să se conchidă că numărul (cvorumul) deputaților care trebuie să participe la lucrările ședinței publice speciale pentru alegerea șefului statului și la alegerile propriu-zise nu poate fi mai mic decît numărul minim de voturi stabilit pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova. În caz contrar, asemenea situație ar atrage nevalabilitatea ședinței publice speciale a Parlamentului cu consecințele respective pentru alegerile prezidențiale. Este de remarcat că această clauză constituțională este obligatorie și în cazul alegerilor prezidențiale repetate.”

Dezvoltînd prin legea organică prevederile art.78 din Constituție, Parlamentul a utilizat termeni din hotărîrea Curții, precum „alegeri propriu-zise”, „alegeri valide”. Termenii în cauză, care au servit pentru autorul sesizării ca alegații de neconstituționalitate, se utilizează în procedurile electorale. În acest context, ținînd cont de concluziile expuse în §§38 - 42 , Curtea constată că sediul unor proceduri detaliate, aplicate la alegerea Președintelui, poate fi numai legea organică.

Reiterînd practica sa anterioară, Curtea reține că norma legală, care impune participarea la scrutinul prezidențial a cel puțin 3/5 din numărul deputaților aleși, are ca rațiune excluderea posibilității provocării artificiale a alegerilor anticipate și îi obligă pe deputați, care se află în serviciul poporului, să respecte normele de procedură prevăzute de art.78 din Constituție.

Curtea reține că prevederile contestate ale art.6 alin.(2) din Legea nr.1234, care stipulează participarea a cel puțin 61 de deputați la ședința de alegere a Președintelui Republicii Moldova, sunt în concordanță cu normele constituționale și Hotărîrea Curții Constituționale nr.45 din 18.12.2000 privind interpretarea alin.(3) și alin.(5) art.78 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că prevederile art.6 alin. (2) - (4) din Legea nr.1234 nu depășesc limitele impuse de art.78 din Constituție, în special de alin.(6).

Cu referire la dreptul Parlamentului de a dezvolta prin lege organică norma constituțională, Curtea reiterează concluziile expuse în §§38 - 42 și constată că prevederile art.6 alin. (2) - (4) din Legea nr.1234 sunt în concordanță cu art.135 alin.(1) lit.(b) din Constituție . c) amînarea ședinței publice speciale

În sesizare se contestă parțial prevederile art.9 alin.(7) din Legea nr.1234: „În cazul apariției unor circumstanțe obiective, cum sînt decesul, boala, imposibilitatea obiectivă de a participa la ședința publică specială a oricăruia dintre candidați sau dintre deputați, dacă desfășurarea alegerilor devine imposibilă în absența acestora, precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, Parlamentul, la propunerea comisiei speciale, poate amîna ședința publică specială, stabilind o nouă dată pentru desfășurarea acesteia”.

Art.9 alin.(7) din Legea nr.1234 prevede circumstanțele obiective în care Parlamentul poate amîna ședința publică specială de alegere a Președintelui, acestea fiind: decesul, boala, imposibilitatea obiectivă a oricăruia dintre candidați sau dintre deputați de a participa la ședință. Șirul acestor circumstanțe nu este exhaustiv, legea stipulînd adăugător „precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova”.

Curtea reține că stabilirea circumstanțelor în care poate fi amînată ședința specială pentru alegerea Președintelui reprezintă dreptul discreționar al legislatorului. În același timp, Curtea observă că nereglementarea exhaustivă a acestor circumstanțe (impedimente) face posibilă eschivarea deputaților de la onorarea obligației care le revine, obstrucționarea și amînarea procedurii de alegere a șefului statului pentru un termen nedeterminat. Curtea consideră că Parlamentul trebuie să concretizeze care sunt impedimentele ce fac imposibilă desfășurarea scrutinului prezidențial. În redacția actuală norma contestată vine în contradicție cu cerințele de calitate ale normei de drept, încalcînd astfel art.23 din Constituție.

Referindu-se la calitatea normei de drept, în Hotărîrea nr.26 din 23.11.2010 Curtea a statuat: “ Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate și claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încît să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale și să prevadă, în mod rezonabil, în funcție de circumstanțele cauzei, consecințele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conține o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situația dată, persoana poate pretinde că nu-și cunoaște drepturile și obligațiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarității este contrară art.23 din Constituție.”

Avînd în vedere că vizează în special proceduri referitoare la tehnica guvernării, norma contestată nu corespunde nu numai art.23 din Constituție, dar și principiilor statului de drept, consacrate de art.1 alin.(3) din Constituție.

Astfel, Curtea apreciază că sintagma „precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova” încalcă principiul clarității legii, deoarece permite deputaților să interpreteze norma legală după bunul lor plac și să întîrzie desfășurarea procedurii de alegere a Președintelui.

În acest sens este elocventă și jurisprudența CtEDO, conform căreia „legea trebuie sa fie accesibilă persoanei în cauză și să fie previzibilă sub aspectul consecințelor sale” (a se vedea și Hotărîrea Amann împotriva Elveției, alin.50). În sensul Convenției, o normă juridică trebuie să îndeplinească două condiții suplimentare: să fie accesibilă oricărei persoane, lucru care se realizează, de regulă, prin publicare; să fie enunțată cu claritate, astfel încît orice persoană să poată, în mod rezonabil, să își conformeze conduita cunoscînd consecințele juridice ale faptelor sale. Această ultimă condiție nu este îndeplinită, spre exemplu, atunci cînd norma legală nu prevede cu suficientă claritate condițiile în care autoritățile statale pot să ia o anumită măsură, precum și mijloacele de verificare a îndeplinirii condițiilor. În lipsa unor garanții procedurale, simpla existență fizică a normei legale nu este suficientă pentru a fi calificată drept lege, în sensul Convenției.

Curtea conchide că textul „precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova” din art.9 alin.(7) din Legea nr.1234 contravine art.1 alin.(3), art.23 și art.78 din Constituție, depășind limitele constituționale privind procedura de alegere a Președintelui. d) termenul rezonabil pentru dizolvarea Parlamentului

Potrivit prevederilor contestate ale art.10 alin.(3) din Legea nr.1234: „(3) […] Următoarea dizolvare a Parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.”

Curtea reține că, potrivit art.10 alin.(3) din Legea nr.1234, Președintele țării nu are doar dreptul, dar are și obligația de a dizolva Parlamentul într-un termen rezonabil, după un an de la ultima dizolvare. Sintagma „termen rezonabil”, în contextul dat, este utilizată cu scopul de a nu impune autorității publice limite disproporționate pentru desfășurarea unor proceduri, care apriori, în unele situații concrete, sunt imposibil de realizat.

Curtea menționează că „termenul rezonabil” reprezintă o perioadă de timp obiectiv necesară pentru efectuarea unei proceduri (acțiuni). Legiuitorul constituant a preferat fie să concretizeze termenul de exercitare a procedurii constituționale (de ex., art. 98 al Constituției), fie să lase acest drept la latitudinea legislatorului (art.86 din Constituție). Avînd în vedere diversitatea aspectelor vieții sociale și multitudinea circumstanțelor, Curtea Constituțională consideră inoportună concretizarea termenului în toate cazurile referitoare la exercitarea procedurilor constituționale. Organul decizional trebuie să dispună de o anumită marjă de apreciere și de flexibilitate la stabilirea termenului de exercitare a procedurilor constituționale. Prin urmare, în situațiile cînd sunt posibile mai multe soluții, Curtea Constituțională recunoaște că prevederile care conferă autorităților publice dreptul de a opera în actele normative cu „termenul rezonabil” pentru efectuarea unor acțiuni se plasează în cîmpul constituțional.

În acest context, Curtea Constituțională reține că un impact asupra stabilirii termenului rezonabil îl pot avea și situațiile excepționale, precum pericolul de război, catastrofele, calamitățile naturale la scară națională ș.a., ce fac imposibilă desfășurarea unor astfel de proceduri.

Curtea subliniază că, atunci cînd există divergențe cu privire la termenul rezonabil de desfășurare a unei proceduri (acțiuni), Președintele Republicii Moldova (ori altă autoritate publică vizată de actul normativ) este obligat să explice rațiunile extinderii termenului respectiv. Curtea Constituțională, în virtutea atribuției sale de garant al realizării principiului separației puterilor în stat și al responsabilității statului față de cetățean, va decide, în fiecare caz concret, dacă autoritățile publice centrale au respectat termenul rezonabil de exercitare a procedurilor constituționale.

Curtea reține că stabilirea termenului rezonabil pentru dizolvarea Parlamentului revine Președintelui în exercițiu. În sensul alin.(5) art.78 combinat cu alin.(3) art.85 din Constituție, procedura de dizolvare a Parlamentului, precedată de o altă dizolvare, poate fi realizată de Președintele în exercițiu cu condiția că: 1) au fost desfășurate alegerile repetate și șeful statului n-a fost ales și 2) a expirat un an de la ultima dizolvare.

Astfel, în sensul alin.(5) art.78 combinat cu alin.(3) art.85 din Constituție, procedura de dizolvare a Parlamentului, în cazul survenirii circumstanțelor stabilite de Constituție, poate fi inițiată de Președintele în exercițiu și înainte de a se împlini un an de la ultima dizolvare, deoarece această procedură necesită timp, presupune avizul obligatoriu al Curții Constituționale ș.a. Principala condiție, conform rigorilor constituționale, este că dizolvarea Parlamentului se poate produce doar după expirarea unui an de la ultima dizolvare.

Raportînd prevederile art.10 alin.(3) din Legea nr.1234 la prevederile art.l alin.(3) din Constituție, Curtea constată că principiul supremației Constituției și al dominației legii nu impune stabilirea cu precizie prin lege a termenului desfășurării oricărei acțiuni umane. Într-un stat de drept orice autoritate publică trebuie să dispună, în limitele legii, de o anumită marjă de apreciere, care i-ar permite să țină cont de situațiile obiective din societate pentru desfășurarea procedurilor prevăzute de Legea Supremă și să excludă orice acțiune săvîrșită cu rea-voință.

În baza celor expuse, Curtea constată că prevederile art.10 alin.(3) din Legea nr.1234 corespund art.l alin.(3) din Constituție și nu depășesc limitele impuse de alin.(5) art.78 combinat cu alin.(3) art.85 din Constituție. Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională HOTĂRĂȘTE : 1. Se recunosc constituționale prevederile articolului 5 alineatul (6), articolului 6 alineatele (2), (3) și (4) și articolului 10 alineatul (3) din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova. 2 . Se declară neconstituțională sintagma „precum și în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova” din articolul 9 alineatul (7) al Legii nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova. 3. Se sistează procesul pentru controlul constituționalității articolului 9 alineatul (1) din Legea nr.1234-XIV din 22.09.2000 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova. 4. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Președinte Alexandru TĂNASE Chișinău, 24 mai 2012, HCC nr. 7 Dosarul nr.1a/2012