1 — Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației privind libertatea de întrunire și libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

1 — Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației privind libertatea de întrunire și libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Curtea Supremă de Justiție, 2011)

HOTĂRÎREA PLENULUI

CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi

ale legislației privind libertatea de întrunire și libertatea de asociere prin prisma

articolului 11 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale

nr.1 din 26.12.2011

Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2012, nr.2, pag.4

* * *

Modificată de:

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.30 din 04.12.2017

Prin prisma articolului 11 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, examinînd practica judiciară națională și jurisprudența Curții

Europene pentru Drepturile Omului referitoare la libertatea de întrunire și libertatea de asociere,

în scopul aplicării corecte și uniforme de către instanțele judecătorești a legislației privind

libertatea de întrunire și libertatea de asociere, în temeiul art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu

privire la Curtea Supremă de Justiție nr.789-XIII din 26.03.1996, art.17 CPC, Plenul Curții

Supreme de Justiție a Republicii Moldova

EXPLICĂ:

libertatea de asociere prin prisma articolului 11 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale din 04.11.1950 (Convenția Europeană),

instanțele de judecată vor aplica prevederile art.11 al Convenției Europene, art.40, 41 ale

Constituției Republicii Moldova, dispozițiile Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008,

Legii cu privire la asociațiile obștești nr.837-XIII din 17.05.1996, Legii privind partidele politice

nr.294-XVI din 21.12.2007, Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000. Legii privind

libertatea de conștiință, de gândire și de religie nr.125-XVI din 11.05.2007, Legii contenciosului

administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, Legii cu privire la libertatea de exprimare nr.64 din

23.04.2010, prevederile altor acte legislative ce reglementează raporturi similare, precum și

jurisprudența CEDO.

[Pct.1 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

din 27.12.2001, la examinarea acestei categorii de litigii, în cazul în care între două acte

legislative cu aceeași forță juridică apare un conflict de norme ce promovează soluții diferite

asupra aceluiași obiect al reglementării, se vor aplica prevederile actului posterior.

În conformitate cu art.12 alin.(2) CPC, dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o

lege sau un alt act normativ nu corespunde unei legi sau unui alt act normativ cu o putere juridică

superioară, instanța aplică normele legii sau ale altui act normativ care are putere juridică

superioară.

prezența temporară și intenționată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării

unor idei sau atitudini.

Articolul 3 al Legii menționate prevede că întrunirile pot fi: cu un număr redus de

participanți, spontane și simultane.

Spontană - întrunire ale cărei inițiere și desfășurare reprezintă un răspuns direct și imediat

la evenimentele din societate și care, din punctul de vedere al participanților la aceasta, nu poate

fi animată, motiv pentru care procedura ordinară de notificare nu este posibilă.

Întrunirile sînt simultane atunci cînd acestea se desfășoară în același loc și în același timp.

fizice cu capacitate deplină de exercițiu, grupuri de persoane, precum și persoane juridice.

Avînd în vedere aceste reglementări legale, instanțele judecătorești vor ține cont că,

conform art.20 Cod civil, capacitatea deplină de exercițiu începe la data cînd persoana fizică

devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani, iar minorii o dobîndesc prin căsătorie,

precum și cei care au atins vîrsta de 16 ani - în cazurile stipulate la alin.(3) al acestui articol.

Spre deosebire de persoanele fizice, persoanele juridice dobîndesc capacitatea de folosință

și de exercițiu de la data înregistrării de stat, și respectiv, de la data constituirii (art.60-61 Cod

civil, Legea nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a

întreprinzătorilor individuali).

Minorii care au împlinit vîrsta de 14 ani, precum și persoanele declarate incapabile, pot

organiza întruniri doar împreună cu o persoană cu capacitate deplină de exercițiu.

privind întrunirile nu prevede limitări în privința participanților la întrunire.

PPCD contra Moldovei, CEDO a subliniat că nu a fost stabilit de către instanțele judecătorești

naționale că, copiii se aflau acolo din cauza acțiunilor sau a politicii întreprinse de reclamant.

Deoarece adunările se desfășurau într-un loc public, oricine, inclusiv copiii, puteau să participe

la ele. Mai mult, în opinia Curții, acest lucru constituia mai degrabă o chestiune de alegere

personală a părinților de a decide dacă să permită copiilor lor să participe la acele adunări și ar

părea contrar libertății de întrunire a părinților și a copiilor de a-i împiedica să participe la astfel

de evenimente, care, trebuie de reamintit acest fapt, erau desfășurate pentru a protesta împotriva

politicii Guvernului în domeniul educației. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că acest motiv

a fost relevant și suficient.

Convenția Europeană, sînt interzise întrunirile prin care se urmărește: îndemnarea la război de

agresiune, la ură națională, rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discriminare sau violență

publică; subminarea securității naționale sau a integrității teritoriale a țării, săvîrșirea

infracțiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea

moralității publice, a drepturilor și a libertăților altor persoane ori punerea în pericol a vieții sau a

sănătății acestora.

prevederile Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008 în coroborare cu principiile

definite prin art.4 din această lege, și anume:

a) proporționalitatea, conform căreia, la aplicarea oricărei restricții libertății întrunirilor,

autoritățile publice trebuie să respecte echilibrul dintre necesitatea unei astfel de restricții într-o

societate democratică și exercitarea dreptului la întrunire.

Instanțele judecătorești, avînd competența de a limita exercițiul dreptului la întrunire, în

special, vor examina aspectul dacă limitarea dreptului individului la întrunire este strict necesară

într-o societate democratică. Orice restricție impusă libertății întrunirilor trebuie să fie

proporțională. Principiul proporționalității cuprinde în sine și certitudinea că se va da preferință

măsurilor celor mai puțin restrictive pe care le urmăresc autoritățile. Totodată, principiul

proporționalității presupune că autoritățile nu trebuie să impună restricții de rutină, care ar afecta

fundamental caracterul evenimentului;

b) nediscriminarea, conform căreia dreptul la întrunire este garantat tuturor persoanelor,

indiferent de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de

apartenență politică, de avere, de origine socială sau de oricare alt criteriu.

La reglementarea libertății întrunirilor, autorităților le revine sarcina de a nu discrimina

indivizii sau grupurile de indivizi după aceste criterii;

c) legalitatea, conform căreia drept temeiuri justificative pentru interzicerea întrunirii sau

pentru limitarea în orice fel a libertății întrunirilor pot servi doar prevederile legale, fără ca

autoritățile publice să poată pune în discuție oportunitatea unei întruniri.

Principiul legalității presupune examinarea de către autoritățile publice a declarațiilor

prealabile de organizare a întrunirii, dar în nici un caz oportunitatea întrunirii și, după caz,

evaluarea de către instanțele de judecată a scopului și modalității de manifestare a atitudinilor în

raport cu legea;

d) prezumția în favoarea desfășurării întrunirilor, conform căreia, la examinarea declarației

prealabile privind desfășurarea unei întruniri, orice dubiu va fi interpretat de către autoritățile

publice în favoarea exercitării dreptului la întrunire.

Orice lucru care nu este în mod expres interzis prin lege se prezumă a fi permis și cei care

doresc să se întrunească nu trebuie să obțină o permisiune pentru a realiza acest lucru.

desfășurarea întrunirilor în localurile publice, ci doar a întrunirilor ce au loc în afara clădirilor

sau în afara altor spații închise accesului liber.

Prin clădire se înțelege o construcție legată solid de pămînt a cărei strămutare este

imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinației ei.

Nu reprezintă clădire o construcție temporară, amenajată pentru anumite evenimente

(corturi, scene deschise etc.).

Scările și balustradele care duc spre clădire pot fi considerate parte componentă a clădirii,

însă interzicerea desfășurării întrunirilor pe acestea este inadmisibilă.

Instanțele de judecată, la soluționarea acestei categorii de litigii, vor lua în considerație

faptul că dreptul de a desfășura întrunirile pe scările clădirilor nu este absolut, organizatorilor

revenindu-le obligația de a nu bloca intrarea în clădiri și de a nu pune piedici desfășurării

activității celor care își au locul de muncă în aceste clădiri, precum și de a-și exercita dreptul la

întruniri cu bună-credință.

Prin urmare, desfășurarea întrunirii pe scările unei clădiri nu va fi considerată drept

desfășurarea întrunirii în interiorul clădirii și nu va constata o încălcare decît în cazul în care

aceste acțiuni vor zădărnici activitatea instituției.

În acest sens, în hotărîrea din 23.10.2008 în cauza Kuznețov contra Federației Ruse,

CEDO a notat că orice întrunire într-un loc public creează inevitabil impedimente în viața

obișnuită, inclusiv obstacole în circulația rutieră, de aceea este important ca autoritățile publice

să manifeste o oarecare toleranță în privința manifestațiilor pașnice pentru ca libertatea

întrunirilor, garantată prin art.11 al Convenției Europene, să nu-și piardă din importanță.

desfășurată întrunirea. Astfel, întrunirea poate avea loc după peretele exterior al clădirii, cu

excepția sediilor misiunilor diplomatice și a locuințelor agenților diplomatici, care, conform

art.9 al Legii nr.1134-XII din 04.08.1992 cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale

statelor străine în RM, sînt inviolabile, a cazurilor prevăzute de art.13 alin.(3) din Legea nr.514-

XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească, care expres prevede că mitingurile,

demonstrațiile și alte acțiuni desfășurate la o distanță mai mică de 25 metri de localul în care se

înfăptuiește justiția, dacă se fac cu scopul de a exercita presiune asupra judecătorilor, se califică

drept imixtiune în activitatea lor.

publicului anumite locuri care, în mod obișnuit, sînt deschise accesului nelimitat al tuturor

persoanelor.

Decizia autorității publice locale referitoare la închiderea temporară a accesului publicului

în anumite locuri poate fi emisă la cererea autorității interesate și numai în cazul în care au loc

acțiuni oficiale sau unele lucrări de reparație. Această decizie trebuie să fie făcută publică, să fie

legală, iar limitările aplicate desfășurării întrunirii trebuie să fie strict necesare și proporționale.

Fiind un act administrativ, decizia de a prohibi desfășurarea întrunirilor într-un anumit loc

poate fi contestată în instanța de contencios administrativ în modul stabilit de Legea

contenciosului administrativ.

persoană care intenționează să desfășoare o întrunire notifică în scris, printr-o declarație

prealabilă, autoritatea administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială

respectivă cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării întrunirii.

Notificarea semnifică comunicarea scrisă oficială adresată unei persoane, prin organul

competent, în scopul de a informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să

fie îndeplinit.

Legea nu prevede expres un formular al declarației prealabile, stipulînd că, în declarația

prealabilă, trebuie să se indice următoarele: numele sau (în cazul unei persoane juridice)

denumirea organizatorului, datele de contact ale organizatorului, scopul întrunirii, locul, data, ora

începerii și durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz), forma de desfășurare a întrunirii,

numărul aproximativ de participanți, serviciile solicitate din partea autorității administrației

publice locale.

În cazul depunerii declarațiilor prealabile cu privire la organizarea unor întruniri în

același loc și în același timp de către mai mulți solicitanți, organul abilitat al administrației

publice locale va proceda în conformitate cu art.11 al Legii privind întrunirile nr.26-XVI din

22.02.2008, iar în caz de litigiu, instanța va verifica respectarea de către administrația publică

locală a acestei proceduri.

care stabilește că, în cazul întrunirilor spontane, nu este necesară notificarea scrisă. Organizatorii

pot înștiința autoritatea administrației publice locale în alt mod posibil (apel telefonic,

telefonogramă, e-mail etc.), fiind suficientă furnizarea informației cu privire la locul, data, ora,

scopul și organizatorul întrunirii. În cazul întrunirii spontane, se mizează pe buna-credință a

organizatorului (organizatorilor).

Nu este necesară notificarea în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanți.

CEDO, în hotărârea din 24.02.2015, în cauza Promo Lex și alții contra Moldovei, a

constatat că, potrivit Legii privind întrunirile, reclamanții nu erau obligați să notifice în scris,

printr-o declarație prealabilă, despre întrunire, deoarece la întrunire nu au participat mai mult de

50 de persoane (în speță, la întrunire au participat 20 de persoane). În caz contrar, reclamanții ar

fi fost trași la răspundere, în baza articolului 67 din Codul contravențional.

[Pct.13 completat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

22.02.2008, autoritatea administrației publice locale poate iniția proceduri judiciare pentru a

contesta condițiile de desfășurare a întrunirilor (solicitînd modificarea orei, a locului sau a

formei de desfășurare a întrunirii, interzicerea întrunirii etc.).

examinare a acțiunilor înaintate de organele administrației publice locale cu privire la

desfășurarea întrunirilor și nu specifică care instanțe sînt competente să examineze aceste acțiuni.

instanțelor judecătorești că, din dispozițiile art.14 alin.(5) și (6) și art.15 din Legea privind

întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, rezultă că acțiunile autorității administrației publice locale

cu privire la desfășurarea întrunirilor urmează a fi examinate în ordinea prevăzută de Legea

contenciosului administrativ, ținînd cont de termenele restrînse de adoptare a hotărîrii și de

contestare a acesteia, care sînt de cel mult 3 zile.

condițiilor de desfășurare a întrunirii spontane, interzicerea întrunirii sau modificarea orei, a

locului și a formei de desfășurare a întrunirii cu respectarea competenței prevăzute de Codul de

procedură civilă.

descrierea faptelor invocate ca încălcări.

Cererea în instanța de judecată privind limitarea dreptului la întrunire trebuie să fie

confirmată prin probe convingătoare, relevante și suficiente, care să demonstreze că scopul și

forma de desfășurare a întrunirii contravin legii.

desfășurării întrunirilor.

Însă, deși calitatea de pîrît o au solicitanții și organizatorii întrunirilor, prin derogare de la

prevederile art.24 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, sarcina probațiunii contestației

și a acțiunii este pusă pe seama autorităților administrației publice locale.

nr.26-XVI din 22.02.2008 expres prevede că intentarea acțiunii nu suspendă dreptul de a

desfășura întrunirea.

art.14 din legea nominalizată, care prevede că instanța de judecată poate adopta una din

următoarele hotărîri:

a) interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de

desfășurare a întrunirii;

b) menținerea dreptului de a desfășura întrunirea.

formei de desfășurare a întrunirii este necesară prezentarea, de către autoritatea publică locală, a

unor probe pertinente și admisibile precum că, întrunirea urmărește unul sau mai multe din

scopurile menționate la art.8 al Legii nr.26-XVI din 22.02.2008 sau că s-ar putea cauza

consecințe grave pentru societate. Motivele invocate trebuie să fie relevante și suficiente.

Se va ține cont că interzicerea întrunirii ori modificarea orei, locului sau formei întrunirii

nu va putea fi admisă doar pe motiv că “întrunirea este nedorită și neîntemeiată”, “că se întrunesc

și alte grupuri”, “se referă la evenimente care deja s-au petrecut și instituția din apropierea

sediului căreia se solicită întrunirea nu este responsabilă de eveniment”.

este necesar de avut în vedere că ingerința trebuie să fie prevăzută de lege, să fie proporțională

scopului urmărit și necesară într-o societate democratică.

viziunilor largi.

Referindu-ne la cele expuse și la caracteristicile unei “societăți democratice”, relevăm că,

CEDO a acordat o importanță specială pluralismului, toleranței și viziunilor largi. În acest

context, ea a menționat că, deși uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui

grup, democrația nu înseamnă pur și simplu că opiniile majorității trebuie întotdeauna să

prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil și adecvat al

minorităților și să evite orice abuz de poziție dominantă (Hyde Park și alții nr.5 și 6 contra

Moldovei, cererile nr.6991/08 și 15084/08, hotărîrea din 14.10.2010).

Or, în situațiile în care nu vor fi întrunite cumulativ aceste condiții, ingerința se va

considera incompatibilă cu art.8 al Legii privind întrunirile nr.26-XVI din 22.02.2008, care

stabilește temeiurile de interzicere a întrunirilor, precum și cu art.11 parag.2 din Convenția

Europeană (hotărîrile CEDO din 31.03.2009 în cauzele Hyde Park și alții contra Moldovei).

CEDO, în hotărîrea din 20.04.2010 în cauza Brega contra Moldovei, a constatat că

reținerea reclamantului a constituit “o ingerință a unei autorități publice” în dreptul la libera

întrunire în sensul primului aliniat al art.11 din Convenția Europeană. Astfel de ingerințe ar duce

la o încălcare a art.11 din Convenția Europeană, cu excepția cazului cînd acestea sînt “prevăzute

de lege”, se potrivesc scopurilor inserate în dispozițiile aliniatului 2 al articolului nominalizat și

“sînt necesare într-o societate democratică” pentru a atinge aceste scopuri.

Curtea a notat că protestul reclamantului s-a desfășurat în corespundere cu Legea privind

întrunirile, protestul a rămas a fi pașnic și nicidecum nu tulbura ordinea publică. Nici filmarea

disensiunilor cu colaboratorii de poliție nu a fost contrară legii, deci ingerința în dreptul

reclamantului de întrunire nu poate fi considerată una legală în sensul legii naționale.

Curtea a relevat că temeiurile de interzicere a întrunirilor trebuie să existe la momentul

prezentării notificării, acestea neputînd fi invocate ulterior emiterii refuzului.

răspund, după caz, civil, administrativ sau penal pentru acțiunile lor, în conformitate cu legea.

Organizatorul poate fi tras la răspundere contravențională pentru desfășurarea întrunirii

fără depunerea declarației prealabile în modul stabilit de legea menționată sau pentru

desfășurarea întrunirii contrar prevederilor declarației, în conformitate cu art.67 din Codul

contravențional (încălcarea legislației privind întrunirile).

Organizatorul poartă răspundere pentru acțiunile participanților doar dacă în instanța de

judecată se dovedește că participanții au acționat la chemarea sau instigarea organizatorului.

Dispersarea forțată a întrunirii (art.22 din Legea privind întrunirile nr.26-XVI din

22.02.2008) va avea loc cu respectarea Constituției RM și în strictă conformitate cu Legea

privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc nr.218 din

19.10.2012, care reglementează condițiile și limitele aplicării forței, mijloacelor speciale și a

armei de foc.

[Pct.25 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

întrunirilor în baza art.67 alin.(1), (3) și (5) din Codul contravențional, instanțele de judecată sînt

obligate să verifice dacă ingerința este prevăzută de lege, este necesară într-o societate

democratică și proporțională scopurilor urmărite.

CEDO, în hotărîrea din 23.10.2008 în cauza Kuznețov Serghei contra Federației Ruse, a

subliniat că sancționarea contravențională a reclamantului pentru încălcarea termenului de

depunere a cererii de întrunire și răspîndirea foilor volante în care se critica activitatea

președintelui Judecătoriei regionale Sverdlovsk în timpul pichetării sediului acestei instanțe a

constituit o ingerință nejustificată și o încălcare a art.11 din Convenția Europeană.

a observat că, Consiliul municipal a respins cererea Hyde Park cu privire la desfășurarea

protestelor planificate pentru 1 - 31 august 2006 pe motiv că, în opinia sa, o zi de protest era

suficientă. Curtea a notat că un astfel de motiv pare să fie incompatibil cu cerințele Legii cu

privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor, care, în articolele 6 și 7, stabilește temeiurile

pentru respingerea cererii de autorizare a unei întruniri de către Consiliul municipal. Pentru

Curte, motivele aduse de către Consiliul municipal nu pot fi considerate relevante și suficiente,

în sensul articolului 11 al Convenției Europene. Ea a observat că nu a existat vreo sugestie că

organizatorii intenționau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autoritățile.

Prin urmare, Curtea a conchis că refuzul Consiliului municipal de a autoriza întrunirea nu a

corespuns unei necesități sociale imperioase.

În cauza PPCD contra Moldovei, hotărîrea din 02.02.2010, CEDO a observat că, Consiliul

municipal Chișinău a respins cererea reclamantului pe motiv că “deținea probe concludente

privind faptul că, în timpul întrunirii, vor avea loc îndemnuri la acțiuni agresive, la ură națională

și violență publică”.

Curtea nu a fost convinsă că motivele invocate supra, pe care autoritățile naționale și-au

bazat refuzul de a autoriza PPCD-ului organizarea manifestațiilor, pot fi considerate pertinente și

suficiente în sensul articolului 11 din Convenția Europeană. Curtea a constatat că lozincile

partidului reclamant trebuie înțelese ca o expresie a nemulțumirii și protestului și nu a fost

convinsă că ele ar putea fi considerate în mod rezonabil drept îndemnuri la violență, chiar dacă

erau însoțite de arderea drapelelor și a portretelor liderilor altor state.

De asemenea, Curtea a considerat că, deși teoretic exista riscul iscării conflictelor violente

între protestatari și susținătorii altor partide, sarcina poliției era de a sta printre cele două grupuri

și de a asigura ordinea publică.

Europeană și de alte acte legislative ce reglementează acest gen de raporturi

Asocierea - semnifică unirea, gruparea cu cineva pentru atingerea unui scop comun;

participarea, împreună cu alții, la o acțiune, la o inițiativă etc.

Libertatea de asociere reprezintă un drept general al tuturor persoanelor de a se alătura

altor persoane, fără imixtiune din partea statului, în vederea atingerii unui anumit scop. Ea nu

implică dreptul de a atinge scopul dorit. Ea implică un drept negativ - acela de a nu fi silit să intri

într-o asociație, aspect care are relevanță în domeniul sindicatelor, sursă a unei bune părți din

jurisprudența CEDO. Libertatea de asociere este un drept asociat, care necesită a fi tratat separat.

Libertatea de asociere însă nu garantează un drept social general de a te alătura altora; de

exemplu, un deținut nu poate deduce de aici dreptul de a se asocia cu alți deținuți - atunci cînd

ispășesc o pedeapsă de izolare.

În acest sens, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a adoptat punctul de vedere

conform căruia sesizările erau incompatibile ratione materiae, deoarece art.11 al Convenției

Europene se referă la libertatea de a constitui sau de a fi afiliat la grupuri sau organizații care

urmăresc anumite scopuri.

17.05.1996 definește asociația obștească ca o organizație necomercială, independentă de

autoritățile publice, constituită benevol de cel puțin două persoane fizice și/sau juridice (asociații

obștești), asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condițiile legii, a unor

drepturi legitime.

Scopurile constituirii și activității, principiile de constituire și de activitate, restricțiile Ia

constituirea și activitatea asociațiilor obștești sînt reglementate prin art.2, 3, 4 ale legii

menționate.

la asociațiile obștești nr.837-XIII din 17.05.1996, care stabilește și cine poate avea calitatea de

fondator.

Potrivit art.12 al legii menționate pot fi membri ai asociațiilor obștești:

- persoane juridice;

- persoanele care au atins vîrsta de 14 ani (asociații obștești de tineret),

- persoanele care au atins vîrsta de 10 ani (asociații obștești de copii).

Statutele asociațiilor obștești republicane și internaționale (inclusiv ale filialelor și

reprezentanțelor acestora) sînt înregistrate de către Ministerul Justiției, iar ale celor locale - de

către organele administrației publice locale în a căror rază teritorială se constituie asociațiile.

Totodată, legea prevede că asociația obștească este în drept să nu își înregistreze statutul.

Pentru a fi înregistrat, statutul asociației obștești trebuie să fie prezentat la organul de stat

respectiv în termen de 1 lună de la data aprobării, cu anexarea obligatorie a documentelor

indicate la art.17 alin.(5) din Legea cu privire Ia asociațiile obștești, care conține o listă

exhaustivă, ce nu poate fi extinsă. Organul de stat este obligat, în termen de o lună, să

înregistreze statutul, cu eliberarea certificatului de înregistrare de stat sau să refuze înregistrarea

statutului.

Refuzul înregistrării statutului poate fi contestat în instanța de contencios administrativ

competentă fără respectarea procedurii prealabile.

După înregistrarea statutului, asociația obștească obține calitatea de persoană juridică;

asociația care nu și-a înregistrat statutul nu are capacitatea juridică a persoanei juridice.

Asociația obștească își încetează activitatea în cazurile prevăzute la art.34 al Legii cu

privire la asociațiile obștești.

Dizolvarea asociațiilor obștești poate avea loc prin decizia congresului sau adunării

generale a membrilor asociației, la expirarea termenului pentru care a fost constituită, sau prin

hotărîrea instanței de judecată numai în strictă conformitate cu art.36 alin.(4) din legea

menționată.

[Pct.30 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

unor asociații sînt considerate ca afectînd drepturile garantate de art.11 al Convenției Europene,

presupunînd că asemenea măsuri sînt prescrise prin lege, autorităților le este lăsată o marjă

considerabilă de apreciere în privința necesității de reglementare. Într-o cauză franceză,

referitoare la refuzul de a înregistra asociația reclamantului, care promova maternitatea de

substituție, ca fiind contrară Codului penal (incitare la abandonarea copilului), Comisia

Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că imixtiunea era justificată, avînd în vedere,

în special, marja de apreciere care se aplică subiectului controversat al maternității de substituție

și considerind că reclamantul putea totuși să-și îndeplinească activitățile. O marjă similară a fost

acordată atunci cînd o asociație portugheză, care sprijinea fosta Casă Regală de Braganza, a fost

dizolvată, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului considerînd că o asemenea decizie putea

fi socotită ca fiind necesară apărării ordinii publice.

partidele politice sînt asociații benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetățenilor Republicii

Moldova cu drept de vot, care, prin activități comune și în baza principiului liberei participări,

contribuie la conceperea, exprimarea și realizarea voinței lor politice.

Nu pot fi membri ai partidelor politice persoanele cărora, conform prevederilor legale, le

este interzisă participarea la activități cu caracter politic (art.6 alin.(4) din legea menționată).

art.8-11 din Legea privind partidele politice nr.294-XVI din 21.12.2007, iar dispozițiile art.21-23

reglementează procedurile de limitare, încetare a activității partidelor politice și de lichidare a

partidelor politice.

orice formă de asociere sau la grup.

Aceste norme sînt privite ca o garanție a bunei funcționări a democrației și partidele

politice cad sub incidența art.11 din Convenția Europeană.

În hotărîrea din 30.01.1998 în cauza Partidul Comunist Unit al Turciei și alții versus

Turcia și în hotărîrea din 25.05.1998 în cauza Partidului Socialist și alții versus Turcia, CEDO a

considerat că dizolvarea partidelor nu a fost necesară într-o societate democratică, deoarece

acestea au urmărit realizarea scopurilor sale politice prin mijloace exclusiv legale și, de

asemenea, nu s-a dovedit intenția lor de a distruge ordinea pluralistă și democratică a statului ori

de a incita la încălcarea drepturilor fundamentale prin promovarea discriminării rasiale.

Totodată, se menționează că doar încălcările foarte grave, precum și cele care pun în

pericol pluralismul politic sau principiile democratice fundamentale ar putea justifica

suspendarea activității unui partid (PPCD contra Moldovei, cererea nr.28793/02, hotărîrea din

14.02.2006).

problemelor unei țări prin dialog, fără a recurge la violență. Democrația se întemeiază pe

libertatea de exprimare și nu există nici o justificare pentru a impune restricții asupra unui grup

politic numai pentru că acesta dorește să dezbată în public situația unei părți din populație și să ia

parte la viața politică a națiunii pentru a găsi, respectînd regulile democratice, soluții apte să

satisfacă problemele fiecăruia.

Prin urmare, avînd în vedere rolul autonom și sfera specifică de aplicare, art.11 din

Convenția Europeană trebuie examinat în lumina art.10 al Convenției Europene. Or, libertatea de

exprimare este unul dintre obiectivele libertății de întrunire și de asociere, mai ales atunci cînd în

discuție sînt partidele politice, datorită rolului lor esențial în asigurarea pluralismului și a bunei

funcționări a democrației.

Libertatea de asociere și de exprimare acordă partidelor politice, sub rezerva paragrafului 2

al art.10 din Convenția Europeană, dreptul de a aborda și de a expune nu numai informațiile și

ideile, platformele și scopurile sale care sînt primite favorabil ori inofensiv, sau cu indiferență, ci

și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

sindicate se înțeleg - asociații din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după

interese comune, inclusiv ce țin de activitatea lor, și constituite în scopul apărării drepturilor și

intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale ale membrilor

lor.

Potrivit art.6 al legii menționate este interzisă discriminarea după principiul apartenenței la

sindicat.

[Pct.36 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

întruniri sînt strict enumerate în art.22 al Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000.

Astfel, în scopul apărării drepturilor membrilor de sindicat și drepturilor sindicatelor,

protejării de samavolnicia patronilor, influențării asupra autorităților publice în vederea

promovării unei politici social-economice ce ar corespunde intereselor lucrătorilor, organul

sindical, de sine stătător sau la decizia membrilor sindicatului respectiv, organizează și

desfășoară, în modul stabilit de lege, întruniri: mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni,

marșuri, pichetări, greve și alte acțiuni, folosindu-le drept formă de luptă pentru ameliorarea

condițiilor de muncă, majorarea salariului, reducerea șomajului, întărirea solidarității lucrătorilor

în lupta pentru drepturile și interesele lor profesionale, economice, de muncă și sociale.

Sindicatele pot desfășura acțiuni comune de solidaritate cu alte organizații, asociații,

precum și cu centre sindicale din țară și cu centre similare de peste hotare.

În scopul apărării drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale

ale membrilor lor, sindicatele folosesc și alte forme de acțiuni care nu contravin legislației.

participe la greve, mitinguri și proteste.

Nu se admite sancționarea acestora pentru participarea la proteste, mitinguri, greve etc.

(hotărîrea CEDO din 21.04.2009 în cauza Energi Yapi-Yol Sen contra Turciei).

persoană juridică a organizației sindicale primare, centrului sindical ramural teritorial, centrului

sindical interramural teritorial, centrului sindical național ramural și centrului sindical național

interramural apare din momentul înregistrării acestora.

[Pct.39 în redacția Hotărîrii Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

motivul că în ramura sau serviciul respectiv nu este prevăzută de lege crearea acestora, ori

nerecunoașterea lor oficială (hotărîrea CEDO din 21.11.2006 în cauza Demir și Baykara contra

Turciei, hotărîrea CEDO din 21.02.2006 în cauza Tiim Haber Sen și C.inar contra Turciei și

hotărîrea din 27.10.1975 Sindicatul național al poliției belgiene contra Belgiei).

care activitatea sindicatului vine în contradicție cu Constituția și cu această lege, ea poate fi

suspendată pe un termen de pînă la 6 luni sau interzisă prin hotărîre a Curții Supreme de Justiție,

la sesizarea ministrului justiției.

Avînd în vedere că dispozițiile Codului de procedură civilă nu învestește Curtea Supremă

de Justiție cu competența de a examina pricini civile în primă instanță, litigiile referitoare la

suspendarea sau interzicerea activității sindicatelor se vor examina în instanța judecătorească

conform competenței prevăzute de Codul de procedură civilă.

Interzicerea activității sindicatului în baza hotărîrilor altor organe nu se admite.

[Pct.41 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

garantate de Constituția Republicii Moldova și de tratatele internaționale în domeniul drepturilor

omului la care Republica Moldova este parte, precum și de statutul juridic al cultelor religioase și

al părților lor componente, sînt reglementate prin Legea privind libertatea de conștiință, de

gândire și de religie nr.125-XVI din 11.05.2007.

Libertatea de asociere religioasă, apărarea dreptului de asociere religioasă, intoleranța

confesională și protecția juridică sînt reglementate prin prisma art.6-9 ale legii menționate, iar

articolul 15 reglementează raporturile dintre stat și cultele religioase.

[Pct.42 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

religie nr.125-XVI din 11. 05.2007, cultele religioase se constituie pe principii benevole de către

persoane fizice aflate sub jurisdicția Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exercițiu, în

scopul profesării în comun a credinței.

Potrivit art.17 alin.(1) din legea menționată, cultele religioase și părțile lor componente sînt

persoane juridice în condițiile acestei legi.

Se atrage atenția instanțelor judecătorești asupra faptului că dispozițiile referitoare la

statutul cultelor religioase și al părților lor componente, modificările și completările la statutul

cultului religios sau al părții lui componente la modul de înregistrare a cultelor religioase, la

înregistrarea părților componente ale cultelor religioase, la certificatul de înregistrare, registrul

cultelor religioase și al părților lor componente, la denumirea cultelor religioase și a părților lor

componente se conțin în art.18-23 ale legii indicate mai sus, iar suspendarea și încetarea

activității cultelor religioase și a părților lor componente sînt reglementate prin art.24-25 ale legii

menționate.

[Pct.43 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

reglementările art.11 al Convenției Europene se complinesc cu prevederile art.9 al Convenției, în

care se stipulează libertatea de gîndire, de conștiință și de religie.

În hotărîrea din 16.05.2009 în cauza Masaev contra Moldovei, CEDO a constatat că

reclamantul și un grup de persoane de aceeași confesiune religioasă se rugau într-o casă

închiriată de o organizație non-guvernamentală. Ei au fost dispersați de poliție și, totodată,

acuzați de săvîrșirea unei contravenții, și anume practicarea unui cult nerecunoscut de stat.

Ulterior, reclamantul a fost amendat prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chișinău.

Curtea a menționat că, în timp ce libertatea de religie este, în primul rînd, o chestiune de

credință interioară, aceasta, de asemenea, implică, inter alia, libertatea de a-și “manifesta religia”.

Potrivit art.9 al Convenției, libertatea de a-și manifesta religia nu se limitează doar la

manifestarea ei în colectiv, “în public” sau în cercul persoanelor care împărtășesc aceeași

credință, dar acoperă și manifestarea ei “în mod individual” sau “în particular”.

Curtea nu a contestat competența statului de a introduce cerința privind înregistrarea

cultelor religioase într-un mod compatibil cu art.9 și 11 ale Convenției Europene. Totuși, aceasta

nu înseamnă că sancționarea unor membri individuali ai cultelor religioase neînregistrate pentru

rugăciune sau manifestarea în alt mod a convingerilor lor religioase, care nu sînt înregistrate

formal de către stat este compatibilă cu art.11 din Convenția Europeană, căci, în consecință,

aceasta ar rezulta în recunoașterea faptului că statul poate să dicteze unei persoane ce să creadă.

Curtea nu a fost de acord cu o astfel de abordare și a considerat că limitarea dreptului la

libertatea de religie prevăzută de art.200 alin.3 din Codul cu privire la contravențiile

administrative constituie o ingerință care nu corespunde unei nevoi sociale imperioase și, prin

urmare, nu este necesară într-o societate democratică.

Moldovei, a menționat că articolul 11 din Convenția Europeană combinat cu art.9 al Convenției

protejează viața asociativă de oricare ingerință nejustificată a statului, deoarece comunitățile

religioase există tradițional sub forma unor structuri organizate.

Dreptul credincioșilor la libertatea de religie cuprinde dreptul de a manifesta religia în

colectiv și presupune ca aceștia să se poată asocia liber, fără intervenția arbitrară a statului.

CEDO a considerat că refuzul de a recunoaște biserica reclamantă are astfel de consecințe

asupra libertății de religie a reclamanților, care nu pot fi considerate proporționale scopului

legitim urmărit și, prin urmare, necesare într-o societate democratică, dat fiind că unul din

mijloacele de exercitare a dreptului de manifestare a religiei persoanei, în special pentru

comunitățile religioase, în dimensiunea sa colectivă, îl reprezintă posibilitatea de a asigura

protecția juridică a comunității, a membrilor și a bunurilor sale, care, în lipsa înregistrării, efectiv

este imposibilă.

ale art.11 al Convenției Europene, unor categorii de persoane, prin lege, le este interzis să facă

parte din partide și din alte organizații social-politice sau să desfășoare activități cu caracter

politic.

Spre exemplu: Potrivit art.8 alin.(32) lit.b) din Legea cu privire la statutul judecătorului

nr.544-VIII din 20.07.1995, judecătorului îi este interzis să fie membru al unui partid politic sau

să desfășoare orice activitate cu caracter politic, inclusiv pe perioada detașării din funcție;

prevederile art.15 alin.(2) lit.a) din Legea cu privire la procuratură nr.3 din 25.02.2016 interzic

procurorului să facă parte din partide sau din formațiuni politice, să desfășoare ori să participe la

activități cu caracter politic, să exprime sau să-și manifeste, în orice mod, convingerile politice,

în exercitarea atribuțiilor sale.

Se menționează în acest sens Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al RM

nr.753-XIV din 23.12.1999 - art.14 alin.(6); Legea privind statutul, ofițerului de informații și

securitate nr.170-XVI din 19.07.2007 - art.7 alin.(1) lit.g); Legea serviciului în organele vamale

nr.1150-XIV din 20.07.2000 - art.6 alin.(21) lit.d).

[Pct.46 modificat prin Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.30 din 04.12.2017]

social-politice se va lua în considerație că libertatea de asociere și libertatea dezbaterii politice nu

sînt absolute și trebuie acceptat faptul că, atunci cînd o asociație, prin intermediul activității sale

sau prin intențiile pe care ea, în mod expres sau implicit, le-a declarat în programul său, pune în

pericol instituțiile de stat sau drepturile și libertățile altora, art.11 al Convenției Europene nu

privează statul de puterea de a proteja acele instituții și persoane.

PREȘEDINTELE CURȚII

SUPREME DE JUSTIȚIE Ion MURUIANU

Chișinău, 26 decembrie 2011.

Nr.1.