12 — Cu privire la modificarea Planului de activitate al CSJ, pe anul 2016, în partea ce ține de termenul de executare a proiectelor de Hotărâri ale Plenului CSJ: Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală și Cu privire la judecarea cauzelor despre violența în familie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Cu privire la modificarea Planului de activitate al CSJ, pe anul 2016, în partea ce ţine de termenul de executare a proiectelor de Hotărâri ale Plenului CSJ: Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală şi Cu privire la judecarea cauzelor despre violenţa în familie
12 — Cu privire la modificarea Planului de activitate al CSJ, pe anul 2016, în partea ce ține de termenul de executare a proiectelor de Hotărâri ale Plenului CSJ: Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală și Cu privire la judecarea cauzelor despre violența în familie (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
HOTĂRÂREA
PLENULUI CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE
A REPUBLICII MOLDOVA
referitor la modificarea Planului de activitate al Curții Supreme de Justiție, pe anul 2016, în partea ce ține de termenul de executare a proiectelor de Hotărâri ale Plenului CSJ: „Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală” și „Cu privire la judecarea cauzelor despre violența în familie”.
Audiind informația prezentată de judecătorii coordonatori, dl Ghenadie Nicolaev și dna Liliana Catan, Plenul Curții Supreme de Justiție c o n s t a t ă: Conform Planului de activitate al Curții Supreme de Justiție, pe anul 2016, a fost preconizată pregătirea proiectului Hotărârii Plenului CSJ „Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, termenul de prezentare fiind luna mai 2016, executori: judecătorul Ghenadie Nicolaev și șeful Secției Penale, Direcția Generalizare și Sistematizare a Practicii Judiciare, Valeriu Arhip, și proiectului Hotărârii Plenului CSJ „Cu privire la judecarea cauzelor despre violența în familie”, termenul de prezentare fiind luna iunie 2016, executori: judecătorul Liliana Catan, șeful Secției Penale, Direcția Generalizare și Sistematizare a Practicii Judiciare, Valeriu Arhip, și consultantul principal, Eugenia Conoval.
La finalizarea volumului de lucru, efectuat pentru elaborarea proiectului Hotărârii Plenului CSJ „Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.10.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, a parvenit o listă de chestiuni și sarcini noi, necesare de a fi soluționate și redate în proiectul Hotărârii date. De asemenea, s-a constatat că în Parlamentul Republicii Moldova se află pentru adoptare un proiect de Lege cu privire la modificarea a 11 acte normative din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, inclusiv și al art. 201/1 Cod penal, aprobate de Guvernul Republicii Moldova, la data de 27.04.2016. Întru îmbunătățirea conținutului Hotărârilor de Plen enunțate și pentru a nu admite contradicții între ele cu Legile care urmează a fi adoptate în domeniul violenței în familie, se condiționează amânarea executării pct. 8 și pct. 9 din Planul de activitate al Curții Supreme de Justiție, pe anul 2016, pentru o altă perioadă.
În baza celor expuse, în conformitate cu prevederile articolului 16 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, Plenul h o t ă r ă ș t e: Se amână executarea proiectelor de Hotărâri ale Plenului Curții Supreme de Justiție: „Privind actualizarea Hotărârii Plenului nr. 9 din 30.11.2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală” și „Cu privire la judecarea cauzelor despre violența în familie”. Președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi Chișinău, nr. 12 din 13.06.2016
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.