2ra-767/24 — repararea prejudiciului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului
- Temei legal
- Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 433 alin. 1 lit. f din Codul de procedură civilă. Dezacordul recurentului cu decizia instantei de apel nu constituie un temei de casare a ei.
2ra-767/24 — repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Nicolae Daniliuc,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae
Daniliuc către Președintele Republicii Moldova, Procuratura Republicii
Moldova, Curtea de Apel Chișinău, Judecătoria Chișinău cu privire la repararea
prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, compensarea cheltuielilor
pentru asistența juridică,
împotriva deciziei din 14 martie 2024 a Curții de Apel Bălți,
(Dosarul nr. 2ra-767/24
PIGD 2-22152488-01-2ra-24062024)
Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat.
Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de
casare a ei.
Judecătoria Bălți, sediul Central: jud. S. Chercavii Svetlana
Curtea de Apel Bălți: jud. A. Garbuz, I. Grosu, A. Ciobanu
19 noiembrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților chestiunea cu privire la admisibilitatea
recursului declarat de Nicolae Daniliuc,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stanilă,
Oxana Parfeni, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
16 iunie 2023, Nicolae Daniliuc, a depus în instanța de judecată
cerere de chemare în judecată către Președintele Republicii Moldova,
Procuratura Republicii Moldova, Curtea de Apel Chișinău, Judecătoria
Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin
infracțiune, compensarea cheltuielilor pentru asistența juridică (f. d. 2-13,
vol. I).
În motivarea cererii Nicolae Daniliuc a menționat că s-a adresat
Procurorului General al Republicii Moldova cu o plângere penală prin care
a solicitat începerea urmăririi penale în privința unui judecător în temeiul
art. 307, 327, 329, 339 din Codul penal.
Reclamantul a susținut că la 2 septembrie 2021 a primit o scrisoare
prin care a fost înștiințat despre refuz în începerea urmării penale. La 13
septemnbrie 2021 a contestat acțiunile procurorului în ordinea art. 2991,
2992 din Codul de procedură penală.
Nicolae Daniliuc a menționat despre contestarea la 27 septembrie
2021 a acțiunilor organului de urmărire penală în ordinea art. 313 din
Codul de procedură penală.
Reclamantul a comunicat că prin încheierea din 3 decembrie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana plângerea a fost respinsă ca
inadmisibilă.
Ulterior, reclamantul a contestat cu recurs încheierea din 3
decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, însă prin decizia
Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2022 cererea de recurs a fost respinsă
ca inadmisibilă.
În opinia reclamantului, ar fi o aberație totală ca o încheiere
judecătorească asupra refuzului de a dispune începerea urmăririi penale să
fie irevocabilă. În așa circumstanțe art. 313, 473 din Codul de procedură
penală se contrazic cu art. 4, 7 și 8 din Constituția, nu are putere juridică
1
și nu produce efecte juridice, încheiere din 3 decembrie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana fiind în contradicție cu normele de
drept internațional.
A susținut că organul de urmărire penală cât și procurorii nu au oferit
un răspuns la toate întrebările, formulate, prin ce au încălcat articolul 6§1
al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale și anume obligația anchetei de a proceda la un
examen atent al tuturor capetelor de cerere.
Consideră, că organul de urmărire penală, procurorii, instanțele de
judecată din Republica Moldova au încălcat flagrant prevederile art. 19,
254, 274, 313, 437 - 551 din Codul de procedură penală al Republicii
Moldova.
În viziunea reclamantului, în cauză există fapta infracțională și
elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de 307, 327, 329, 339
din Codul penal.
Consideră, că o reparație echitabilă a prejudiciului moral, în sensul
art. 41 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților omului, cauzat prin infracțiune, ar constitui suma de 50 000
euro. Astfel, a solicitat încasarea în mod solidar de la pârâți a sumei de 50
000 euro cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin infracțiune, suma de 20
000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în temeiul art. 8 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul Internațional cu privire
la drepturile civile și politice, art. 1, 6, 13, 41 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. l,
4, 7, 8, 20, din Constituția Republicii Moldova, articolele 19, 2006 Cod
civil.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 1 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul
Central, cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolae Daniliuc s-a
respins ca neîntemeiată (f. d. 92, 98-103).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 27 noiembrie 2024, Nicolae Daniliuc a declarat apel nemotivat
(f. d. 95-96), împotriva hotărârii din 1 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți,
2
sediul Central iar la 4 ianuarie 2024, a declarat apel motivat, solicitând
admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu
pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral (f. d.
108-113, vol. I).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 14 martie 2024 a Curții de Apel Bălți a fost respins
apelul declarat de Nicolae Daniliuc, cu menținerea hotărârii din 1 noiembrie
2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central (f. d. 128, 129-134).
Colegiul civil, a reținut că circumstanțele invocate în cererea de
chemare în judecată nu se încadrează în condițiile apariției dreptului de
reparare a prejudiciului moral și nu implică răspunderea statului, pentru un
eventual prejudiciu moral suportat. Or, actul judecătoresc nu poate face
obiectul unor acțiuni de răspundere materială și morală, cu excepția cazului
în care vinovăția este dovedită printr-o sentință judecătorească.
Instanța de apel a menționat, că pretențiile reclamantului/apelant
Daniliuc Nicolae nu se încadrează în baza prevederilor art. 2006 Cod civil,
deoarece din conținutul normei rezultă, că o condiție pentru dispunerea
reparării prejudiciului constituie existența unui delict civil, iar reclamantul
nu a demonstrat existența unei fapte ilicite și legătura dintre fapta ilicită și
pretinsul prejudiciu cauzat, simplul dezacord cu actul emis de instanța de
judecată, nu este suficient pentru a-l considera ilegal sau pentru antrenarea
răspunderii statului.
Colegiul civil, a reținut că reclamantul, solicită compensarea
prejudiciilor morale, invocând dezacordul cu răspunsurile oferite de
Procuratura Generală a RM, prin care s-a refuzat în pornirea urmării penale
în privința judecătorului judecătoriei Chișinău pe faptele prevăzute de
art.307, 327, 327 și 339 din Codul penal, precum și dezacordul cu soluția
actului emis de judecătorul de instrucție, care a respins plângerile
reclamantului apelant asupra acțiunilor/inacțiunilor procuraturii și ale
instanței de recurs. Respectiv, simplul dezacord cu răspunsurile oferite de
Procuratura Generală a RM și soluția instanțelor de judecată care au
examinat plângerile asupra acțiunilor/inacțiunilor procuraturii în ordinea
3
art.313 din Codul de procedură penală, nu intră în câmpul de aplicare al
Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998.
Colegiul a evidențiat că prin cererea de chemare în judecată Daniliuc
Nicolae solicită repararea prejudiciului moral, cauzat prin infracțiune și
compensarea cheltuielilor pentru asistență juridică, fiind înaintată către
Președintele Republicii Moldova, Procuratura Republicii Moldova, Curtea
de Apel Chișinău și Judecătoria Chișinău contrar normelor legale în vigoare.
Persoana poate pretinde la repararea prejudiciului material și moral cauzat,
doar în cazul în care în privința acestuia a fost aplicată o ilegalitate iar, în
speță, reclamantul/apelant Daniliuc Nicolae doar reclamă că cererea sa nu a
fost soluționată conform așteptărilor sale, în sensul pornirii cauzelor penale,
fapt ce nu poate fi calificat drept temei de plată a despăgubirilor.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 24 iunie 2024, Nicolae Daniliuc, a declarat recurs împotriva deciziei
din 14 martie 2025 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului,
casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond,
cu emiterea unei hotărâri noi privind admiterea integrală a cererii de
chemare în judecată (f. d. 137-141).
SOLICITAREA RECURENTULUI
În motivarea recursului, recurentul Nicolae Daniliuc a reiterat
argumentele din cererea de apel.
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
Completul de judecată conchide că recurentul, s-a conformat prevederilor
art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul,
or, copia deciziei motivate a fost expediată la 21 iunie 2024, în adresa părților,
fapt ce se confirmă prin extrasul din poștă electronică anexată la materialele
4
cauzei (f. d. 135), iar cererea de recurs a fost depusă la 24 iunie 2024 (f. d.
137-141).
La 10 aprilie 2025, în adresa intimaților a fost expediate copiile recursului
declarat de Nicolae Daniliuc, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii
referinței timp de o lună de la data primirii corespondenței, fapt ce se confirmă
prin extrasul din poșta electronică anexată la materialele dosarului (f. d. 154).
Prin referința depusă la 16 aprilie 2021, Judecătoria Chișinău a solicitat
declararea inadmisibilității cererii de recurs depuse de Nicolae Daniliuc.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 433 alin. (1) lit. (f) din Codul de procedură civilă
(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit
neîntemeiat.
Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă
(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de
Justiție și se expediază părților.”
5
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de
procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al
instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare
suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă,
deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea
de Bălți și nu relevă că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei
recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din
Codul de procedură civilă.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,
fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe
care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu
doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci
6
expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța
a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se
bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei
interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel,
nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea
pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar
substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din
oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a
instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și
interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei
cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea
succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva
Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este
în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși
natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această
privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).
Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel
(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în
fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,
). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și
nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea
Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A nr. 212-A).
7
În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Nicolae Daniliuc, ca
fiind inadmisibil.
Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art.
433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă.
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Nicolae Daniliuc, împotriva deciziei
din 14 martie 2024 a Curții de Bălți.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Oxana Parfeni
8