2ra-1499/23 — privind încasarea sumei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind încasarea sumei si compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1499/23 — privind încasarea sumei si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E
cu privire la admiterea recursului declarat de către Nicolae Șișchin,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae
Șișchin împotriva lui Veaceslav Mihailov cu privire la încasarea datoriei,
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care
s-a respins apelul declarat de către Nicolae Șișchin și s-a menținut hotărârea
din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central,
(Dosarul nr. 2ra-1499/23
Nr. PIGD 2-16094731-01-2ra-02102023)
Recursul declarat după 01 septembrie 2023. Neelucidarea circumstanțelor determinante
soluționării corecte cauzei. Respingerea demersului de efectuare a expertizei în prezenta a 2
concluzii anterioare contradictorii, reprezintă o încălcare. Instanța de judecată nu este legată
de tipul și întrebările părților la dispunerea expertizei.
Au examinat anterior cauza judecătorii:
Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (Aurelia Cazacliu)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Anatol Pahopol, Ala Malîi, Ruxanda Pulbere)
01 august 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa participanților la proces recursul declarat de către
Nicolae Șișchin,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 12 august 2016, Nicolae Șișchin a depus o cerere de chemare în
judecată împotriva lui Veaceslav Mihailov cu privire la încasarea datoriei,
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că la 18 mai 2013 a împrumutat pârâtului
Veaceslav Mihailov o sumă de bani în mărime de 6 800,00 euro, fapt pentru
care a fost întocmită o recipisă scrisă și semnată personal de către pârât. Astfel,
potrivit recipisei, pârâtul s-a obligat să-i restituie suma bănească împrumutată
până la 30 noiembrie 2013.
A menționat că la 01 iunie 2013, a mai împrumutat pârâtului o sumă
bănească în cuantum de 6 500,00 euro pe un termen de 3 luni, care conform
recipisei urma să fie restituită la 01 septembrie 2016.
A susținut că de nenumărate ori a telefonat pârâtul, solicitând restituirea
sumelor datorate, însă, până în prezent, nu i-au fost restituite sumele de bani în
termenele indicate în recipise.
A mai invocat că din cauza întârzierii restituirii sumelor indicate,
urmează a fi calculată și încasată din contul lui Veaceslav Mihailov în
beneficiul lui Nicolae Șișchin dobânda de întârziere în conformitate cu art. 619
din Codul civil, și anume de 9 % peste rata dobânzii prevăzută pentru rata de
refinanțare a Băncii Naționale, care, potrivit sumei recipisei din 18 mai 2013,
ce urma a fi restituită integral până la 30 noiembrie 2013, constituie suma de
3611,00 euro, iar potrivit recipisei din 01 iunie 2013, constituie suma de
3652,00 euro.
Drept urmare, inițial, reclamantul a solicitat încasarea de la Veaceslav
Mihailov în beneficiul lui Nicolae Șișchin, a datoriei în sumă de 13300,00 euro,
dobânzii de întârziere în sumă de 7263,00 euro, precum și compensarea
cheltuielilor judiciare suportate.
Ulterior, la 25 noiembrie 2021, Șișchin Nicolae și-a concretizat
pretențiile din acțiune, astfel încât, într-un final, a solicitat încasarea de la
Mihailov Veaceslav în folosul lui Șișchin Nicolae suma împrumuturilor
nerestituite în mărime de 13300,00 euro, echivalentul a 292600,00 de lei,
dobânda de întârziere în mărime de 7263,00 euro, echivalentul a 159786,00 de
lei, dobândă de întârziere pentru perioada 02 iulie 2018 – 24 noiembrie 2021,
în care a fost suspendată examinarea cauzei la cererea pârâtului, în mărime de
6192,76 euro și compensarea cheltuielilor de judecată.
1
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Criuleni, sediul
Central, s-a respins acțiunea depusă de Nicolae Șișchin împotriva lui
Veaceslav Mihailov privind la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și
compensarea cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiată (f.d.203; 209/210,
vol.I).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 10 decembrie 2021, Nicolae Șișchin a declarat apel nemotivat (f.d.
208, Vol.I), iar, la 14 februarie 2022, prin intermediul Direcției de evidență și
documentare procesuală a Curții de Apel Chișinău, a depus motivarea apelului
împotriva hotărârii din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Criuleni, sediul
Central, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond și
emitere unei noi hotărâri privind admiterea integrală a acțiunii (f.d. 8/9, Vol.II).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins
apelul de către Nicolae Șișchin și s-a menținut fără modificări hotărârea din 25
noiembrie 2021 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central (f.d. 92, 93/100, Vol.II).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 02 octombrie 2023, Nicolae Șișchin, a declarat recurs împotriva
deciziei din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea
acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi
decizii prin care să fie remisă cauza la rejudecare în instanța de apel.
În motivarea recursului a invocat motivele de fapt și de drept invocate
pe parcursul examinării cauzei în prima instanță și instanța de apel, suplimentar
invocându-se că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și ilegală,
deoarece se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a
probelor, iar aceste încălcări ale instanței de apel au dus la soluționarea greșită
a litigiului, ceea ce, în temeiul art.432 alin.(1) lit. e), din Codul de procedură
civilă (în vigoare din 01 septembrie 2023), servește drept temei de declarare a
recursului.
La 29 decembrie 2023, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul
oficiului poștal, a expediat în adresa intimatului Veaceslav Mihailov, copia
recursului declarat de către Nicolae Șișchin, împotriva deciziei din 13 iunie
2023 a Curții de Apel Chișinău, creând astfel participanților la proces condiții
egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat,
întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în
drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin
scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d.121, Vol.II).
La 02 februarie 2024, Veaceslav Mihailov, prin intermediul avocatului
Marcel Burlacu a depus referință la recursul declarat de către Nicolae Șișchin,
împotriva deciziei din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a
solicitat să fie considerat ca inadmisibil (f.d.123/132, Vol.II).
2
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 434 alin.(1)–(2) din Codul de procedură civilă, prevede
următoarele:
„Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu
poate fi restabilit.”
Așadar, cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de
recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul
deciziei în ședință publică la 13iunie 2023 (f.d. 92, Vol.II).
Totodată, din conținutul scrisorii de expediere a actului judecătoresc
nr.7093 (f.d. 101), rezultă că, la 19 iulie 2023, Curtea de Apel Chișinău a
expediat în adresa participanților la proces, prin intermediul oficiului poștal,
copia deciziei integrale din 13 iunie 2023, însă, date privind recepționarea
acesteia lipsesc la dosar.
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că
recursul declarat de către Nicolae Șișchin, la 02 octombrie 2023, se consideră
depus în termenul stabilit de lege.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Prin Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea
cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31
iulie 2023, în vigoare 18 august 2023, cu excepția art.IV, V pct.1–9 și 11–16
și art.VII – 01 septembrie 2023, au fost operate modificări în Codul de
procedură civilă, inclusiv la temeiurile de declarare și de inadmisibilitate a
recursului. Recursul a fost depus după intrarea în vigoare a Legii pentru
modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex
reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat
în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Art. 431 din Codul de procedură civilă:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența
Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.
(3) Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 3, 5 sau 9 judecători
ai Curții Supreme de Justiție.
(4) Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa și la examinarea
recursului în cauză.”
Art. 440 din Codul de procedură civilă, stipulează că:
„(3) Dacă este considerat admisibil, completul examinează recursul în fond.”
Art. 442 din Codul de procedură civilă, reglementează că:
„(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în
limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute
la art.432.
(3) Instanța de recurs este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor esențiale
invocate în recurs.”
3
Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că:
„Recursul considerat admisibil se examinează fără înștiințarea și audierea
participanților la proces, cu excepția recursului în care se invocă întemeiat art.432 alin.(1)
lit.b) și e). Completul poate decide și în alte cazuri invitarea participanților în ședință pentru
a se pronunța cu privire la recursul considerat admisibil.”
Art. 445 din Codul de procedură civilă, stabilește că:
„(1) Instanța, după ce judecă recursul, este în drept: c) să admită recursul, să caseze
integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o
singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.”
Art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data
depunerii recursului reglementează că:
(1) recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Art.9 alin.(1) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,(1) Instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea
procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sînt stabilite de prezentul cod și de alte legi.”
Art.118 alin.(3) și (5) din Codul de procedură civilă, prevede că:
,,(3) Circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sînt
determinate definitiv de instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților
și ale altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce
urmează a fi aplicate.
(5) Instanța judecătorească (judecătorul) este în drept să propună părților și altor
participanți la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare și să dovedească faptele ce
constituie obiectul probațiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor.”
Art.148 alin.(1) din Codul de procedură civilă, reglementează că:
,,(1) Pentru elucidarea unor aspecte din domeniul științei, artei, tehnicii, meșteșugurilor
artizanale și din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoștințe speciale, instanța
dispune efectuarea unei expertize, la cererea părții sau a unui alt participant la proces, iar în
cazurile prevăzute de lege, din oficiu.”
Art.152 alin.(2) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,(2) Părțile și ceilalți participanți la proces au dreptul să formuleze și să prezinte în
instanță întrebări adresate expertului, însă numai instanța stabilește definitiv întrebările
asupra cărora expertul urmează să se pronunțe. Instanța este obligată să motiveze
4
respingerea întrebărilor propuse expertului de către părți și de către alți participanți la
proces.”
Art.238 din Codul de procedură civilă, prevede că:
(2) Completul de judecată deliberează, sub conducerea președintelui ședinței, toate
problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluționate, apreciază probele, determină
circumstanțele și caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării
cauzei și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încît să se poată da
un răspuns afirmativ sau negativ.
Art.240 alin.(1)-(2) din Codul de procedură civilă, stipulează că:
(1) La deliberarea hotărîrii, instanța judecătorească apreciază probele, determină
circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzelor, care au fost sau nu stabilite,
caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării cauzei și
admisibilitatea acțiunii.
(2) Instanța judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de
reclamant.
Art.241 alin.(5) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
(5) În motivare se indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe care
se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de
instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.
Art.373 alin.(1)- (3), (5) din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor
înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea
circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.
(2) În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice
stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au
importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate
suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.
(3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de
apel se pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță.
(5) Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în
apel.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Inițial, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că
reținând prevederile art. 444 din Codul de procedură civilă, enunțat la punctul
23, a decis examinarea cererilor de recurs fără înștiințarea participanților la
proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție,
fiind inoportună invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de
recurs precum și în referință au fost formulate cu suficientă precizie pentru a
permite instanței examinarea acestuia.
Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma
argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de
drept material și procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție considerând recursul
admisibil, urmează a-l admite cu casarea integrală a deciziei instanței de apel
5
și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de
judecată, din motivele ce succed.
Având în vedere că în sistemul legislației procesuale, instanța de
judecată este obligată să soluționeze procesul limitându-se la obiectul acestuia
în sensul formulat prin acțiune și, după caz, concretizat de către partea
reclamantă, subsecvent, instanța de recurs se află în situația de a verifica dacă
la caz a fost îndeplinită condiția unei examinări efective și a oferit un răspuns
specific și explicit mijloacelor hotărâtoare pentru rezultatul procesului, a
examinat toate pretențiile și argumentele înaintate.
Curtea Europeană a reiterat că, efectul articolului 6 § 1 este, inter alia,
de a impune unei instanțe obligația de a efectua o examinare adecvată a
argumentelor și probelor aduse de către părți (a se vedea Perez v. Franța [GC],
nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004-I). O parte indispensabilă a acestei obligații a
instanțelor judecătorești este datoria lor de a-și motiva hotărârile (a se vedea,
printre altele, Hirvisaari v. Finlanda, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că pentru a
verifica legalitatea deciziei contestate, fără a administra noi dovezi, va recurge
la recapitularea esenței litigiului dedus judecății.
Deci, materialele cauzei atestă că 12 august 2016, Nicolae Șișchin a
depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Mihailov cu
privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor
de judecată, rezultat din recipisele din 18 mai 2013 (f.d.17, vol.I) și din 01 iunie
2013 (f.d.18, vol.I).
Prima instanță, Judecătoria Criuleni, sediul Central, judecând cauza în
fond, prin hotărârea din 25 noiembrie 2021 a respins acțiunea depusă de
Nicolae Șișchin împotriva lui Veaceslav Mihailov privind la încasarea datoriei,
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, ca fiind
neîntemeiată (f.d.203; vol.I).
Pentru a hotărî astfel, prima instanța aplicând prevederile art.210, art.
217, art. 220 din Codul civil (redacția Legii în vigoare la data apariției
raportului juridic în litigiu), în coraport cu înscrisurile pe care reclamantul își
întemeiază pretențiile, a concluzionat că acestea nu au fost întocmite în
conformitate du prevederile legislației civile, și anume prin derogare certă de
la prevederile art.210 din Codul civil, prin care se solicită semnarea
necondiționată a actului de împrumut de către ambele părți. Or, potrivit
concluziile conținute în Raportul de expertiză grafoscopică din data de 09
august 2017, rezultă că semnăturile din numele lui Mihailov Viaceslav din
recipisele în litigiu din data de 18 mai 2013 (o semnătură) și din data de 01
iunie 2013 (o semnătură), prezentate, au fost executate nu de către însuși
numitul Mihailov Veaceslav, dar de altă persoană prin imitarea la vedere a
semnăturii autentice a lui Mihailov Veaceslav.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii prime instanțe, Curtea de
Apel Chișinău, prin decizia din 13 iunie 2023 a respins apelul respins apelul
6
de către Nicolae Șișchin și a menținut fără modificări hotărârea din 25
noiembrie 2021 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central (f.d.92, vol.II).
Pentru a decide astfel, instanța de apel analizând prevederile art. 8 alin.
(1), art. 195, art.198, art.201, art. 208 alin. (1)-(2), art. 210 alin.(1)-(2), art.211,
art. 216 alin.(1), art. 217 alin.(1), art. 220 alin.(1), art.514, art.666 alin. (1),
art.679 alin.(1) art. 867 alin. (1) din Codul civil (în vigoare la data stingerii
situației juridice), în coraport cu probatoriul administrat la dosarul cauzei a
conchis că soluția fondului este justă, fiind bazată pe interpretarea și aplicarea
corectă a dispozițiilor legale, precum și pe cercetarea obiectivă a materialelor
dosarului, situație ce impune menținerea actului judecătoresc contestat.
Subsecvent, în sensul normelor de drept enunțate supra, instanța de apel
a reținut că contractul este acordul de voință realizat între două sau mai multe
persoane prin care se stabilesc, se modifică sau sting raporturi juridice în
funcție de natura și esența înțelegerii, precum și a scopului urmărit.
A mai conchis instanța de apel că pentru a reține valabilitatea unui
contract de împrumut este necesar ca acesta să fie încheiat în conformitate cu
legea și cu buna-credință. Deci, una din condițiile esențiale legale ale
contractului de împrumut este manifestarea de voință, care, având ca scop
crearea raporturilor de împrumut, trebuie să fie exteriorizată expres, prin forma
scrisă, or, valoarea obiectului acestuia depășește 1000 de lei.
În aceste circumstanțe, instanța de apel a notat că faptul încheierii
contractului de împrumut în formă scrisă poate fi demonstrat printr-un înscris,
semnat de părți (împrumutat și împrumutător), prin telegrame, telefonograme,
solicitarea scrisă din partea împrumutatului de amânare a termenului achitării
împrumutului, scrisoarea-garanție cu afirmația că împrumutul va fi restituit și
altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
În acest sens, instanța de apel a menționat că din raportul de expertiză
judiciară nr. 1620 din 09 august 2017 urmează cu certitudine că, de fapt,
Veaceslav Mihailov nu a semnat recipisele în litigiu din 18 mai 2013 și din 01
iunie 2013.
Astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță corect a conchis
că, înscrisurile pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nu au fost
întocmite în conformitate cu prevederile legislației civile, și anume prin
derogare certă de la prevederile prin care se solicită semnarea necondiționată
a actului de împrumut de către ambele părți.
În context, instanța de apel a menționat că prima instanță întemeiat a
considerat lipsa la caz a unui înscris valabil și legal care ar servi temei de
admitere a pretențiilor reclamantului/apelantului.
În această ordine de idei, instanța de apel a conchis că, recipisele din 18
mai 2013 și din 01 iunie 2013, nu atestă realizarea unui raport juridic de
împrumut, or, pe lîngă̆ celelalte condiții de valabilitate ale actului juridic,
7
consimțămîntul urmează̆ a fi exprimat cu intenția de a produce anumite efecte
juridice, iar obiectul actului juridic civil urmează̆ să existe.
La fel, instanța de apel a apreciat critic poziția apelantului/reclamantului
Nicolae Șișchin că, prin raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/1-R-4266 din
03 aprilie 2019, se dovedește faptul semnării de către Veaceslav Mihailov a
recipiselor din speță, iar, în acest sens menționând că potrivit concluziei
expertului din raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-4266 din 03 aprilie 2019
„Semnăturile plasate în partea inferioară a textului manuscris în recipisa din
18 mai 2013, care se începe cu cuvintele „Ey Михайлов Вячеслав ам луат”
și se termină cu cuvintele „пынэ ла 30 ноембрие”, și recipisa din 01 iunie
2013, care se începe cuvintele „Ey Михайлов Вячеслав ам луат” și se termină
cu cuvintele „ne ун термен де трей лунь”, au fost executate probabil de către
Veaceslav Mihailov, ale cărui mostre au fost prezentate”.
La acest capitol instanța de apel a considerat necesar de a menționa că
conform art. 37 alin. (4) Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul
expertului judiciar ” în partea finală a raportului de expertiză sânt expuse
concluziile expertului, care cuprind răspunsurile la întrebările formulate de
către ordonatorul expertizei. Răspunsurile la întrebări se formulează exact, fără
a permite interpretări echivoce”.
Astfel, în sensul normei enunțate, instanța de apel a reținut că concluzia
expertului din raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-4266 din 03 aprilie 2019 este
una probabilă, pe când norma legală indicată mai sus nu permite experților de
a formula astfel de concluzii în rapoartele de expertiză.
Sub alt aspect, instanța de apel a menționat că aprecierea probelor în
prima instanța s-a efectuat în strictă conformitate cu prevederile art. 130 din
Codul de procedură civilă, iar, soluția primei instanței privind respingerea
acțiunii lui Nicolae Șișchin este una întemeiată, având în vedere și faptul că
rezultatele raportului raportul de expertiză judiciară nr. 1620 din 09 august
2017, sunt de natură să confirme cu certitudine că recipisele atașate la lucrările
dosarului nu au fost semnate de intimatul Mihailov Veaceslav.
În astfel de împrejurări, instanța de apel a conchis ca este justă și
argumentată soluția primei instanței, prin care a concluzionat despre
netemeinicia cerințelor invocate de reclamantului/apelant Nicolae Șișchin, or,
la cazul din speță este cert că suntem în prezenta lipsei acordului de voință a
pârâtului/intimatului Veaceslav Mihailov, fapt din care considerente, ultimului
nu îi revine obligația contractuală de restituire a sumei reflectate în recipise.
În virtutea acestui fapt, instanța de apel a conchis de a menține hotărârea
primei instanței și în partea respingerii cerințelor privind încasarea dobânzilor
de întârziere în sumă de 13455,76 euro, or, soarta cerinței secundare poartă
soarta cerinței de bază.
Cu referire la respingerea cerințelor privind încasarea cheltuielilor de
judecată, instanța de apel analizând prevederilor art. 94 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, a conchis de a menține hotărârea primei instanței și în partea
8
cheltuielilor de judecată, or, la caz Nicolae Șișchin a pierdut procesul și nu este
îndreptățit la compensarea cheltuielilor de judecată.
În aceste circumstanțe, instanța de apel a respins ca neîntemeiat
argumentul apelantului cu privire la examinarea cauzei de un complet ilegal,
or, acesta este bazat pe interpretarea eronată a temeiului respectiv de casare a
hotărârii primei instanțe, care se referă la incidentele procesuale cu privire la
formarea completului de judecată (incompatibilitatea, abținerea, recuzarea).
Astfel, urmare a constatărilor detaliate supra, vis-a-vis de circumstanțele
faptice ale cazului dedus judecării în ordine de apel, instanța de apel a
concluzionat că argumentele expuse de către Nicolae Șișchin în cererea de apel
sunt lipsite de substanță juridică obiectivă, fiind o reexpunere a cerințelor și
poziției formulată în cererea de chemare în judecată, iar instanța de fond
reieșind din cumulul probelor administrate, a soluționat cauza sub toate
aspectele de fapt și de drept, în consecință hotărârea emisă fiind legală și
întemeiată, în corespundere cu art. 130 din Codul de procedură civilă.
În consecință, instanța de apel a constatat că prima instanța a examinat
cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine caracterul raportului juridic
litigios, circumstanțele de fapt real existente, legea materială ce guvernează
situația. De asemenea, în cadrul judecării cauzei, instanța de judecată a creat
participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea
drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt, ce se încadrează în asigurarea
drepturilor părților la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art. 6 CEDO.
Analizând materialele dosarului, în raport cu criticile aduse în recursul
declarat, instanța de recurs identifică dezacordul recurentului cu modalitatea
de apreciere a probelor, precum și că pretinsul raport juridic ar fi demonstrat
prin recipisa din 18 mai 2013, potrivit căreia pârâtul Mihailov Veaceslav a luat
cu împrumut de la Șișchin Nicolaie sumă bănească în mărime de 6 800 euro,
obligându-se să restituie suma bănească împrumutată până la data de 30
noiembrie 2013, iar, potrivit recipisei din 01 iunie 2013, pârâtul a mai
împrumutat o sumă bănească în cuantum de 6 500 euro pe un termen de 3 luni,
sumă care urma să fie restituită la data de 01 septembrie 2016, însă acestea nu
demonstrează raporturile de împrumut.
În această ordine de idei, pornind de la faptul că instanța de apel,
menținând soluția primei instanțe, a reținut că din concluzia raportului de
expertiză judiciară nr. 1620 din 09 august 2017 rezultă că de fapt Veaceslav
Mihailov nu a semnat recipisele în litigiu din 18 mai 2013 și din 01 iunie 2013,
prin urmare nu și-a asumat nici o obligație în baza acestora.
Astfel, instanța de apel a concluzionat că recipisele din 18 mai 2013 și
din 01 iunie 2013, nu atestă realizarea unui raport juridic de împrumut, or, pe
lângă̆ celelalte condiții de valabilitate ale actului juridic, consimțământul
urmează̆ a fi exprimat cu intenția de a produce anumite efecte juridice, iar
obiectul actului juridic civil urmează̆ să existe și să fie licit.
9
La fel, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a apreciat critic
poziția apelantului/reclamantului Nicolae Șișchin că prin raportul de expertiză
judiciară nr. 34/12/1-R-4266 din 03 aprilie 2019, s-a dovedit faptul semnării
de către Veaceslav Mihailov a recipiselor din speță, iar, în acest sens
menționând că potrivit concluziei expertului din raportul de expertiză nr.
34/12/1-R-4266 din 03 aprilie 2019 „Semnăturile plasate în partea inferioară a
textului manuscris în recipisa din 18 mai 2013, care se începe cu cuvintele „Ey
Михайлов Вячеслав ам луат” și se termină cu cuvintele „пынэ ла 30
ноембрие”, și recipisa din 01 iunie 2013, care se începe cuvintele „Ey
Михайлов Вячеслав ам луат” și se termină cu cuvintele „ne ун термен де
трей лунь”, au fost executate probabil de către Veaceslav Mihailov, ale cărui
mostre au fost prezentate”.
Subsecvent, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a constatat că
concluzia expertului din raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-4266 din 03 aprilie
2019 este una probabilă, pe când norma legală indicată mai sus nu permite
experților de a formula astfel de concluzii în rapoartele de expertiză.
Sub alt aspect, instanța de apel a menționat că aprecierea probelor în
prima instanța s-a efectuat în strictă conformitate cu prevederile art. 130 din
Codul de procedură civilă, iar, soluția primei instanței privind respingerea
acțiunii lui Nicolae Șișchin este una întemeiată, având în vedere și faptul că
rezultatele raportului raportul de expertiză judiciară nr. 1620 din 09 august
2017, sunt de natură să confirme cu certitudine că recipisele atașate la lucrările
dosarului nu au fost semnate de intimatul Mihailov Veaceslav.
În această ordine de idei, instanța de recurs remarcă că întru judecarea
justă și corectă a litigiului, urmare a identificării în substanță a obiectului
litigiului, instanța de apel era obligată să se expună și să dea apreciere tuturor
motivelor invocate în apel, fapt ce direct rezultă din prevederile art. 373 alin.
(1), (5) din Codul de procedură civilă.
Mai mult, având în vedere rolul diriguitor al instanței, precum și
continuitatea examinării cauzei în apel prin prisma efectului devolutiv, instanța
are sarcina, în baza rolului activ, în cazul în care există inexactități în
formularea cererii, poate să ceară părții să facă precizările necesare în legătură
cu obiectul litigiului, să ceară părții să facă precizările necesare, să pună în
discuția părților orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la soluționarea
litigiului peste apărările și susținerile părților din acțiune, referință și alte
obiecții, luând în considerare faptul că, în conformitate cu art. 240 alin. (3) din
Codul de procedură civilă, instanța judecătorească adoptă hotărârea în limitele
pretențiilor înaintate de reclamant. Or, în cazul în care părțile au o atitudine
confuză în privința circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea
justă a cauzei, instanța, în temeiul legii materiale care urmează a fi aplicată, va
explica părților care circumstanțe au importanță pentru soluționarea pricinii și
cui îi revine obligația de a le dovedi.
Instanța de recurs relevă că în contextul prevederilor art.9 alin.(1) din
Codul de procedură civilă, instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în
10
organizarea și desfășurarea procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sînt
stabilite de prezentul cod și de alte legi.
Potrivit art.118 alin.(5) din Codul de procedură civilă, instanța
judecătorească (judecătorul) este în drept să propună părților și altor
participanți la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare și să
dovedească faptele ce constituie obiectul probațiunii pentru a se convinge de
veridicitatea lor.
Art.148 alin.(1) din Codul de procedură civilă, prevede că, pentru
elucidarea unor aspecte din domeniul științei, artei, tehnicii, meșteșugurilor
artizanale și din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoștințe speciale,
instanța dispune efectuarea unei expertize, la cererea părții sau a unui alt
participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.
Potrivit art.33 alin.(2) din legea Nr.68 din 14 aprilie 2016 cu privire la
expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, reglementează că, expertiza
în comisie se dispune în cazul în care examinările au un caracter complex ori
sînt voluminoase sau dacă există expertize efectuate anterior care prezintă
concluzii divergente.
La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că
instanța de apel pripit prin încheierea 21 martie 2023 a respins cererea
reprezentantului apelantului Șișchin Nicolae, avocatul Pascari Iulian, cu
privire la dispunerea efectuării expertizei grafoscopice în comisie în ordine de
apel, or, potrivit concluziile conținute în expertiza grafoscopică din 09 august
2017, se concluzionează că „semnăturile au fost efectuate nu de către însuși
numitul Mihailov Veaceslav, dar de altă persoană prin imitarea la vedere a
semnăturii autentice a lui Mihailov Veaceslav”, iar, potrivit concluziei din
raportul de expertiză nr. 34/12/l-R-4266 din 03 aprilie 2019 se concluzionează
că „semnăturile au fost executate probabil de către cet. Mihailov Veaceslav,
ale cărui mostre au fost prezentate”.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că instanța
de apel a respins demersul de efectuare a expertizei în comisie doar pe motiv
că aceasta nu mai este prevăzută de Codul de procedură civilă, însă nu a ținut
cont de faptul că aceasta este prevăzută de Legea nr.68 din 14 aprilie 2016 cu
privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, aplicabilă la caz, or,
Codul de procedură prevede procedura dispunerii expertizei judiciare, iar
Secțiunea a 4-a din Legea nr.68 din 14 aprilie 2016 stabilește tipurile de
expertize judiciare, și anume: expertiza primară (art.28), expertiza repetată
(art.29), expertiza de bază (art.30), expertiza suplimentară (art.31), expertiza
individuală (art.32), expertiza în comisie (art.33), expertiza monospecializată
(art.34) și expertiza complexă (art.35).
În această ordine de idei, instanța de recurs reiterează că la materialele
cauzei există 2 expertize grafoscopice care au o concluzie a experților diferită
și se contrazic una cu alta, astfel, reieșind din discrepanțele apărute instanța de
apel reieșind din prevederile art.9 alin.(1), art.118 alin.(5), art.148 alin.(1) din
11
Codul de procedură civilă și prevederile art.33 alin.(1) din Legea nr.68/2016
cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, urma să dispună
efectuarea unei noi expertize grafoscopice prin care să fie solicitat suplimentar
expertiza semnăturilor olografe aplicate pe recipisele din 18 mai 2013 și din
01 iunie 2013, pentru excluderea divergențelor și stabilirea caracterului
raportului juridic dedus speței.
Așadar, reieșind din prevederile art.152 alin.(2) din Codul de procedură
civilă, precum și faptul că în latura ce ține de semnăturile aplicate pe acele 2
(două) recipise există concluzii diferite, divergențe, instanța urma să
soluționeze necesitatea efectuării expertizei grafoscopice inclusiv asupra
întregului text inserat pe recipisele din 18 mai 2013 și din 01 iunie 2013, în
scopul stabilirii tuturor circumstanțelor și excluderii tuturor dubiilor apărute.
Mai mult, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
menționează că potrivit Legii nr.316 din 22 decembrie 2017 pentru
modificarea și completarea unor acte legislative, în vigoare din 09 februarie
2017, au fost operate modificări la Codul de procedură civilă, potrivit cărora
art.156 a fost abrogat, în contextul adoptări Legii nr.68/2016 cu privire la
expertiza judiciară și statutul expertului judiciar. Mai mult, instanța de judecată
nu este legată de tipul de expertiză solicitat și de întrebările formulate de
acestea, dar să determine aceasta de sine stătător și să decidă corespunzător
tipul necesar, în pofida faptului că părțile o denumesc greșit.
În acest sens, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
reiterează că potrivit modificărilor operate prin Legea nr. 316/2017, efectuarea
expertizei în comisie urmează a fi dispusă în cazurile prevăzute la art. 33 din
legea nominalizată, de către instanța de judecată în temeiul prevederilor art.148
din Codul de procedură civilă.
Generalizând cele conturate anterior, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia că examinarea cauzei în instanța de
apel s-a realizat pripit și evaziv, fiind ignorate și neelucidate circumstanțele
determinante soluționării corecte și obiective a litigiului, ceea ce impune
casarea integrală a deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei spre
rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.
Instanța are obligația de a soluționa litigiul conform regulilor de drept
aplicabile și prin toate mijloacele legale să prevină orice greșeală privind
aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă
a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Din perspectiva postulatelor legale, la examinarea cauzelor, instanțele
urmează să se conducă nemijlocit de principiul adevărului obiectiv, care se
manifestă prin stabilirea multilaterală, completă și obiectivă a tuturor
circumstanțelor care au importanță pentru justa soluționare a cauzei. De altfel,
o hotărâre judecătorească motivată în sensul respectării cerințelor 6 § 1 CEDO,
presupune o examinare reală a problemelor esențiale relevate în speță, cel puțin
pentru a le aprecia pertinența. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil,
12
motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat
chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15
februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,
paragraful 60).
Subsecvent, la rejudecarea cauzei civile, adoptarea soluției la caz
urmează a fi precedată de toate aceste etape, luând în considerare momentele
conturate supra, ignorate anterior, precum și motivarea să fie efectuată atât prin
prisma poziției părții reclamante, cât și obiecțiilor părții oponente pe marginea
acțiunii formulate în raport cu probele prezentate și normele de drept pertinente
litigiului, rezultând din prevederile art. 130 din Codul de procedură civilă, ca,
în consecință, soluția adoptată să fie certă și coerentă și să răspundă
standardelor unui proces echitabil garantat de art. 6 § 1 CEDO.
Coroborând circumstanțele ce preced, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție admite recursul declarat și casează integral decizia
instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt
complet de judecată.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 442, art.444, art. 445 alin.
(1) lit. c) din Codul de procedură civilă
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Admite recursul declarat de declarat de către Nicolae Șișchin,
Casează integral decizia din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae
Șișchin împotriva lui Veaceslav Mihailov cu privire la încasarea datoriei,
dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, și trimite cauza
spre rejudecare în Curtea de Apel Centru (anterior Curtea de Apel Chișinău),
în alt complet de judecată.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
13