3ra-854/23 — contestarea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor administrative
- Temei legal
- Admisibilitatea recursului. Articolul 246 din Codul administrativ, in vigoare pina la 1 septembrie 2023
3ra-854/23 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Casa
Națională de Asigurări Sociale,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de
chemare în judecată depusă de Elena Pîntea împotriva Casei
Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actelor
administrative,
împotriva deciziei din 30 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-854/23
PIGD 2-20159712-01-3ra-11082023)
Admisibilitatea recursului. Articolul 246 din Codul administrativ (în vigoare
până la 1 septembrie 2023).
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Ciumac)
Curtea de Apel Chișinău (jud. Gh. Mîra, D. Băbălău, I. Dutca)
4 iunie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul depus de Casa Națională de
Asigurări Sociale
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Diana Stănilă, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La data de 18 decembrie 2020, reclamanta Elena Pîntea a depus cerere
de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale,
solicitând anularea unor acte administrative emise de aceasta și obligarea
instituției la plata indemnizației de maternitate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la 25 august 2020, a depus
o cerere la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căușeni, solicitând achitarea
indemnizației de maternitate. Ulterior, la 25 septembrie 2020, i-a fost
comunicată decizia de respingere a cererii, motivată prin faptul că, în perioada
relevantă (1 martie 2013 – 28 februarie 2014), în contul său personal nu au fost
înregistrate contribuții de asigurări sociale de stat. Autoritatea a invocat art. 7
alin. (1) din Legea nr. 289/2004, conform căruia baza de calcul a indemnizației
o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni
premergătoare lunii producerii riscului, din care au fost calculate contribuții
individuale.
Reclamanta a susținut că, odată cu cererea depusă, a anexat hotărârea
Judecătoriei Orhei din 23 mai 2017, prin care angajatorul – Asociația
Republicană pentru prosperarea culturii naționale – a fost obligat să achite
contribuțiile sociale aferente salariului său, respectiv suma de 2 255 lei
(contribuții individuale) și 8 625 lei (contribuții datorate de angajator), precum
și să completeze forma REV 5 și să elibereze certificatul privind salariul achitat.
Prin această hotărâre judecătorească s-a constatat că, de facto, în
perioada relevantă, reclamanta a fost remunerată și a avut statutul de persoană
asigurată, însă angajatorul nu și-a onorat obligațiile de plată a contribuțiilor și
de prezentare a dărilor de seamă.
Întrucât nu a fost de acord cu respingerea cererii de acordare a
indemnizației, la 10 octombrie 2020, reclamanta a formulat cerere prealabilă
către Casa Națională de Asigurări Sociale, solicitând anularea actului emis de
Casa Teritorială de Asigurări Sociale Căușeni. Prin decizia nr. P-2300/20 din
17 noiembrie 2020, Casa Națională de Asigurări Sociale a respins cererea
prealabilă ca fiind neîntemeiată, susținând că aceasta nu întrunește condițiile
legale prevăzute de art. 166 din Codul administrativ, întrucât nu viza un act
administrativ propriu-zis.
Reclamanta a contestat legalitatea și temeinicia ambelor acte
administrative, susținând că autoritățile publice implicate au interpretat eronat
1
dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 289/2004. În opinia sa, acest text de
lege stabilește că baza de calcul a indemnizației este venitul din care au fost
calculate contribuțiile sociale, și nu plătite efectiv de angajator. Astfel, refuzul
acordării indemnizației motivat exclusiv de lipsa plății contribuțiilor este, în
mod evident, nelegal.
Reclamanta a mai arătat că, în realitate, dreptul său de a beneficia de
indemnizația solicitată este afectat din culpa altor entități – angajatorul care nu
și-a onorat obligațiile și autoritățile statului care nu au luat măsuri de
conformare. A subliniat că obligația de a urmări executarea obligațiilor de plată
a contribuțiilor sociale de către angajator revine Casei Naționale de Asigurări
Sociale și Serviciului Fiscal de Stat. Mai mult, deși nu avea această obligație,
ea însăși a întreprins demersuri în acest sens și a obținut o hotărâre
judecătorească executorie.
Reclamanta a concluzionat că respingerea cererii sale de către Casa
Teritorială de Asigurări Sociale Căușeni și, ulterior, prin decizia nr. P-2300/20
a Casei Naționale de Asigurări Sociale, este vădit nelegală, întrucât transferă
asupra sa responsabilitatea pentru neexecutarea obligațiilor legale de către terți.
În consecință, a solicitat:
− anularea deciziei nr. P-2300/20 din 17 noiembrie 2020 a Casei
Naționale de Asigurări Sociale;
− obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale la stabilirea și plata
indemnizației de maternitate, în temeiul datelor și sumelor indicate în
hotărârea Judecătoriei Orhei din 23 mai 2017, respectiv 2 255 lei
(contribuția individuală) și 8 625 lei (contribuția angajatorului).
Prin hotărârea pronunțată la 17 iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul
Râșcani, a admis acțiunea formulată de Elena Pîntea împotriva Casei Naționale
de Asigurări Sociale. Instanța a dispus anularea deciziei nr. P-2300/20 din 17
noiembrie 2020, prin care Casa Națională de Asigurări Sociale a respins cererea
prealabilă depusă de reclamantă împotriva deciziei Casei Teritoriale de
Asigurări Sociale Căușeni din 25 septembrie 2020, referitoare la refuzul
acordării indemnizației de maternitate. Totodată, instanța a obligat Casa
Națională de Asigurări Sociale să emită un act administrativ individual
favorabil, prin care să calculeze și să achite în beneficiul Elenei Pîntea
indemnizația de maternitate, ținând cont de contribuția în sumă de 2 225 de lei,
achitată de reclamantă în calitate de angajat, precum și de suma de 8 625 de lei,
achitată de angajator.
Prin decizia pronunțată la 30 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a
respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva
hotărârii din 17 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, menținând
hotărârea atacată ca fiind legală și întemeiată.
Pentru a pronunța decizia din 30 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a
reținut că temeiul invocat de Casa Națională de Asigurări Sociale pentru
respingerea cererii Elenei Pîntea din 26 august 2020 a fost neexecutarea, până
2
în prezent, a hotărârii Judecătoriei Orhei din 23 mai 2017, precum și lipsa
înregistrării în Registrul de stat al evidenței individuale a contribuțiilor de
asigurări sociale declarate și achitate pentru activitatea acesteia. În consecință,
autoritatea s-a considerat în imposibilitate de a stabili și achita indemnizația de
maternitate solicitată.
Instanța de apel a constatat că aceste circumstanțe nu sunt imputabile
reclamantei și nu pot constitui un temei justificat pentru respingerea cererii sale.
S-a subliniat că neexecutarea hotărârii din 23 mai 2017 nu s-a produs din culpa
Elenei Pîntea, motiv pentru care aceasta nu poate fi lipsită de dreptul de a
beneficia de indemnizația de maternitate pentru neexecutarea de către angajator
– Asociația Republicană „Pentru prosperarea culturii naționale” – a obligațiilor
de transfer al contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și pentru
neeliberarea formei REV-5 și a certificatului privind salariul achitat pentru
perioada 13 martie 2013 – 30 octombrie 2013.
Or, prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Orhei la data de 23 mai
2017, pârâtul – Asociația Republicană „Pentru prosperarea culturii naționale”
– a fost obligat să transfere în bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru
reclamanta Pîntea Elena, suma de 2 225 (două mii două sute douăzeci și cinci)
lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale reținute din salariul angajatului
(6%), precum și suma de 8 625 (opt mii șase sute douăzeci și cinci) lei,
reprezentând contribuții de asigurări sociale datorate de angajator (23%).
Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța a obligat pârâtul să elibereze
reclamantei declarația persoanei asigurate – forma REV5 – care să conțină
informațiile referitoare la transferurile efectuate în bugetul asigurărilor sociale,
precum și certificatul privind salariul achitat acesteia pentru perioada 13 martie
2013 – 30 octombrie 2013.
Instanța de apel a reiterat că, în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Legea
nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, neplata contribuțiilor
sociale în termen atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere, calculate
conform alin. (2) pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a
datoriei. Aceste penalități sunt calculate de Casa Națională de Asigurări Sociale
fără a fi necesară emiterea unei decizii speciale. Iar în cazul în care contribuțiile
sunt constatate ca neachitate ca urmare a controlului fiscal, calculul majorărilor
se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat. Totodată, potrivit art. 30 alin.
(1) din aceeași lege, în situația neplății contribuțiilor în termenele stabilite,
Serviciul Fiscal de Stat este abilitat să aplice măsuri de executare silită, conform
legislației fiscale aplicabile.
Astfel, instanța de apel a confirmat temeinicia și legalitatea hotărârii de
fond, considerând că refuzul autorității de a acorda indemnizația de maternitate,
în circumstanțele respective, este nejustificat.
Pe cale de consecință, instanța ierarhic inferioară a reținut că obligația de
a întreprinde măsuri pentru executarea silită a contribuțiilor datorate bugetului
asigurărilor sociale de stat revine Casei Naționale de Asigurări Sociale și
Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, invocarea de către autoritate a neexecutării
transferurilor la bugetul asigurărilor sociale de către Asociația Republicană
3
„Pentru prosperarea culturii naționale” nu este imputabilă reclamantei și nu
poate justifica refuzul de a-i calcula și achita indemnizația de maternitate.
Instanța de apel a subliniat că, având în vedere faptul că, la momentul
producerii riscului asigurat, Elena Pîntea avea statutul de persoană asigurată –
statut confirmat atât prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 23 mai 2017, cât și
prin hotărârea Judecătoriei Căușeni din 19 aprilie 2018 – refuzul de a calcula și
achita indemnizația de maternitate este lipsit de temei legal.
În aceste condiții, instanța de apel a confirmat concluzia instanței de
fond, potrivit căreia, având în vedere că, prin hotărârea din 23 mai 2017,
Asociația Republicană „Pentru prosperarea culturii naționale” a fost obligată să
achite pentru reclamanta Elena Pîntea contribuții sociale în sumă de 2 225 lei
(6% din salariu – contribuția individuală) și 8 625 lei (23% – contribuția
angajatorului), indemnizația de maternitate trebuie stabilită și achitată în baza
acestor contribuții.
Instanța de apel a mai reținut că, deși Casa Națională de Asigurări Sociale
recunoaște dreptul Elenei Pîntea de a beneficia de indemnizație, refuză totuși
acordarea acesteia, invocând motive care nu îi sunt imputabile reclamantei.
Prin urmare, instanța de apel a apreciat că soluția instanței de fond este
legală și întemeiată, iar decizia nr. P-2300/20 din 17 noiembrie 2020 a Casei
Naționale de Asigurări Sociale este neîntemeiată și contrară legii, fiind
susceptibilă de anulare. Reclamanta a prezentat probe concludente și pertinente
care susțin pe deplin temeinicia pretențiilor sale față de autoritatea pârâtă.
La data de 16 iunie 2023, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus,
prin intermediul poștei electronice, un recurs nemotivat împotriva deciziei
Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2023. Ulterior, la 25 august 2023, a
prezentat motivarea recursului, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală
a deciziei instanței de apel și emiterea unei noi hotărâri în cauză
În susținerea cererii de recurs, Casa Națională de Asigurări Sociale a
reiterat argumentele de fapt și de drept invocate anterior în cursul examinării
cauzei, susținând suplimentar că decizia Curții de Apel Chișinău din 30 mai
2023 este neîntemeiată, fiind rezultatul unei aplicări eronate a normelor de
drept material și al unei analize incomplete a circumstanțelor de fapt și de drept
relevante pentru soluționarea litigiului.
Casa Națională de Asigurări Sociale a susținut că instanțele de fond și de
apel aveau obligația să stabilească dacă, la momentul survenirii riscului
asigurat – respectiv intrarea în concediu de maternitate – reclamanta Elena
Pîntea avea calitatea de persoană asigurată în sistemul public de asigurări
sociale, condiție esențială pentru nașterea dreptului la indemnizația de
maternitate.
În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 244, 245, 247
și art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, invocând ca temei de casare
încălcarea normelor de drept material și neanalizarea completă a faptelor
relevante în cauză.
4
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii
recursului):
„Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite
neîntîrziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.
Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de
la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,
motivarea recursului se depune la instanța de apel.”
Art. 246 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii
recursului):
„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.
Recursul se declară inadmisibil în special cînd:
a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs;
b) recursul este depus în mod repetat;
c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită;
d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1);
e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului
prevăzut la art.245 alin.(2);
f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1)
și (2) și art.234 alin.(2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea
Supremă de Justiție.”
Art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea
unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții
Supreme de Justiție):
„Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a
prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție reține că dispozitivul deciziei contestate a fost
pronunțat de Curtea de Apel Chișinău în ședință publică la data de 30 mai 2023.
Din actele dosarului rezultă că, la data de 31 mai 2023, recurenta a fost
notificată cu privire la dispozitivul deciziei (f.d. 129), iar forma motivată a
acesteia i-a fost comunicată ulterior, la data de 27 iulie 2023, prin intermediul
poștei electronice (f.d. 133).
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 245 din Codul
administrativ, recursul nemotivat a fost depus de Casa Națională de Asigurări
Sociale la data de 16 iunie 2023, iar motivarea recursului a fost completată și
depusă în termen legal, la data de 25 august 2023
5
Prin urmare, Completul de judecată reține că cererea de recurs și
motivarea acesteia au fost depuse în termenul legal prevăzut de art. 245 din
Codul administrativ, fiind respectate exigențele privind contestarea deciziei
instanței de apel în calea de atac a recursului.
Din analiza prevederilor legale citate supra, rezultă că admisibilitatea
/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile
menționate, ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ
exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri
concludente și serioase.
Completul Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special”
denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același
timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs
care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință
nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea în fond a cererii de
recurs.
În această ordine de idei, completul de judecată reține că, Codul
administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința
de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale
încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței
de apel contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel ca primă instanță într-
o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.
Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării
recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului”
de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția existentă la data
depunerii recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în
circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească
cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
De asemenea, Completul Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale
a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și
interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ.
Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a
trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal
fundamental.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că recursul
formulat de Casa Națională de Asigurări Sociale include obiecții de fapt și de
drept care sunt similare celor prezentate în cererea de apel. Aceste obiecții au
fost analizate detaliat de către Curtea de Apel Chișinău, care le-a evaluat
corespunzător.
În plus, Casa Națională de Asigurări Sociale, în recursul său, nu a invocat
un temei plauzibil care să justifice admisibilitatea recursului, având în vedere
6
că recurentul trebuie să fie capabil să prezinte argumente suficiente pentru a
răsturna situația juridică stabilită anterior.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230].
Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât
prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură
în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,
pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât
pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.45). Curtea
a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor
ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.
Norway, hotărâre din19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, §39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept,
și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea
Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).
În circumstanțele menționate, Completul Curții Supreme de Justiție
ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Casa Națională
de Asigurări Sociale.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 230 și 246 (în vigoare la
data depunerii recursului) din Codul administrativ
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Diana Stănilă
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
7