2r-233/26 — Încasarea datoriei pentru serviciile comunale

La 03 iunie 2025, Asociația de Proprietari din Condominiu A0110- 0026 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui XXXX Șevcenco, Victor Șevcenco și Angelei Șevcenco cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale.

Prin hotărârea din 17 octombrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea s-a admis parțial.

La 26 martie 2026, Victor Șevcenco, reprezentat de avocatul Andrei Starîi, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 17 octombrie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin încheierea din 18 mai 2026 a Curții de Apel Centru, s-a restituit cererea de apel declarată de avocatul Starîi Andrei în interesele lui Șevcenco Victor împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 17 octombrie 2025, ca depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen.

La 19 iunie 2026, ora 17:19, Victor Șevcenco, reprezentat de avocatul Andrei Starîi, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 18 mai 2026 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea încheierii contestate, primirea spre examinare a cererii de apel și repunerea în termenul de declarare a apelului.

În susținerea cererii de recurs s-a menționat că, a recepționat încheierea din 18 mai 2026 a Curții de Apel Centru la 03 iunie 2026.

Art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.”

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă: „(4) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții.”

Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Art. 111 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. (3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”

Art. 112 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă: „(3) Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele bănești au fost predate la oficiul poștal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicație înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. 2 (4) Dacă actul de procedură trebuie efectuat nemijlocit în instanța judecătorească ori în o altă organizație, termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operațiunile respective.”

Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 424 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă: „(2) Curtea Supremă de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de apel. (3) Încheierile Curţii Supreme de Justiţie nu se supun niciunei căi de atac.”

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.”

Art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă: a) cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. (2) Recursul împotriva încheierii judecătoreşti se restituie în baza a cel puţin unuia din temeiurile prevăzute la alin.(1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.”

Art. 22 alin. (1), (3), (4) lit. a), c) și alin. (5) din Codul civil: „(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un scop juridic. (3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepția cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat. (4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar: a) cînd este predată destinatarului; c) în cazul unei notificări transmise prin poștă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar. (5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerințele prevăzute la alin. (4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.” 3

Din sensul art. 425 din Codul de procedură civilă rezultă că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Această normă instituie un termen de decădere, în interiorul căruia partea interesată poate ataca încheierile instanțelor judecătorești prin intermediul recursului. Norma stabilește că momentul de început al curgerii acestui termen este data comunicării încheierii către parte.

La caz, încheierea din 18 mai 2026 a Curții de Apel Centru, i-a fost comunicată recurentului la 03 iunie 2026, fapt expres menționat în cerere de recurs.

Respectiv, termenul-limită de 15 zile pentru depunerea recursului împotriva încheierii din 18 mai 2026 a Curții de Apel Centru, în conformitate cu prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă, a început a curge din data de 04 iunie 2026, ziua imediat următoare datei comunicării încheierii, care a expirat la 18 iunie 2026, ora 24:00.

Însă, în pofida acestui fapt, Victor Șevcenco, reprezentat de avocatul Andrei Starîi a depus cererea de recurs abia la 19 iunie 2026, adică după expirarea termenului legal prevăzut de art. 425 din Codul de procedură civilă.

Totodată, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că, recurentul nu a solicitat repunerea în termen pentru depunerea recursului și nici nu a invocat motive temeinice care ar putea justifica depășirea termenului legal.

În aceste circumstanțe sunt incidente dispozițiile art. 4261 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța restituie recursul împotriva încheierii dacă acesta a fost depus în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen.

Prin urmare, recursul urmează a fi restituit ca tardiv, fără a mai fi analizate celelalte aspecte invocate de recurent, întrucât neîncadrarea în termenul procedural este de natură să atragă, de sine stătător, restituirea recursului.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, Victor Șevcenco, reprezentat de avocatul Andrei Starîi a declarat recurs cu 4 omiterea termenului prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă și nu a solicitat repunerea în termenul procedural omis, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat ca fiind tardiv, circumstanță ce împiedică examinarea lui în fond.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă,