3ra-493/24 — cu privire la obligarea emiterii actului administrativ

3ra-493/24 — cu privire la obligarea emiterii actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „VVP Grup”,

în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de către

Societatea cu Răspundere Limitată „VVP Grup” împotriva Primarului general

al municipiului Chișinău și Consiliului municipal Chișinău privind obligarea

de a emite un act administrativ individual favorabil,

împotriva deciziei din 27 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău,

(Dosarul nr. 3ra-493/24

nr. PIGD 2-22018456-01-3ra-05062024)

Inadmisibilitatea recursului vădit neîntemeiat. Art.246, alin. (2), lit. h) din

Codul administrativ.

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. V. Dodon

Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Sîrbu, A. Braga, V. Negru

19 februarie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa părților recursul declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „VVP Grup”,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Ion Malanciuc, Președinte,

Oxana Parfeni

Diana Stănilă, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

contencios administrativ împotriva Primarului general al municipiului Chișinău

și Consiliului municipal Chișinău, prin care a solicitat obligarea emiterii unui

act administrativ individual favorabil, sub forma unei decizii/dispoziții privind

încheierea unui acord adițional la contractul de arendă nr. 6420/2014 din 17

martie 2014, cu privire la prelungirea termenului locațiunii cu 5 ani. (f.d. 3-8).

2009, între SRL „Ratmir” și Primăria/Primarul municipiului Chișinău a fost

încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3078 în baza căruia SRL „Ratmir”

a devenit proprietar a terenului cu numărul cadastral xxxxx, amplasat în

municipiul Chișinău, bd. xxxxx. Totodată, pe acest teren era amplasată

construcția cu numărul cadastral xxxxx. Odată cu semnarea contractului

vânzare-cumpărare nr. 3078 din 15 mai 2009, a fost semnat și contractul de

arendă funciară nr. 5006/2009 din 14 aprilie 2009, în baza căruia au fost date

în arendă loturile de pământ cu numerele cadastrale xxxxx, xxxxx pentru

amenajare și xxxxx pentru amenajare stradală cu organizarea parcării auto de

zi pentru vizitatori.

asupra terenului cu numărul cadastral xxxxx și asupra construcției cu numărul

cadastral xxxxx, amplasate în mun. Chișinău, bd. xxxxx a trecut de la SRL

„Ratmir” la SRL „VVP Grup”.

2/29-28 au fost reperfectate pe o perioadă de 5 ani relațiile funciare de arendă

a loturilor de pământ din bd. xxxxx, mun. Chișinău cu numerele cadastrale

xxxxx, xxxxx și xxxxx cu SRL „VVP Grup”. Totodată, a fost dispusă rezilierea

contractului de arendă funciară nr. 5006/2009 din 14 aprilie 2009, încheiat între

Primăria/Primarul municipiului Chișinău și SRL „Ratmir”.

Primăriei/Primarului și Consiliului mun. Chișinău cererea nr. 03-111/1025/19

în baza căreia a solicitat prelungirea (reperfectarea) contractului de arendă nr.

6420/2014 din 17 martie 2014 pe un termen de încă 5 ani.

1

Chișinău a informat SRL „VVP Grup” despre faptul că cererea cu privire la

prelungirea (reperfectarea) contractului de arendă nr. 6420/2014 din 17 martie

2014 pe un termen de încă 5 ani se află în proces de examinare. Totodată, a

comunicat că SRL „VVP Grup” va fi contactată suplimentar cu privire la

rezultatele examinării.

Consiliul mun. Chișinău nu a oferit un răspuns pe marginea cererii SRL „VVP

Grup” cu privire la prelungirea (reperfectarea) contractului de arendă nr.

6420/2014 din 17 martie 2014.

prealabilă în baza căreia a solicitat emiterea unui act administrativ individual

favorabil sub forma unei decizii/dispoziții, prin care să fie decisă/dispusă

încheierea unui acord adițional la contractul de arenda nr. 6420/2014 din 17

martie 2014 cu privire la prelungirea termenului locațiunii cu 5 ani.

municipal Chișinău nu a oferit un răspuns pe marginea cererii prealabile.

martie 2014 Consiliul mun. Chișinău a decis reperfectarea, pe o perioadă de 5

ani cu SRL „VVP Grup” relațiilor funciare de arendă a loturilor de pământ de

pe bd. xxxxx, provizoriu, fără drept de privatizare. Scopul deciziei Consiliul

mun. Chișinău nr. 2/29-28 din 04 martie 2014 și a contractului de arendă

funciară nr. 6420/2014 din 17 martie 2014 era nemijlocit conex exploatării

construcției cu numărul cadastral xxxxx ce aparține SRL „VVP Grup”. Acesta

poate fi ușor dedus din textul deciziei și a contractului de arendă, precum și a

modului în care sunt amplasate terenurile, care sunt în strânsă legătură cu

construcția cu numărul cadastral xxxxx, ce aparține SRL „VVP Grup”.

Respectiv, toate 3 terenuri servesc un scop comun, și anume, de a facilita

exploatarea construcției menționate, care, în cazul în care este privată de aceste

terenuri, nu este posibilă a fi utilizată în modul corespunzător.

pe bd. xxxxx, mun. Chișinău, sunt date în locațiune unor comercianți a căror

activitate de bază este prestarea serviciilor de interes public, care implică un

flux masiv de persoane. Deci specificul serviciilor prestate de către acești

comercianți presupune o necesitate stringentă de a avea în folosință terenuri

aferente pentru buna exploatare a obiectului privat amplasat pe bd. xxxxx, mun.

Chișinău, inclusiv, în vederea amenajării acesteia într-o parcare auto.

amenajarea terenurilor sute de mii de lei, precum și a vărsat în bugetul local

mai bine de jumătate de milion de lei. Astfel, prin oferirea de către Primăria

mun. Chișinău a dreptului de amenajare și organizarea a unei parcări auto, SRL

„VVP Grup” i s-a creat o speranță legitimă ca în urma investițiilor efectuate în

vederea amenajării parcării, acesta va avea posibilitatea să utilizeze acest teren

în interesul clienților săi. Or, după cum a menționat, scopul terenurilor folosite

2

este de a facilita exploatarea construcției cu numărul cadastral xxxxx. O

destinație mai bună decât aceasta nu este posibilă nici din punct de vedere

obiectiv, nici din punct de vedere economic. În acest context, cea mai optimă

și reciproc avantajoasă soluție este prelungirea (reperfectarea) contractului de

arendă (locațiune) pe un termen adițional de 5 ani.

verificare eliberat de către DGAURF a Consiliului mun. Chișinău, SRL „VVP

Grup” a achitat prețul chiriei/arendei în modul corespunzător, iar contractul de

arendă nr. 6420/2014 din 17 martie 2014 a fost prelungit tacit până la data de

17 martie 2022. Or, semnarea unui acord adițional la contractul de arendă nr.

6420/2014 din 17 martie 2014 pe un termen de 5 ani, reprezintă o formalitate

care trebuie îndeplinită.

2022, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de SRL „VVP Grup”

împotriva Primarului și Consiliului mun. Chișinău privind obligarea de a emite

un act administrativ individual favorabil. (f.d.145, 150-155, vol.I)

decembrie 2022, de către SRL „VVP Grup”. (f.d.147,164-170, vol.I)

respins apelul depus de SRL „VVP Grup”, a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani din 23 decembrie 2022. (f.d. 218,219-232, vol.I)

alin. (4) din Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28

decembrie 2006 (în vigoare la data inițierii procedurii), art. 6, alin. (1), alin. (2),

pct. 3), lit. d) din Legea privind statutul municipiului Chișinău, nr. 136 din 17

iunie 2016, art. 1, art. 3, art.4, art. 10, alin. (1) și (3), art. 11 din Legea nr. 523

din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-

teritoriale, art. 41, art. 46 din Codul funciar, a concluzionat că cererea de

chemare în judecată este neîntemeiată, deoarece autoritatea publică a respins

încheierea contractelor de arendă a terenurilor cu numerele cadastrale xxxxx,

xxxxx și xxxxx, din motivul necesității utilizării acestor terenuri în interes

public, iar potrivit art.18 din Codul administrativ, interesul public vizează

ordinea de drept, democrația, garantarea drepturilor și a libertăților persoanelor,

precum și obligațiile acestora, satisfacerea necesităților sociale, realizarea

competențelor autorităților publice, funcționarea lor legală și în bune condiții.

și-a exercitat dreptul discreționar, luând în considerare interesul public, iar

interesul privat al SRL „VVP Grup” nu a fost depășit de interesul public.

temei de obligare a autorității publice să emită un act administrativ individual

favorabil sub forma unei decizii sau dispoziții, prin care să fie decisă sau

dispusa încheierea unui acord adițional la contractul de arendă nr. 6420/2014

din 17 martie 2014 cu privire la prelungirea termenului locațiunii cu 5 ani.

3

proprietate, a fost considerat neîntemeiat de către instanța de apel, or ,după cum

a precizat și Curtea Europeană în mai multe rânduri, articolul 1 din Protocolul

nr.1 cuprinde trei reguli: prima regulă, prevăzută în prima teză a primului

paragraf, este de natură generală și enunță principiul exercitării nestingherite a

dreptului de proprietate; a doua regulă, conținută în a doua propoziție a primului

paragraf, se referă la privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a

treia regulă, prevăzută în al doilea paragraf, recunoaște că statele au dreptul,

printre altele, de a controla utilizarea proprietății în conformitate cu interesul

general. A doua și a treia dintre reguli, care privesc cazuri de ingerință în dreptul

la respectarea bunurilor, trebuie să fie citite în lumina principiului general

prevăzut în prima regulă (Aliić și alții v. Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia,

Slovenia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [MC], 16 iulie 2014, § 98).

Scopul principal al articolului 1 din Protocolul nr.1 este de a proteja

persoanele împotriva ingerințelor nejustificate din partea statului în respectarea

bunurilor lor. Respectarea dreptului de proprietate poate atrage după sine

obligații pozitive inerente asigurării exercitării sale efective. Obligațiile

pozitive îi pot impune statului să ia măsurile necesare pentru a proteja dreptul

de proprietate (ibidem, § 100).

Cu toate acestea, limitele dintre îndatoririle pozitive și negative ale statului

în privința asigurării respectării dreptului de proprietate nu pot face obiectul

unei definiții precise. Principiile aplicabile sunt totuși similare. Indiferent dacă

cazul este analizat din punctul de vedere al unei obligații pozitive a statului sau

în termenii unei ingerințe a unei autorități publice care trebuie să fie justificată,

criteriile care trebuie aplicate nu diferă în esență. În ambele contexte trebuie

avut în vedere echilibrul corect între interesele concurente ale persoanei și ale

comunității ca întreg. Curtea Europeană a reținut, de asemenea, că obiectivele

menționate în această dispoziție pot avea o relevanță în aprecierea afectării

echilibrului dintre cerințele interesului public în discuție, precum și dreptul

fundamental al reclamantului la respectarea dreptului de proprietate. În ambele

contexte, statul se bucură de o marjă de apreciere la stabilirea măsurilor care

trebuie luate pentru a asigura conformitatea cu Convenția (ibidem, § 101). Prin

urmare, Curtea menționează că obligația pozitivă a statului este de a adopta

măsuri care să asigure respectarea efectivă a dreptului de proprietate.

Potrivit interpretărilor operate de Curtea Europeană, pentru a fi

compatibilă cu regula generală, menționată în prima propoziție a primului

paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană, în lumina

căruia trebuie interpretat cel de-al doilea paragraf, o astfel de ingerință trebuie

să mențină un „just echilibru” între necesitățile interesului general al

comunității și cerințele cu privire la protecția drepturilor fundamentale ale

individului (a se vedea Sporrong și Lönnroth vs. Suedia, Hotărârea din 23

septembrie 1982, Seria A nr.52, pag.26, paragraful 69). În plus, chestiunea cu

privire la menținerea unui just echilibru „devine relevantă numai dacă s-a

stabilit că ingerința respectivă satisface cerința de legalitate și nu a fost

4

arbitrară” (a se vedea Iatridis vs. Grecia, cererea nr.31107/96, §58, CEDO

1999-II, și Beyeler vs. Italia, cererea nr.33202/96, §107, CEDO 2000-I).

Europene, o astfel de ingerință nu constituie o încălcare în cazul în care este

prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate

democratică pentru atingerea acestui scop.

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi decizii privind obligarea

autorităților intimate la emiterea unui act administrativ individual favorabil, sub

forma unei decizii/dispoziții privind încheierea unui acord adițional la

contractul de arendă nr. 6420/2014 din 17 martie 2014, cu privire la prelungirea

termenului locațiunii cu 5 ani. ( f.d. 5-14, vol.II)

fapt și de drept relatate în cererea de chemare în judecată, totodată a menționat

că instanțele de judecată au aplicat incorect dreptul material, ceea ce constituie

temeiuri de admitere a recursului și casare a deciziei contestate, or, această

încălcare încalcă flagrant dreptul de proprietate al societății recurente.

terenurilor care constituie accesorii a dreptului de proprietate și pentru care

Legea nr. 488/1999 prevede exproprierea, cu respectarea procedurii legale

privind cercetarea prealabilă, declararea utilității publice, stabilirea

despăgubirii și propriu zis retragerea dreptului expropriat după achitarea

despăgubirii la care au convenit părțile sau a fost dispusă de instanța de

judecată.

apreciat arbitrar probele, precum și nu au oferit o motivare de respingere a

cererii de chemare în judecată urmare a aprecierii critice a probelor invocate,

în special, argumentele convingătoare ale studiului urbanistic și ale schemei

procesului tehnologic care necesită căile de acces către bunul principal prin

terenurile în cauză.

motiv că prin neprelungirea relațiilor funciare, SRL „VVP Grup” nu are

posibilitatea de a utiliza după destinație în mod corespunzător (utilizarea

normală) construcția ce îi aparține cu drept de proprietate.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot

fi contestate cu recurs. Pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap.

III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.”

5

„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la

pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

„ Recursul este admis dacă:

a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței

uniforme a Curții Supreme de Justiție;

b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții

Supreme de Justiție;

c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;

d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea

vădit nerezonabilă a probelor;

e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;

f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței jurisdicționale.

Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru

instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d) sau a

cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare.

La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi

prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de

către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă

recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele

și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și

se comunică părților.”

„Recursul se declară inadmisibil în special când este vădit neîntemeiat.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

Curții Supreme de Justiție atestă că, decizia Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată public în data de 27 martie 2024 și conform extrasului din poșta

electronică a Curții de Apel Chișinău, decizia motivată a fost notificată

reprezentantului SRL „VVP Grup” în data de 14 mai 2024. (f.d. 234, vol.I)

SRL „VVP Grup”, a depus recurs în data de 27 mai 2024.

În asemenea circumstanțe completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată

în interiorul termenului legal.

că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui

control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel,

6

normele precitate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra

cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv

al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor

veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să

răstoarne decizia instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de

Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio

a erorilor de drept.

de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare

și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea

cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de

natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ. Nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum

și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor

de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și

o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor

pe care se bazează aceste critici.

și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău,

nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea

pretins argument, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar

substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din

oficiu.

susținerea recursului a invocat că hotărârea sau decizia este arbitrară sau se

bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

de casare, invocate în recursul depus de SRL „VVP Grup”, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la

dezacordul societății recurente cu soluția pronunțată de către Curtea de Apel

Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a

normelor de drept material sau procedural sau că aceasta ar fi arbitrară sau că

7

s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

considerată arbitrară atunci când nu are un fundament legal și factual, fiind

rezultatul unei aprecieri subiective, discreționare sau lipsite de o justificare

rațională. Caracterul arbitrar al unei hotărâri poate fi determinat de ignorarea

probelor relevante din dosar, interpretarea eronată sau selectivă a legii, lipsa

unei motivări suficiente ori inexistente, contrazicerea jurisprudenței sau

absența unei raționări logice.

arbitraritatea unei decizii apare atunci când aceasta nu are o bază legală clară

sau când normele juridice sunt aplicate într-un mod disproporționat, așa cum s-

a statuat în cauza Anagnostakis c. Greciei. În sistemul judiciar, o hotărâre poate

fi apreciată ca fiind arbitrară dacă instanța ignoră probele administrate și

soluționează cauza pe baza unor presupuneri, nu oferă o motivare adecvată,

aplică legea în mod discreționar sau se abate de la jurisprudența constantă fără

o justificare clară. În acest sens, în cauza Ruiz Torija c. Spaniei, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat că o motivare insuficientă a unei

hotărâri poate echivala cu lipsa accesului la justiție, ceea ce conferă deciziei un

caracter arbitrar.

întrucât a fost adoptată în baza probelor administrate în dosar și a unei

interpretări conforme a normelor juridice aplicabile, deci recurentul a invocat

în mod declarativ caracterul arbitrar al deciziei, însă nu a prezentat argumente

concrete sau probe care să susțină această afirmație.

că, recursul depus de SRL „VVP Grup”, conține obiecții de fapt și de drept

similare celor expuse în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel,

care au fost analizate minuțios de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate

în mod corespunzător.

recurente la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în

prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.

admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale

a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și

interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

8

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,

pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea

a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor

ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul SRL „VVP

Grup”.

lit. h) din Codul administrativ

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară inadmisibil recursul depus de către Societatea cu Răspundere

Limitată „VVP Grup”.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Ion Malanciuc

Judecători Oxana Parfeni

Diana Stănilă

9