2rci-61/24 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- restituirea recursului împotriva încheierii
2rci-61/24 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2rci-61/24 2-15018839-01-2rci-26062024 Î N C H E I E R E 07 august 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi examinând recursul declarat de Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil, în cauza de insolvabilitate, intentată la contestația depusă de creditorul Primăria or.Tvardița, raionul Taraclia, persoane interesate ÎCS ,,Moldagrotrade” SRL și Consiliul orășănesc Tvardița, raionul Taraclia împotriva măsurilor luate de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg, împotriva încheierii din 07 noiembrie 2023 a Curții de Apel Cahul, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg privind explicarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2023, c o n s t a t ă : La data de 25 iulie 2022 Primăria or.
Tvardița a depus contestație în instanța de insolvabilitate (f.d.15-29,vol.II) solicitînd constatarea nelegalității acțiunilor administratorului autorizat Iovu Oleg, lichidator al CP „Tvardița” în procedura falimentului privind modul de organizare și desfășurare a licitației desfășurată la data de 21 aprilie 2022 privind verificarea masei debitoare a CP „Tvardița” în procedura falimentului în partea expunerii la licitație a Lotului nr.6 constituit din 13 sonde arteziene (în complex cu echipament electric și pompe) cu 11 turnuri de apă situate în or. Tvardița, r-l Taraclia. Anularea procesului-verbal nr.16 al licitații Lotului nr.6 din 21 aprilie 2022. Anularea Actului nr.4 din 21 iunie 2022 cu privire la predarea-primirea bunurilor adjudecate la licitație.
Obligarea ÎCS „Moldagrotrade” SRL să restituie CP „Tvardița” bunurile mobile adjudecate în temeiul Procesului-verbal nr.16 al licitației Lotului nr.6 din 21 aprilie 2022 și anularea Actului nr.4 din 21 iunie 2022 cu privire la predarea- primirea bunurilor adjudecate la licitație. Prin încheierea Judecătoriei Cahul sediul Central din 06 martie 2023 (f.d.140-155,vol.II) s-a admis contestația înaintată de creditorul Primăria orașului Tvardița, raionul Taraclia, persoane interesate ÎCS „Moldagrotrade” SRL și Consiliul orășenesc Tvardița, raionul Taraclia, împotriva măsurilor luate de lichidatorul CP „Tvardița”, Iovu Oleg.
S-a constatat nelegalitatea acțiunilor 1 administratorului autorizat Iovu Oleg, lichidator al CP „Tvardița”, în procedura falimentului, privind modul de organizare și desfășurare a licitației desfășurată la data de 21 aprilie 2022, privind valorificarea masei debitoare a CP „Tvardița”, în procedura falimentului, în partea expunerii la licitație a lotului nr. 6 constituit din 13 sonde arteziene (în complex cu echipament electric și pompe) cu 11 turnuri de apă, situate în orașul Tvardița, raionul Taraclia. S-a anulat procesul-verbal nr.16 al licitației lotului nr. 6 din 21 aprilie 2022 și actul nr.4 din 21 aprilie 2022 cu privire la predarea-primirea bunurilor adjudecate la licitație.
S-a obligat ÎCS „Moldagrotrade” SRL să restituie CP „Tvardița”, în proces de faliment, bunurile mobile adjudecate în temeiul procesului-verbal nr. 16 al licitației lotului nr. 6 din 21 aprilie 2022 și actului nr. 4 din 21 aprilie 2022 cu privire la predarea-primirea bunurilor adjudecate la licitație.
La 16 martie 2023, intervenientul accesoriu SRL „Moldagrotrade”- administrator Ilia Dolomanji a depus cerere de recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate (f.d.157-167,vol.II) solicitând anularea încheierii Judecătoriei Cahul, sediul Centru din 06 martie 2023 cu emiterea unei noi decizii cu privire la respingerea reclamației Primăriei orașului Tvardița din 25 iulie 2022 împotriva acțiunilor lichidatorului CP „Tvardița”, Iovu Oleg, cu privire la organizarea și desfășurarea de către acesta la 21 aprilie 2022 a licitației în privința lotului nr. 6 care includea 13 fântâni arteziene (într-un set cu echipamentul electric și pompe) și 11 turnuri de apă, situate în orașul Tvardița, raionul Taraclia.
La 21 martie 2023 lichidatorul CP „Tvardița” în proces de faliment, Iovu Oleg a depus cerere de recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate (f.d.168-176,vol.II) solicitând casarea integrală a încheierii Judecătoriei Cahul sediul Central din 06 martie 2023 cu pronunțarea unei noi decizii prin care contestația formulată de Primăria or. Tvardița împotriva acțiunilor administratorului autorizat Iovu Oleg lichidator al CP „Tvardița” cu privire la organizarea și desfășurarea de către acesta la 21 aprilie 2022 a licitației în privința lotului nr.6 care includea 13 fântâni arteziene (într-un set cu echipamentul electric si pompe) și 11 turnuri de apă, situate în orașul Tvardița, raionul Taraclia să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.
La 13 iulie 2023 SRL „Moldagrotrade” a depus recurs suplimentar împotriva încheierii Judecătoriei Cahul sediul Central din 06 martie 2023 (f.d.241,vol.II), solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii Judecătoriei Cahul sediul Central din 06 martie 2023 cu remiterea cauzei spre rejudecare sau cu pronunțarea unei noi hotărârii de respingerea contestației Primăriei or.Tvardița din 25 iulie 2022. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 17 iulie 2023 (f.d.18-49,vol.III) s-au respins ca nefondate recursurile, cît și recursul suplimentar, declarate de intervenientul accesoriu SRL „Moldagrotrade” și de lichidatorul CP „Tvardița” Iovu Oleg.
S-a menținut încheierea Judecătoriei Cahul, sediul Central din 06 martie 2023 adoptată în cauza la contestația depusă de creditorul Primăria orașului Tvardița, raionul Taraclia, persoane interesate ÎCS „Moldagrotrade” SRL și Consiliului orășenesc Tvardița, raionul Taraclia împotriva măsurilor (licitația) luate de lichidatorul CP „Tvardița”, Iovu Oleg.
2 La data de 17 octombrie 2023 lichidatorul CP „Tvardița”, Iovu Oleg a depus cerere conform art.251 alin.(1) Cod de procedură civilă, solicitând explicarea dispozitivului deciziei Curții de Apel Cahul din 17 iulie 2023. Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023 s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg privind explicarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2023. La 12 iunie 2024 Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil, prin intermediul adresei electronice a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate și soluționarea problemei în fond cu emiterea unei noi decizii de respingere a cererii de explicare a deciziei Curții de Apel Cahul din 17 iulie 2023. În motivarea cererii de recurs s-a indicat că la 29 mai 2024 au aflat despre încheierea din 07 noiembrie 2023 a instanței de apel.
A notat că instanța de apel nu a respectat dreptul Primăriei și Consiliului or. Tvardița de a-și expune opinia asupra cererii de explicare, mai mult ca atât cererea s-a examinat din oficiu, fără notificarea Primăriei și Consiliului or. Tvardița fapt ce contravine prevederilor art.251 alin.(3) Cod de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. În corespundere cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Verificând materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs urmează a fi restituită, din considerentele ce succed. În conformitate cu art. 4261 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Din materialele cauzei rezultă că, la 07 noiembrie 2023 Curtea de Apel Cahul a pronunțat încheierea prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg privind explicarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2023. La 08 noiembrie 2023 Curtea de Apel Cahul a publicat pe pagina web a instanței încheierea din 07 noiembrie 2023, părțile având posibilitatea reală de a lua cunoștință cu încheierea instanței de apel, inclusiv de pe portalul național al instanțelor de judecată www.instante.justice.md 3 La 12 iulie 2024 Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil a declarat recurs împotriva încheierea Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023. Din referințele depuse de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg și de către ÎCS „Moldagrotrade” SRL rezultă că Primarul or.
Tvardița a aflat despre încheierea Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de lichidatorul CP ,,Tvardița”, Iovu Oleg privind explicarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2023, la data de 18 decembrie 2023, or la această dată la inițiativa primarului or. Tvardița a fost organizată o ședință de lucru pe marginea aprovizionării cu apă a orașului Tvardița din contul celor 13 sonde arteziene cu 11 turnuri de apă, precum și situația juridică a acestor bunuri, în cadrul căruia Primarului or. Tvardița i-a fost adusă la cunoștință încheierea Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023, fapt ce rezultă din procesul-verbal anexat la materialele cauzei (f.d.4).
Prin urmare, Primăria orașului Tvardița, din această dată a cunoscut de existența încheierii din 07 noiembrie 2023 a Curții de Apel Cahul. Cu toate acestea, Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate peste 7 luni, la 12 iulie 2024 . Totodată, instanța de recurs reține că Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil, în cererea de recurs nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului cu indicarea motivelor și anexarea probelor ce justifică omiterea acestuia. Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Prin prisma prevederilor legale citate supra, instanța de recurs reiterează că termenul de declarare a recursului poate fi restabilit, dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și prezintă probe veridice, ce confirmă imposibilitatea de a fi putut depune recursul în termen. În acest sens, se reține și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate.
În conformitate cu art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Buna-credință prezumă, că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor despre care 4 cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. În aceste condiții, este indubitabil că admiterea spre examinare a unui recurs tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul părților la un proces echitabil.
Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil, ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se restituie cererea de recurs depusă de Primăria orașului Tvardița, reprezentată de avocatul Angela Popil împotriva încheierii din Curții de Apel Cahul din 07 noiembrie 2023. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Mariana Ursachi 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.