Decizia nr. 77 din 22 iunie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 641/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.638/98/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 februarie 2026, în Dosarul nr. 1.638/98/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor articolului unic lit. A pct. 1 al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească dacă în noţiunea de „epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin” se include şi noţiunea de epidemie la nivel naţional stabilită de Ministerul Sănătăţii prin ordin, prin raportare la art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023 privind declararea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României şi aprobarea măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. II. Normele legale incidente

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018) Anexa nr. 2 – Mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare „ Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: A. Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază: 1. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul direcţiilor de sănătate publică, al Institutului Naţional de Sănătate Publică şi din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin; (…)”

Ordinul ministrului sănătăţii nr. 4.128/2023 privind declararea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României şi aprobarea măsurilor de limitare a răspândirii epidemiei (Ordinul nr. 4.128/2023) „ Art. 1. – Începând cu data prezentului ordin se declară epidemie de rujeolă la nivel naţional.”

Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic (Legea nr. 136/2020) „ Art. 6. – Situaţiile de risc epidemiologic şi biologic pentru care se instituie măsurile prevăzute în prezenta lege sunt următoarele: a) epidemie declarată prin ordin al ministrului sănătăţii; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 decembrie 2024 pe rolul Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă cu nr. 1.638/98/2024, reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia, în numele şi pentru membrele de sindicat C.V., C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., N.V.R., S.E.D., P.M.M., V.D. şi V.F., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Ialomiţa, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantele membre de sindicat a drepturilor salariale reprezentând sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, acordat pentru perioadele 5.12.2023-31.12.2023 şi 1.05.2024-27.08.2024, sume ce se vor actualiza cu rata de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii s-a arătat că membrele de sindicat deţin calitatea de personal contractual în cadrul DSP Ialomiţa, angajate în funcţia de asistent medical principal, în cadrul compartimentelor Supraveghere şi control boli transmisibile, Evaluarea factorilor de risc din mediu, Evaluarea şi promovarea sănătăţii, fiind salarizate conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”.

În perioada 5.12.2023-27.08.2024 a fost declarată epidemie de rujeolă pe teritoriul României, potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 4.128 din 5 decembrie 2023, respectiv Ordinului ministrului sănătăţii nr. 4.322 din 23 august 2024 privind încetarea epidemiei de rujeolă pe teritoriul României. În perioada 1.01.2024-30.04.2024, membrele de sindicat au beneficiat de sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza dispoziţiilor emise de către angajatorul DSP Ialomiţa. Prin Dispoziţia nr. 170 din 6.06.2024, emisă de DSP Ialomiţa, pârâta a decis ca începând cu data de 1.05.2024 să se sisteze acordarea şi plata sporului de 55% din salariul de bază salariaţilor prevăzuţi în anexă, respectiv membrilor de sindicat ai reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că situaţia înregistrată în judeţul Ialomiţa nu se prezenta foarte grav, astfel că membrele de sindicat desfăşurau concomitent şi atribuţiile consemnate în fişa postului, nefiind precizat cât timp din activitate se realizează în birou şi cât timp este alocat pe teren din intervalul de 8 ore/zi. A mai arătat şi că tuturor salariaţilor care au participat la aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă în judeţul Ialomiţa li s-a pus în vedere că, pentru plata acestor sume, este necesar ca medicul-şef departament să întocmească rapoartele de activitate justificative ale acestor activităţi prestate de către personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul DSP Ialomiţa din subordinea sa, care a participat efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă pe teritoriul judeţului Ialomiţa, rapoarte care nu au fost înaintate instituţiei pârâte până la acest moment.

Prin Sentinţa civilă nr. 710 din 16 iulie 2025, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta să acorde şi să plătească membrelor de sindicat C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., S.E.D., P.M.M., V.D., V.F. sporul de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în perioadele 5.12.2023-31.12.2023 şi 1.05.2024-27.08.2024, sume ce vor fi actualizate cu rata de inflaţie şi dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia, în numele şi pentru membrele de sindicat C.V. şi N.V.R., în contradictoriu cu pârâta DSP Ialomiţa.

Prima instanţă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar potrivit cărora membrele de sindicat ale reclamantului, C.I., D.M., D.F., I.F., M.A., S.E.D., P.M.M., V.D., V.F. (încadrate în cadrul compartimentului Supraveghere şi control boli transmisibile), au participat efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a epidemiei de rujeolă, declarată în perioada de referinţă pe teritoriul României, şi făcând aplicarea art. 1 din Ordinul nr. 4.128 din 5.12.2023, a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 4.322 din 23.08.2024 şi a articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, a constatat că acestea sunt îndreptăţite la plata sporului de 55% din salariul de bază şi pentru perioadele cuprinse în intervalele 5.12.2023-31.12.2023 şi 1.05.2024-27.08.2024.

Referitor la apărarea formulată de pârâtă potrivit căreia la nivelul judeţului Ialomiţa s-a înregistrat un număr redus de cazuri de rujeolă, prima instanţă a menţionat că nu poate fi primită atâta timp cât legiuitorul nu a condiţionat acordarea sporului de 55% din salariul de bază de un număr anume de cazuri de rujeolă. De asemenea, şi apărarea pârâtei că reclamantele nu au prestat activitatea prevăzută de Ordinul nr. 4.128/2023 o perioadă de 8 ore pe zi a fost înlăturată de instanţă, apreciindu-se că ordinul nu prevede numărul de ore în care trebuie prestate activităţile prevăzute de acesta.

Cât priveşte cererea formulată de reclamant în numele membrelor de sindicat C.V. şi N.V.R., prima instanţă a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că acestea nu îndeplinesc condiţiile legale pentru acordarea sporului de 55% din salariul de bază, conform prevederilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018. S-a reţinut că nu există dovada că reclamantele au prestat efectiv activităţi specifice epidemiei de rujeolă, acestea nefiind menţionate în raportul întocmit de medicul şef Departament supraveghere în sănătate publică. De asemenea, s-a constatat din înscrisuri că cele două reclamante nu au desfăşurat activităţile prevăzute de art. 4 din anexa la Ordinul nr. 4.128/2023.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Sindicatul SANITAS Slobozia în numele şi pentru membrele de sindicat C.V. şi N.V.R. şi pârâta Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa.

La termenul din 20 ianuarie 2026, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

În opinia instanţei de sesizare, norma de drept în discuţie este imperfectă (lacunară), neclară şi necorelată cu alte dispoziţii legale şi din acest motiv există posibilitatea de a fi interpretată diferit, întrucât utilizează o noţiune juridică nedeterminată („epidemie deosebit de gravă şi altele asemenea”), fără a oferi criterii suplimentare.

În contextul concret al cauzei vizând epidemia de rujeolă declarată la nivel naţional, arată că dificultatea de interpretare rezultă din împrejurarea că declararea la nivel naţional reflectă o extindere semnificativă a fenomenului epidemiologic şi necesitatea unor măsuri coordonate, însă, cu toate acestea, ordinul ministrului sănătăţii nu califică în mod expres epidemia ca fiind deosebit de gravă, iar lipsa unei asemenea calificări exprese ridică problema dacă gravitatea poate fi dedusă implicit sau trebuie dovedită distinct.

Instanţa de apel apreciază că sunt posibile mai multe interpretări: o interpretare extensivă, potrivit căreia epidemia declarată la nivel naţional implică, prin ea însăşi, un grad de gravitate suficient pentru aplicarea normei, respectiv acordarea sporului solicitat în cauză, şi o interpretare restrictivă, potrivit căreia gravitatea deosebită reprezintă o condiţie autonomă, ce nu poate fi prezumată exclusiv din existenţa ordinului ministrului sănătăţii de declarare a epidemiei la nivel naţional, în lipsa unei menţiuni exprese în sensul stabilirii caracterului deosebit de grav.

De asemenea, arată că ar putea exista şi o a treia interpretare, având în vedere trimiterea făcută de norma legală la „altele asemenea”, în sensul analizării în concret a gradului de risc la care a fost expus personalul, a severităţii bolii, dacă este o boală transmisibilă severă, dacă este cunoscută sau nu, dacă are o fatalitate mare, dacă este determinată de un agent înalt patogen şi cu potenţial mare de răspândire, însă aceste aspecte ar reprezenta o suplinire de reglementare prin interpretare, echivalând cu o completare a legii.

În aceste condiţii, apreciază că este necesar a se stabili dacă sintagma „epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin” are un conţinut autonom sau dacă existenţa unui ordin al ministrului sănătăţii de declarare a unei epidemii la nivel naţional este suficientă pentru naşterea dreptului la spor, această neclaritate a normei putând constitui temeiul unor interpretări divergente şi, prin aceasta, al practicii judiciare neunitare. VI. Punctul de vedere al părţilor

Prin punctele de vedere exprimate, părţile au menţionat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea problemei de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice, majoritatea instanţelor menţionând faptul că nu a fost identificată practică judiciară în materia supusă analizei.

Astfel, într-o primă opinie preponderent teoretică, minoritară, instanţele naţionale au comunicat faptul că pentru acordarea sporului prevăzut în articolul unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 este necesară emiterea unui ordin al ministrului sănătăţii prin care să fie instituită starea de epidemie deosebit de gravă, câtă vreme prin dispoziţia legală se face trimitere la alte epidemii deosebit de grave sau alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii. Se poate considera că trimiterea la alte epidemii asemenea are în vedere echivalentul epidemiilor deosebit de grave, şi nu pe cel al simplelor epidemii. (Curtea de Apel Suceava, tribunalele Iaşi, Vaslui, Caraş-Severin).

În acest sens a fost comunicat un număr mic de hotărâri judecătoreşti prin care s-a reţinut faptul că articolul unic lit. A pct. 1 al anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 are în vedere epidemii deosebit de grave sau alte asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin. Or, deşi pandemia ca urmare a infectărilor cu virusul COVID-19 a fost declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Ministerul Sănătăţii nu a emis un asemenea ordin, condiţie primordială şi obligatorie pentru acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase.

O a doua opinie teoretică, majoritară, o reprezintă cea în sensul că în noţiunea de „epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin” se include şi noţiunea de epidemie la nivel naţional stabilită de Ministerul Sănătăţii prin ordin, întrucât legiuitorul nu distinge şi nu reglementează o scală a gravităţii epidemiilor, fiind atribuţia Ministerului Sănătăţii să realizeze o astfel de analiză (şi nu a instanţei de judecată) şi să emită un ordin în acest sens (Curtea de Apel Bucureşti, tribunalele Vrancea, Bucureşti, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman).

A fost exprimată şi opinia potrivit căreia din dispoziţiile legale menţionate anterior rezultă că beneficiul sporului poate fi recunoscut doar în favoarea personalului care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a răspândirii bolii şi numai în ipoteza epidemiilor deosebit de grave sau situaţii similare. Prin urmare, s-a opinat că declararea prin ordin a oricărei epidemii nu conduce automat la îndreptăţirea personalului menţionat la beneficiul sporului, ci acesta poate fi acordat doar în ipotezele care verifică, în fapt, condiţia unei gravităţi sporite, în raport cu riscul de răspândire rapidă şi necontrolată a bolii, impactul sever asupra sănătăţii, saturarea sistemului medical şi alte efecte similare. Aceste elemente reprezintă împrejurări de fapt ce implică o analiză şi o determinare particulară în fiecare ipoteză, motiv pentru care norma a fost concepută de o manieră largă. În acest sens s-a conchis că simpla declarare a unei epidemii de rujeolă prin Ordinul nr. 4.128/2023, având ca principal scop eficientizarea programelor de vaccinare naţională, nu poate reprezenta temeiul exclusiv care să atragă incidenţa normei indicate (Curtea de Apel Iaşi). VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ce pot prezenta relevanţă în cauză: Decizia nr. 19 din 27 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 28 februarie 2025; Decizia nr. 243 din 23 iunie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 19 august 2025; Decizia nr. 170 din 19 mai 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Examinând condiţiile de admisibilitate necesar a fi întrunite pentru declanşarea mecanismului de interpretare constând în pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că sesizarea a fost transmisă instanţei supreme în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024 şi care, potrivit art. 4, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, prin urmare şi cu prevederile art. 519 şi următoarele din acest cod.

Din coroborarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu prevederile generale ale art. 519 din Codul de procedură civilă rezultă că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în virtutea acestui act normativ cu caracter special, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând sesizarea ce face obiectul prezentului dosar, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două condiţii legale sunt îndeplinite.

Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în apel, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi art. 271 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită cu judecarea cererii formulate de reclamant în numele şi pe seama membrelor de sindicat, asistenţi medicali în cadrul DSP Ialomiţa, o categorie de salariaţi cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice, privind acordarea unui spor de 55% pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare aplicat la salariul de bază lunar, pentru perioada 5.12.2023-31.12.2023 şi 1.05.2024-27.08.2024.

Chestiunea sesizată, conform conţinutului întrebării adresate de instanţa de trimitere, este chiar cea dedusă judecăţii, verificându-se astfel şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea cauzei pe fond.

În egală măsură, chestiunea de drept deferită instanţei supreme nu a făcut obiectul unei statuări anterioare punctuale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul vreunuia dintre mecanismele de unificare a jurisprudenţei.

În ceea ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată că această condiţie este neîndeplinită, ceea ce face demersul inadmisibil.

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Totodată, s-a statuat că problema de drept supusă dezlegării trebuie să ridice serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, dificultăţi decurgând din neclaritatea normei, din caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Cu privire la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa sa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că ceea ce este definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului (Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

În concret, instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, prin raportare la art. 1 din Ordinul nr. 4.128/2023 şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020, în sensul de a se stabili dacă sintagma „epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin” are un conţinut autonom sau dacă existenţa unui ordin al ministrului sănătăţii de declarare a unei epidemii la nivel naţional este suficientă pentru naşterea dreptului la spor.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei.

Se constată că, în cauză, nu se poate aprecia că există o dificultate de interpretare, aşa cum a reţinut instanţa de trimitere, atâta timp cât norma solicitată a fi dezlegată – care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc – poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

Prevederile art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 conferă doar o vocaţie la a beneficia de unul dintre sporurile enumerate de lege. În acest sens, dispoziţiile cuprinse în art. 7 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la sporuri care „pot fi acordate”, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-legale, cu respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce presupune analiza tuturor prevederilor legale care stabilesc condiţiile de acordare a acestor sporuri şi limitele în care pot fi acordate.

Din această perspectivă, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc cu caracter de principiu condiţiile pentru acordarea sporurilor enumerate la alin. (1), statuând că „locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens”.

Examinând aceste dispoziţii legale, Curtea Constituţională a subliniat că „aceste dispoziţii păstrează concepţia legislativă care se regăseşte şi în prevederile art. 23-25 din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la libertatea pe care legiuitorul o dă autorităţilor administrative de a stabili, în funcţie de situaţiile concrete pe care le prezintă activitatea în domeniu, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023, paragraful 33).

În egală măsură, au relevanţă asupra litigiului dedus judecăţii, prin raportare la calitatea membrilor de sindicat de angajaţi ai direcţiei de sănătate publică, şi prevederile art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, conform cărora „personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică poate beneficia, în raport cu condiţiile de muncă, de sporurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi e), dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul care beneficiază de aceste sporuri”.

De asemenea, dispoziţiile Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabilesc criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă, periculoase şi vătămătoare, condiţii deosebite (art. 7 din regulamentul-cadru), instituind, în acelaşi timp, prerogativa ordonatorului de credite de a proceda la nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categorii de personal şi mărimea concretă a sporului, în limita prevederilor stabilite prin regulament, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federaţie reprezentativă pe grup de unităţi/sector sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează posibilitatea acordării unui spor pentru condiţii deosebit de periculoase, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede expres că personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică poate beneficia de aceste sporuri „dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul care beneficiază de aceste sporuri”.

Totodată, articolul unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 stabileşte, în concret, categoria de personal vizată şi condiţia participării efective la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020 califică drept situaţie de risc epidemiologic „epidemia declarată prin ordin al ministrului sănătăţii”.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că legiuitorul a avut în vedere acordarea sporului în considerarea condiţiilor concrete de muncă şi a participării efective a personalului la măsurile dispuse într-un anumit context epidemiologic, iar nu instituirea unui drept salarial automat, decurgând exclusiv din emiterea ordinului ministrului sănătăţii de declarare a epidemiei.

În acest sens, se observă că însăşi instanţa de trimitere a identificat posibilele interpretări rezultate din coroborarea dispoziţiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 cu prevederile art. 6 lit. a) din Legea nr. 136/2020, reţinând faptul că ordinul ministrului sănătăţii nu califică expres epidemia ca fiind „deosebit de gravă”.

Totuşi, împrejurarea că un text legal presupune un demers de interpretare judiciară nu este suficientă pentru activarea mecanismului hotărârii prealabile, câtă vreme norma nu este lacunară, contradictorie ori susceptibilă, prin ea însăşi, de interpretări divergente de o manieră care să depăşească obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea.

De altfel, chestiunea invocată de instanţa de trimitere se circumscrie, în realitate, modalităţii de evaluare a condiţiilor concrete de acordare a sporului salarial solicitat, aspect evidenţiat inclusiv de susţinerile formulate în apel de pârâtă, referitoare la gradul de gravitate al situaţiei epidemiologice din judeţul Ialomiţa, la timpul efectiv lucrat în condiţiile prevăzute de lege şi la inexistenţa rapoartelor justificative privind activitatea desfăşurată de reclamante.

Or, aceste aspecte ţin de analiza probatoriului administrat şi de aplicarea dispoziţiilor legale la situaţia de fapt dedusă judecăţii, competenţă ce revine exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea litigiului.

Prin urmare, chestiunea de drept nu suscită serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei. Chiar şi în situaţia în care legea ar fi incompletă, judecătorul este chemat să se pronunţe şi să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina şi jurisprudenţa, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conţinutul şi sensul normei şi a o putea aplica situaţiei de fapt conturate în cazul dedus judecăţii.

Sub un al doilea aspect, se constată că riscul de apariţie a unei practici neunitare din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări este practic inexistent. Astfel, hotărârile judecătoreşti identificate în cuprinsul încheierii de sesizare şi al jurisprudenţei comunicate de instanţele naţionale privesc, în realitate, litigii generate de acordarea sporului în contextul pandemiei de COVID-19, caracterizată printr-un cadru normativ şi factual distinct, inclusiv sub aspectul declarării pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi al măsurilor excepţionale adoptate la nivel naţional şi internaţional.

Or, problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză priveşte interpretarea dispoziţiilor articolului unic lit. A pct. 1 din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 în contextul epidemiei de rujeolă declarate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 4.128/2023, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei jurisprudenţe divergente relevante şi consolidate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Nu în ultimul rând, se reţine că opiniile teoretice exprimate de judecătorii din cadrul instanţelor care au înaintat puncte de vedere, deşi nu au caracter uniform, nu justifică prin ele însele declanşarea mecanismului reglementat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât scopul pronunţării unei hotărâri prealabile este acela de a asigura coeziunea în plan jurisdicţional, ceea ce presupune existenţa unor tendinţe jurisprudenţiale concrete orientate către soluţii diferite.

Reţinând, în condiţiile expuse, neconformitatea sesizării şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.