Decizia nr. 80 din 22 iunie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 720/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.490/107/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 25 martie 2026, în Dosarul nr. 1.490/107/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă sporul de penitenciar de 20%, prevăzut de art. 13 din capitolul VIII, secţiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.830/C/2017, are natura unui spor permanent ce trebuie luat în considerare la calculul indemnizaţiei concediului de odihnă, cuvenită pentru perioada aferentă duratei delegării, în condiţiile art. 6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională, capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, secţiunea a 2-a – Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi: „ Art. 13. – Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum şi alte categorii de personal prevăzute la art. 1 lit. a), c) şi f) din prezentul capitol, delegate sau detaşate sau care îşi desfăşoară activitatea în sistemul penitenciar, beneficiază, pe durata delegării sau detaşării sau a desfăşurării activităţii în sistemul penitenciar, şi de un spor de până la 20%, calculat la indemnizaţia de încadrare sau, după caz, la salariul de bază.”

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.830/C/2017, nepublicat: „ Art. 1. – (1) Începând cu data de 1.07.2017, judecătorii din cadrul instanţelor de judecată, delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate, beneficiază şi de un spor de 20%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru activitatea desfăşurată efectiv în penitenciar. (2) Sporul prevăzut la alin. (1) se acordă numai pentru perioada delegării în sistemul penitenciar, stabilită prin decizia de delegare a preşedintelui curţii de apel.”

Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325 din 24 august 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005): „ Art. 6. – (1) Pe durata concediului de odihnă, judecătorii şi procurorii beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă se stabileşte în raport cu numărul zilelor de concediu, înmulţite cu media zilnică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, a majorării indemnizaţiei de încadrare brute lunare, precum şi a celorlalte sporuri cu caracter permanent, luate împreună, corespunzătoare lunii calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media zilnică se calculează distinct pentru fiecare lună. (3) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (2) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – Secţia I civilă la 8 iulie 2025, cu nr. 1.490/107/2025, reclamantul U.D. a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă, cuvenită pe cei 3 ani anteriori introducerii cererii şi până la data pronunţării hotărârii, precum şi la plata diferenţei de indemnizaţie de concediu de odihnă, reţinută în mod nelegal, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Reclamantul a arătat că este judecător la Judecătoria Craiova, că a fost delegat, prin ordin al preşedintelui Curţii de Apel Craiova, în calitate de judecător de supraveghere a pedepsei privative de libertate, la Penitenciarul Pelendava, Centrul de Detenţie Craiova, Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, iar, în lunile martie, mai şi iunie 2025, a primit o indemnizaţie de concediu de odihnă diminuată, în mod nelegal, cu valoarea sporului de penitenciar.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, arătând că baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă se stabileşte prin includerea sporurilor cu caracter permanent (de exemplu, sporul de confidenţialitate, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase), însă sporul de penitenciar nu are caracter permanent, ci se acordă doar pentru activitatea desfăşurată efectiv în penitenciar.

La termenul de judecată din 4 noiembrie 2025, Tribunalul Alba – Secţia I civilă a pus în discuţie, din oficiu, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Titularul sesizării a apreciat că singura condiţie de admisibilitate stabilită de dispoziţiile speciale ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că, odată constatată în cauză îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Titularul sesizării a arătat că sporul de penitenciar de 20% are natura unui spor permanent, ce trebuie luat în considerare la calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă, cuvenite pentru perioada aferentă duratei delegării.

În acest sens, a argumentat că, prin raportare la criteriile în funcţie de care se stabilesc sporurile permanente ce intră în baza de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă, astfel cum au fost enunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, rezultă că sporul de penitenciar are un caracter permanent, scopul acordării sale fiind acela de a compensa inconvenientele legate, în mod intrinsec, de executarea sarcinilor de serviciu în sistemul penitenciar. VI. Punctul de vedere al părţilor

Opinia reclamantului asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este în sensul că sporul de 20%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru activitatea desfăşurată în penitenciar, are caracter permanent, astfel că trebuie să fie recunoscut pe întreaga perioadă a delegării în care salariatul şi-a desfăşurat activitatea în penitenciar, nefiind un spor care să se acorde doar în anumite perioade.

Pârâtul nu a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de obiectul sesizării nu a fost necesară consultarea instanţelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării: Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (chiar dacă această decizie nu priveşte, în mod direct, sporul de penitenciar, considerentele expuse la paragrafele 55-112 pot fi utile instanţelor de judecată, atunci când au de stabilit natura permanentă sau temporară a unui spor); Decizia nr. 329 din 29 septembrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 23 ianuarie 2026. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pentru a evalua dacă sesizarea este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută de către legiuitor – preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare la nivel naţional – se impune a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate.

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care cuprinde norme parţial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispoziţiile sale se aplică prioritar, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4, potrivit căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În urma coroborării dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rezultă că sesizarea formulată în baza acestui act normativ special trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – cauza să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal) sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie (inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice), indiferent de natura şi obiectul proceselor, calitatea părţilor ori instanţa competentă; – existenţa unei chestiuni de drept, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, astfel încât să fie necesară o rezolvare de principiu; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii, aflat în curs de soluţionare.

Ignorând aceste exigenţe procedurale, instanţa de trimitere s-a limitat la a arăta că singura condiţie de admisibilitate stabilită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că, odată constatată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, nefiind lăsată la latitudinea instanţei analiza chestiunii privind dificultatea chestiunii de drept.

Dimpotrivă, existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite în practica judiciară, este prevăzută, drept condiţie de admisibilitate, la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Mai mult, potrivit preambulului ordonanţei, la adoptarea sa s-a ţinut seama şi de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. Aşa fiind, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în legătură cu această condiţie rămâne actuală şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest context normativ, având a evalua elementele sesizării de faţă, se constată că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

În lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că problema de drept ce se cere a fi lămurită trebuie să presupună serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, astfel încât să necesite rezolvarea, de principiu, în procedura hotărârii prealabile, iar nu interpretarea şi aplicarea unui text de lege clar, în raport cu circumstanţele particulare ale litigiului, ori existenţa unor simple obstacole ce ar putea fi înlăturate printr-o reflecţie mai aprofundată. Cu alte cuvinte, problema de drept trebuie să fie veritabilă, adică susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate sau a caracterului incomplet al normei juridice, care, în urma interpretării sale, printr-o argumentaţie juridică consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice.

Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că natura complexă sau, după caz, precară a normei legale, de natură a conduce la interpretări diferite, precum şi dificultatea instanţei de trimitere în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie reflectate în cuprinsul încheierii de sesizare, care se impune a fi motivată în aşa manieră încât să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia instanţei de judecată de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unui text de lege nu poate declanşa mecanismul hotărârii prealabile.

Prin urmare, concluzia instanţei de trimitere, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, urmată de expunerea clară a punctului său de vedere, care nu indică, în concret, nicio dificultate de interpretare a normei de drept, nu poate conduce la activarea procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară prezentarea argumentelor pentru care există o reală dificultate de interpretare. Aceasta, întrucât prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ca şi cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, au în vedere dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale şi controversate, ce prezintă o dificultate suficient de mare, rezultată din dispoziţii legale complexe, îndoielnice sau lacunare.

În atari condiţii, titularul sesizării trebuie să evidenţieze argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării legale, de natură a conduce la interpretări diferite, inclusiv dificultatea în a-şi însuşi o anumită interpretare dintre cele posibile, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare prealabilă. Or, în cuprinsul încheierii de sesizare, instanţa de trimitere nu a indicat vreo dificultate de interpretare a normelor juridice incidente şi nu a arătat în ce ar consta neclaritatea, imprecizia, insuficienţa acestora, apreciind, în mod greşit, că există obligaţia sesizării instanţei supreme, fără să procedeze, în prealabil, la verificarea şi constatarea chestiunii de drept veritabile.

Dincolo de această neregularitate procedurală se observă că instanţa de trimitere a expus o interpretare clară a dispoziţiilor art. 13 din capitolul VIII, secţiunea a 2-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.830/C/2017 şi ale art. 6 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, în sensul că sporul de penitenciar are caracter permanent, astfel că trebuie luat în considerare la calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă, cuvenită pentru perioada delegării în sistemul penitenciar.

În argumentarea acestei interpretări, instanţa de trimitere a avut în vedere criteriile în funcţie de care se stabilesc sporurile permanente ce intră în baza de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă, astfel cum au fost enunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, şi a conchis că sporul de penitenciar are caracter permanent, întrucât raţiunea acordării sale este compensarea inconvenientelor legate de executarea sarcinilor de serviciu în sistemul penitenciar.

În condiţiile în care din încheierea de sesizare nu rezultă dificultatea interpretării normelor de drept în discuţie, ci doar nevoia instanţei de trimitere de confirmare a propriei modalităţi de interpretare nu se poate reţine că problema de drept care se cere a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, astfel încât să aibă un caracter veritabil şi să se impună pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămânând în limitele competenţei sale constituţionale, trebuie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti [art. 126 alin. (3) din Constituţia României], fără să se poată substitui atributului jurisdicţional al judecătorului fondului, cel care trebuie să stabilească faptele şi să aplice legea în privinţa raportului juridic căruia este chemat să îi dea rezolvare. Ca atare, instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri de unificare a practicii judiciare, cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării concrete unei cauze anume, întrucât această operaţiune intră în competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu litigiul respectiv.

În atari condiţii se constată că rezolvarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării – caracterul permanent sau, după caz, temporar al sporului de penitenciar – presupune realizarea unui simplu raţionament logico-juridic, prin aplicarea unor instrumente juridice uzuale, în scopul stabilirii scopului avut în vedere de către legiuitor, ceea ce reprezintă o chestiune obişnuită cu care se confruntă, în mod permanent, instanţele de judecată şi care nu prezintă o dificultate reală, născută dintr-o reglementare legală complexă, contradictorie, incompletă sau neclară.

În considerarea celor expuse, având în vedere că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,