Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.06.2024
respins

2r-221/24 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
26.06.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-221/24 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2r-221/24 2-23026280-01-2r-10052024 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Furdui) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, V. Cotorobai, V. Mihaila) D E C I Z I E 26 iunie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând recursul declarat de Anton Mocan, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18 din mun.

Chișinău, în procedura falimentului, împotriva lui Anton Mocan cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 06 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea apelantului Anton Mocan cu privire la repunerea apelului în termen și restituită apelantului Anton Mocan cererea de apel depusă împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu toate actele anexate, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen, c o n s t a t ă : La 20 februarie 2023, ÎMGFL nr. 18 din mun. Chișinău, în procedura falimentului, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Anton Mocan cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 2-4).

Prin hotărârea din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL nr. 18 din mun. Chișinău, în procedura falimentului. S-a încasat din contul lui Anton Mocan în beneficiul ÎMGFL nr. 18 din mun. Chișinău, în procedura falimentului, cu titlu de datorie pentru consumul energiei termice suma de 7 668,91 de lei, formată pentru perioada de până la 01 decembrie 2022, pentru apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX.

1 S-a încasat din contul lui Anton Mocan în beneficiul statului, prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Trezoreria de Stat, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru taxa de stat suma de 270 de lei (f. d. 24). La 30 decembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Anton Mocan a declarat apel împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând repunerea termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu rejudecarea cauzei în instanța de apel și pronunțarea unei decizii de respingere a cererii de chemare în judecată (f. d. 28-29, 34). Prin încheierea din 06 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea apelantului Anton Mocan cu privire la repunerea apelului în termen și restituită apelantului Anton Mocan cererea de apel depusă împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu toate actele anexate, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen (f. d. 49-51).

La 23 aprilie 2024, Anton Mocan a declarat recurs împotriva încheierii din 06 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel, rejudecarea fondului problemei, admiterea cererii privind repunerea în termen a apelului, cu remiterea cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată pentru judecarea apelului (f. d. 58-60). În motivarea recursului, recurentul Anton Mocan a indicat că proprietara inițială a apartamentului nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX, mama sa, Irina Mocan a decedat la XXXXX. Potrivit procesului-verbal de transmitere a bunului ipotecat din 12 decembrie 2020, Irina Mocan a transmis corespunzător, cu evacuare, apartamentul menționat creditorului ipotecar.

Potrivit procesului-verbal al licitației din 01 martie 2022, procedura de executare nr. 065-01/2020, apartamentul a fost vândut Nataliei Verdeș. Astfel, având în vedere cele menționate și conținutul actelor anexate, dar și deoarece de mai mulți ani dânsul locuiește la bunica sa, în mun. XXXXX, str. XXXXX, ap. X, respectiv, nu poate fi responsabil pentru energia termică consumată în apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX, până în luna decembrie 2022. A afirmat că aceste circumstanțe nu au putut fi știute de prima instanță, din motiv că dânsul nu a fost citat legal, nefiind întreprinse toate măsurile de citare, pe care le-a pus în aplicare executorul judecătoresc Vlad Zaporojan.

Instanța de apel a neglijat că la materialele dosarului lipsește dovada expedierii și recepționării scrisorii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 28 iulie 2023, prin care doar se presupune că în adresa lui i-a fost expediat dispozitivul hotărârii din 28 iulie 2023. Totodată, a evidențiat că instanța de apel a făcut o constatare fără temei faptic și probatoriu, precum că bunul imobil – apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX, i-ar aparține și că dânsul ar face consum la adresa respectivă. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților la 16 aprilie 2024, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere a 2 actului judecătoresc (f. d. 54), însă, careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent, lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 23 aprilie 2024, în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din motivele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Art. 113 din Codul de procedură civilă, prevede că dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Corelând normele de drept procedural citate cu situația de fapt, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de apel de respingere a cererii depusă de Anton Mocan cu privire la repunerea apelului în termen și de restituire a cererii de apel împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu toate actele anexate, ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că potrivit art. 362 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116. În conformitate cu art. 116 alin. (1), (3), (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus 3 în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din suportul probator prezentat la materialele dosarului rezultă că instanța de fond a examinat cauza civilă după procedura cererilor cu valoare redusă, reglementată potrivit capitolului XXI1 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 2763 din Codul de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă, fără citarea participanților la proces.

Judecătorul decide dacă este necesară citarea participanților la proces sau dacă admite solicitarea uneia dintre părți de a examina cererea în ședință publică. În această cauză civilă, judecătorul nu a considerat necesară citarea participanților. În termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, inclusiv în cazul comunicării prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, pârâtul prezintă instanței judecătorești și reclamantului o referință, precum și copii de pe înscrisurile necesare. Materialele cauzei civile atestă că instanța de fond a expediat lui Anton Mocan la adresa din mun. XXXXX, str. XXXXX, apartamentul nr. X, în copie, cererea de chemare în judecată, cu anexele, depusă de ÎMGFL nr. 18 din mun.

Chișinău, în procedura falimentului, precum și încheierea din 21 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care a fost admisă spre examinare, în procedură scrisă a cererilor cu valoare redusă, cererea de chemare în judecată depusă de ÎMGFL nr. 18 din mun. Chișinău, în procedura falimentului, împotriva lui Anton Mocan cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și compensarea cheltuielilor de judecată, fiind recepționate la 02 martie 2023, circumstanță ce se atestă prin avizul de recepție DS8004510172AS (f. d. 23). Articolul 2764 alin. (3) din Codul de procedură civilă indică că hotărârea judecătorească adoptată se publică pe pagina web a instanței judecătorești și se comunică participanților la proces, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.

Dispozitivul hotărârii judecătorești a fost pronunțat la 28 iulie 2023, fiind public pe portalul instanțelor judecătorești la 11 august 2023. După examinarea fondului cauzei, instanța de judecată a expediat, la 28 iulie 2023, copia dispozitivului hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, la adresa pârâtului din mun. XXXXX, str. XXXXX, apartamentul nr. X (f. d. 25), însă careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către Anton Mocan, lipsesc. Cererea de apel împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă de Anton Mocan, la 30 decembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, peste termenul prevăzut de lege (f. d. 28-29, 34). Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 06 martie 2024, corect a restituit cererea de apel depusă de Anton Mocan împotriva hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind în afara termenului legal.

În situația în care dispozitivul hotărârii judecătorești a fost pronunțat la 28 iulie 2023, în temeiul art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de contestare cu apel a început a curge din ziua imediat următoare zilei de pronunțare a 4 dispozitivului hotărârii judecătorești, adică începând cu data de 29 iulie 2023, ultima zi a termenului fiind data de 27 august 2023 (zi de duminică). Dat fiind faptul că data de 27 august 2023 a fost zi de duminică, prin urmare zi nelucrătoare, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (2) din Codul de procedură civile, ultima zi de declarare a apelului se constată a fi 28 august 2023, ca următoarea zi lucrătoare. În context, instanța de apel justificat a reținut că Anton Mocan a declarat apelul peste termen.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel, prin prisma dispozițiilor art. 116 din Codul de procedură civilă, corect a respins cererea depusă de Anton Mocan cu privire la repunerea în termen a cererii de apel. Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că în cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, Anton Mocan nu a indicat în mod exact momentul și circumstanțele în care a aflat sau trebuia să afle despre emiterea hotărârii instanței de fond, sarcină care îi revine conform art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Corespunzător, lipsa clarificării din partea lui Anton Mocan a aspectelor date, care sunt esențiale pentru determinarea momentului din care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru repunerea în termenul legal de atac, nu poate fi imputată instanței de judecată, în condițiile în care repunerea în termenul de îndeplinire a unui act de procedură este un beneficiu acordat de lege titularului de drept, având un caracter excepțional, în sensul că o astfel de cerere este admisibilă doar în cazul în care depășirea acestui termen se datorează unor cauze temeinic justificate, fapte ce nu au fost probate în prezentul raport material litigios. Pe cale de consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind declarativ argumentul recurentului precum că, de mai mulți ani, locuiește la bunica sa, în mun.

XXXXX, str. XXXXX, ap. X, dar nu în apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX, în susținerea acestuia nefiind prezentate probe plauzibile care ar confirma cele invocate. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție califică drept irelevantă anexa prezentată de Anton Mocan la cererea de repunere în termen, și anume, copia procesului-verbal de transmitere a bunului ipotecat din 12 decembrie 2020, prin care Irina Mocan a transmis corespunzător, cu evacuare, apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun. XXXXX creditorului ipotecar și copia procesului-verbal al licitației din 01 martie 2022, procedura de executare nr. 065-01/2020, potrivit căruia apartamentul a fost vândut Nataliei Verdeș (f. d. 32-33), or, actele nominalizate nu pot servi drept probe ce atestă că Anton Mocan nu are domiciliu în apartamentul nr. X din str. XXXXX, mun.

XXXXX. În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că din actele cauzei, și anume, potrivit extrasului din baza de date a IP „Agenția Servicii Publice”, domiciliul lui Anton Mocan, din 29 septembrie 2017, este în mun. XXXXX, str. XXXXX, apartamentul nr. X (f. d. 9, 46). Totodată, potrivit extrasului din contul personal nr. 153225, se atestă că Anton Mocan figurează în calitate de chiriaș/locatar (f. d. 46 verso). Subsidiar, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, după pronunțarea dispozitivului hotărârii din 28 iulie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și până la depunerea cererii de apel, la 21 noiembrie 2023, Anton Mocan a 5 depus la ÎMGFL nr. 18 din mun.

Chișinău, în procedura falimentului, cerere prin care a solicitat introducerea modificărilor în contul personal nr. 153225, apartamentul nr. X, str. XXXXX, mun. XXXXX, prin scoaterea de la evidență a mamei sale, Irina Mocan din motivul decesului, pentru a nu fi calculate serviciile comunale pentru două persoane (f. d. 47). În circumstanțele stabilite, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că Anton Mocan posedă bunul imobil – apartamentul nr. X, str. XXXXX, mun. XXXXX. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că, prin impunerea unor termene limită în vederea valorificării drepturilor pretinse a fi lezate se urmărește o bună administrare a justiției și asigurarea securității raporturilor juridice.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că, legiuitorul prin stabilirea unui termen de declarare a apelului a urmărit: asigurarea celerității procesului civil în întregime, în special luându-se în considerare și fazele facultative ale procesului civil, cum ar fi executarea silită, apelul; stimularea persoanelor care dispun de dreptul la apel de a-l valorifica într-un termen prevăzut de lege; asigurarea stabilității raporturilor juridice constatate prin hotărârea primei instanțe, întrucât acestea nu pot să rămână până la infinit sub amenințarea pronunțării unei noi soluții; oferirea participanților la proces a unei perioade suficiente de a lua cunoștință de materialele dosarului și de a formula motivarea cererii de apel.

Din considerentele redate și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de Anton Mocan sunt nejustificate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Anton Mocan. Se menține încheierea din 06 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18 din mun.

Chișinău, în procedura falimentului, împotriva lui Anton Mocan cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-11-20
0,95
2ra-1390/23 — incasarea datoriei pentru consumul energiei termice
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Mocanu Tatiana, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.1 din Chișinău în
CSJ 2023-07-19
0,95
2r-189/23 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-189/23 2-22102656-01-2r-04052023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Galușceac) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru) D E C I Z I E 19 iulie 2023 mun. Chi
CSJ 2022-03-02
0,95
2r-126/22 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.2r-126/22 2-21103987-01-2r-22022022 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru – D. Suşchevici Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – M. Anton, O. Cojocaru, A. Panov ÎNCHEIERE 02 martie 2022 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2022-02-02
0,95
2r-43/22 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-43/2022 2-20082639-01-2r-19012022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (G. Manoli) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, A. Malîi, I. Dutca) D E C I Z I E 02 februarie 2022 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2024-02-21
0,95
2r-442/23 — cu privire la incasarea datoriei si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2r-442/23 2-22186862-01-2r-18102023 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. O. Boțan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, A. Malîi, R. Pulbere) D E C I Z I E 21 februarie 2024 mun. Chişi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă