2rci-86/23 — intentarea procedurii de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procedurii de insolvabilitate
- Temei legal
- imputernicirile reprezentantului in judecata
2rci-86/23 — intentarea procedurii de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr.2rci-86/23
2-23015591-01-2rci-16112023
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud.: V. Nicula)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: E. Clim, I. Cotruță, O. Cojocaru)
D E C I Z I E
27 martie 2024 mun. Chișinău
Curtea Supremă de Justiție
Completul de judecată, în componența:
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Mariana Ursachi
examinând recursul declarat de asociatul unic al debitorului Societatea cu
Răspundere Limitată „Dewax”, Turea Natalia și reprezentantul acesteia, avocatul
Durnescu Mihail,
în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Serviciul Fiscal de
Stat și la cererea de alăturare depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Prim-
Vipconsult” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, cu inițierea
procedurii falimentului în privința Societății cu Răspundere Limitată „Dewax”,
împotriva încheierii din 03 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care
s-a restituit apelul declarat de avocatul Durnescu Mihail în numele asociatului unic al
debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Dewax”, Turea Natalia, ca fiind
depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel,
c o n s t a t ă:
La 31 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice, Serviciul Fiscal de Stat
în temeiul art.18 din Legea insolvabilității, s-a adresat la Judecătoria Chișinău, sediul
Central, în procedura de insolvabilitate, cu cerere introductivă, solicitând în temeiul
art.2, 5, 9, 10, 12, 14, 18, 19, 20, 21, 24, 63 din Legea insolvabilității, admiterea
cererii introductive spre examinare, aplicarea față de debitorul SRL „Dewax” a
măsurilor de asigurare prevăzute de art.24 din Legea insolvabilității, intentarea
procesului de insolvabilitate, cu inițierea procedurii falimentului față de SRL
„Dewax”, recunoașterea Serviciului Fiscal de Stat în calitate de creditor chirografar
față de SRL „Dewax”, încasarea creanțelor fiscale care la situația din 28 ianuarie
2023 constituie suma totală de 1401019,09 lei, numirea în calitate administrator
provizoriu/lichidator – administratorul autorizat Donțu Alexei, în baza autorizației
nr.47 din 14 ianuarie 2015, precum și scutirea de la plata taxei de stat.
Prin încheierea din 24 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a
admis spre examinare cererea introductivă depusă de Serviciul Fiscal de Stat privind
declararea insolvabilității debitorului SRL „Dewax” și s-a intentat procesul de
insolvabilitate. În vederea asigurării prompte a cauzei și pentru a preveni modificarea
1
stării în care se aflau bunurile debitorului, în perioada de până la intentarea procedurii
de insolvabilitate, s-au aplicat următoarele măsuri de asigurare (f.d.117, vol.I):
a) s-a numit administratorul autorizat Donțu Alexei, deținătorul autorizației
nr.47 din 14 ianuarie 2015, în calitate de administrator provizoriu al debitorului SRL
„Dewax”;
b) s-a instituit perioada de observație, începând cu data adoptării prezentei
încheieri;
c) s-a aplicat sechestru pe bunurile (inclusiv hârtiile de valoare), conturile
bancare ce aparțin debitorului SRL „Dewax” cu drept de proprietate și pe
corespondența comercială;
d) s-a interzis debitorului înstrăinarea bunurilor sale, iar în cazul bunurilor
perisabile sau celor ce își pierd iminent valoarea, se obligă a solicita acordul prealabil
al administratorului provizoriu.
S-a obligat debitorul SRL „Dewax” să transmită administratorului provizoriu, în
cel mult 3 zile lucrătoare de la cerere, informațiile solicitate de acesta, apreciate ca
fiind necesare, cu privire la activitatea și la patrimoniul său, precum și documentele
activității economice și documentele de evidență contabilă, care vor fi reținute de
administratorul provizoriu spre documentare. Să ia decizii privind gestionarea
patrimoniului său doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu. În cel
mult 10 zile calendaristice, de la primirea copiei de pe cererea introductivă, să
prezinte instanței de insolvabilitate o referință la cererea introductivă, prin care va
contesta sau va recunoaște existența stării de insolvabilitate. S-a obligat
administratorul provizoriu să notifice imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare,
indicate în pct.2 al prezentei încheieri, toate registrele publice, precum și instituțiile
indicate în alin.(1) art.26 din Legea insolvabilității. Să notifice în cel mult 10 zile
lucrătoare de după desemnarea, toți creditorii din evidența contabilă, prezentată de
debitor în conformitate cu art.27 alin.(3), pentru înaintarea creanțelor certe și
exigibile și necesitatea prezentării referinței la cererea introductivă într-un termen de
cel mult 30 de zile calendaristice de la notificarea efectuată conform art.26. Să
prezinte până la data de 04 mai 2023 un raport cu privire la executarea măsurilor de
asigurare, aplicate față de SRL „Dewax” indicate în pct.2 al prezentei încheieri, să
verifice existența temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate a debitorului,
mărimea și componența masei debitoare, oportunitatea și posibilitatea continuării
activității economice a întreprinderii, în perioada derulării procesului de
insolvabilitate, precum și să propună intentarea procedurii de insolvabilitate, fie
intentarea procedurii simplificate a falimentului, ori prin care să constate
solvabilitatea debitorului și încetarea procesului. Să înregistreze în instanța de
insolvabilitate odată cu raportul sau separat, în termenul prevăzut la art.29 alin.(2) din
Legea insolvabilității, tabelul preliminar al creanțelor, întocmit conform prevederilor
art.29 alin.(4) din Legea insolvabilității. S-a stabilit examinarea cererii introductive
privitor la intentarea procesului de insolvabilitate pentru data de 24.05.2023.
La 04 mai 2023, administratorul autorizat al debitorului SRL „Dewax”, Donțu
Alexei, întru executarea încheierii din 24 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Central, a prezentat Raportul privind măsurile întreprinse în vederea verificării
temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate, concretizarea oportunității și
posibilității continuării activității economice a debitorului, existenței masei debitoare,
asigurarea integrității acesteia, constatând că, la moment debitorul nu dispune de
2
suficiente bunuri mobile, imobile, unități de transport, nu dispune de alte bunuri
materiale sau mijloace financiare și în temeiul art.10 din Legea insolvabilității, a
considerat întemeiată cererea introductivă depusă de Serviciul Fiscal de Stat, întrucât
a constatat că SRL „Dewax” întradevăr este în incapacitate de plată, respectiv, este
insolvabilă. Luând în considerație că debitorul nu dispune de bunuri suficiente care ar
permite acoperirea cheltuielilor aferente mersului procesului de insolvabilitate,
administratorul autorizat al debitorului SRL „Dewax”, Donțu Alexei, a propus ca
odată cu adoptarea hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate să se inițieze
procedura simplificată a falimentului conform art.30 alin.(4) lit.b) și art.134 alin.(1)
lit.b) din Legea insolvabilității (f.d.119-121, vol.I).
La 22 mai 2023, prin intermediul poștei electronice, SRL „Prim-Vipconsult” a
depus cerere de alăturare la cererea introductivă, solicitând admiterea cererii
respective, acordarea termenului de înlăturare a neajunsurilor în caz de depistare,
alăturarea la cererea introductivă a Serviciului Fiscal de Stat, cu examinarea prezentei
cereri în fond, intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Dewax” cu
admiterea creanței SRL „Prim-Vipconsult” în sumă de 8138,90 de dolari SUA, la
cursul BNM în ziua achitării, și 5121,34 de lei, desemnarea în calitate de
administrator autorizat, Cerga Mihail (f.d.149-153, vol.I).
Prin hotărârea din 24 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a admis
cererea introductivă a creditorului Serviciul Fiscal de Stat și cererea de alăturare
depusă de SRL „Prim-Vipconsult” și s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL
„Dewax”. S-a intentat procedura de insolvabilitate față de debitorul SRL „Dewax”. S-
a ridicat dreptul administratorului SRL „Dewax”, Verbytskyi Sergii, de la
administrarea SRL „Dewax”. S-a obligat debitorul în cel mult 5 zile lucrătoare să
predea gestiunea patrimoniului către administratorul insolvabilității, împreună cu
documentele indicate în art.134 alin.(2) lit.c) din Legea insolvabilității și s-a propus
debitorului să desemneze în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării hotărârii
de intentare a procesului de insolvabilitate, reprezentant persoană fizică pentru a
reprezenta interesele societății și ale asociaților în cadrul procesului de insolvabilitate
din numele debitorului. S-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității
debitorul SRL „Dewax”, Donțu Alexei, deținătorul autorizației nr.47 din 14 ianuarie
S-a obligat administratorul insolvabilității:
a) să notifice creditorii despre dreptul de înregistrarea cererilor de validare
a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor până la 10 iulie
2023;
b) să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a
preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial;
c) să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, până
la 31 iulie 2023, tabelul definitiv al creanțelor.
S-a stabilit ședința de validare a creanțelor pe data de 05 septembrie 2023, ora
14:20, în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Central.
La 31 mai 2023, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Mihail Durnescu în
numele asociatului unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, a semnat și a
depus cerere de apel nemotivată, înregistrată la Curtea de Apel Chișinău la 05 iunie
2023, împotriva hotărârii din 24 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,
solicitând admiterea apelului, repunerea în termen, casarea parțială a hotărârii
instanței de insolvabilitate, în partea admiterii cererii introductive a Serviciului Fiscal
3
de Stat, cu emiterea unei hotărâri noi privind respingerea cererii introductive SFS, ca
tardivă. Totodată, apelantul a indicat că motivele de fapt și de drept, pe care se
întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va recepționa hotărârea motivată a
primei instanțe (f.d.125-127, vol.II).
Prin încheierea din 03 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit
cererea de apel declarată de avocatul Mihail Durnescu în numele asociatului unic al
debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, ca fiind depusă de o persoană care nu este
în drept să declare apel. S-a remis avocatului Durnescu Mihail cererea de apel cu
toate anexele prezentate (f.d.132-142, vol.II).
La 19 octombrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, asociatul unic al
debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia și avocatul Durnescu Mihail reprezentând
drepturile acesteia, au declarat recurs împotriva încheierii din 03 octombrie 2023,
solicitând admiterea acestuia, anularea încheierii contestate, cu remiterea cauzei
pentru rejudecare în alt complet de judecată.
În susținerea recursului, asociatul unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea
Natalia a menționat că este eronată soluția instanței de apel de restituire a apelului,
deoarece avocatul Mihail Durnescu a fost împuternicit de a reprezenta interesele
debitorului SRL „Dewax” prin decizia asociatului unic din 29 mai 2023, având în
vedere că administratorul întreprinderii (Verbytskyi Sergii) nu era de găsit, adresa
corespondenței fiind cea a avocatului.
Potrivit art.8 alin.(6) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, cererile de
apel și de recurs se examinează în modul prevăzut de Codul de procedură civilă, cu
excepțiile stabilite în prezenta lege.
În conformitate cu art.425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare
a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Materialele cauzei atestă că, copia încheierii din 03 octombrie 2023 a Curții de
Apel Chișinău a fost notificată avocatului Mihail Durnescu, care acționează din
numele asociatul unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, prin intermediul
poștei electronice, la 05 octombrie 2023 (f.d.143, vol.II).
Astfel, recursul declarat de asociatul unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea
Natalia și avocatul acesteia, Durnescu Mihail, la 19 octombrie 2023, este în termen.
La 16 noiembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, Curtea Supremă de
Justiție a expediat în adresa Serviciului Fiscal de Stat, SRL „Prim-Vipconsult” și
administratorului autorizat al debitorului SRL „Dewax”, Alexei Donțu, copia cererii
de recurs depusă de asociatul unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia și
avocatul acesteia, Durnescu Mihail, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii
referințelor, însă intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au
depus referințe (f.d. 151, vol.II).
În conformitate cu art.426 alin.(3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și
a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs,
completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi
respins și menținută încheierea instanței de apel, din următoarele motive.
4
În conformitate cu art.427 lit.a) din Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
Din actele cauzei rezultă că, la 24 mai 2023, Judecătoria Chișinău, sediul
Central a pronunțat hotărâre, prin care a admis cererea introductivă a creditorului
Serviciului Fiscal de Stat și cererea de alăturare depusă de SRL „Prim-Vipconsult” și
a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Dewax”. S-a intentat procedura de
insolvabilitate față de debitorul SRL „Dewax”. S-a desemnat în calitate de
administrator provizoriu al debitorului insolvabil SRL „Dewax”, Donțu Alexei.
Nefiind de acord, cu hotărârea instanței de insolvabilitate, la 31 mai 2023, prin
intermediul oficiului poștal, avocatul Mihail Durnescu în numele asociatului unic al
debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, a semnat și a depus cerere de apel
nemotivată, solicitând admiterea apelului, repunerea în termen, casarea parțială a
hotărârii instanței de insolvabilitate, în partea admiterii cererii introductive a
Serviciului Fiscal de Stat, cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii
introductive SFS, ca tardivă. Totodată, apelantul a indicat că motivele de fapt și de
drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va recepționa
hotărârea motivată a primei instanțe (f.d.125-127, vol.II).
Ține de menționat că, la cererea de apel nemotivată, avocatul Mihail Durnescu a
anexat decizia asociatului unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, din 29
mai 2023, prin care a fost desemnat în calitate de reprezentant al debitorului SRL
„Dewax”, fără, însă, a anexa mandatul avocațial (f.d.126, vol.II).
Ca urmare, prin încheierea din 03 octombrie 2023, Curtea de Apel Chișinău, în
temeiul art.369 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură civilă, a restituit cererea de apel
depusă de avocatul Mihail Durnescu în numele asociatului unic al debitorului SRL
„Dewax”, Turea Natalia, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să
declare apel. S-a remis avocatului Durnescu Mihail cererea de apel cu toate anexele
prezentate (f.d.132-142, vol.II).
Conform art.369 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură civilă, instanța de apel
restituie, printr-o încheiere, cererea dacă cererea de apel a fost depusă de o persoană
care nu este în drept să declare apel, cu excepția cazului în care cererea depusă de
persoana asupra căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară se referă la
contestarea hotărârii privind instituirea măsurii de ocrotire judiciare.
Totodată, în conformitate cu art.75 alin.(1), (2)-(4) din Codul de procedură
civilă, în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat
sau avocat stagiar. Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să
decadă din dreptul de a avea avocat. Procesele persoanelor juridice se susțin în
instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele
împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de
constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de
către avocați sau avocați stagiari. Conducătorul organizației își confirmă
împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcția sau calitatea
lui de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau
lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din
oficiu sau de lichidator, desemnați în condițiile legii. Actele procedurale efectuate de
reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana
5
reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa
reprezentantului este echivalentă culpei părții.
Conform art.80 alin.(7) din Codul de procedură civilă, împuternicirile date
avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și
certificat de avocat.
Potrivit art.81 alin.(1) din Codul de procedură civilă, împuternicirea de
reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele
reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și
de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a
renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul
acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a
recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a
transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i
schimba modul de executare, de a amâna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un
titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii
judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura
eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Totodată, potrivit art.60 alin.(1) și (2) din Legea nr.1260 din 19 iulie 2002 cu
privire la avocatură, avocatul acordă asistență juridică clientului în baza contractului
de asistență juridică, încheiat în formă scrisă. Contractele de asistență juridică
încheiate în formă scrisă de avocați și avocați stagiari, învestite cu formulă
executorie, au putere de titlu executoriu la data exigibilității creanței și oferă dreptul
la executare silită extrajudiciară, fără adresarea unei cereri în instanța de judecată sau
către notar, dacă părțile au convenit aceasta, în mod expres, în contract.
Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat.
Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și
modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern.
Din prevederile pct.2 din Hotărârea Guvernului nr.158 din 28.02.2013 cu privire
la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al
avocatului stagiar rezultă că, formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar
sunt documente de strictă evidență, care confirmă împuternicirile acestora.
Conform pct.6 din Hotărârea de Guvern nr.158/2013, formularul mandatului
avocatului conține următoarele elemente obligatorii: 1) pe recto se inserează: a)
numărul și seria; b) denumirea biroului asociat de avocați; c) denumirea cabinetului
avocatului; d) datele de contact; e) denumirea "MANDAT"; f) numele și prenumele
avocatului; g) numărul licenței și data eliberării; h) numărul contractului de asistență
juridică și data semnării; i) numărul deciziei coordonatorului Oficiului Teritorial al
Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat și data semnării; j)
semnătura avocatului, certificată prin ștampilă; 2) pe verso se inserează: a)
împuternicirile avocatului; a1) numele și prenumele clientului; b) semnătura
clientului sau, după caz, a avocatului.
Reieșind din textul pct.8 din Hotărârea de Guvern nr.158/2013, împuternicirile
avocatului și ale avocatului stagiar în procesul civil, stabilite conform art.81 din
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul
mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea clientului, în modul stabilit
de lege. Dacă se întocmește o procură, avocatul sau avocatul stagiar va nota pe
versoul mandatului textul "Conform procurii anexate" și va semna versoul
6
mandatului în locul clientului. Împuternicirile avocatului sau ale avocatului stagiar
stabilite în procură sunt valabile doar dacă aceasta se prezintă împreună cu mandatul.
Verificând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept citate supra și
argumentele invocate în recurs, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră justă soluția instanței de apel de restituire a cererii de apel declarate de
avocatul Mihail Durnescu în numele asociatului unic al debitorului SRL „Dewax”,
Turea Natalia, întrucât la data depunerii cererii de apel (31 mai 2023, înregistrată la
Curtea de Apel Chișinău la 05 iunie 2023), avocatul Mihail Durnescu nu dispunea de
împuternicirile corespunzătoare, după cum prevede legislația în vigoare, de a semna
și de a depune apelul (nemotivat) din numele asociatului unic al debitorului SRL
„Dewax”, Turea Natalia, și anume lipsea mandatul avocațial (care este un document
de strictă evidență), prin care să confirme împuternicirile acestuia, precum și copia
contractului de asistență juridică încheiat cu clientul său.
Cele enunțate supra, denotă faptul că avocatul Mihail Durnescu a depus din
numele asociatului unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, apelul
(nemotivat) împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate din 24 mai 2023, fără a
dispune de împuternicirile corespunzătoare după cum prevede legislația în vigoare.
Prin urmare, apelul inițial, declarat de avocatul Mihail Durnescu din numele
asociatului unic al debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, a fost depus de o
persoană neîmputernicită, iar drept consecință, împrejurările constatate, au generat
restituirea apelului în temeiul art.369 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că, deși la actele
cauzei se regăsește mandatul avocațial seria MA nr.174811, prin care avocatul Mihail
Durnescu dispune de împuterniciri de a acționa în interesele asociatului unic al
debitorului SRL „Dewax”, Turea Natalia, în prezenta cauză, totuși acesta la data
depunerii cererii de apel nu se regăsea la actele cauzei.
Or, contractul de asistență juridică a fost încheiat dintre avocatul Mihail
Durnescu și clienta lui Turea Natalia la 05 septembrie 2023, și tot la aceiași dată a
fost întocmit și eliberat mandatul avocațial, pe când cererea de apel a fost depusă la
31 mai 2023 (f.d.230, vol.I). Mai mul ca atât, acest mandat a fost prezentat abia la 05
septembrie 2023 în cadrul ședinței instanței de insolvabilitate de validare a creanțelor
(f.d.231, vol.I).
Nu pot fi reținute argumentele recurentului precum că, avocatul Mihail
Durnescu a fost împuternicit de a reprezenta interesele debitorului SRL „Dewax” prin
decizia asociatului unic din 29 mai 2023, având în vedere că administratorul
întreprinderii (Verbytskyi Sergii) nu era de găsit, adresa corespondenței fiind cea a
avocatului. Or, legea cert, expres și imperativ impune obligația că, împuternicirile
date avocatului se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de
avocat, care, însă, la data depunerii apelului nu a fost întrunită.
Mai mult, decizia asociatului unic de numire a reprezentantului debitorului
acordă ultimului drepturi de acționa în cadrul procedurii de insolvabilitate, dar nu
pentru contestarea hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate, drept de care
dispune debitorul în persoana administratorului.
În circumstanțele enunțate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră ca fiind întemeiată și legală încheierea din 03 octombrie 2023 a Curții de
Apel Chișinău.
7
Din considerentele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de
apel.
În conformitate cu art.427 lit.a) și art.428 din Codul de procedură civilă,
completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de asociatul unic al debitorului Societatea cu
Răspundere Limitată „Dewax”, Turea Natalia și reprezentantul acesteia, avocatul
Durnescu Mihail.
Se menține încheierea din 03 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Serviciul Fiscal de Stat și
la cererea de alăturare depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Prim-
Vipconsult” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, cu inițierea
procedurii falimentului în privința Societății cu Răspundere Limitată „Dewax”.
Decizia este irevocabila.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Mariana Ursachi
8