2dsc-8/24 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- explicarea incheierii
2dsc-8/24 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2dsc-8/24 2-22096215-01-2rhc-21112023 ÎNCHEIERE 27 martie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi, cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Constructmet Grup” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi cu privire la încasarea datoriei, c o n s t a t ă: La 04 iulie 2022, SRL „Constructmet Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Art-Ex Construct” și lui Radu Talmațchi, prin care a solicitat încasarea sumei de 289 831 lei, cu titlu de datorie.
Totodată a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. Prin încheierea din 08 iulie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea cu privire la asigurarea acțiunii depusă de SRL „Constructmet Grup”, s- a aplicat sechestru asupra conturilor bancare, bunurilor mobile și imobile ale SRL „Art-Ex Construct” și ale lui Radu Talmațchi în limita valorii de 269 231 lei, iar în rest, cererea privind aplicarea măsurii de asigurare s-a respins (f.d.49-51). La 05 octombrie 2022, SRL „Constructmet Grup”, reprezentat de avocatul Iulian Muntean, a depus cerere de concretizare a pretențiilor, solicitând încasarea în mod solidar de la SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi a sumei de 1 433 823 de lei, precum și extinderea măsurilor de asigurare a acțiunii, în limita valorii cererii de concretizare (f.d.71-73).
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, prin încheierea din 05 octombrie 2022 a admis parțial cererea cu privire la asigurarea acțiunii depusă de SRL „Constructmet Grup”, a aplicat sechestru asupra conturilor bancare, bunurilor mobile și imobile ale SRL „Art-Ex Construct” și ale lui Radu Talmațchi, în limita valorii rămase din acțiune de 77 109 lei, în rest, a respins cererea de aplicare a măsurii de asigurare (f.d.86-88). La 20 octombrie 2022, SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi au declarat recurs împotriva încheierilor din 08 iulie 2022 și 05 octombrie 2022 ale Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.92-97). La 31 ianuarie 2023, Radu Talmațchi a depus cerere de strămutare a cauzei de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru la o instanță egală în grad (f.d.
103-104). 1 Prin încheierea din 31 ianuarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cauza a fost transmisă la Curtea de Apel Chișinău pentru soluționarea cererii de strămutare (f.d.113-115). La 28 februarie 2023, Radu Talmațchi a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad (f.d.124). Prin încheierea din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea lui Radu Talmațchi privind strămutarea cauzei de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru la o altă instanță egală în grad (f.d.125-128). La 03 martie 2023, Radu Talmațchi a declarat recurs împotriva încheierii din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei la rejudecare (f.d.130-133).
Prin încheierea din 14 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție, s-a restituit recursul declarat de Radu Talmațchi împotriva încheierii din 28 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d.163-165). La 16 iunie 2023, SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi au depus cerere privind explicarea încheierii din data de 14 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție (f.d.167-169). Prin încheierea din 30 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 14 iunie 2023 a Curții Supreme de Justiție (f.d.182-184). La 01 septembrie 2023, Radu Talmațchi a depus cerere de revizuire a încheierii din 30 august 2023 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia cu dispunerea admiterii cererii de revizuire (f.d.192-194).
Prin decizia din data de 25 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Radu Talmațchi (f.d. 200- 204). La 26 octombrie 2023, Radu Talmațchi a depus cerere cu privire la explicarea încheierii din 25 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, invocând neclaritatea actului judecătoresc, precum și caracterul evaziv al actului judecătoresc. Prin încheierea din 16 noiembrie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea depusă de Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 25 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție. La 21 noiembrie 2023, SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi au depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 16 noiembrie 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și casarea încheierii contestate.
Prin încheierea din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi. La 09 februarie 2024, SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi au depus cerere prin care au solicitat explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea cererii au invocat că, necesitatea explicării încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție a apărut deoarece soluția expusă în încheiere este una evazivă, nemotivată și fără elucidarea tuturor circumstanțelor de fapt, în astfel de circumstanțe nu este clară aplicarea legii de către Curtea Supremă de Justiție care vine în contradicție cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
2 Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În condițiile art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare. Prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic. Prin încheierea din 07 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi împotriva încheierii din 16 noiembrie 2023 a Curții Supreme de Justiție.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, reieșind din normele de drept citate mai sus, cererea cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, este neîntemeiată, deoarece din conținut cît și din dispozitivul încheierii nu rezultă că sunt necesare anumite explicații referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului sau că încheierea ar cuprinde dispoziții contradictorii. Totodată, se reține că în încheierea din 07 februarie 2024 instanța a argumentat clar motivele care au stat la baza soluției emise. Încheierea este certă și explicită, fiind expuse constatările care au stat la baza adoptării soluției, și prin urmare nu lasă loc interpretărilor, iar cererea depusă de SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 251 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către SRL „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție. În conformitate cu prevederile art. 251, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi, cu privire la explicarea încheierii din 07 februarie 2024 a Curții Supreme de Justiție, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în 3 judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Constructmet Grup” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Art-Ex Construct” și Radu Talmațchi cu privire la încasarea datoriei.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.