ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.01.2024

2ac-520/23 — cu privire la încasarea datoriei, dobânzii contractuale, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
24.01.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei, dobânzii contractuale, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-520/23 — cu privire la încasarea datoriei, dobânzii contractuale, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-520/23

2-19203542-01-2ac-19122023

24 ianuarie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Oxana Parfeni

Judecători Aliona Donos

Diana Stănilă

examinând cererea depusă de Pavel Didenco și Victoria Didenco,

reprezentați de avocatul Vasile Efros, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea

de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Leonid Maler împotriva lui Pavel Didenco și Victoriei Didenco (succesori în

drepturi și obligații procedurale ai lui Iurie Didenco) cu privire la încasarea

datoriei, dobânzii contractuale, dobânzii de întârziere și compensarea

cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă :

La 23 decembrie 2019, Leonid Maler, reprezentat de avocatul Serghei

Mocanu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iurie Didenco, prin

care a solicitat încasarea de la Iurie Didenco în beneficiul său a sumei

împrumutului în valoare de 20 000 de dolari SUA, a dobânzii contractuale în

sumă de 2 682,73 de dolari SUA și a dobânzii de întârziere în sumă de 1 571,24

de dolari SUA, precum și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 3-3 verso).

Prin încheierea protocolară din 07 decembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, s-a înlocuit Iurie Didenco, cu succesorii acestuia în drepturi și

obligații procedurale, Pavel Didenco și Victoria Didenco, în legătură cu decesul

pârâtului (f. d. 57-58).

Prin hotărârea din 26 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a

fost admisă parțial acțiunea.

S-a încasat în mod solidar de la Pavel Didenco și Victoria Didenco, în

beneficiul lui Leonid Maler, suma de 20 000 de dolari SUA, convertiți în lei

moldovenești conform ratei oficiale de schimb din data executării, cu titlu de

datorie contractuală, suma de 1 452,21 de dolari SUA, convertiți în lei

moldovenești conform ratei oficiale de schimb din data executării, cu titlu de

dobândă la împrumut, suma de 1 220,27 de dolari SUA, convertiți în lei

moldovenești conform ratei oficiale de schimb din data executării, cu titlu de

1

dobândă de întârziere, precum și suma de 11 752,39 de lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată pentru achitarea taxei de stat.

În rest, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea (f. d. 114, 119-125).

La 30 mai 2022, Leonid Maler, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, a

declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 26 mai 2022 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, iar la 07 februarie 2023, a prezentat apelul motivat, prin

care a solicitat admiterea acestuia, casarea parțială a hotărârii instanței de fond,

în partea încasării dobânzii contractuale și dobânzii de întârziere, cu modificarea

acesteia în partea dată și dispunerea încasării în mod solidar din contul pârâților

a dobânzii contractuale în sumă de 2 682,73 de dolari SUA, a dobânzii de

întârziere în sumă de 7 640,96 de dolari SUA și compensarea sumei achitate în

prima instanță, cu titlu de taxă de stat (f. d. 117, 162-163 verso).

La 15 iunie 2022, Pavel Didenco și Victoria Didenco, reprezentați de

avocatul Vasile Efros, au declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 26 mai

2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, iar la 16 decembrie 2022, au

prezentat apelul motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri sub formă de încheiere,

prin care să fie încetat procesul civil (f. d. 118, 132-137).

La 11 decembrie 2023, Pavel Didenco și Victoria Didenco, reprezentați de

avocatul Vasile Efros, au depus cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel

Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, în temeiul art. 43 alin. (2) lit.

f) din Codul de procedură civilă (f. d. 204-206).

În motivarea cererii de strămutare, Pavel Didenco și Victoria Didenco,

reprezentați de avocatul Vasile Efros, au menționat că, la 17 octombrie 2023, în

cadrul ședinței de judecată la Curtea de Apel Chișinău, au înaintat o cerere prin

care au solicitat audierea reprezentantului apelantului prin procură, care a fost

respinsă ca neîntemeiată, contrar principiului garantării dreptului la apărare.

Ulterior, prin încheierea din 01 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău,

a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare înaintată judecătorilor Anatol

Pahopol, Ruxanda Pulbere și Ala Malîi.

Prin urmare, din cauza acestor împrejurări și a comportamentului

completului de judecată recuzat, există circumstanțe care pun la îndoială

rezonabilă imparțialitatea completului de judecată învestit cu examinarea cauzei.

Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție concluzionează respingerea cererii de strămutare a dosarului civil la o altă

instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, prezentând următoarele

argumente.

Cauza civilă se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, pentru examinarea

apelului declarat de Leonid Maler, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu și

apelului declarat Pavel Didenco și Victoria Didenco, reprezentați de avocatul

Vasile Efros, împotriva hotărârii din 26 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru.

În temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, invocat de

Pavel Didenco și Victoria Didenco, reprezentați de avocatul Vasile Efros, instanța

strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor

2

ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la

proces.

Potrivit art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei

în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța

ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că temeiul

de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de

procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității judecătorilor

la soluționarea unei cauze civile.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în motivarea

cererii de strămutare, s-a indicat că prin respingerea cererii din 17 octombrie

2023, cu privire la audierea reprezentantului apelantului prin procură și prin

respingerea cererii de recuzare înaintată judecătorilor Anatol Pahopol, Ruxanda

Pulbere și Ala Malîi, există circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă

imparțialitatea completului de judecată învestit cu examinarea cauzei, în virtutea

comportamentului instanței de judecată.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că cele

invocate de Pavel Didenco și Victoria Didenco, reprezentați de avocatul Vasile

Efros, în cererea de strămutare nu cad sub incidența prevederilor art. 43 alin.(2)

lit. f) din Codul de procedură civilă.

Argumentele lui Pavel Didenco și Victoriei Didenco, reprezentați de

avocatul Vasile Efros, precum că prin respingerea ca neîntemeiată a cererii din

17 octombrie 2023, prin care s-a solicitat audierea reprezentantului apelantului

prin procură, s-a încălcat principiul garantării dreptului la apărare, nu pot constitui

temei pentru strămutarea cauzei.

De altfel, nici faptul respingerii cererii de recuzare înaintată judecătorilor

Anatol Pahopol, Ruxanda Pulbere și Ala Malîi, prin încheierea din 01 noiembrie

2023 a Curții de Apel Chișinău, nu poate servi drept un dubiu anticipat în ceea ce

privește lipsa de imparțialitate și nepărtinire a instanței de judecată.

În ceea ce vizează alegația lui Pavel Didenco și Victoriei Didenco,

reprezentați de avocatul Vasile Efros, cu privire la existența circumstanțelor care

pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea completului de judecată învestit cu

examinarea cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

menționează că, judecătorii, din esența statului lor, iau decizii independent și

imparțial.

În acest sens, articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cere instanței, să fie

imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau

părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face distincție între o

abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau

interesul unui judecător într-o anumită cauză și o abordare obiectivă,

determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială

legitimă în acest sens.

3

În situația în care într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că

un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu

este imparțial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această

bănuială poate fi obiectiv justificată.

Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme

de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei, depusă de Pavel Didenco

și Victoria Didenco, reprezentați de avocatul Vasile Efros, cu remiterea cauzei la

Curtea de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de apel.

În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură

civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se respinge cererea depusă de Pavel Didenco și Victoria Didenco,

reprezentați de avocatul Vasile Efros, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea

de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală.

Cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Leonid

Maler împotriva lui Pavel Didenco și Victoriei Didenco (succesori în drepturi și

obligații procedurale ai lui Iurie Didenco) cu privire la încasarea datoriei,

dobânzii contractuale, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de

judecată, se remite la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de apel.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Oxana Parfeni

Judecători Aliona Donos

Diana Stănilă

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-12-20
0,94
2ac-459/23 — privind încasarea datoriei si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ac-459/23 2-23007945-01-2ac-20112023 Î N C H E I E R E 20 decembrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Diana Stănilă Aliona Donos e
CSJ 2023-12-06
0,94
2dsc-17/23 — cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2dsc-17/23 2-19130162-01-2ds-12062023 Î N C H E I E R E 06 decembrie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă
CSJ 2022-11-23
0,94
2r-512/22 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2r-512/22 2-19098196-01-2r-01112022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – G. Stratulat Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca DECIZIE 23 noiembrie 2022 m
CSJ 2024-02-28
0,94
2ra-1030/23 — incasarea sumei, dobinzii de intirziere si cheltuielile de judecata
Dosarul nr. 2ra-1030/23 2-21153211-01-2ra-21072023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (O. Dvornic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, G. Dașchevici, V. Sîrbu) Î N C H E I E R E 28 februarie 2024 mun. Chişi
CSJ 2024-04-03
0,93
2rh-62/23 — cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rh-62/23 2-20126144-01-2rh-25092023 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud.: I. Ţonov) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: A. Panov, A. Braga, V. Mihaila) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Jus
Sursă