Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.12.2023
casat

2ac-495/23 — uzucapiunea imobiliara

HOTĂRÂRE
20.12.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
uzucapiunea imobiliara
Temei legal
conflict negativ de competenta
Citează această cauză
2ac-495/23 — uzucapiunea imobiliara (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosar. nr. 2ac-495/23 2-18079919-01-2ac-07122023 ÎNCHEIERE 20 decembrie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oxana Parfeni Judecătorii Aliona Donos Diana Stănilă examinând conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Anenii Noi, sediul central și Curtea de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Clașevici Vladimir împotriva Primăriei s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi și Consiliul sătesc Gura Bîcului, intervenienți accesorii Blagoslovitu Corneliu, Clașevici Valentina, ASP, Serviciul Cadastral Anenii Noi, SA „OTP Bank” și executorul judecătoresc Ganța- Cupcea Natalia cu privire la uzucapiunea imobiliară c o n s t a t ă: La data de 25 martie 2016 Clașevici Vladimir s-a adresat în judecată cu cererea de chemare în judecată împotriva Primăriei s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi și Consiliului sătesc Gura Bîcului cu privire la uzucapiune mobiliară, prin care a solicitat să fie recunoscut proprietar al bunului imobil cu numărul cadastra 1030112210.01 „Ferma de Porci”.

Prin hotărârea din 19 septembrie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi acțiunea a fost admisă. La 22 noiembrie 2017 Clașevici Vladimir a depus cerere de revizuire împotriva hotărârii din 19 septembrie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi (f.d.49, vol. I). Prin încheierea din 05 februarie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi cererea de revizuire depusă de Clașevici Vladimir împotriva hotărârii din 19 septembrie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi a fost admisă și s-a stabilit examinarea în fond a cauzei pentru data de 01 martie 2018. (f.d.59, vol. I) Prin hotărârea din 01 martie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Clașevici Vladimir către Primăria s. Gura Bîcului, 1 raionul Anenii Noi cu privire la uzucapiunea mobiliară.

S-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului imobil „Ferma de porci”, situată în s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, cu nr. cadastrale 1030112210.02, 1030112210.03, 1030112210.04, 1030112210.05, 1030112210.06 pe numele lui Clașevici Vladimir. La data de 14 noiembrie 2018 Consiliul sătesc Gura Bîcului a depus cerere de revizuire împotriva hotărârii din 01 martie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi (f.d.2-6, vol. II). Prin încheierea din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi s-a admis cererea de revizuire depusă de Consiliul Local Gura Bîcului raionul Anenii Nou, s-a casat hotărârea din 01 martie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi și s-a dispus rejudecării cauzei în fond (f.d.24-25, vol. I). Prin hotărârea din 21 noiembrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Clașevici Vladimir.

S-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului imobil ,,Ferma de porci”, situată în s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, cu nr. cadastrale 1030112210.02, 1030112210.03, 1030112210.04, 1030112210.05, 1030112210.06, pe numele lui Clașevici Vladimir. La 19 decembrie 2019 Consiliul sătesc Gura Bîcului a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 21 noiembrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, prin care a solicitat admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă. Prin decizia din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de Consiliul sătesc Gura Bîcului, s-a casat hotărârea din 21 noiembrie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, cu remiterea cauzei spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

La 31 decembrie 2021 Blagoslovitul Corneliu a depus la Judecătoria Anenii Noi, sediul central cerere de revizuire împotriva încheierii din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central. Prin încheierea din 01 august 2023 a Judecătoria Anenii Noi, sediul central s-a declinat competența de examinare a cererii de revizuire înaintată de revizuentul Blagoslovitu Corneliu, cu strămutarea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de revizuire. Prin încheierea din 28 noiembrie 2023 Curtea de Apel Chișinău s-a declarat necompetentă de a judeca cererea de revizuire și, suspendând procesul, a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În conformitate cu art. 44 alin. (1), (3), (9) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească în fața căreia s-a ivit conflictul de competență jurisdicțională suspendă din oficiu procesul și înaintează dosarul către instanța în drept să soluționeze conflictul de competență. Conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție. Instanța competentă să judece conflictul de competență 2 soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a remite cauza la Judecătoria Anenii Noi, sediul central pentru examinarea cererii de revizuire, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 33¹ Cod de procedură civilă, judecătoriile examinează și soluționează în fond toate cauzele civile, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 446 alin. (1) Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărîrile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Conform art. 448 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărîri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului.

Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițîndu-se o nouă hotărîre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărîrea sau a emis o nouă hotărâre. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că prin cererea de revizuire depusă la 31 decembrie 2021 la Judecătoria Anenii Noi, sediul central, Corneliu Blagoslovitu a solicitat casarea încheierii din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central. Prin încheierea din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central a fost admisă cererea de revizuire depusă de Consiliul sătesc Gura Bîcului împotriva hotărârii din 01 martie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central, casată hotărârea din 01 martie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi și dispunerea rejudecării cauzei în fond.

Încheierea respectivă nu se supune niciunei căi de atac, decât odată cu fondul cauzei. Potrivit art. 453 alin. (2) Cod de procedură civilă, încheierea de admitere a cererii de revizuire se pronunță în camera de deliberare și se supune căilor de atac o dată cu fondul, în condițiile legii. Instanța de competența căreia este calea de atac asupra fondului se expune, din oficiu, asupra temeiniciei și legalității încheierii de admisibilitate a revizuirii. Dacă încheierea de admitere a cererii de revizuire se casează, instanța admite calea de atac, casînd, din oficiu, și actul de dispoziție emis ca urmare a reexaminării cauzei după revizuire.

Reieșind din cele enunțate și având în vedere că după admiterea apelului prin decizia din 11 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, cauza a fost trimisă spre rejudecare în instanța de fond și Judecătoria Anenii Noi, sediul central este instanța de competența căreia este examinarea fondului după rejudecare, prin urmare, Judecătoria Anenii Noi, sediul central urmează să examineze cererea de revizuire depusă împotriva încheierii din 21 februarie 2019. Din considerentele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că cererea de revizuire depusă de Blagoslovitu Corneliu împotriva 3 încheierii din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi urmează a fi remisă pentru examinare după competență la Judecătoria Anenii Noi, sediul central.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 44 alin. (3), 448 Cod de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se constată competența Judecătoriei Anenii Noi, sediul central la judecarea cererii de revizuire depuse de Blagoslovitu Corneliu împotriva încheierii din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Clașevici Vladimir împotriva Primăriei s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi și Consiliul sătesc Gura Bîcului, intervenienți accesorii Blagoslovitu Corneliu, Clașevici Valentina, ASP, Serviciul Cadastral Anenii Noi, SA „OTP Bank” și executorul judecătoresc Ganța-Cupcea Natalia cu privire la uzucapiunea imobiliară.

Se remite cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Clașevici Vladimir împotriva Primăriei s. Gura Bîcului, raionul Anenii Noi și Consiliul sătesc Gura Bîcului, intervenienți accesorii Blagoslovitu Corneliu, Clașevici Valentina, ASP, Serviciul Cadastral Anenii Noi, SA „OTP Bank” și executorul judecătoresc Ganța- Cupcea Natalia cu privire la uzucapiunea imobiliară la Judecătoria Anenii Noi, sediul central pentru examinarea cererii de revizuire depuse de Blagoslovitu Corneliu împotriva încheierii din 21 februarie 2019 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul central. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecătorii Aliona Donos Diana Stănilă 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-31
0,94
3ra-1339/18 — corectarea erorilor din planul cadastral
Dosarul nr. 3ra-1339/18 Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi, sediul Central (jud. R. Popescu-Balta) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Muruianu, I. Ţurcan, N. Budăi) DECIZIE 31 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil,
CSJ 2019-07-10
0,94
3r-138/19 — obligarea corectarii erorilor din actul administrativ
toriei Anenii Noi, sediul Central a fost admisă acțiunea în contencios administrativ depusă de Mariana Moraru. A fost dispusă corectarea erorilor comise în titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren din 6 iunie 2007, cu supr
CSJ 2022-02-09
0,94
2ra-1720/21 — constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, radierea dreptului de proprietate
ul căruia constituie două terenuri cu destinație agricolă situate în s. Gura Bîcului, r-nul Anenii Noi, nr. cadastral XXXXX și radierea dreptului de proprietate asupra bunului imobil înregistrat după Todica Constantin, nr. cadastral XXXXX.
CSJ 2018-09-05
0,93
3r-185/18 — contestarea actului administrativ, obligarea emiterii actului administrativ
local Gura Bîcului şi Primăria Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, reprezentați de avocatul Gheorghe Creţu au depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 26 decembrie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central. (f.d. 100-101)
CSJ 2019-11-20
0,93
2ra-1873/19 — cu privire la anularea dispiziției de suspendare a contractului individual de muncă, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența forțată
Dosarul nr. 2ra-1873/19 Instanța de fond: Judecătoria Anenii Noi, sediul Central – Renata Popescu-Baltă Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău – V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun DECIZIE 20 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă