2rc-79/23 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea recursului împotriva încheierii
2rc-79/23 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rc-79/2023 2-22137889-01-2rc-07082023 Prima instanță: Judecătoria Ungheni, sediul Central (jud: V. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) Î N C H E I E R E 25 octombrie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parveni Aliona Donos examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „B&V Quantum”, reprezentată de avocatul stagiar Daniela Botezatu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Crist-Angelis” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „B&V Quantum” cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea Societății cu Răspundere Limitată „B&V Quantum” de repunere în termen a apelului și s-a restituit apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „B&V Quantum”, c o n s t a t ă : La 21 septembrie 20222, SRL „Crist-Angelis” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „B&V Quantum” cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material și cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 06 aprilie 2022 a Judecătoriei Ungheni, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către avocatul Tudor Țurcanu, în interesele SRL „Crist-Angelis”, împotriva SRL „B&V Quantum” cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material și cheltuielilor de judecată. S-a încasat din contul SRL „B&V Quantum” în beneficiul SRL „Crist-Angelis” plata pentru chirie pentru perioada 12.08.2021-12.03.2022, în mărime de 1 050 de EUR, echivalent în lei la cursul BNM la data achitării, cheltuielile de judecată sub forma plății taxei de stat proporțional părții admise în mărime de 628,72 de lei și cheltuielile pentru asistența juridică în mărime de 2 500 de lei.
În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea prime instanțe, la 12 mai 2023, administratorul SRL „B&V Quantum”, Ion Botezatu, a declarat apel, solicitând repunerea în termen a cererii de apel, admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a pretențiilor.
Prin încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, corectată prin încheierea din 27 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea administratorului SRL „B&V Quantum”, Ion Botezatu cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și s-a restituit, ca depusă cu omiterea termenului de declarare a apelului, cererea de apel declarată de administratorul SRL „B&V Quantum”, Ion Botezatu, împotriva hotărârii din 06 aprilie 2022 a Judecătoriei Ungheni, sediul Central, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Crist-Angelis” împotriva SRL „B&V Quantum” cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material și cheltuielilor de judecată. La 24 iulie 2023, SRL „B&V Quantum”, reprezentată de avocatul stagiar Daniela Botezatu, a declarat recurs împotriva încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii.
În motivarea recursului, a invocat că instanța de apel a interpretat eronat normele legale aplicabile speței. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 08 iunie 2023. Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei încheierii, prin scrisoarea de însoțire din 22 iunie 2023 (f.d. 97), însă, la actele cauzei lipsește dovada de recepționare a acesteia de către recurentă. Astfel, recursul declarat la 24 iulie 2023, este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit, din motivele ce succed. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, recursul declarat împotriva încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost semnat de către avocatul stagiar Daniela Botezatu, care reprezintă interesele SRL „B&V Quantum”, în baza mandatului seria MAS nr. 082880 din 12 iulie 2023 (f.d.
110). În conformitate cu art. 75 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari. În temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea cu privire la avocatură și art. 17 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, avocatului stagiar i se permite să acorde, contra plată, asistență juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curților de apel și autorităților publice.
Avocatul stagiar are dreptul să asiste avocatul îndrumător, la orice fază a procesului penal, în cazul apărării drepturilor bănuitului, ale învinuitului sau ale inculpatului și să acorde asistență juridică la toate fazele procesului penal 2 celorlalte părți participante la procesul penal, contravențional și civil, cu excepția reprezentării părții la faza procesului în recurs. În condițiile speței, dreptul procedural de a ataca cu recurs încheierea din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost exercitat de către avocatul stagiar Daniela Botezatu (f.d. 106-109, 110), cu încălcarea limitelor împuternicirilor stabilite prin lege, or, prin prisma art. 15 alin. (3) din Legea cu privire la avocatură și art. 17 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, avocatul stagiar nu poate acorda asistență juridică, în ordine de recurs, la Curtea Supremă de Justiție.
În consecință, reieșind din situația expusă raportată la prevederile legale citate mai sus, Completul de judecată reiterează că recursul a fost depus de o persoană care nu este în drept să-l declare. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cererea de recurs depusă de SRL „B&V Quantum”, reprezentată de avocatul stagiar Daniela Botezatu, împotriva încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare recurs.
În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „B&V Quantum”, reprezentată de avocatul stagiar Daniela Botezatu, împotriva încheierii din 08 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Crist-Angelis” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „B&V Quantum” cu privire la încasarea datoriei, prejudiciului material și cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parveni Aliona Donos 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.