Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.09.2023
respins

2r-205/23 — împărțirea pe cote părți a bunului imobil

HOTĂRÂRE
20.09.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
împărţirea pe cote părţi a bunului imobil
Temei legal
termenul de declarare a apelului, restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-205/23 — împărțirea pe cote părți a bunului imobil (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2r-205/2023 2-19204814-01-2r-16052023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Z. Talpalaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, M. Guzun, A. Anton) D E C I Z I E 20 septembrie 2023 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Ion Malanciuc Aliona Donos examinând recursul declarat de către Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anastasia Buza împotriva Alexandrei Munteanu, lui Serghei Munteanu, Annei Munteanu și lui Dragoș Munteanu cu privire la împărțirea bunului imobil, împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen și restituită cererea de apel, c o n s t a t ă : La 27 decembrie 2019, Anastasia Buza a depus cerere de chemare în judecată împotriva Alexandrei Munteanu, lui Serghei Munteanu, Annei Munteanu și lui Dragoș Munteanu cu privire la împărțirea bunului imobil.

Prin hotărârea din 05 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis integral acțiunea. S-a stabilit câte o cotă-parte ideală în mărime de ¼ pentru Alexandra Munteanu, o cotă-parte ideală în mărime de 1/4 pentru Serghei Munteanu, o cotă-parte ideală de ¼ pentru Anna Munteanu, o cotă-parte ideală de ¼ pentru Dragoș Munteanu, din apartamentul nr. 27, situat în mun. Chișinău, str. XXXXX 6. S-a încasat de la Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu, Anna Munteanu și Dragoș Munteanu în beneficiul Anastasiei Buza, cu titlu de cheltuieli a taxei de stat și de înștiințare legală a pârâților, suma de 300 de lei. La 10 noiembrie 2022, Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova au declarat apel, solicitând repunerea apelului în termen, casarea hotărârii primei instanțe, cu respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Drept temei de repunere în termen a apelului, apelanții au invocat că nu au fost citați de către instanța de judecată și despre hotărâre au aflat la data de 03 noiembrie 2022. Prin încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea de repunere în termen depusă de apelanții Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova. S-a restituit cererea de apel ca fiind depusă înafara 1 termenului legal. S-a încetat procedura în ordine de apel și s-a explicat apelanților Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova că nu se mai admite de a se adresa cu o altă cerere de apel. La 13 aprilie 2023, Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova au depus cerere de recurs împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu pronunțarea unei decizii privind repunerea în termenul de apel și remiterea la rejudecare a cauzei (f.d.

121-125). În motivarea recursului, au invocat că încheierea contestată este neîntemeiată și ilegală, deoarece în prima instanță nu au fost citate corespunzător părțile, iar instanța de apel nu a reținut acest argument. Au menționat că, instanța de judecată nu a dispus citarea publică a pârâților, iar faptul că plicul s-a întors cu mențiunea „nereclamat” nu atestă că locul de aflare a acestora este necunoscut. Au mai relevat că, prin prisma art. 108 din Codul de procedură civilă, în situația din speță, citarea urma să aibă loc prin mijloace alternative și doar după epuizarea acestora și necunoașterea locului de aflare se putea dispune citarea publică. Totodată, au învederat că instanța de judecată nu le-a comunicat hotărârea, la materialele cauzei nu se regăsește dovada recepționării.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatei și avocatului acesteia, la 16 mai 2023, conform scrisorii anexate la actele cauzei (f.d. 129). În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 26 ianuarie 2023, dar expediată în adresa recurenților la data de 30 martie 2023, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere a actului judecătoresc, anexată la actele cauzei (f.d. 118), însă date despre recepționarea acesteia la materialele cauzei lipsesc. Prin urmare, recurenții s-au conformat prevederilor legale și declarând recursul, la 13 aprilie 2023, au acționat în interiorul termenului legal.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele dosarului și prevederile legale aplicabile speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova urmează a fi respins, din motivele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că dispozitivul hotărârii primei instanțe, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anastasia Buza împotriva Alexandrei Munteanu, lui Serghei Munteanu, 2 Annei Munteanu și lui Dragoș Munteanu cu privire la împărțirea bunului imobil, a fost pronunțat la 05 ianuarie 2021 (f.d.80). Cererea de apel împotriva hotărârii din 05 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă de către Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova, la data de 10 noiembrie 2022, cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art.362 alin.(1) din Codul de procedură civilă.

În cererea de apel, recurenții/apelanți au solicitat repunerea în termen a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu restituirea cauzei la rejudecare sau pronunțarea unei hotărâri de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de repunere în termen depusă de apelanții Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova și a fost restituită cererea de apel ca fiind depusă înafara termenului legal. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție stabilește că, încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele Codului de procedură civilă, care reglementează acțiunile instanței la faza respectivă a procesului și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor referitoare la termenul de declarare a apelului.

Astfel, termenul de declarare a apelului în baza art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă este de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii și a început să curgă de la 06 ianuarie 2021, ziua imediat următoare datei adoptării dispozitivului hotărârii contestate și a expirat la 04 februarie 2021, zi de joi, însă Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova au depus cerere de apel la 10 noiembrie 2022, peste termenul de 30 de zile. Prin urmare, apelul a fost declarat de către Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova în afara termenului stabilit de lege, solicitând repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Completul de judecată subliniază că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen.

În conformitate cu art.100 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, prin scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a 3 dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

În acest context, Completul de judecată apreciază ca neîntemeiate mențiunile recurenților precum că nu au fost citați la examinarea cauzei și nu le-a fost expediată hotărârea, or, din materialele cauzei se atestă că, instanța de judecată a respectat procedura de citare legală a participanților la proces, a expediat citații la adresa recurenților, mun. Chișinău, str. XXXXX 6, ap.27, aceiași adresă a fost indicată în cererea de apel și în cererea de recurs, însă, deoarece nu s-au prezentat în ședința de judecată, corespondența fiind restituită cu mențiunea „nereclamat”, în conformitate cu prevederile art.108 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus citarea prin aviz public.

Rezultatul examinării cauzei și hotărârea din 05 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru au fost plasate pe site-ul oficial al instanței de judecată la data de 06 ianuarie 2021. La data de 05 ianuarie 2021, copia hotărârii le-a fost expediată recurenților la aceiași adresă, mun. Chișinău, str. XXXXX, ap.27 (f.d. 81). Prin urmare, acțiunile recurenților privind declararea apelului la 10 noiembrie 2022 nu constituie decât o ignorare de către aceștea a respectării drepturilor și obligațiilor procedurale, în condițiile în care art. 56 alin. (3) și 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă obligă părțile să se folosească cu bună credință de drepturile lor procedurale. Astfel, recurenții/apelanți nu și-au realizat dreptul procedural privind exercitarea căii de atac - apelul în interiorul termenului legal, fapt reținut de instanța de apel.

Completul de judecată reiterează că instanța de apel corect a ajuns la concluzia de restituire a cererii de apel, ca fiind depusă înafara termenului legal. Completul de judecată învederează că soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în condițiile când părțile au obligația de a-și exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen. În conformitate cu art. 27 alin.(1) din Codul de procedură civilă, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.

Cu referire la solicitarea de repunere în termen apelului, menționată în recursul declarat de către Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova, Completul de judecată accentuează că aceasta nu ține de competența instanței de recurs. Or, repunerea în termen de apel se soluționează de către instanța de apel, în conformitate cu art.362 alin.(3) din Codul de procedură civilă. În consecință, Completul de judecată menționează că argumentele invocate în cererea de recurs indică direct la nerespectarea de către recurenți a drepturilor sale procedurale și eschivarea de la îndeplinirea actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept procedural și nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat.

4 Din considerentele redate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurenți sunt nejustificate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Alexandra Munteanu, Serghei Munteanu și Anna Rogova. Se menține încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anastasia Buza împotriva Alexandrei Munteanu, lui Serghei Munteanu, Annei Munteanu și lui Dragoș Munteanu cu privire la împărțirea bunului imobil.

Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Ion Malanciuc Aliona Donos 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-01
0,94
2ra-1667/21 — Partajarea averii
Dosar nr. 2ra-1667/21 Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – V. Lastaveţchi Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – N. Budăi, Iu. Cotruţă, V. Mihaila Î N C H E I E R E 01 decembrie 2021 mun. Chişi
CSJ 2022-07-06
0,94
2ra-722/22 — stabilirea cotelor parti
azei Serghei. A indicat reclamantul că în cadrul procedurii de executare a fost identificat bunul imobil din mun. Chișinău, bd. xxxxx, ap. 84, cu nr. cadastral xxxxx. A considerat reclamantul că, întru executarea efectivă a documentului exe
CSJ 2022-01-19
0,93
2ra-2003/21 — determinarea regimului juridic al proprietătii comune pe cote-parti
Dosarul nr. 2ra-2003/21 2-20007336-01-2ra-22122021 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: I. Potînga Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru ÎNCHEIERE 19 ianuarie 2022 mun.
CSJ 2023-12-06
0,93
2ac-412/23 — cu privire la încetarea proprietății comune pe cote-părți prin vânzarea bunului imobil la licitație și distribuirea prețului proporțional cotelor-părți, încasarea din prețul cotei-părți a sumelor scadente necesare stingerii datoriilor la serviciile comunale și compensarea cheltuielilor de judecată
Podgornîi, a declarat apel împotriva hotărârii din 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, solicitând reexaminarea cauzei şi repunerea în termen a apelului (f. d. 169 vol. I). Ulterior, la 21 august 2023, Cristina Bacical,
CSJ 2024-04-10
0,93
2r-440/23 — încetarea proprietătii comune pe cote-părti prin vînzarea bunului la licitatie, distribuirea pretului
ical Cristina în cote-părți ideale a câte 1⁄2 în baza hotărârii din 08 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. A fost dispusă vânzarea la licitație a bunului imobil – apartamentul XXXXX, număr cadastral XXXXX, cu distribuire preț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă