ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.07.2023

2r-180/23 — incasarea restanței salariale, repararea prejudiciului

HOTĂRÂRE
05.07.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea restanţei salariale, repararea prejudiciului
Temei legal
restituirea recursului împotriva încheierii
Citează această cauză
2r-180/23 — incasarea restanței salariale, repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr.2r-180/23

2-21158734-01-2r-25042023

Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. A. Ojoga)

Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, A. Malîi, R. Pulbere)

05 iulie 2023 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Oxana Parfeni

Aliona Donos

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „PRIM VIN

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae

Coroban împotriva Societății cu Răspundere Limitată „PRIM VIN GRUP” cu

privire la încasarea restanței salariale, repararea prejudiciului cauzat pentru reținerea

plății salariale și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 16 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins cererea cu privire la explicarea încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de

Apel Chișinău,

a c o n s t a t a t:

La 26 octombrie 2021, Nicolae Coroban, reprezentat de avocatul Veaceslav

Popov, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere

Limitată „PRIM VIN GRUP” (în continuare S.R.L. „PRIM VIN GRUP”), solicitând

încasarea restanței salariale, în sumă de 93 634,43 lei, a prejudiciului cauzat pentru

reținerea plății salariale, în sumă de 290 107,98 lei și încasarea cheltuielilor de

judecată.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a acceptat spre examinare prezenta cerere de chemare în judecată.

Prin încheierea din 03 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a scos de pe rol cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Coroban

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „PRIM VIN GRUP” cu privire la

încasarea restanței salariale, repararea prejudiciului cauzat pentru reținerea plăților

salariale și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 28 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

drept urmare a admiterii cererii depuse de Nicolae Coroban, reprezentat de avocatul

Veaceslav Popov, cu privire la anularea de scoatere de pe rol, s-a anulat încheierea

1

din 03 octombrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu reluarea examinării

cauzei.

La data de 17 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d.80), S.R.L.

„PRIM VIN GRUP” a înaintat cerere de recuzare judecătorului Andrei Ojoga, fiind

respinsă a fiind neîntemeiată, prin încheierea din 18 ianuarie 2023 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru.

La data de 18 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d.96), S.R.L.

„PRIM VIN GRUP” a expediat cerere în temeiul art. 43 alin.(2) lit.f) din Codul de

procedură civilă, prin care a solicitat strămutarea cauzei pentru examinare la o altă

instanță de același grad.

Prin încheierea consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată din 18

ianuarie 2023, cauza civilă a fost transmisă Curții de Apel Chișinău pentru

soluționarea cererii de strămutare.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

cererea înaintată de reprezentantul S.R.L. „PRIM VIN GRUP”, Alexandru Stețco,

cu privire la strămutarea cauzei spre rejudecare la o altă instanță de același grad,

cauza civilă, fiind remisă spre rejudecare în aceeași instanță, Judecătoria Chișinău,

sediul Centru.

La 24 februarie 2023, S.R.L. „PRIM VIN GRUP” a depus o cerere, prin care a

solicitat explicarea încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău cu

privire la respingerea cererii de strămutare.

Prin încheierea din 16 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca fiind

neîntemeiată cererea înaintată de către reprezentantul S.R.L. „PRIM VIN GRUP”,

Alexandru Stețco, cu privire la explicarea încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de

Apel Chișinău.

La 11 aprilie 2023, S.R.L. „PRIM VIN GRUP” a declarat recurs împotriva

încheierii din 16 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii

contestate, restituirea spre rejudecare a problemei soluționate prin încheierea casată.

În motivarea recursului, partea recurentă a invocat dezacordul cu încheierea

contestată, considerând că este emisă contrar prevederilor legii, deoarece instanța de

judecată a interpretat și a aplicat eronat, arbitrar și neuniform normele de drept

material și procesual.

Recurentul a precizat că, cererea de explicare a conținutului încheierii din 26

ianuarie 2023, a fost înaintată în temeiul art. 251 alin. (1) din Codul de procedură

civilă. Încheierea i-a fost adusă la cunoștință de către avocatul companiei, care nu i-

a putut explica motivele respingerii cererii de strămutare, existând divergențe între

partea constatatoare și dispozitiv. Or, din conținutul încheierii reiese că, instanța, în

partea de constatare a indicat că, cererea de strămutare este întemeiată, însă într-un

final a respins-o. Încheierea menționată nu este clară și urmează a fi explicate

motivele de fapt și de drept ce au determinat respingerea cererii de strămutare.

Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului, precum și

avocatului Veaceslav Popov, la data de 25 aprilie 2023, prin scrisoare ( f.d.131).

În conformitate cu art. 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Completul

de judecată al Curții Supreme de Justiție examinează recursurile declarate împotriva

încheierilor emise de către curțile de apel.

În corespundere cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

2

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului

și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Verificând materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră că cererea de recurs depusă de reprezentantul S.R.L. „PRIM VIN

GRUP”, Alexandru Stețco, urmează a fi restituită din considerentele ce succed.

În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e), alin. (2) din Codul de procedură

civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă

încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.

Recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia

din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi

de atac.

Articolul 251 alin. (4) din Codul de procedură civilă, reglementează că

încheierea judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului.

Potrivit art.14 alin. 2, 3 din Codul de procedură civilă, în formă de hotărâre se

emite dispoziția primei instanțe prin care se soluționează fondul cauzei, iar în formă

de încheiere se emite dispoziția primei instanțe prin care nu se soluționează fondul

cauzei.

Totodată, din analiza cumulativă a prevederilor art.251 alin.1, 2 din Codul de

procedură cu referire la condițiile de înaintare a unei cereri despre explicarea

hotărârii judecătorești, derivă că prin sintagma „explicarea hotărârii”, urmează a se

înțelege explicarea actului judecătoresc, prin care se soluționează fondul cauzei.

În contextul normelor de drept citate supra, se supune recursului încheierea

judecătorească privind explicarea sau refuzul explicării hotărârii, adică a unei

hotărâri, în sens larg, emise pe fondul cauzei.

Încheierea din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău în baza căreia s-a

respins cererea despre strămutarea cauzei spre judecare către o altă instanță de

același grad, nu se supune nici unei căi de atac, deoarece vizează o chestiune de

administrare a actului de justiție al cărei obiect este distinct de obiectul acțiunii civile

în baza căreia s-a intentat procesul civil.

Completul de judecată reține că reprezentantul S.R.L. „PRIM VIN GRUP”,

Alexandru Stețco, a contestat cu recurs încheierea, prin care s-a respins cererea cu

privire la explicarea încheierii din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău despre

respingerea cererii depusă de către SRL „PrimVin Grup” privind strămutarea cauzei

la o altă instanță de același grad.

Prin urmare, legislația națională nu reglementează o cale de atac împotriva

încheierii, prin care s-a respins cererea de explicare a unei încheieri, în baza căreia

nu s-a soluționat fondul cauzei, și nu face imposibilă desfășurarea de mai departe a

procesului de executare silită.

În consecință, recursul urmează a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e)

din Codul de procedură civilă.

Instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate

prin prisma argumentelor invocate în recurs, deoarece a fost declarat recurs

împotriva încheierii, care în condițiile legii nu se supune recursului.

Din considerentele expuse și având în vedere că încheierea Curții de Apel

Chișinău din 16 martie 2023 nu este susceptibilă cu recurs, Completul de judecată

al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a restitui recursul declarat de către

reprezentantul S.R.L. „PRIM VIN GRUP”.

3

În conformitate cu art. 269-270 și art. 4261 alin. (1) lit. e) și alin. (2), art. 251

alin. (4) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e:

Se restituie recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „PRIM VIN

GRUP”, împotriva încheierii din 16 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Coroban

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „PRIM VIN GRUP” cu privire la

încasarea restanței salariale, repararea prejudiciului cauzat pentru reținerea plății

salariale și compensarea cheltuielilor de judecată,

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Oxana Parfeni

Aliona Donos

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-06-09
0,94
2r-357/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-357/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. R. Pulbere) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cotruţă, V. Buhnaci, V. Mihaila) DECIZIE 09 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2024-03-20
0,94
2rc-102/23 — incasarea datoriei penalitatii dobinzii de intirziere
Dosarul nr. 2rc-102/23 2-21188396-01-2rc-17102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – A. Ojoga Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Sîrbu, D. Dulghieru, A. Pahopol D E C I Z I E 20 martie 2024 mun. Chişinău CURTE
CSJ 2023-12-20
0,94
2r-525/23 — încasarea datoriei, dobânzii, compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.2r-525/23 2-22158141-01-2r-23112023 Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, V. Mihaila, A. Braga) Î N C H E I E R E 20 decembrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în compo
CSJ 2024-01-24
0,94
2rc-78/23 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-78/23 2-22035495-01 -2rc-03082023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) D E C I Z I E 24 ianuarie 2024 mun. Chiș
CSJ 2023-06-21
0,94
2rc-50/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-50/23 2-21003825-01-2rc-17052023 Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: I. Secrieru, V. Cotorobai, M. Anton) Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Complet de judecată, în componen
Sursă