Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.06.2023

2ac-217/23 — repararea prejudiciului material și moral

HOTĂRÂRE
21.06.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material şi moral
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-217/23 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ac-217/23 (2-23061228-01-2ac-08062023) Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni examinând demersul depusă de Curtea de Apel Chișinău cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 27 aprilie 2023, Nicolae Daniliuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, solicitând și constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea plângerii penale din 15 iulie 2019 adresată Procurorului General al Republicii Moldova în strictă corespundere cu prevederile art. 19, 254, 274, 313, 437-451 al Codului de procedură penală, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 02 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost refuzat în primirea în procedură civilă a acțiunii înaintate de către Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui RM, Parlamentului RM, Procuraturii RM, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune. S-a explicat reclamantului că refuzul de a primi în procedură prezenta acțiune exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiași reclamant, cu aceeași acțiune împotriva aceluiași pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri.

Invocând dezacordul cu încheierea din 02 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Nicolae Daniliuc a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 02 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 02 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca nefondată cu restituirea cauzei la o altă instanță de judecată în fond. La 26 mai 2023, conform fișei de repartizare a dosarului, cauza a fost distribuită pentru examinare în ordine de recurs judecătorului Steliana Iorgov.

1 Prin încheierea din 30 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost ridicată de la examinare și transmisă Curții Supreme de Justiție, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui RM, Parlamentului RM, Procuraturii RM, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată, pentru soluționarea chestiunii privind strămutarea la o altă instanță de același grad, întru examinarea recursului declarat de Nicolae Daniliuc (f.d. 47-48). Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a strămuta cauza spre judecare în ordine de recurs la o altă instanță de judecată de același nivel, din motivele ce succed.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, completul de judecată al Curții de Apel Chișinău a invocat temeiul de strămutare prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Articolul 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede că, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, acțiunea depusă de Nicolae Daniliuc este îndreptată și împotriva Curții de Apel Chișinău, care figurează în calitate de pârât pe dosar. În atare circumstanțe, pentru a evita orice dubiu privind imparțialitatea instanței la examinarea prezentei cauze civile în ordine de recurs, se impune strămutarea cauzei spre o altă instanță de același grad pentru judecare în ordine de recurs. Completul de judecată reiterează că, normele procesuale civile instituie mecanisme de garantare a respectării principiului imparțialității instanței investite cu judecarea cauzei, iar, în speță, strămutarea cauzei va contribui la asigurarea respectării nepărtinirii instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei în ordine de recurs.

De altfel, prin strămutare, adică prin aplicarea acestui incident procedural, se urmărește garantarea imparțialității judecătorilor și înlăturarea oricărei ingerințe sau influențe asupra activității de înfăptuire a justiției. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la acest subiect, se cere ca instanța investită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența prejudecății. Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat cu referire la cauza Padovani c. Italiei (26 februarie 1993, par. 27), că este fundamental ca într-o societate democratică, tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, impunând ca fiecare instanță să fie imparțială.

Imparțialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior într-o cauză anume și un 2 demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va strămuta Curții de Apel Bălți prezenta cauza civilă pentru judecare în ordine de recurs.

În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se strămută de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel Bălți, pentru judecare în ordine de recurs, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral, cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-28
0,99
2ac-202/23 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin infractiune, precum si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ac-202/23 2-23038699-01-2ac-06062023 Î N C H E I E R E 28 iunie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos exami
CSJ 2023-10-04
0,98
2ac-337/23 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr. 2ac-337/23 2-23084453-01-2ac-19092023 Î N C H E I E R E 04 octombrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos e
CSJ 2023-06-28
0,98
2ac-203/23 — repararea prejudiciului material si moral
Dosarul nr.2ac-203/2023 2-23052576-01-2ac-06062023 ÎNCHEIERE 28 iunie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinând ce
CSJ 2023-06-21
0,98
2ac-221/23 — repararea prejudiciului moral cauzat prin infractiune si compensarea cheltuielilor pentru asistenta juridica
Dosarul nr. 2ac-221/23 2-23036238-01-2ac-13062023 Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos exami
CSJ 2023-10-11
0,98
2ac-348/23 — privind repararea prejudiciului material si moral cauzat prin infractiune si compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ac-348/23 2-23063113-01-2ac-22092023 Î N C H E I E R E 11 octombrie 2023 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos e
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă