Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.03.2023
respins

2rac-61/23 — recunoașterea dreptului de proprietate

HOTĂRÂRE
03.03.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoaşterea dreptului de proprietate
Temei legal
termenele de judecare a cauzelor civile
Citează această cauză
2rac-61/23 — recunoașterea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2rac-61/2023 2-11152916-01-2rac-28022023 prima instanță: Judecătoria Economică de Circumscripție (jud: I. Gancear) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Pleșca, Gh. Crețu, A. Pahopol) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: Iu. Sîrcu, T. Chișca-Doneva, V. Clevadî, V. Macinskaia, I. Vîlcov) Instanța de revizuire: Curtea Supremă de Justiție (jud: Sv. Filincova, M. Ghervas, D. Mardari, V. Burduh, G. Stratulat) Î N C H E I E R E 03 martie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Aliona Miron Nicolae Craiu examinând cererea depusă de Societatea pe Acțiuni „Avînt” în proces de faliment, prin intermediul lichidatorului Nistor Rabuleac, cu privire la accelerarea procedurii de judecare, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Drum-96” împotriva Societății pe Acțiuni „Avînt”, în proces de lichidare, și Societății cu Răspundere Limitată „Danrem Trans”, cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, înlăturarea obstacolelor în realizarea dreptului de proprietate, recunoașterea nulității parțiale a contractului de gaj și la acțiunea reconvențională depusă de Societatea pe Acțiuni „Avînt, în proces de lichidare, împotriva Societății pe Acțiuni „Drum-96” cu privire la declararea nulității contractului de arendă, constatarea faptului juridic de posesie și folosință a imobilelor pe un termen de 15 ani și recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor, la recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Drum-96” împotriva deciziei din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 08 noiembrie 2010,

SA „Drum-96” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Avînt”, în proces de lichidare, cu privire la înlăturarea obstacolelor în realizarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor amplasate la adresa mun. Chișinău, bd. Dacia 65, pe un teren cu suprafață de 0,95 ha, prin obligarea pârâtului să restituie construcțiile respective cu dispunerea evacuării SA „Avînt” și a tuturor bunurilor acesteia din imobilele date. Prin încheierea din 24 iunie 2010 a Judecătoriei Economice de Circumscripție a fost atras în proces în calitate de copârât SRL „Danrem Trans”.

1 Prin hotărârea din 01 septembrie 2011 a Judecătoriei Economice de Circumscripție s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de SA „Drum- 96” și s-a admis integral acțiunea reconvențională a SA „Avînt”; s-a considerat nul și fără consecințe juridice din momentul semnării (încheierii) contractul fără număr din 28 iunie 1992, încheiat între Trustul intergospodăresc „Agrodorstroi” și CIMM-1; s-a constatat faptul juridic de posesiune și folosință pe un termen mai mare de 15 ani de către SA „Avînt” a imobilelor amplasate în mun. Chișinău, bd. Dacia 65 și anume: lit. E –suprafața 16,7 m.p., volumul de 61 m3 cu șura nr. 1 cu suprafața de 10 m.p., șura nr. 2 cu suprafața de 17,7 m.p., șura nr. 5 cu suprafața de 32,2 m.p.

și șura nr. 6 cu suprafața de 1,3 m.p.; lit. B –suprafața 141,2 m.p., volum de 588 m3; lit. C – suprafața 218,4 m.p., volum de 1155 m3; lit. F, F1 – suprafața 1155,58 m.p., volum de 4799 m3; lit. G –suprafața 42,6 m.p., volum de 215 m3 cu șura nr. 7 cu suprafața de 12,9 m.p., șopron nr. IV cu suprafața de 4,0 m.p., șopron nr. I cu suprafața 38,4 m.p., șopron nr. II suprafața de 89,5 m.p. și șopron nr. III suprafața de 237,85 m.p.; lit. K –suprafața de 629,9 m.p., volum de 2620 m3, inclusiv încăperi administrative cu suprafața 324,9 m.p. și auxiliare 268,0 m.p.; lit. 1, L(I), L(II) –suprafața de 1425,1 m.p., volum de 10130 m3, inclusiv suprafața de producere 1157,1 m.p. și auxiliară 268,0 m.p.; lit. A, A(I), A(II) – suprafața 162,8 m.p., volum de 578 m3, inclusiv locativă 26,8 m.p.

și lit. D – suprafața 26,2 m.p., volum de 146 m3; bunurile imobile indicate se află pe un teren cu suprafața de 0,95 ha, amplasat în mun. Chișinău, bd. Dacia 65 și s-a recunoscut după SA „Avînt”, în proces de lichidare, dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor date; s-a încasat din contul SA „Drum-96” în bugetul de stat suma de 12348,07 de lei cu titlu de taxă de stat și din contul SA „Avînt”, în proces de lichidare, în bugetul de stat taxa de stat în sumă de 11 948,07 de lei. Prin decizia din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău au fost respinse apelurile declarate de SA „Drum-96” și SA „Avînt”, fiind menținută fără modificări hotărârea din 01 septembrie 2011 a Judecătoriei Economice de Circumscripție.

Prin decizia din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de SA „Drum-96”, s-a casat integral decizia din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 01 septembrie 2011 a Judecătoriei Economice de Circumscripție și s-a emis o hotărâre nouă de admitere a acțiunii depuse de SA „Drum-96” și respingere a acțiunii reconvenționale înaintate de SA „Avînt”, în proces de lichidare, ca fiind neîntemeiată; s-a recunoscut dreptul de proprietate al SA „Drum-96” asupra construcțiilor din mun. Chișinău, bd. Dacia 65, cu nr. cadastrale: XXXXX.610.01, XXXXX.610.02, XXXXX.610.03, XXXXX.610.04, XXXXX.610.05, XXXXX.610.06, XXXXX.610.07, XXXXX.610.08, XXXXX.610.09, XXXXX.610.10, XXXXX.610.12, XXXXX.610.13, XXXXX.610.14, XXXXX.610.15, XXXXX.610.17, XXXXX.610.18 și XXXXX.610.19; s-a obligat SA „Avînt” să restituie în natură SA „Drum-96” imobilele din mun.

Chișinău, bd. Dacia 65, amplasate pe o suprafață de 0,95 ha, cu evacuarea SA „Avînt” și a tuturor bunurilor acesteia din imobilele date; s-a declarat nulitatea parțială a contractul de gaj nr. 2088 din 06 septembrie 2007, încheiat între SA „Avînt” și SRL „Danrem Trans” în partea gajării (ipotecării) imobilelor amplasate în mun. Chișinău, bd. Dacia 65, cu nr. cadastrale: XXXXX.610.01, XXXXX.610.02, XXXXX.610.03, XXXXX.610.04, XXXXX.610.05, XXXXX.610.06, XXXXX.610.07, XXXXX.610.08, 2 XXXXX.610.09, XXXXX.610.10, XXXXX.610.12, XXXXX.610.13, XXXXX.610.14, XXXXX.610.15, XXXXX.610.17, XXXXX.610.18 și XXXXX.610.19; s-a încasat din contul SA „Avînt” în beneficiul SA „Drum 96” taxa de stat în sumă de 6 100 de lei.

Prin încheierea din 18 septembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție au fost respinse ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de SA „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție”, BC „Banca Socială” SA, reprezentantul acționarilor SA „Avînt”, în proces de lichidare, Marian Mihail, și administratorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 20 noiembrie 2013 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către administratorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 02 aprilie 2014 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de administratorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 01 octombrie 2014 a Curții Supreme de Justiție au fost respinse ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de SRL „Danrem Trans”, reprezentantul acționarilor SA „Avînt”, în proces de lichidare, Marian Mihail, și administratorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 11 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție au fost respinse ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de SA „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție” și administratorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către lichidatorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 24 ianuarie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către lichidatorul SA „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva încheierilor din 02 aprilie 2014, 01 octombrie 2014, 11 martie 2015 și 22 noiembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție.

Prin încheierea din 04 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de lichidatorul SA „Avînt”, Nistor Rabuleac, SRL „Danrem Trans” și SA „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție” împotriva încheierii din 24 ianuarie 2018 și deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Drum-96” împotriva SA „Avînt”, în proces de lichidare, și SRL „Danrem Trans” cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, înlăturarea obstacolelor în realizarea dreptului de proprietate, recunoașterea nulității parțiale a contractului de gaj și acțiunea reconvențională depusă de SA „Avînt, în proces de lichidare împotriva SA „Drum 96” cu privire la declararea nulității contractului de arendă, constatarea faptului juridic de posesie și 3 folosință a imobilelor pe un termen de 15 ani și recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor.

Prin încheierea din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție s-a admis cererea de revizuire depusă de SA „Avînt”, în proces de faliment; s-a constatat încălcarea drepturilor Societății pe Acțiuni „Avînt” în proces de faliment garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; s-a casat decizia din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție și s-a reținut prezenta cauză în procedura Curții Supreme de Justiție pentru examinare în ordine de recurs a recursului declarat de SA „Drum-96”, împotriva deciziei din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău; s-a încasat din contul bugetului de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul SA „Avînt” în proces de faliment suma de 2500 de euro, convertiți în lei moldovenești la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, la data transferului, în calitate de despăgubire pentru prejudiciu moral, inclusiv costuri și cheltuieli.

La data de 28 februarie 2023, cauza civilă a fost înregistrată și repartizată prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, completului de judecată constituit din judecătorii: Svetlana Filincova, președinte, Maria Ghervas și Galina Stratulat, raportor (Vol.VII, f.d.57). La data de 24 februarie 2023, anterior repartizării cauzei civile, SA „Avînt” în proces de faliment, prin intermediul lichidatorului Nistor Rabuleac, a depus cerere de accelerare a procesului, solicitând întreprinderea măsurilor necesare în vederea examinării cât mai rapid a prezentei cauze civile, repartizarea cauzei pentru examinarea recursului, stabilirea unei ședințe de judecată în termen cât mai restrâns.

În motivarea cererii s-a invocat că, prezentat cauză civilă este una veche și pentru a stabili o certitudine juridică între părți, urmează a fi examinată cu celeritate. Totodată, în contextul cererilor de demisie depuse de mai mulți judecători ai Curții Supreme de Justiție, există riscul ca examinarea cauzei date să fie tergiversată inutil o perioadă îndelungată. Astfel, a considerat imperativ examinarea cauzei într-un termen cât mai restrâns. Studiind materialele cauzei, inclusiv cererea înaintată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei civile în ordine de recurs, din următoarele motive.

Inițial, Colegiul reiterează că, prezenta cauză civilă se află spre examinare în ordine de recurs, la recursul declarat de SA „Drum-96” împotriva deciziei din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău, ca urmare a admiterii, prin încheierea din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a cererii de revizuire depuse de SA „Avînt”, în proces de faliment și casării deciziei din 03 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție (Vol.VII, f.d.44-53). Cauza civilă a fost repartizată spre examinare în ordine de recurs, la data de 28 februarie 2023, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, completului de judecată constituit din judecătorii: Svetlana Filincova, președinte, Maria Ghervas și Galina Stratulat, raportor (Vol.VII, f.d.57).

Examinarea cauzei în ordine de recurs a fost stabilită pentru data de 12 aprilie 2023, data ședinței fiind plasată pagina web a instanței. 4 Prin cererea formulată, înregistrată la 24 februarie 2023, SA „Avînt”, în proces de faliment, prin intermediul lichidatorului Nistor Rabuleac, a solicitat întreprinderea măsurilor necesare în vederea examinării cât mai rapid a prezentei cauze civile, repartizarea cauzei pentru examinarea recursului, stabilirea unei ședințe de judecată în termen cât mai restrâns (Vol.VII, f.d.56). SA „Avînt”, în proces de faliment, prin intermediul lichidatorului Nistor Rabuleac, a pretins că, este un litigiu mai vechi și pentru a stabili o certitudine juridică între părți, urmează a fi examinată cu celeritate.

Totodată, în contextul cererilor de demisie depuse a mai multor judecători ai Curții Supreme de Justiție, există riscul ca examinarea cauzei date să fie tergiversată inutil o perioadă îndelungată. În conformitate cu art. 192 alin. (11), (12) din Codul de procedură civilă, în situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza. Instanța decide asupra cererii de la alin.(11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. În temeiul alineatului 2 al aceluiași articol, cauzele privind încasarea pensiei de întreținere, apărarea drepturilor și intereselor minorului, repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces, litigiile de muncă, contestarea actelor normative, a hotărîrilor, acțiunilor sau inacțiunilor autorităților publice, ale altor organe și organizații, ale persoanelor oficiale și funcționarilor publici se judecă de urgență și în mod prioritar, iar conform alineatului 3, pot fi stabilite prin lege unor categorii de cauze civile termene de judecare mai reduse. În context, având în vedere repartizarea cauzei civile spre examinare în ordine de recurs la data de 28 februarie 2023 și numirea acesteia pentru examinare pentru data de 12 aprilie 2023, Colegiul conchide că, la această etapă este prematură cererea de accelerare.

Referitor la alegația intimatului precum că, în contextul depunerii cererilor de demisie a mai multor judecători ai Curții Supreme de Justiție și ar exista riscul ca examinarea cauzei date să fie tergiversată inutil o perioadă îndelungată, Colegiul menționează că, acest aspect nu poate justifica admiterea cererii de accelerare la această etapă. De altfel, nu poate fi ignorat nici faptul că judecătorul raportor începând cu 28 februarie 2023 se află în concediu medical, iar în situația creată este imposibilă stabilirea unui alt termen de judecare mai restrâns. În circumstanțele conturate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea cu privire la accelerarea procedurii de judecare în ordine de recurs a cauzei civile.

Or, la această etapă nu au fost identificate situații care ar confirma existența pericolului de încălcare a termenului rezonabil.

5 În conformitate cu prevederile art. 192, art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de Societatea pe Acțiuni „Avînt” în proces de faliment, prin intermediul lichidatorului Nistor Rabuleac, cu privire la accelerarea procedurii de judecare a cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Drum-96” împotriva Societății pe Acțiuni „Avînt”, în proces de lichidare, și Societății cu Răspundere Limitată „Danrem Trans”, cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, înlăturarea obstacolelor în realizarea dreptului de proprietate, recunoașterea nulității parțiale a contractului de gaj și la acțiunea reconvențională depusă de Societatea pe Acțiuni „Avînt, în proces de lichidare, împotriva Societății pe Acțiuni „Drum-96” cu privire la declararea nulității contractului de arendă, constatarea faptului juridic de posesie și folosință a imobilelor pe un termen de 15 ani și recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor, la recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Drum-96” împotriva deciziei din 27 martie 2012 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Aliona Miron Nicolae Craiu 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-02-22
0,97
2rhc-26/22 — recunoașterea dreptului de proprietate
Dosarul nr. 2rhc-26/2022 2-12053809-01-2rhc-02092022 prima instanţă: Judecătoria Economică de Circumscripție (jud: I. Gancear) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Pleșca, Gh. Creţu, A. Pahopol) instanţa de recurs: Curtea Supr
CSJ 2024-06-28
0,96
2rac-61/23 — recunoasterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, nulitatea contractului de gaj, s.a i
Dosarul nr.2rac-61/23 2-11152916-01-2rac-28022023 Prima instanţă - Judecătoria Economică de Circumscripție ( jud.: I. Gancear) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud.: I. Pleșca, G. Crețu, A. Pahopol) Instanța de recurs – Curtea Su
CSJ 2018-01-24
0,96
2rhc-3/18 — recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, înlăturarea obstacolelor în realizarea dreptului de proprietate și recunoașterea nulității parțiale a contractului de gaj
prima instanţă: I. Gancear dosarul nr. 2rhc-3/18 (Judecătoria Economică de Circumscripție) instanţa de apel: I. Pleșca, Gh. Creţu, A. Pahopol (Curtea de Apel Chișinău) instanţa de recurs: Iu. Sîrcu, T. Chişca-Doneva, V. Clevadî, V. Macinska
CSJ 2017-11-22
0,96
2rhc-112/17 — recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor
prima instanţă: I. Gancear dosarul nr. 2rhc-112/17 (Judecătoria Economică de Circumscripție) instanţa de apel: I. Pleșca, Gh. Creţu, A. Pahopol (Curtea de Apel Chișinău) instanţa de recurs: Iu. Sîrcu, T. Chişca-Doneva, V. Clevadî, V. Macins
CSJ 2020-03-04
0,96
2rhc-5/20 — constatarea nulității contractului de arendă
Dosarul nr. 2rhc-5/2020 Prima instanţă: Judecătoria Economică de Circumscripție (jud: I. Gancear) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Pleșca, Gh. Creţu, A. Pahopol) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiție ( jud: Iu. Sî
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă