2ra-1738/22 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-1738/22 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ra-1738/22 2-21099256-01-2ra-14122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: L. Ciubotaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău) ÎNCHEIERE 15 februarie 2023 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Aliona Curecheri, reprezentată de avocatul Roman Doroftei, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Organizația de Creditare Nebancară „Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Alionei Curecheri cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată, și la acțiunea reconvențională depusă de Aliona Curecheri împotriva Organizația de Creditare Nebancară „Easy Credit” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la constatarea abuzivă a clauzelor contractului de credit, recunoașterea nulității absolute a contractului de credit, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de către Aliona Curecheri, reprezentată de avocatul Roman Doroftei și a fost menținută hotărârea din 08 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă: La 30 iunie 2021, OCN „Easy Credit” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Alionei Curecheri cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a invocat că, la 26 iunie 2019 a încheiat cu Aliona Curecheri contractul de credit nebancar nr. 097214404, potrivit căruia a acordat pârâtei un credit nebancar în valoare de 25 000,00 lei, care urma a fi rambursat în 18 rate lunare egale a câte 1 898,00 lei lunar, începând cu 27 iulie 2019, iar ultima s-a obligat să restituie creditul cu costurile aferente în conformitate cu prevederile contractuale și cu periodicitatea prevăzută în graficul de rambursare a creditului nebancar.
A menționat reclamanta că, a acordat creditul în termenul și condițiile stabilite în contract, astfel, îndeplinindu-și toate obligațiile asumate față de debitor, însă Aliona Curecheri după ce a achitat 8 rate lunare integral, a încetat să-și execute cu bună-credință obligația de restituire a creditului nebancar în condițiile prestabilite și din motive neimputabile reclamantei se eschivează de la onorarea obligațiunilor contractuale asumate. A susținut reclamanta că în, scopul soluționării amiabile a litigiului, telefonic, iar ulterior prin scrisoare recomandată a somat debitorul, solicitând rambursarea datoriei restante neachitate, informându-l despre consecințele ce vor surveni în cazul neonorării 1 obligațiunilor sale, la care pârâtul nu a acordat nici o atenție, refuzând în continuare achitarea creditului în condițiile stabilite.
A afirmat reclamanta că, epuizând orice cale de soluționare a litigiului amiabil, pretinde încasarea de la Aliona Curecheri a sumei restante a creditului în sumă de 8 998 lei, dobânda de întârziere în sumă de 3 840,00 lei și suma ratelor rămase, dar neachitate în sumă de 9 490 lei, iar în total 22328 lei. A solicitat reclamanta OCN „Easy Credit” SRL încasarea de la Aliona Curecheri datoria în sumă totală de 22328 lei și taxa de stat în sumă de 669,84 lei. Prin încheierea din 05 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a primit în procedura de examinare ca cerere cu valoare redusă cererea de chemare în judecată (f.d.23).
La 20 septembrie 2021, Aliona Curecheri, reprezentată de avocatul Roman Doroftei a depus acțiune reconvențională împotriva OCN ,,Easy Credit” SRL cu privire la constatarea abuzivă a clauzelor contractului de credit nr.097214404 din 26 septembrie 2019, recunoașterea nulității absolute a contractului de credit, încasarea prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că la 26 iunie 2019, Aliona Curecheri a încheiat cu OCN ,,Easy Credit” SRL contractul de credit nr.097214404. Tot atunci, fără a fi familiarizată cu condițiile contractului, Aliona Curecheri a fost obligată și impusă să semneze contractul-cadru cu clientul și informații standard privind împrumutul.
A invocat că, potrivit prevederilor art. 1077 Codul civil, în contract au fost incluse clauze abuzive, care generează perceperea unor sume exorbitante din contul consumatorului, fără ca acesta să aibă vreo susținere legală. A afirmat că OCN ,,Easy Credit” SRL aplică unele dobânzi, penalități și comisioane ilegale și care sunt ascunse în contract, care nu au fost negociate cu consumatorul Aliona Curecheri. A susținut că suma dobânzii depășește corpul creditului de 2 ori, fapt inadmisibil prin prisma legislației naționale. Aliona Curecheri a achitat 8 rate lunare integral în sumă de 15184 lei, dar această sumă nu este reflectată în actele contabile ale OCN ,,Easy Credit” SRL.
A declarat că, unele cheltuieli din contract pe lîngă faptul că se dublează, nu este clar ce reprezintă comisionul de administrare, cuantumul căruia depășește mai mult de jumătate din suma creditului, se aplică dobândă aferentă contractului și concomitent se aplică dobândă de întârziere, iar conform art. 942 Codul civil, orice clauză contrară dispozițiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută, nu este clară penalitatea de notificare și penalitatea de întârziere, deoarece conform art. 942 alin. (4) Codul civil, în cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară la alegere fie dobânda de întârziere, fie penalitatea, taxa aferentă nu este clară ce reprezintă și care este justificarea ei legală.
Consideră că toate aceste împrejurări conturează opinia că se impune constatarea nulității clauzelor contractului de credit încheiat între Curecheri Aliona și OCN ,,Easy Credit” SRL. A solicitat Aliona Curecheri de a constata drept abuzive și nule cu caracter retroactiv clauzele din contractul nr.097214404 încheiat între Aliona Curecheri și OCN ,,Easy Credit” SRL la 26 iunie 2019, recunoașterea nulității absolute a contractului de credit nr.097214404 din 26 iunie 2019, încasarea prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei și cheltuielilor de judecată. 2 Prin hotărârea din 08 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de OCN ,,Easy Credit” SRL.
S-a încasat din contul Alionei Curecheri în beneficiul OCN ,,Easy Credit” SRL suma de 18038 lei, cu titlu de datorie la creditul acordat, suma de 1730 lei, cu titlu de dobânda de întârziere, iar în total suma de 19768 lei. S-a încasat din contul Alionei Curecheri în beneficiul OCN ,,Easy Credit” SRL suma de 593 ,04 lei cu titlu de taxa de stat. În rest, acțiunea a fost respinsă. S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională depusă de Aliona Curecheri împotriva OCN ,,Easy Credit” SRL privind constatarea abuzivă a clauzelor contractului de credit, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată.
La data de 09 martie 2022, Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei a declarat apel nemotivat , iar la data de 15 iunie 2022 a depus cerere de apel motivată împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd admiterea cererii de apel, casarea hotărîrii din 08 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărîri, cu remiterea cauzei spre rejudecare. Prin decizia din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei și a fost menținută hotărârea din 08 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Cu privire la acțiunea depusă de SRL ,,Easy Credit”, instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod temeinic a admis în parte acțiunea, încasând de la Aliona Curecheri în beneficiul OCN ,,Easy Credit” SRL datoria la creditul acordat în baza contractului de credit nr. 097214404 din 26 iunie 2019 în sumă de 18038 lei, dobânda în întârziere în mărime de 1730 lei, iar în total 19768 lei și cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 593,04 lei. Or, din materialele cauzei s-a constatat că Aliona Curecheri nu și-a executat pe deplin obligațiile contractuale, înregistrând o datorie la creditul acordat în baza contractului de credit nr. 097214404 din 26 iunie 2019 în sumă de 18038 lei, având în vedere că instanța de fond a stabilit că clauza privind taxa de administrare în sumă de 25 lei lunar este abuzivă, fiind lovită de nulitate absolută.
Totodată, instanța de apel a remarcă că instanța de fond în mod just a conchis că dobânda de întârziere solicitată de OCN „Easy Credit” SRL conform pct. 3.02 lit. (b) din contractul de credit nebancar nr. 097214404 din 26 iunie 2019 în sumă de 3840 lei este inechitabilă și abuzivă, care dezavantajează considerabil, contrar bunei-credințe, consumatorul Aliona Curecheri, încasând dobânda de întârziere legală conform ratei prevăzută la art.874 plus 5 puncte procentuale pe an, ceia ce constituie pentru perioada 30 iunie 2020 – 08 februarie 2021, suma de 1730 lei.
Astfel, instanța de apel a respins argumentele apelantului cu privire la nulitatea absolută a clauzelor contractuale în partea pretenției menționate, avînd în vedere că apelanta Aliona Curecheri se află în întârziere de plată, or, conform art. 942 alin. (1) și (2) Codul civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere pentru suma respectivă din data imediat următoare scadenței plății pînă la data în care s-a efectuat plata, la rata prevăzută la alin. (2) ori la o altă rată prevăzută de dispozițiile legale speciale. Cu privire la acțiunea reconvențională, instanța de apel a considerat-o neîntemeiată, astfel, instanța de fond în mod just a dispus respingerea acesteia.
Instanța de apel a reținut ca întemeiate constatările instanței de fond cu privire la faptul că creditul acordat de către OCN ,,Easy Credit” SRL conform contractului de credit nebancar nr. 097214404 din 26 iunie 2019 este cu titlu oneros și părțile au convenit conform art.1764 Codul civil, rata anuală a dobânzii fixe pentru utilizarea creditului în sumă de 25 000 lei de 12% anual, ceia ce conform graficului constituie pentru 18 luni 3 suma de 2 433,91 lei, care este o suma echitabilă în concordanță cu rată anuală ce nu depășește dublul ratei de referință CHIBOR calculată în modul stabilit de Banca Națională a Moldovei, în baza cotațiilor orientative/ferme ale băncilor contributorii pentru plasarea mijloacelor bănești în lei moldovenești la alte bănci, pe termen de 12 luni și înregistrată în ziua bancară anterioară datei în care părțile au stipulat rata dobânzii.
Astfel, instanța de apel a apreciat critic argumentele apelantei cu privire la faptul că suma dobânzii depășește corpul creditului de 2 ori, circumstanțe neconstatate la caz. La fel, instanța de apel a reținut că, instanța de fond corect a remarcat că OCN „Easy Credit” SRL are dreptul la remunerație în schimbul administrării creditului acordat pe durata contractului de credit și ținând cont de cuantumul creditului de 25000 lei și perioada de utilizare 18 luni, comisionul în mărime de 1,39% lunar din suma creditului acordat este o sumă rezonabilă și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind lovită de nulitate.
Totodată, instanța de apel a reținut că OCN „Easy Credit” SRL a solicitat în legătură cu neonorarea obligațiilor contractuale de către Aliona Curecheri doar dobânda de întârziere ținând cont de prevederile art. 942 alin. (4) Codul civil, chiar dacă în contractul de credit nr.097214404 din 26 iunie 2019 este prevăzută atât dobânda de întârziere cât și penalitatea. Astfel, nu pot fi reținute afirmațiile apelantei cu trimitere la prevederile art. 942 alin. (4) Cod civil, precum că sumele solicitate se dublează. Or, apelanta nu a demonstrat circumstanțele invocate pe care își susține pretențiile formulate împotriva OCN ,,Easy Credit” SRL, deoarece clauzele indicate nu dezavantajează considerabil consumatorul, avînd în vedere costul total al plăților efectuate, or, acest serviciu nu poate fi gratuit.
De asemenea instanța de apel a remarcat că pretenția privind încasarea prejudiciului moral în mărime de 50000 lei, este neîntemeiată, pretenția în cauză fiind nemotivată. Or, indispensabil la semnarea unui contract de credit, urmează ca debitorul să-și onoreze obligațiile de plată, situație care creează careva disconfort moral, însă aceste situații nu pot fi puse pe seama SRL ,,Easy Credit”, care doar a prestat serviciul de acordarea a creditului apelantei, la caz nefiind constatate de către instanța de apel, careva acțiuni abuzive, SRL ,,Easy Credit” a solicitat doar restituirea creditului, conform condițiilor contractuale semnate între părți.
La data de 01 decembrie 2022, Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și emiterea unei noi hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de fond. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de apel, deoarece decizia instanței de apel sunt nemotivate, neavând putere de convingere, instanța de apel însușind argumentele primei instanțe, fără a fi dată aprecierea cuvenită pretențiilor formulate în raport cu materialul probator reținut de prima instanță precum și cu normele de drept ce reglementează acest aspect.
A invocat că, pentru examinarea obiectivă și completă a cauzei instanța de apel urma să atragă în proces a Agenției pentru protecția consumatorului, care în cazul constatării clauzelor abuzive în contractul încheiat cu consumatorul, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului întocmește act de constatare și intentează acțiune în judecată în vederea solicitării constatării nulității acestora. A afirmat că între Aliona Chrecheri și OCN ,,Easy Credit” a fost încheiat contractul de credit standart, iar instanța de apel a omis să elucideze dacă apelanta s-a familiarizat cu 4 condițiile constractului, ori apelanta a fost obligată, impusă să semneze contactul cadru cu clientul și informații standart privind împrumutul.
A menționat că hotărârea recurată se întemeiază pe concluzii ce vin în contradicție cu circumstanțele cauzei situație ce denotă o examinare superficială a fondului cauzei, din care motive a fost aplicată eronat și legea materială. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 29 septembrie 2022 La 11 octombrie 2022, decizia motivată a instanței de apel a fost expediată la adresa poștală a participanților la proces, dar date care ar confirma recepționarea acesteia la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, recursul, declarat la data de 01 decembrie 2022, este în termen. La 14 decembrie 2022, copia recursului a fost expediată în adresa intimaților cu înștiințarea despre depunerea referinței (f.d. 167). Prin referința depusă la data de 13 ianuarie 2023, OCN ,,Easy Credit” a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii din 08 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru ca fiind legală și întemeiată. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 5 Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate în cererea de recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Totodată, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Aliona Curecheri, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.