Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.02.2023
casat

2ra-1246/22 — anularea contractului de vinzare-cumparare

HOTĂRÂRE
08.02.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea contractului de vinzare-cumparare
Temei legal
examinarea cererii de apel în lipsa unei părţi necitate legal, neexaminarea cererii de aminare
Citează această cauză
2ra-1246/22 — anularea contractului de vinzare-cumparare (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1246/2022 2-17100188-01-2ra-05092022 Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni (C. Albu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Pruteanu, I. Țurcan, Iu. Cotruță) D E C I Z I E 08 februarie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari Mariana Pitic Victor Burduh examinând recursul declarat de Valentin Marina, reprezentat de către avocatul Alexandru Bogos, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie Beregoi și Liubovi Beregoi împotriva lui Valentin Marina, Tatianei Fulga, Nicolae Fulga, intervenienți accesorii notarii, Adelina Florea și Oleg Chetreanu, cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, împotriva deciziei din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 01 octombrie 2015, Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi au depus cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Valentin Marina și Fulga Tatiana, intervenienți accesorii notarul Florea Adelina și notarul Chetreanu Oleg, solicitând declararea nulă a contractului de vânzare-cumpărare nr.3853 din 30.06.2015 întocmit de notarul Florea Adelina, încheiat între Valentin Marina, din numele lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi (reprezentați în bază de procură cu nr.6789 din 23.08.2014 întocmit de către notarul Oleg Chetreanu), și Fulga Tatiana a bunului imobil amplasat în xxxx și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au indicat că, la data de 23.08.2014 Beregoi Anatolie a luat cu împrumut de la Valentin Marina suma de 1000 Euro, cu dobânda de 10% lunar până la data de 23.02.2015, iar în caz de neachitare în termen a datoriei s-a obligat să achite câte 10 Euro penalitate pentru fiecare zi de întârziere. Menționează că în aceeași zi, la 23.08.2014, reclamanții Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi au întocmit procura pe numele lui Valentin Marina, autentificată de notarul public Oleg Chetreanu, cu dreptul de a vinde imobilul ce le aparține cu drept de proprietate, anume lotul de pământ pentru construcție locativă cu 1 suprafața de 0,0294 ha, nr.cadastral xxxx și construcția accesorie amplasată pe acest teren cu nr.cadastral xxxx, situat în xxxx.

Totodată, la data de 23.02.2015, Beregoi Anatolie a mai semnat o recipisă, precum că prelungește termenul de întoarcere a datoriei de 1200 Euro, până la data de 16.06.2015, cu aceleași condiții ca în prima recipisă, adică dobânda de 10% lunar și câte 10 Euro penalitate pentru fiecare zi de întârziere. Astfel, până la data de 16.06.2016 reclamanții au restituit suma de 1570 Euro pârâtului Valentin Marina, urmând să mai achite ultimului suma restantă de 830 Euro. La data indicată, reclamanta Beregoi Liubovi s-a adresat către Valentin Marina pentru a-i restitui integral datoria, iar ultimul trebuia să-i întoarcă actele de proprietate asupra casei de locuit, însă a primit refuz.

Notează, că la data de 16.07.2015, reclamanții Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi au aflat că Valentin Marina a vândut Tatianei Fulga casa lor de locuit și terenul de pe lângă casă situat în xxxx, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30.06.2015, autentificat de notarul public Florea Adelina. Consideră reclamanții că acest contract a fost încheiat fără a produce efecte juridice și deci este lovit de nulitate absolută, cu revenirea părților în poziția inițială. Indică reclamantul Beregoi Anatolie că fiind într-o situație materială dificilă, având nevoie de surse financiare pentru a pleca peste hotarele țării, a împrumutat de la Valentin Marina suma de 1000 Euro, în acest sens a întocmit o recipisă, însă pârâtul, profitând de situația creată, i-a convins pe soții Beregoi să întocmească o procură pe numele său pentru a avea dreptul să vândă bunul imobil ce le aparține.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 19 februarie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi a fost admisă. A fost declarat nul contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 3853 din 30.06.2015, întocmit la notarul public Florea Adelina, încheiat între Valentin Marina, reprezentant în baza de procură cu nr. 6789 din 23.08.2014, întocmită de către notarul public Oleg Chetreanu din numele lui Beregoi Antolie și Beregoi Liubovi, și Fulga Tatiana, asupra terenului pentru construcție locativă cu suprafața de 0,0294 ha, nr. cadastral xxxx și construcția accesorie amplasată pe acest teren cu nr. cadastral xxxxx, amplasat în xxxx. A fost dispusă repunerea părților în situația inițială încheierii contractului menționat mai sus.

A fost obligat OCT Ialoveni să radieze din registrul bunurilor imobile înscrierea dreptului de proprietate a Tatianei Fulga asupra terenului pentru construcție locativă cu suprafața de 0,0294 ha, nr. cadastral xxxx și construcția accesorie amplasată pe acest teren cu nr. cadastral xxxxx, amplasat în xxxxx. A fost încasat de la Valentin Marina taxa de stat în folosul statului în mărime de 4 186,08 de lei. A fost încasat de la Valentin Marina în beneficiul lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei. Măsura de asigurare aplicată prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 13.10.2015 asupra bunului aflat în litigiu, a fost anulată odată cu definitivarea hotărârii.

Prin decizia din 02 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, apelurile declarate de Fulga Tatiana și de avocatul Gorea Elena, în interesele lui Valentin Marina au fost admise. 2 A fost casată integral hotărârea din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Ialoveni, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de fond, în alt complet de judecată. Prin hotărârea din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Saponari Tatiana, în interesele lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi.

A fost declarat nul contactul de vânzare-cumpărare nr.3853 din 30.06.2015, autentificat de notarul public Florea Adelina, tranzacție încheiată de Valentin Marina, în numele lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi, în bază de procură cu nr.6789 din 23.08.2014, autentificată de către notarul public Oleg Chetreanu, și Fulga Tatiana, a bunului imobil - teren pentru construcții cu suprafața de 0,0294 ha, nr.cadastral xxxx și construcție accesorie cu suprafața de 59,10 m.p. cu nr.cadastral xxxxx, amplasat în xxxx, cu repunerea părților în poziția inițială. A fost încasat de la Valentin Marina, în beneficiul lui Beregoi Anatolie, suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost încasat de la Valentin Marina, în contul statului, taxa de stat în sumă de 3686,08 de lei.

A fost anulată măsura de asigurare a acțiunii, aplicată prin încheierea Judecătoriei Ialoveni nr.2-1400/15 din 13.10.2015, privind punerea sechestrului asupra bunului imobil - teren pentru construcții cu suprafața de 0,0294 ha, cu nr.cadastral xxxx și construcție accesorie cu suprafața de 59,10 m.p. cu nr.cadastral xxxxx, amplasat în xxxx, o dată cu intrarea în vigoare a hotărârii. Prin decizia din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Valentin Marina, cu menținerea hotărârii din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat critic declarațiile apelantului cu privire la buna-credință și lipsa unor intenții ascunse or, la judecarea cauzei s-a demonstrat contrariul, anume că Valentin Marina nu a înștiințat reclamanții despre intenția de a vinde bunul imobil în scopul stingerii datoriei și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără a comunica acest fapt reclamanților. În concluzie instanța de apel a constatat caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare nr. 3853 din 30 iunie 2015, încheiat între Valentin Marina, în numele și pentru reclamanții Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi în baza procurii nr. 6789 din 23.08.2014, autentificată de către notarul public Florea Adelina – în calitate de vânzător și Fulga Tatiana – în calitate de cumpărător, a bunului imobil, situat în r-nul Ialoveni, xxxxx, și prima instanță corect a dispus anularea acestuia, cu repunerea părților în poziție inițială, conform art. 219 din Codul civil.

La 22 august 2022, prin intermediul oficiului poștal, Valentin Marina, reprezentat de avocatul Alexandru Bogos a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei decizii noi privind trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță (f.d.5-10, vol. III). În motivarea recursului a manifestat dezacordul cu decizia instanței de apel a reiterat argumentele indicate în cererea de apel. A invocat că, pentru ședința de judecată din data de 21.06.2022, Valentin Marina a solicitat amânare deoarece se afla în concediu de boală, însă instanța de apel a examinat cauza civilă în absența sa.

Astfel, în opinia recurentului prin aceste acțiuni au fost încălcate drepturile procesuale or, a fost limitat în drepturi procesuale. 3 În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 21 iunie 2022. La 24 august 2022, prin intermediul oficiului poștal și poșta electronică a fost expediată în adresa participanților la proces decizia motivată (f.d.

203, 204, vol. II). Astfel, Colegiul constată că, recursul depus de Valentin Marina, reprezentat de avocatul Alexandru Bogos la 22 august 2022, se consideră depus în termenul stabilit de lege. La 05 septembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 27, vol. III). La 19 septembrie 2022, notarul Adelina Florea a depus referință pe marginea recursului declarat, prin care și-a expus opinia asupra litigiului, lăsând adoptarea deciziei la discreția instanței (f.d. 38, vol. III). La 06 octombrie 2022, prin intermediul poștei electronice, Anatolie Beregoi, fiind reprezentat de avocatul Olga Iovu, a depus referință pe marginea recursului declarat, prin care și-a expus opinia asupra litigiului, solicitând respingerea recursului (f.d.

43, 44, vol. III). În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Prin încheierea din 21 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Valentin Marina, reprezentat de avocatul Alexandru Bogos, a fost considerat admisibil.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să 4 caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. Conform art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Deși alin. (3) al normei enunțate specifică concret care încălcări sau erori se consideră drept omisiuni procedurale, alin. (4) menționează că și săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar alin. (5) prevede că temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Verificând decizia din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate în recurs, pe baza materialelor din dosar, în coroborare cu normele de drept aplicabile, Colegiul constată că la caz se impune necesitatea admiterii recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la rejudecare pentru motivele ce succed. În conformitate cu art. 130 alin. (3), (4) din Codul de procedură civilă, fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea pricinii. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Analizând circumstanțele de fapt ale cauzei cu probatoriul administrat instanța de recurs reiterează că prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 19 februarie 2016, cererea de chemare în judecată înaintată de Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi a fost admisă.

A fost declarat nul contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 3853 din 30.06.2015, întocmit la notarul public Florea Adelina, încheiat între Valentin Marina, reprezentant în baza de procură cu nr. 6789 din 23.08.2014, întocmită de către notarul public Oleg Chetreanu din numele lui Beregoi Antolie și Beregoi Liubovi, și Fulga Tatiana, asupra terenului pentru construcție locativă cu suprafața de 0,0294 ha, nr. cadastral xxxx și construcția accesorie amplasată pe acest teren cu nr. cadastral xxxxx, amplasat în xxxx. 5 A fost dispusă repunerea părților în situația inițială încheierii contractului menționat mai sus. A fost obligat OCT Ialoveni să radieze din registrul bunurilor imobile înscrierea dreptului de proprietate a Tatianei Fulga asupra terenului pentru construcție locativă cu suprafața de 0,0294 ha, nr. cadastral xxxx și construcția accesorie amplasată pe acest teren cu nr. cadastral xxxxx, amplasat în xxxxx.

A fost încasat de la Valentin Marina taxa de stat în folosul statului în mărime de 4 186,08 de lei. A fost încasat de la Valentin Marina în beneficiul lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei. Măsura de asigurare aplicată prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 13.10.2015 asupra bunului aflat în litigiu, a fost anulată odată cu definitivarea hotărârii. Prin decizia din 02 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău, apelurile declarate de Fulga Tatiana și de avocatul Gorea Elena, în interesele lui Valentin Marina au fost admise. A fost casată integral hotărârea din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Ialoveni, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de fond, în alt complet de judecată.

Prin hotărârea din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Saponari Tatiana, în interesele lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi. A fost declarat nul contactul de vânzare-cumpărare nr.3853 din 30.06.2015, autentificat de notarul public Florea Adelina, tranzacție încheiată de Valentin Marina, în numele lui Beregoi Anatolie și Beregoi Liubovi, în bază de procură cu nr.6789 din 23.08.2014, autentificată de către notarul public Oleg Chetreanu, și Fulga Tatiana, a bunului imobil - teren pentru construcții cu suprafața de 0,0294 ha, nr.cadastral xxxx și construcție accesorie cu suprafața de 59,10 m.p. cu nr.cadastral xxxxx, amplasat în xxxx, cu repunerea părților în poziția inițială.

A fost încasat de la Valentin Marina, în beneficiul lui Beregoi Anatolie, suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost încasat de la Valentin Marina, în contul statului, taxa de stat în sumă de 3686,08 de lei. A fost anulată măsura de asigurare a acțiunii, aplicată prin încheierea Judecătoriei Ialoveni nr.2-1400/15 din 13.10.2015, privind punerea sechestrului asupra bunului imobil - teren pentru construcții cu suprafața de 0,0294 ha, cu nr.cadastral xxxx și construcție accesorie cu suprafața de 59,10 m.p. cu nr.cadastral xxxxx, amplasat în xxxx, o dată cu intrarea în vigoare a hotărârii. Prin decizia din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Valentin Marina, cu menținerea hotărârii din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni.

Judecând recursul, Colegiul consideră criticile aduse în cererea de recurs întemeiate. Astfel, pornind de la argumentele recursului, Colegiul lărgit constată că la 20 iunie 2022, Valentin Marina a expediat prin intermediul poștei electronice către instanța de apel cerere de amânare a ședinței de judecată numită pentru 21 iunie 2022 invocând motive de sănătate, informând instanța despre faptul că este în concediu medical și că a încheiat un contract de asistență juridică cu un alt avocat, Alexandru Bagos (f.d. 180-181, vol. II). 6 Cu toate acestea, instanța de apel apreciind motivele indicate în cererea de amânare ca fiind neîntemeiate, prin încheierea protocolară a dispus examinarea cauzei în fond (f.d.

184, Vol. II). În conformitate cu art. 205 alin. (1) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să comunice din timp instanței judecătorești motivul imposibilității de a se prezenta în ședință de judecată și să prezinte probele care dovedesc motivul. Pornind de la circumstanțele cazului și constatările reținute supra și anume că cererea depusă de Valentin Marina privind amânarea ședinței de judecată din 21 iunie 2022, au fost condiționate de imposibilitatea motivată a prezentării acestuia în ședință de judecată a instanței de apel, fiind în concediu medical, precum și încheierea unui contract de asistență juridică cu avocatul Alexandru Bagos, Colegiul consideră că prin prisma art. 205 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de apel urma să admită cererea și să dispună amânarea examinării cauzei pentru a asigura un exercițiu eficient al dreptului garantat la un proces echitabil în aspectul egalității armelor.

La acest capitol, Colegiul reține că la cererea de recurs Valentin Marina a anexat certificatul de concediu medical, prin care se confirmă că apelantul/recurentul s-a aflat în concediu medical, regim ambulator, pentru perioada 20.06.2022 – 25.06.2022 (f.d. 11, vol. II). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că temeiuri ce ar condiționa ne rezonabilitatea amânării cauzei și/sau prejudicierea intereselor majore ale justiției, nu au fost stabilite, prioritatea urmând a fi acordată dreptului fundamental la un proces echitabil al apelantului. Astfel, instanța urma să amâne ședința de judecată stabilită pentru data de 21 iunie 2022 întru asigurarea participării apelantului și reprezentantului său în ședința de judecată și pentru a crea condiții reale pentru ca apelantul Valentin Marina să-și exercite în volum deplin drepturile sale procedurale.

Avînd în vedere cele menționate, Colegiul reține că instanța de apel, examinând cauza în lipsa apelantului și a reprezentantului acestuia, care de altfel a înștiințat instanța despre imposibilitatea de a se prezenta în ședința instanței de apel la data stabilită pentru examinarea apelului, nu a asigurat disponibilitatea în drepturi a participanților la proces, ce constă în posibilitatea părților de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele de apărare, astfel a admis încălcarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Sub acest aspect, se constată că prin examinarea apelului în lipsa apelantului și a reprezentantului acestuia, a fost încălcat în mod direct dreptul apelantului la apărare și respectiv la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Din motivele expuse, este cert că instanța de apel a încălcat normele de drept procedural, eroare judiciară care nu poate fi corectată de instanța de recurs, deoarece Valentin Marina a fost lipsit de posibilitatea de a-și susține poziția la stadia de examinare a apelului. În conformitate cu art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea 7 probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Analizând circumstanțele menționate și având în vedere faptul că, eroarea judiciară în cauză nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Valentin Marina, reprezentat de către avocatul Alexandru Bogos, de a casa integral decizia instanței de apel și de a trimite cauza spre rejudecare în instanța de apel. La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și, reexaminând cauza, să emită o hotărâre legală și întemeiată. În conformitate cu prevederile art. art. 442, 444, 445 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de Valentin Marina, reprezentat de către avocatul Alexandru Bogos.

Se casează decizia din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolie Beregoi și Liubovi Beregoi împotriva lui Valentin Marina, Tatianei Fulga, Nicolae Fulga, intervenienți accesorii notarii Adelina Florea și Oleg Chetreanu, cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, cu restituirea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari Mariana Pitic Victor Burduh 8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-07-27
0,94
2ra-715/22 — declararea nulității contractului de vinzare-cumpărare, incasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-715/22 (2-20026349-01-2ra-20052022) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. N. Lupaşcu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca) ÎNCHEIERE 27 iulie 2022 mun. Chișinău
CSJ 2022-02-23
0,93
2ra-2028/21 — Declararea nulitătii actelor juridice
Dosarul nr. 2ra-2028/21 (2-17183745-01-2ra-27122021) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, Judecător – P. Harmaniuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – A. Panov, I. Ţurcan, L. Pruteanu D E C I Z I E 23 f
CSJ 2023-10-11
0,93
2ra-662/23 — declararea nula a contractului de vinzare cumparare
Dosarul nr. 2ra-662/23 2-19145770-01-2ra-27042023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (O. Parfeni) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Malîi, V. Cotorobai, A. Braga) Î N C H E I E R E 11 octombrie 2023 mun. Chişină
CSJ 2022-12-07
0,93
2ra-1601/22 — declararea nulitătii contractului
Dosarul nr. 2ra-1601/22 2-20025099-01-2ra-08112022 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud. G. Manoli Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud. M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu ÎNCHEIERE 7 decembrie 2022 mun. Chişin
CSJ 2023-02-22
0,93
2ra-1767/22 — Declararea nulitătii actelor juridice
Dosarul nr. 2ra–1767/22 2-20118528-01-2ra-20122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. A. Sandu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, V. Mihaila, R. Pulbere) Î N C H E I E R E 22 februarie 2023
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă