2rac-96/22 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, rezilierea contractului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, rezilierea contractului
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilitatii recursului
2rac-96/22 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, rezilierea contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rac-96/2022
2-20020460-01-2rac-29042022
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V. Lastavețchi)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Pahopol, R. Pulbere, V. Mihaila)
Î N C H E I E R E
01 februarie 2023 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari
judecători Galina Stratulat
Victor Burduh
examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere
Limitată „Eligibil Con”, reprezentată de avocatul Rodion Tocan,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu
Răspundere Limitată „Eligibil-Con” împotriva Societății cu Răspundere Limitată
„Solomon Construct Imobil” cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere
și,
cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea
cu Răspundere Limitată „Solomon Construct Imobil” împotriva Societății cu
Răspundere Limitată „Eligibil-Con” cu privire la rezilierea contractului de
subantrepriză și încasarea sumelor,
împotriva deciziei din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău și, recursul
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2022 privind anularea
măsurilor de asigurare a acțiunii,
c o n s t a t ă :
La 12 februarie 2020, SRL „Eligibil-Con” a depus cerere de chemare în
judecată împotriva SRL „Solomon Construct Imobil” cu privire la încasarea datoriei
în mărime de 380 448,08 de lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 38 560,76 de
lei și a cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat în mărime de 12 570,27 de
lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 20 000 de lei.
În motivarea acțiunii a menționat că la 29 iunie 2018, a fost semnat contractul
de subantrepriză prin care SRL „Eligibil-Con”, în calitate de subantreprenor, s-a
obligat la comanda SC „Solomon Construct Imobil” SRL, în calitate de antreprenor
general, să execute lucrări de construcție a rețelelor inginerești și gazificare
interioară și exterioară la obiectivul „Complex Imobiliar Ciocana” din str. Mircea
lei Bătrân 35, iar antreprenorul s-a obligat să le recepționeze și să achite valoarea
acestora.
1
Serviciile prestate de către SRL „Eligibil-Con” și costul lor se confirmă prin
facturile fiscale semnate de ambele părți, actele de îndeplinire a lucrărilor și actele
de verificare.
Conform pct. 4.1 din contract, recepția lucrărilor se va efectua la încheierea
lucrărilor pe etape, în baza unui proces-verbal de execuție a lucrărilor semnat de
subantreprenor și antreprenorul general, iar conform pct. 4.3 din contract, prin
semnarea procesului-verbal de recepție și de predare-primire se atestă îndeplinirea
obligațiilor contractuale de către subantreprenor în volum deplin și la nivel calitativ
corespunzător.
Conform pct. 6.1 din contract, antreprenorul general este obligat să achite prețul
lucrărilor de construcție calculate conform volumului de lucru executat și prețurilor
unitare stabilite, care vor fi reflectate în procesul-verbal întocmit și semnat de
ambele părți.
Conform pct. 6.3 din contract, plățile pentru achitarea lucrărilor executate
trebuiau efectuate în tranșe, după cum urmează: - prima tranșă 30% în formă de
avans, la demararea lucrărilor prin solicitarea acestuia de către subantreprenor; -
următoarele tranșe trebuiau achitate în decurs de cinci zile lucrătoare din momentul
semnării actului de îndeplinire a lucrărilor executate și emiterea facturii fiscal de
către subantreprenor.
Afirmă că, toate actele de îndeplinire a lucrărilor și facturile fiscale au fost
semnate de ambele părți. Mai mult, antreprenorul general nu a avut careva obiecții
la calitatea sau termenul de executare a lucrărilor așa cum este prevăzut în pct. 4.4
din contract, care prevede că la recepția lucrărilor, antreprenorul general este în drept
să enunțe toate neconformitățile într-o anexa la procesul verbal.
Conform datelor contabile ale SRL „Eligibil-Con”, lucrările executate și
recepționate de către SC „Solomon Construct Imobil” SRL nu au fost achitate până
la depunerea acțiunii, astfel la data de 09.09.2019, conform actului de verificare
reciprocă suma datoriei constituia 380 448,08 de lei.
Pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului reclamantul a remis în adresa
pârâtului somația prin care s-a solicitat restituirea datoriei în termen de șapte zile
bancare de la data recepționării somației.
Prin răspunsul recepționat, pârâtul a invocat refuzul de a se achita prin
încălcarea termenelor de executare a lucrărilor și asta după semnarea tuturor actelor
de îndeplinire a lucrărilor, semnarea facturilor fiscale, achitarea parțială și lipsa
pretențiilor la momentul semnării actelor indicate supra.
Solicită încasarea de la SRL „Solomon Construct Imobil” în beneficiul său a
datoriei în sumă de 380 448,08 de lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 38 560,76
de lei și a cheltuielilor de judecată compuse din taxă de stat, plătită de reclamant la
depunerea acțiunii, în sumă de 12 570,27 de lei și din cheltuieli de judecare a cauzei,
suportate de reclamant pentru asistență juridică în sumă de 20 000 de lei.
La 26 mai 2020, SRL „Solomon Construct Imobil” a depus cerere de chemare
în judecată împotriva SRL „Eligibil-Con”, solicitând rezilierea contractului de
subantrepriză din 29 iunie 2018, semnat între SRL „Solomon Construct Imobil” și
SRL „Eligibil-Con”, din motivul executării necorespunzătoare și tardive a
obligațiilor asumate din partea subantreprenorului, încasarea penalității de întârziere
în conformitate cu pct. 7.1. din contract, în mărime de 348 048 de lei, reținerea de la
plată a sumei de 20% din valoarea actului de îndeplinire lucrărilor executate, pentru
garanția de bună execuție, conform pct. 6.3. din contract, care reprezintă suma de
2
380 448,08 de lei, încasarea sumei în mărime de 101 730,97 de lei pentru lucrările
efectuate de către SRL „Chișinău Gaz”, care au fost în sarcina subantreprenorului,
încasarea sumei în mărime de 66 278,03 de lei pentru lucrările efectuate de către
SRL „Zubcu Energy Group” și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a indicat că, în conformitate cu prevederile contractului
din 29.06.2018, SRL „Eligibil-Con” și-a asumat un șir de obligații, expres indicate
în textul contractului și anume, compania s-a obligat să efectueze lucrările de
construcție a rețelelor inginerești de gazificare interioară și exterioară, la obiectivul
Complexul Imobiliar Ciocana din bd. Xxxxx, conform pct. 2.1. din Contract.
Notează că, prevederile pct. 2.7. stabilesc exact momentul când se vor
considera onorate obligațiile subantreprenorului și anume, onorarea deplină a
obligațiunilor sale contractuale, în vederea executării depline a prezentului contract
se va considera momentul racordării si alimentării cu gaze naturale de către furnizor
(SA Moldova-Gaz) a întregului complex constituit din blocuri locative și 252 de
apartamente.
Conform pct. 3.1 al contractului, durata totală de execuție a lucrărilor este de
90 zile calendaristice, cu data limită de predare a lucrărilor la 30.09.2018 și darea în
exploatare, punerea în funcțiune, racordarea la rețeaua orășenească cu data limită de
15.12.2018 sau în decurs de 30 zile din momentul recepției finale ale obiectivului
menționat în pct. 2.1 a prezentului contract.
În conformitate cu normele legale, precum și potrivit clauzelor esențiale ale
contractului semnat la data de 29.06.2018, obligația de bază a antreprenorului
general SRL „Solomon Construct Imobil” consta în achitarea prețului lucrărilor de
construcție, calculat conform volumului de lucru executat și prețurilor unitare
stabilite, care urmau a fi reflectate în procesul-verbal întocmit și semnat de ambele
părți (pct. 6.1. din contract), iar obligația esențială a subantreprenorului SRL
„Eligibil-Con” de a executa lucrările de construcție a rețelelor inginerești de
gazificare interioară și exterioară la obiectivul Complexul imobiliar Ciocana, din str.
Xxxxx, conform prevederilor contractului din 29.06.2018, în termenele prevăzute în
textul contractului, conform graficului stabilit, precum și de a respecta legislația în
domeniu și clauzele convenite în contractul vizat.
SRL „Solomon Construct Imobil” a dat dovadă de comportament de bună-
credință și a respectat întocmai graficul achitărilor, stabilit de contractul din
29.06.2018, achitând integral sumele pentru lucrările executate, conform proceselor-
verbale de recepție a lucrărilor din 19.11.2018, decembrie 2018 și 14.12.2018.
Referitor la onorarea obligațiunilor asumate de către SRL „Eligibil-Con”,
reprezentanții SRL „Solomon Construct Imobil” au menționat că, a fost constatat o
încălcare considerabilă a termenului pentru finalizarea executării lucrărilor stabilite
în pct. 2.6. și 2.7. din contractul din 29.06.2018 și anume, subantreprenorul nu a
racordat Complexului imobiliar Ciocana din bd. Xxxxx, la rețeaua orășenească de
gazificare, după cum s-a obligat expres în pct. 2.7 al contractului. Or, reieșind din
prevederile pct. 3.1, ultimul act de recepție a fost semnat la data de 21.12.2018, iar
30 zile au expirat la data de 21.01.2019 și până la data de 07.06.2019 (când a fost
expediată prima notificare din partea Antreprenorului general cu indicarea tuturor
pretențiilor referitor la executarea necorespunzătoare și tardivă a lucrărilor din partea
SRL „Eligibil-Con”), pârâta nu a întreprins nicio acțiune în vederea finalizării
lucrărilor, în mod special, de a racorda Complexul imobiliar Ciocana din bd. Xxxxx
la rețeaua orășenească, fapt ce a condus la nenumărate nemulțumiri și petiții din
3
partea locatarilor, precum și la cheltuieli suplimentare din partea SRL „Solomon
Construct Imobil”, cu prejudicierea imaginii companiei.
Consideră că, în conformitate cu capitolul 6 al contractului și anume, pct. 6.3,
reținerea de la plată a sumei de 20% din valoarea actului de îndeplinire lucrărilor
executate, pentru garanția de bună execuție, care va fi achitată la executarea deplină
a obligațiilor contractuale, astfel, pentru neîndeplinirea obligațiilor, după expirarea
tuturor termenelor posibile, pârâta a fost informată la data de 07.06.2019 că 20% din
sumă (care reprezintă suma de 380 448,08 de lei) va fi în continuare reținută, până
la executarea deplină a obiectului contractului, stabilit de capitolul II al Contractului.
Potrivit reprezentanților SRL „Solomon Construct Imobil”, din circumstanțele
expuse se deduce cert o neexecutare corespunzătoare de obligații de către SRL
„Eligibil-Con” față de SRL „Solomon Construct Imobil”, fapt care contravine art.
858 din Codul civil, care prevede că obligația trebuie executată în modul
corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit. Susține că, SRL
„Eligibil-Con” a acționat contrar prevederilor art. 775 din Codul civil, conform
căror, debitorul și creditorul trebuie să se comporte cu bună-credință și diligentă la
momentul nașterii, pe durata existenței, la momentul executării și stingerii obligației.
A mai indicat că, de către SRL „Solomon Construct Imobil” au fost expediate
4 notificări în adresa SRL „Eligibil-Con” și anume, la data de 07.06.2019,
24.06.2019, 04.07.2019 și 21.08.2019, prin intermediul cărora a fost solicitată
executarea deplină a obligațiilor asumate la semnarea contractului din 29.06.2018,
precum și repararea sistemelor instalate (conform capitolului V din contract), care
nu funcționau corespunzător și se aflau în perioada de garanție a calității lucrărilor
executate. Toate aceste reclamații au fost recepționate însă nu a fost prezentat nici
un răspuns, cel puțin verbal sau telefonic, fapt care denotă atitudinea de rea-credință
și iresponsabilitatea totală a subantreprenorului față de obligațiunile asumate.
Menționează că, începând cu luna iunie 2019, au început să fie înregistrate
plângeri din partea locatarilor blocului de locuit din Complexul Imobiliar Ciocana
din bd. Xxxxx cu referire la calitatea clapetelor de siguranță pentru rețele de gaz,
care au fost instalate de către SRL „Eligibil-Con” și care urma să remedieze situațiile
reclamate.
Mai comunică că din cauza neglijenței SRL „Eligibil-Con”, în Complexul
Imobiliar Ciocana din bd. Xxxxx au avut loc scurgeri mari de gaze în apartamentele
locatarilor, care au fost constatate și soluționate de către echipele de la SRL
„Chișinău-Gaz”.
Astfel, SRL „Solomon Construct Imobil” a apelat la serviciile altei companii și
anume, SRL „Zubcu Energy Group” (după cum a fost preavizată pârâta în scrisoarea
din 07.06.2019) pentru a finaliza acțiunile de montare a echipamentelor necesare,
precum și de repunere în stare funcțională a clapetelor anterior instalate
necorespunzător.
SRL „Solomon Construct Imobil” a fost nevoită să asigure și să achite o parte
din lucrările de montare/instalare a rețelelor și echipamentelor, anume, tot setul de
acțiuni necesare punerii în funcțiune a întregului sistem de gazificare din locul de
branșare până la locul final de consum, inclusiv recepționarea de către furnizor și a
organelor de resort și control din acest domeniu, după cum a fost stabilit de pct. 2.6.
lit. c) din contract, în calitate de obligație a subantreprenorului.
Susține în acest sens că, de către Antreprenorul General au fost achitate către
SRL „Chișinău Gaz” serviciile de supraveghere tehnică, racordarea gazoductului,
4
punerea în exploatare/livrarea gazului, precum și livrarea primară a gazului spre
utilajul de gaze din blocurile locative, condiții obligatorii ale furnizorului și plăți
inevitabile, necesare pentru racordarea obiectivului la rețeaua de gaz orășenească și
începerea procesului de furnizarea a gazelor naturale către consumatorii finali.
Toate lucrările efectuate de către SRL „Zubcu Energy Group” urmau a fi
îndeplinite de către subantreprenor (pârâtă), iar serviciile prestate de SRL „Chișinău
Gaz” trebuiau să fie achitate de către subantreprenor, conform contractului semnat
la data de 29.06.2018 și a notificărilor din 07.06.2019, 04.07.2019 și 21.08.2019,
unde au fost specificate toate neconformitățile și obligațiile neexecutate.
Conform pct. 7.1. din contract, pentru întârzierea executării obligațiilor din
partea subantreprenorului și anume pentru nepredarea în termen a lucrărilor atrage
obligarea subantreprenorului la plata de daune, care se stabilesc de comun acord la
0,1% pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor contractate și neexecutate, până la
predarea definitivă a acesteia precum și dreptul acestuia de a sista lucrarea și de a
continua executarea ei cu un alt constructor.
Astfel, pentru perioada de întârziere și executarea necorespunzătoare din partea
SRL „Eligibil-Con” față de SRL „Solomon Construct Imobil”, s-a acumulat o
penalitate în mărime de 348 048 de lei.
Conform pct. 7.1. din Contract, Antreprenorul General are dreptul de a continua
executarea lucrării cu un alt constructor și de a încasa penalitatea de întârziere de la
subantreprenor, în situația descrisă supra, fapt care a și fost întreprins de către SRL
„Solomon Construct Imobil”, prin expedierea notificărilor din 07.06.2019,
24.06.2019, 04.07.2019 și 21.08.2019.
Prin încheierea protocolară din 26 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru, în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, s-a dispus conexarea ambelor cereri de chemare în judecată și
examinarea lor în cadrul aceluiași dosar.
Prin încheierea din 17 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-
a aplicat sechestrul asupra mijloacelor bănești, bunurilor mobile și imobile ce aparțin
cu drept de proprietate SRL ,,Solomon Construct Imobil”, cu sediul în xxxx, în limita
valorii acțiunii și anume în sumă de 419 008,84 de lei.
Prin hotărârea din 25 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost
admisă acțiunea.
S-a încasat de la SRL „Solomon Construct Imobil” în beneficiul SRL „Eligibil-
Con” datoria în sumă de 380 448,08 de lei, dobândă de întârziere în sumă de 38
560,76 de lei și cheltuieli de judecată compuse din taxă de stat, plătită de reclamant
la depunerea acțiunii, în sumă de 12 570,27 de lei și din cheltuieli de judecare a
cauzei, suportate de reclamant pentru asistență juridică în sumă de 20 000 de lei, în
total suma în mărime de 451 579,11 de lei.
Cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Solomon Construct Imobil”
împotriva SRL „Eligibil-Con” cu privire la rezilierea contractului și încasarea
sumelor, s-a respins integral ca fiind neîntemeiată.
La 08 septembrie 2021, administratorul SRL „Solomon Construct Imobil” a
declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului,
casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 25 august 2021, cu
emiterea unei hotărâri noi prin care să fie respinsă acțiunea depusă de SRL „Eligibil-
Con” și admisă acțiunea depusă de SRL „Solomon Construct Imobil”.
5
Prin decizia din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis cererea
de apel depusă de SRL „Solomon Construct Imobil”.
S-a casat hotărârea din 25 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
emisă în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Eligibil-
Con” împotriva SRL „Solomon Construct Imobil” cu privire la încasarea datoriei,
dobânzii și a cheltuielilor de judecată și, la cererea de chemare în judecată depusă
de SRL „Solomon Construct Imobil” împotriva SRL „Eligibil-Con” cu privire la
rezilierea contractului și încasarea sumelor, în partea admiterii cererii de chemare în
judecată depusă de SRL „Eligibil-Con” și s-a emis în această parte o hotărâre nouă
prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de
SRL „Eligibil-Con” împotriva SRL „Solomon Construct Imobil” cu privire la
încasarea datoriei, dobânzii și a cheltuielilor de judecată.
În rest, hotărârea a fost menținută.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, SRL „Eligibil-Con” în
acțiunea inițială invocă că SRL „Solomon Construct Imobil” nu a plătit pentru
lucrări suma în mărime de 380 448,08 de lei, care reprezintă 20% din valoarea
actului de îndeplinire lucrărilor executate, pentru garanția de buna execuție.
Totodată, SRL „Solomon Construct Imobil” menționează că suma a fost reținută
datorită neexecutării depline a obligațiilor contractuale, invocând în acest sens
prevederile pct.2.7 al contractului.
Instanța de apel a apreciat ca fiind eronată concluzia primei instanțe, care a
considerat că argumentarea reținerii sumei de 20% din valoarea actului de
îndeplinire lucrărilor executate și anume a sumei care constituie valoarea pretențiilor
SRL „Eligibil-Con” în mărime de 380 448,08 de lei, nu mai era justificată, din
considerente că la 17 iunie 2019, adică până la depunerea cererii de chemare în
judecată de către SRL „Eligibil-Con”, actul de recepție a obiectului a fost semnat,
iar complexul locativ a fost recepționat. Or, conform actului de îndeplinire a
lucrărilor din 25.06.2019 pe de o parte SRL ,,Chișinău-Gaz” a transmis, iar
SRL ,,Solomon Contruct Imobil” a recepționat executarea lucrărilor de livrare
primară a gazului spre utilajul cu gaze din casele de locuit de pe adresa mun.
Chișinău, bd. Xxxxx.
Corespunzător, punerea în funcție și alimentarea cu gaze naturale de către
furnizorul SA „Moldovagaz” a întregului complex constituit din 5 blocuri locative
s-a efectuat la 25 iunie 2019.
Totodată, instanța de apel a reținut că momentul punerii în funcțiune a
sistemului de gazificare a construcțiilor format din 5 blocuri, constituie finalizarea
lucrărilor de montare-instalare a sistemului rețelei de gazificare și efectuarea tuturor
acțiunilor până la și, inclusiv alimentarea cu gaze a întregului complex locativ, după
cum este expres prevăzut în contractul de subantrepriză din 29.06.2018, dar nu
momentul semnării proceselor verbale de executare a lucrărilor nemijlocit ce țin de
montare și instalare a rețelei de gazificare, după cum eronat a stabilit instanța de
fond.
Corespunzător, Colegiul a conchis că instanța de fond în mod eronat a reținut
și aplicat în justificarea soluției sale că SRL „Eligibil-Con” și-ar fi executat cu bună
credință obligațiile de instalare/montare a rețelelor inginerești de gazificare
interioară și exterioară or, intimatul nu a executat acțiuni necesare și obligatorii
pentru punerea în funcțiune și alimentarea cu gaze naturale a obiectivului stipulat în
pct. 2.1. a contractului a 5 blocuri de locuit cu 252 apartamente, după cum s-a stipulat
6
expres în pct. 2.7 al contractului. Prin urmare, în conformitate cu pct.6.3 al
contractului, care prevede reținerea de la plată a sumei de 20% din valoarea actului
de îndeplinire lucrărilor executate, pentru Garanția de buna execuție, care va fi
achitata la executarea deplină a obligațiilor contractuale, în conformitate cu
prezentul contract și pct. 2.6 și pct. 2.7, SRL „Solomon Construct Imobil” a informat
SRL „Eligibil-Con” că suma de 20% din sumă, care reprezintă suma de 380 448,08
de lei va fi reținută până la executarea deplină a contractului.
Instanța de apel a considerat că procesele-verbale și facturile fiscale prezentate
de către reprezentanții SRL „Eligibil-Con” în vederea confirmării executării în
termen și complet a obligațiunilor contractuale, nu confirmă obligațiunea de
executare a lucrărilor ce țin de racordarea la rețelele de gaze naturale, de efectuare
supravegherii tehnice la construcția și montarea conductelor de gaze, utilajului de
gaze, utilajului de gaze în clădiri, de alimentare cu gaze a rețelei de distribuire a
gazelor naturale, punerea în funcțiune sau alimentarea primară, astfel prevederile
pct.2.7 din contract nu au fost executate de către intimat.
Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate pretențiile înaintate de către
SRL „Eligibil-Con” cu privire la încasarea de la SRL „Solomon Construct Imobil”
a datoriei în sumă de 380 448,08 de lei.
Colegiul a mai reținut că în circumstanțele în care a fost respinsă pretenția
principală cu privire la încasarea datoriei, în mod subsecvent, urmează a fi respinse
ca neîntemeiate și pretențiile cu privire la încasarea dobânzii de întârziere în sumă
de 38 560,76 de lei și a cheltuielilor de judecată compuse din taxă de stat, plătită de
reclamant la depunerea acțiunii, în sumă de 12 570,27 de lei și din cheltuieli de
judecare a cauzei, suportate de reclamant pentru asistență juridică, în sumă de 20
000 de lei.
Referitor la pretenția privind rezilierea contractului de subantrepriză din
29.06.2018, semnat între SRL „Solomon Construct Imobil” și SRL „Eligibil-Con”,
instanța de apel a reținut dispozițiile art. 733 din Codul civil (în vigoare până la 01
martie 2019), care sunt aplicabile la caz și care indică că contractul nu poate altfel
rezolvit, reziliat sau revocat decât în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul
părților.
Pretențiile SRL „Solomon Construct Imobil” cu privire la încasarea
penalităților în sumă de 348 048,00 lei, au fost apreciate de către instanța de apel ca
neîntemeiate or, la 01 octombrie 2018, SRL „Solomon Construct Imobil”, în calitate
de antreprenor general al Complexului rezidențial amplasat în mun. Chișinău, bd.
Mircea cel Bătrân, nr. 35, compus din 5 blocuri, s-a adresat către SRL „Chișinău
Gaz” cu solicitarea de modificare și recoordonare a proiectului de execuție a rețelelor
de alimentare cu gaze naturale în legătură cu modificarea și compartimentarea
parterului blocurilor nr. 1 și 2 în nouă apartamente. Corespunzător, în circumstanțele
în care însăși reprezentanții SRL „Solomon Construct Imobil” a contribuit la
modificarea termenelor stabilite inițial pentru finalizarea lucrărilor de construcție a
rețelelor inginerești, Colegiul civil a reținut ca întemeiată concluzia primei instanțe,
care a constatat că pretenția cu privire la încasarea penalităților este lipsită de temei
și urmează a fi respinsă.
Referitor la pretenția cu privire la reținerea sumei de 20% din valoarea actului
de îndeplinire lucrărilor, instanța de apel a respins-o ca neîntemeiată or, însăși în pct.
6.3. din contract, părțile au convenit că plățile pentru achitarea lucrărilor executate
de către subantreprenor vor fi efectuate în tranșe. Prima tranșă, în proporție de 30 %
7
din valoare lucrărilor trebuia plătită în formă de avans, la demararea lucrărilor, iar
următoarele tranșe urmau a fi achitate în decurs de 5 zile lucrătoare, din momentul
semnării Actului de îndeplinire a lucrărilor executate și emiterea facturii fiscale de
către subantreprenor, la terminarea lucrărilor pentru fiecare bloc, cu reținerea de la
plată a sumei de 20% din valoarea actului de îndeplinire lucrărilor executate, pentru
garanția de buna execuție, care va fi achitata la executarea deplină a obligațiilor
contractuale, în conformitate cu prezentul contract și pct. 2.6 și 2.7.
Totodată, instanța ierarhic inferioară a reținut ca întemeiată concluzia primei
instanțe, care a conchis a respinge ca neîntemeiate pretențiile SRL „Solomon
Construct Imobil” cu privire la încasarea sumei în mărime de 101 730,97 de lei
pentru lucrările efectuate de către SRL „Chișinău Gaz”, care ar fi fost în sarcina
subantreprenorului și cu privire la încasarea sumei în mărime de 66 278,03 de lei
pentru lucrările efectuate de către SRL „Zubcu Energy Group”, deoarece nu s-a
demonstrat prin probe că cheltuielile respective se datorează neexecutării obligațiilor
contractuale de către SRL „Eligibil-Con” asumate în temeiul contractului de
subantrepriză din 29 iunie 2018. De asemenea, nu a fost prezentate probe care ar
demonstra legătura cauzală între acțiunile reprezentanților SRL „Eligibil-Con” în
procesul de executare a contractului de subantrepriză și lucrările efectuate de SRL
„Chișinău Gaz” și SRL „Zubcu Energy Group”.
La 27 aprilie 2022, SRL „Eligibil-Con”, reprezentată de avocatul Rodion Tocan
a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei instanțe
(f.d. 39-43, vol. IV).
În motivarea recursului a manifestat dezacordul cu decizia instanței de apel și
a menționat că, prin pct. 6.3. al contractului, părțile au convenit că plățile pentru
achitarea lucrărilor executate de către subantreprenor, vor fi efectuate în tranșe.
Prima tranșă, în proporție de 30 % din valoare lucrărilor trebuia plătită în formă de
avans, la demararea lucrărilor, iar următoarele tranșe urmau a fi achitate în decurs
de 5 zile lucrătoare, din momentul semnării Actului de îndeplinire a lucrărilor
executate și emiterea facturii fiscale de către subantreprenor, la terminarea lucrărilor
pentru fiecare bloc, cu reținerea de la plată a sumei de 20% din valoarea actului de
îndeplinire lucrărilor executate, pentru Garanția de buna execuție, care va fi achitata
la executarea deplină a obligațiilor contractuale, în conformitate cu prezentul
contract și pct. 2.6 și 2.7. în pct. 2.7. din contract, părțile au convenit că onorarea
deplină a obligațiilor contractuale va fi considerată situația în care va avea loc
racordarea și alimentarea cu gaze naturale de către furnizor (SA „Moldova-Gaz”) a
întregului complex constituit din 5 blocuri locative.
La 17 iunie 2019, adică până la depunerea cererii de chemare în judecată de
către SRL „Eligibil-Con”, actul de recepție a obiectului a fost semnat, iar complexul
locativ a fost recepționat de președintele comisiei, directorul SRL „Solomon
Construct Imobil”, reprezentantul organizației de proiectare, directorul FPC „Metan-
K” SRL, reprezentantul organizației de exploatare, inginerul al SRL „Chișinău-
Gaz”, reprezentantul Inspectoratului supraveghere tehnică-gaz și a fost predat de
reprezentantul antreprenorului general, directorul SRL „Eligibil-Con”. Obiecții la
calitatea lucrărilor, actul de recepție nu cuprinde.
În opinia recurentului reținerea sumei de 20% din valoarea actului de
îndeplinire lucrărilor executate și anume a sumei care constituie valoarea pretențiilor
SRL „Eligibil-Con”, în mărime de 380 448,08 de lei, nu mai era justificată.
8
A subliniat că, instanța de apel a constatat că SRL „Eligibil-Con” a executat
integral prevederile contractuale, fapt confirmat prin procesul-verbal de recepție a
lucrărilor și procesul-verbal de recepție finală din data de 17 iunie 2019 privind
racordarea și alimentarea cu gaze naturale de către furnizor (SA „Moldova-Gaz”) a
întregului complex constituit din 5 blocuri locative, dar a refuzat încasarea datoriei
făcând referire la prevederile pct. 2.7 din contract că nu au fost executate de către
SRL „Eligibil Con”, adică nu au fost racordate la rețeaua cu gaze cele cinci blocuri,
fapt inadmisibil.
La 29 aprilie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului
copia cererii de recurs depus de SRL „Eligibil-Con”, reprezentată de avocatul
Rodion Tocan, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se
confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 47, vol.
IV).
La 31 mai 2022, SRL „Solomon Construct Imobil” a depus referință pe
marginea recursului declarat de SRL „Eligibil-Con”, reprezentată de avocatul
Rodion Tocan, exprimându-și opinia și solicitând declararea inadmisibilă a
recursului (f.d. 50-52, vol. IV).
În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea
nu prevede altfel.
Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează
că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 08 februarie 2022.
La 23 martie 2022, prin intermediul poștei electronice a fost expediată în adresa
participanților la proces decizia motivată (f.d. 248, vol. III).
Astfel, recursul depus de SRL „Eligibil-Con”, reprezentată de avocatul Rodion
Tocan la 27 aprilie 2022, se consideră depus în termenul stabilit de lege.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii
acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor
invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în
conformitate cu alin. (2).
Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și
(4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune
verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile
prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de
9
casare a deciziei contestate or, motivele recursului sunt similare celor invocate în
cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu
constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul exercitat conform
Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din
Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul
de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei
probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în
urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs
poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se
invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod
flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură
civilă.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa
constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări
implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva Bulgariei
(MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se
bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,
p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un
apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).
Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața
instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național
și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.
Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,
procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar
chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 §
1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în
care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3
judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu
conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Totodată Colegiul reține că obiectul al recursului declarat de Societatea cu
Răspundere Limitată „Eligibil Con”, reprezentată de avocatul Rodion Tocan este și
încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2022 prin care a fost admisă
cererea depusă de SRL „Solomon Construct Imobil” privind anularea măsurilor de
asigurare a acțiunii și s-a anulat încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din
17 februarie 2020 prin care s-a aplicat sechestrul asupra mijloacelor bănești,
bunurilor mobile și imobile care aparțin cu drept de proprietate SRL „Solomon
Construct Imobil”, în limita valorii acțiunii în sumă de 419008,84 de lei.
10
Potrivit art. 429 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva
deciziei se consideră declarat și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost
emise după pronunțarea hotărârii atacate cu recurs.
Așa fiind, odată ce instanța de recurs constată că decizia din 08 februarie 2022
a Curții de Apel Chișinău este legală, respectiv este întemeiată și încheierea Curții
de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2022 privind anularea măsurilor de asigurare a
acțiunii.
Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SRL „Eligibil-Con”,
reprezentată de avocatul Rodion Tocan la 27 aprilie 2022, nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,
drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de procedură
civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere
Limitată „Eligibil-Con”, reprezentată de avocatul Rodion Tocan.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Dumitru Mardari
judecători Galina Stratulat
Victor Burduh
11