Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.02.2023
respins

2r-21/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copiilor minori

HOTĂRÂRE
01.02.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copiilor minori
Temei legal
Restituirea recursului împotriva încheierii. Termenul de declarare a recursului
Citează această cauză
2r-21/23 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2r-21/2023 2-20154546-01-2r-12012023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (R. Pascari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, M. Anton, O. Cojocaru) Î N C H E I E R E 01 februarie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecători Galina Stratulat Victor Burduh examinând recursul declarat de Priluțchi Alina și de avocatul Sergiu Coptu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Vadim Priluțchi împotriva Alinei Priluțchi cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori și, cererea reconvențională depusă de Priluțchi Alina împotriva lui Vadim Priluțchi cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori și încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-au restituit cererile de apel depuse de Priluțchi Vadim, reprezentat de avocatul Violeta Sîrbu și de Priluțchi Alina, împotriva hotărârii din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe motivul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel, c o n s t a t ă : La 08 decembrie 2020, Vadim Priluțchi a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Alinei Priluțchi, ulterior concretizată, privind modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori și anularea titlului executoriu.

La 03 iunie 2021, Alina Priluțchi a înaintat cerere reconvențională împotriva lui Vadim Priluțchi privind modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori și încasarea prejudiciului moral. Prin hotărârea din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Vadim Priluțchi și cererea reconvențională înaintată de Alina Priluțchi, ca neîntemeiate. La 13 aprilie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Alina Priluțchi și avocatul Sergiu Coptu, au declarat apel împotriva hotărârii din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea casarea parțială a hotărârii instanței de fond în partea prin care s-a dispus respingerea acțiunii reconvenționale, cu emiterea unei hotărâri noi privind admiterea acțiunii reconvenționale depuse de Alina 1 Priluțchi și menținerea hotărârii instanței de fond privind respingerea acțiunii depuse de Vadim Priluțchi.

La 27 aprilie 2022, prin intermediul poștei electronice, avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea parțială a hotărârii instanței de fond în partea respingerii acțiunii depuse de Vadim Priluțchi, cu emiterea unei hotărâri noi în această parte privind admiterea cererii de chemare în judecată depusă de Vadim Priluțchi. La 24 august 2022, Alina Priluțchi a depus apel motivat împotriva hotărârii din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și de Alina Priluțchi.

S-a comunicat avocatului Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi, despre necesitatea prezentării în cancelaria Curții de Apel Chișinău a apelului nemotivat cu semnătura în original și cererea de apel motivată cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susținerea apelului și dovada de plată a taxei de stat în sumă de 75 de lei. S-a comunicat Alinei Priluțchi, despre necesitatea prezentării, în cancelaria Curții de Apel Chișinău a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 150 de lei. S-a comunicat avocatului Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și Alinei Priluțchi, despre acordarea termenului de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurile menționate.

În caz contrar cererile de apel nu vor fi considerate depuse și vor fi restituite conform art. 369 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Prin încheierea din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, s-au restituit cererile de apel depuse de avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și de Alina Priluțchi, din motivul neîndeplinirii indicațiilor instanței de apel expuse în încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. La 23 decembrie 2022, conform ștampilei de pe plicul poștal, Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu, au declarat recurs împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a încheierii contestate, cu restituirea cauzei pentru judecarea cererii de apel depuse de Alina Priluțchi împotriva hotărârii din 30 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În motivarea recursului s-a invocat că atât Priluțchi Alina, cît și avocatul acesteia Sergiu Coptu, nu au primit copia încheieri instanței de apel din 13 septembrie 2022 prin care Alina Priluțchi a fost obligată la achitarea taxei de stat în sumă de 150 de lei pentru examinarea apelului depus împotriva hotărârii instanței de fond. A menționat recurenta că a depus apel motivat împotriva hotărârii instanței de fond în termen, iar argumentele și motivele expuse în încheierea din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, sunt neîntemeiate.

La 12 ianuarie 2023, în adresa lui Vadim Priluțchi și avocatului Sîrbu Violeta, a fost expediată copia recursului declarat de Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.80, vol. 2). 2 La 25 ianuarie 2023, Vadim Priluțchi, reprezentat de avocatul Sîrbu Violeta, a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat restituirea sau respingerea cererii de recurs depusă de Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. Conform art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

După cum rezultă din actele cauzei, prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și de Alina Priluțchi. S-a comunicat avocatului Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi, despre necesitatea prezentării apelului nemotivat cu semnătura în original, a cererii de apel motivată și a dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 75 de lei. S-a comunicat Alinei Priluțchi, despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 150 de lei. S-a acordat apelanților un termen de 10 zile din momentul recepționării încheieri pentru lichidarea neajunsurilor. Instanța de apel a expediat copia încheierii din 13 septembrie 2022 la adresa electronică xxxxx la data de 25 octombrie 2022, care a fost recepționată de către Alina Priluțchi tot la 25 octombrie 2022 (f.d.

59, 63). Ulterior, prin încheierea din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, au fost restituite cererile de apel depuse de avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și de Alina Priluțchi, din motivul neîndeplinirii indicațiilor instanței de apel expuse în încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. În continuare, instanța de recurs menționează că potrivit art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Articolul 111 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prevede că termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

3 În atare circumstanțe, instanța de recurs a reținut că încheierea din 30 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost restituite cererile de apel depuse de avocatul Violeta Sîrbu, în interesele lui Vadim Priluțchi și de Alina Priluțchi, a fost expediată la data de 07 decembrie 2022 (f.d.68, vol. 2), Alinei Priluțchi la adresa electronică xxxx și avocatului Sergiu Coptu la adresa electronică xxxx, adrese indicate de către Alina Priluțchi în cererea de chemare în judecată și prin intermediul căreia a fost recepționată corespondența, cît și de către Sergiu Coptu în mandatul avocațial.

Prin urmare, termenul de contestare a încheierii din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a început să curgă din ziua imediat următoare recepționării actului de procedură și a expirat la data de 22 decembrie 2022. Drept urmare, Colegiul conchide că recursul declarat împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, abia la data de 23 decembrie 2022, a fost depus cu depășirea termenului legal de 15 zile de la data comunicării actului judecătoresc (f.d.76, vol. 2). În context, este de remarcat faptul că trimiterile electronice prin intermediul tehnicii de calcul și rețelei internet se efectuează imediat, de aceea argumentul recurentei cu privire la faptul că a recepționat încheierea din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, atacată cu recurs, abia la 08 decembrie 2022, este apreciat critic de către Colegiu or, indicând în antetul actelor pe care le-a prezentat instanței, adresa electronică, apelanta/recurentă avea obligația pozitivă de a verifica conținutul cutiei poștale.

De asemenea instanța de recurs menționează că, accesând serviciul track-trace al Poștei Moldovei, s-a probat că trimiterea poștală DS8001763140RR, a fost recepționată de la client la data de 23 decembrie 2022, fapt confirmat prin ștampila aplicată pe plic de către Poșta Moldovei (f.d. 76, vol. 2). În circumstanțele expuse mai sus, este de notat că o solicitare cu privire la repunerea recursului în termen, în ordinea stabilită de art. 116 din Codul de procedură civilă, Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu nu au înaintat și nici nu a prezentat probe care ar justifica omiterea acestui termen, respectiv argumentul recurentei că a făcut cunoștință cu încheierea instanței de apel la 08 decembrie 2022, Colegiul îl respinge ca declarativ și neîntemeiat.

Totodată, Colegiul notează că, Priluțchi Alina, fiind parte interesată în soluționarea prezentei cauze în ordine de apel, urma să întreprindă toate măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță. În acest sens, Colegiul relevă că acțiunile Alinei Priluțchi nu constituie decât o denegare a acesteia de a-și executa obligațiile procedurale în realizarea drepturilor, rezultând din prevederile art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care obligă părțile de a se folosi cu bună-credință de drepturile sale procedurale.

De altfel, instanța de recurs reiterează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă or, prevederile art. 15 din Codul de procedură civilă, stipulează expres că participanții la proces și alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăți ori interese legitime 4 au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condițiile legii. Pe cale de consecință, Colegiul conchide că Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu nu au dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale, în condițiile când personal nu au intenționat să-și realizeze drepturile și să-și asume obligații.

În acest context Colegiul reține că, Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu, nu au invocat nici un motiv obiectiv și convingător care să justifice imposibilitatea de a face cunoștință cu încheierea contestată imediat după adoptarea ei și până la depunerea cererii de recurs. Față de cele ce preced, instanța de recurs reține că admiterea spre examinare a unui recurs tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul a fost depus cu omiterea termenului de declarare și în lipsa cererii de repunere în termen, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de către Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu, ca fiind depus în afara termenului legal.

În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de către Priluțchi Alina și avocatul Sergiu Coptu, împotriva încheierii din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Vadim Priluțchi împotriva Alinei Priluțchi cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori, și cererea reconvențională depusă de Priluțchi Alina împotriva lui Vadim Priluțchi cu privire la modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copiilor minori și încasarea prejudiciului moral.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecători Galina Stratulat Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-10-27
0,98
2r-628/21 — Scutirea de la plata pensiei de întretinere
Dosarul nr. 2r–628/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) (jud. G. Manoli) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, I. Țurcan) D E C I Z I E 27 octombrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2020-12-02
0,97
2ra-1570/20 — modificarea cuantumului pensiei de întreținere pentru copiii minori
Dosarul nr. 2ra-1570/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. N. Lupaşcu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Cotorobai, A. Bostan, M. Anton) ÎNCHEIERE 02 decembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comer
CSJ 2025-11-26
0,96
2ra-710/25 — modificarea cuantumului pensiei de întretinere a copilului minor
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului în cauza civilă Alina Priluțchi împotriva lui Vadim Priluțchi (modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor) împotriva deciziei din 28 ianuarie 2025 a Curții d
CSJ 2022-02-16
0,95
2r-843/21 — modificarea cuantumului pensiei alimentare
Dosarul nr. 2r-843/21 2-20016630-0102r-27122021 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: V. Lastavețchi) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) D E C I Z I E 16 ianuarie 2022 mun
CSJ 2022-11-23
0,94
2ra-1287/22 — modificarea cuantumului pensiei de intretinere a copiilor minori
Dosarul nr. 2ra-1287/22 (2-21033289-01-2ra-13092022) Prima instanță: Judecătoria Edineţ, sediul Donduşeni (jud. L. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud. D. Corolevschi, D. Stănilă, A. Garbuz) ÎNCHEIERE 23 noiembrie 2022 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă