3ra-814/22 — anularea actelor administrative individual defavorabile
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actelor administrative individual defavorabile
- Temei legal
- temeiurile recursului
3ra-814/22 — anularea actelor administrative individual defavorabile (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 3ra-814/22 2-20036393-01-3ra-10082022 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud. E. Balan) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, D. Corolevschi, D. Stănilă) DECIZIE 28 decembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca - Doneva Judecătorii Nina Vascan Dumitru Mardari Aliona Miron Nicolae Craiu examinând recursul depus de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” împotriva Serviciului Vamal, cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, c o n s t a t ă: La 13 martie 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a depus cerere de chemare în judecată în procedura contenciosului administrativ împotriva Serviciului Vamal, terț Societatea cu Răspundere Limitată „Valah” cu privire la contestarea actelor administrative.
În motivarea acțiunii s-a indicat că, prin decizia nr.1 din 11 ianuarie 2020 emisă de Biroul Vamal Nord a fost modificată poziția tarifară pentru marfa sub denumirea N.BLOSI, model CARRIER4 WD404D15C.P., dizel, importată de Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” în anul 2017. Serviciul Vamal a modificat codul mărfii atribuit anterior-843359850 (Mașini pentru recoltat produse agricole, platforma pentru recoltat fructe) cu codul-8428909000 (alte mașini și aparate de ridicat, de încărcat, de descărcat sau de manevrat).
La 30 ianuarie 2020, Biroul Vamal Nord a întocmit procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020. Reclamanta a menționat că, la data de 31 ianuarie 2020 a depus la Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, cerere prealabilă prin care a manifestat dezacordul față de decizia nr.1 din 11 ianuarie 2020 în baza căruia a fost schimbat codul mărfii atribuit anterior-843359850 (Mașini pentru recoltat produse agricole, platforma 1 pentru recoltat fructe) cu codul - 8428909000 (alte mașini și aparate de ridicat, de încărcat, de descărcat sau de manevrat), solicitând anularea acesteia. Iar, la data de 20 februarie 2020 a recepționat de la Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord scrisoarea nr.28/25-4228 din 18 februarie 2020 prin care au fost informați despre aceea că organul vamal susține în continuare procesul-verbal nr.01/02 din 30 ianuarie 2020 și că la data de 19 februarie 2020 va fi întocmită decizia de regularizare.
Reclamanta a explicat că la 26 februarie 2020 a recepționat decizia de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020 emisă de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, în baza căreia au fost calculate obligații vamale în sumă totală de 194 353,14 lei. A notat că decizia de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020 a fost emisă ca urmare a întocmirii de către Serviciul Vamal și Biroul Vamal Nord a procesului- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020. Reclamanta a specificat că, nefiind de acord cu decizia de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020 emisă de Serviciul Vamal și Biroul Vamal Nord, la data de 3 martie 2020 a depus cererea prealabilă în adresa Serviciul Vamal, precum și în adresa Biroului Vamal Nord.
Prin scrisoarea nr.28/11-3053 din 02.03.2020 Serviciul Vamal califică drept legală și întemeiată stabilirea codului conform deciziei nr.1 din 11 ianuarie 2020 concomitent respinge ca nefondată cererea societății din 31 ianuarie 2020. Totodată, Serviciul Vamal a indicat că acțiunea în contencios administrativ se înaintează în decurs de 30 zile de la data notificării deciziei cu privire la cererea prealabilă și se depune la Judecătoria Bălți, sediul Central (mun. Bălți, str. Hotinului 43). A susținut că contestă actele emise de organele vamale în baza cărora au fost calculate obligații vamale spre a fi în încasate în sumă totală de 194 353,14 lei, deoarece actele date nu sunt motivate, contravin prevederilor legale și actelor normative în vigoare.
Reclamanta a menționat că, la 31 ianuarie 2020, a depus la Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord cerere prealabilă prin care a manifestat dezacordul față de decizia nr.1 din 11 ianuarie 2020 în baza căreia a fost schimbat codul mărfii atribuit anterior- 843359850 (Mașini pentru recoltat produse agricole, platforma pentru recoltat fructe) cu codul-8428909000 (alte mașini și aparate de ridicat, de încărcat, de descărcat sau de manevrat), solicitând anularea deciziei nr.1 din 11 ianuarie 2020 însă, necăutând la acțiunile întreprinse, Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord a întocmit procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020 ignorând astfel argumentele și probele prezentate de societate.
A mai relevat că, în declarația vamală de import nr.l170110223 din 21 august 2017 a fost indicat codul tarifar nr.84335985, întrucât acest cod este indicat de către producătorul N.BLOSI în actele care au fost întocmite și anume în factura nr.418 din 14 iulie 2017. Pe factura emisă de producătorul N.BLOSI nr.418 din 14 iulie 2017 este aplicată ștampila Serviciului Vamal figurând data de 21 august 2017, în textul căreia este expres indicat în rubrica „Descrizione” că, produsul de model CARRIER 4W404D152012BZ, A.P. 2017, reprezintă o mașină agricolă pentru recoltarea fructelor. Conform declarației de conformitate semnată de producătorul N.BLOSI în manualul de utilizare și întreținere a mașinii de recoltat autopropulsată cu platformă 2 de ridicare de model CARRIER 4W404D152012BZ, A.P.
2017 este informație care la fel confirmă faptul că, aceasta reprezintă o mașină agricolă pentru recoltarea fructelor și curățarea livezilor. Respectiv, la această mașină agricolă se conectează 4- 6 foarfece pneumatice pentru curățarea livezii. Reclamanta a comunicat că, la solicitarea sa compania N.BLOSI a transmis o declarație, unde producătorul declară și confirmă că, așa cum este indicat în factură, mașina vândută este o platformă pentru recoltarea fructelor în agricultură și este emisă sub codul 84335985. În certificatul EUR.1 VE n.P 318381 din 16 august 2017 și în Declarația de export nr.IT 138100 din 16 august 2017, produsul de model CARRIER 4W404D152012BZ, A.P.2017, este indicată informația precum că aceasta reprezintă o mașină agricolă cu accesorii și este indicat codul nr.84335985.
A opinat ca fiind drept eronate și lipsite de suport juridic, suspiciunile apărute privind atribuirea eronată a poziției tarifare de la 8433.. la 8428.. or, codul mărfii stabilit ulterior prin procesul verbal contestat, la poziția tarifară 8428.., este atribuit incorect, contrar regulilor nr. l și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate a mărfurilor, potrivit căreia la poziția 8428, se atribuie: Alte mașini și aparate de ridicat, de manevrat, de încărcat, sau de descărcat (de exemplu ascensoare, scări rulante, transportatoare, teleferice). Astfel, Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord în mod neîntemeiat, după ce au recunoscut drepturile de import, a recurs la revizuirea procedurilor de vămuire și a dispus reclasificarea nejustificată și neprobată a mărfii importate.
Reclamanta a indicat că, la intrarea mărfii în Republica Moldova, a întreprins toate acțiunile necesare pentru vămuirea mărfii importate și anume acelea care-i revin nemijlocit. Totodată, a susținut asupra faptului că, clasificarea mărfurilor la vămuirea lor nu a fost efectuată de societate direct, dar de către brokerul vamal, precum și de către colaboratorii organului vamal cărora le-au fost prezentate toate actele de însoțire a mărfii, inclusiv descrierea ei, orice altă informație și documente relevante. Declarația vamală prezentată de societate în anul 2017 a fost verificată în modul corespunzător și acceptată de către organul vamal. La etapa importării mărfii CARRIER 4W404D152012BZ, A.P.
2017 din partea societății a fost expediată în adresa Serviciului Vamal, Biroul Vamal Nord scrisoare (din 13 iulie 2017) prin care a fost solicitată poziția Serviciului Vamal referitor la codul care urmează a fi aplicat mărfii importate. Reclamanta a precizat că, prin scrisoarea nr.28/31-10150 din 14 iulie 2017 Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord a răspuns la adresarea/scrisoarea sa, în care a indicat expres aceea că, poziția tarifară aplicabilă la importul mărfii este 84335985. În baza informației oferite de Serviciul Vamal, societatea a importat marfa respectivă. În speță, Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord nu au invocat conform căror criterii legale a stabilit care sunt neregularitățile constate precum și care sunt dispozițiile legale încălcate.
Prin faptul că, autoritatea vamală a acordat liberul de vamă la import și nu a solicitat la momentul vămuirii noi înscrisuri referitor la poziția tarifară indicată de declarant, a dat de înțeles că, la acest capitol nu există careva dubii. Astfel, declarațiile vamale la momentul vămuirii mărfurilor au fost însoțite de actele ce confirmă corectitudinea acesteia, iar autoritatea vamală la acordarea liberului de 3 vamă mărfii importate de societate, a acceptat regimul vamal de import cu clasificarea codului tarifar „84335985”. Reclamanta a concluzionat că, la caz, marfa importată, și anume produsul cu denumirea - CARRIER 4W404D152012BZ, A.P.
2017 reprezintă o mașină agricolă pentru recoltat, corect a fost clasificată la poziția tarifară - 8433.. din Capitolul 84 al Nomenclatorului combinate a mărfurilor aprobat prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014, or în acest sens, au fost aduse suficiente probe care justifică clasificarea corectă, fapt care indică la temeinicia acțiunii și ilegalitatea actelor contestate. Astfel, codul mărfii importate a fost corect indicat și confirmat documentar de către societate, iar Biroul Vamal Nord, ilegal și inadmisibil, după o perioadă de peste 3 ani a efectuat control și a recalificat codul dat.
Drept urmare, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a solicitat anularea deciziei de clasificare a mărfurilor nr.1 din 11 ianuarie 2020, a procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020 și a deciziei de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020. Prin hotărârea din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Central a fost admisă acțiunea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța”. S-au anulat decizia de clasificare a mărfurilor nr.1 din 11 ianuarie 2020, procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020 și decizia de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020, emise de către Biroul Vamal Nord.
Cu respectarea dispozițiilor art. 232 din Codul administrativ, la 22 octombrie 2020 Biroul Vamal Nord a depus cerere de apel nemotivată, iar la 7 decembrie 2020 a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii instanței de fond. Prin decizia din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți a fost respinsă cerere de apel depusă de către Serviciul Vamal împotriva hotărârii din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Central. La data de 9 iunie 2022, Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord a depus recurs nemotivat, iar 29 august 2022 a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii.
În argumentarea cererii de recurs cu reiterarea motivelor de drept și de fapt anterior invocate, recurentul a menționat că nu este de acord cu decizia recurată și consideră că instanța de apel la adoptarea acesteia a interpretat eronat prevederile legale, deoarece circumstanțele importante pentru soluționarea litigiului nu au fost constatate și elucidate pe deplin. A specificat ca fiind nefondată aprecierea instanței de apel enunțată la pct. 141 din decizie, or, organul vamal nu era obligat să constate careva circumstanțe noi în cadrul controlului ulterior, dat fiind faptul că DVD nr. 10223 din 21 august 2017 a fost selectată pe culoar verde de control vamal, care conform pct. 1 lit. h) din Metodologia de prelucrare a declarației vamale în detaliu aprobată prin ordinul Serviciului Vamal nr. 480 din 18 decembrie 2006, prezintă culoarul de control vamal care determină acordarea liberului de vamă fără efectuarea controlului documentar și fizic.
În ceea ce privește mențiunea instanței de apel la pct. 144 din decizie, precum că în DVD nr. 1170I10223 din 21 august 2017 a fost indicat codul tarifar 84335985, 4 deoarece acest cod este indicat de către producătorul NBLOSI în factura nr. 418 din 14 iulie 2017, recurentul a precizat că factura nr. 418 nu poate constitui drept bază juridică în acest sens și nu certifică corectitudinea întocmirii declarației vamale, or, însăși scopul reverificării declarațiilor vamale constă în verificarea, după acordarea liberului de vamă, a corectitudinii întocmirii declarației vamale. A afirmat că poziția instanței de apel din pct. 146 este nefondată, întrucât scrisoarea Biroului Vamal Nord nr. 28/31-10150 din 14 iulie 2017 nu reprezintă o confirmare obligatorie din punct de vedere juridic a codului mărfii și, în acest sens nu oferă garanție pentru declarant în ceea ce privește corectitudinea clasificării.
Conținutul scrisorii relevă faptul că marfa respectivă „poate fi” clasificată la poziția tarifară 84335985 și nu garantează că va fi clasificată astfel. Ce ține de argumentarea instanței de apel a clasificării platformei pentru recoltat fructe de model CARRIER 4WD404D152012BZ la pct. 149-153 din decizie, recurentul a apreciat-o drept eronată. Astfel, instanța face referire la actele de proveniență a mărfii importate, specificând că poziția tarifară nr. 84335985 este indicată în declarația de export, certificatul de origine EUR1 (în certificatul EUR1 nu este indicată poziția tarifară) și în declarația producătorului NBLOSI, preluând alegația reclamantei și a instanței de fond că funcția de ridicare (ascensor) a tehnicii importate este una auxiliară și nu principală.
A susținut că, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au luat în calcul filmulețele video, care descriu și arată foarte clar funcțiile de ridicare, manevrare, încărcare, descărcare a platformei agricole N. Blosi, care denotă faptul cu certitudine că funcțiile menționate ale tehnicii importate nu sunt auxiliare cum a invocat reclamantul, ci sunt funcții principale, care de fapt și determină corectitudinea clasificării mărfii de organul vamal. În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia contestată la 26 mai 2022, dispozitivul deciziei fiind notificat recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 3 iunie 2022 (f.d.95, Vol. II). Totodată, decizia motivată din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți a fost notificată recurentului, la 29 iulie 2022, fapt confirmat prin avizul de recepție/livrare anexat la materialele dosarului (f.d.107, Vol. II). La 1 iunie 2022, în adresa intimatei Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a fost expediată, prin intermediul poștei electronice, copia recursului depus de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.
5 Prin referința depusă la data de 19 septembrie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a solicitat declararea inadmisibilității recursului depus de către Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord. La 9 noiembrie 2022, examinând admisibilitatea recursului depus de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord împotriva deciziei din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, completul de admisibilitate specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a dispus examinarea în fond a acestuia, în complet de cinci judecători. Conform articolului 247 din Codul administrativ Curtea Supremă de Justiție examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată.
În speță, completul specializat nu a considerat oportun de a cita participanții la proces și reprezentanții acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele autorității recurente au fost expuse cu suficientă claritate, iar intimata prin referință și-a expus opinia asupra temeiniciei recursului. Verificând argumentele invocate în recurs, în raport cu materialelor cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa integral decizia din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți și de a restitui cauza spre rejudecare la instanța de apel, din considerentele ce urmează.
Conform art. 248 alin.(1) lit. d) Cod administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie de casare integrală a deciziei instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală în acest caz. În conformitate cu prevederile art. 194 alin. (2) coroborat cu prevederile art. 21 și art. 36 Cod administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. În corespundere cu art. 21 alin. (1) Cod administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative.
Potrivit art. 22 alin. (1) Cod administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. La fel, aplicabile sunt și prevederile art. 244 alin. (2) coroborate cu art. 231 alin. (2) Cod administrativ, conform cărora pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.
În sensul art. 219 alin.(1) Cod administrativ, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți. 6 Prin prisma alin. (2) și (3) al aceluiași articol, instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces.
Instanța de judecată nu are dreptul să depășească limitele pretențiilor din acțiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanții la proces. După cum denotă actele cauzei că, la 21 august 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a importat mărfuri declarate la codul tarifar 84335985, conform declarației vamale nr. 1170I10223 din 21 august 2017- mașina pentru recoltat: platforma pentru recoltat fructe, model CARRIER 4W$)$D152012BZ, A.P.2017-1 buc., valoarea statistică- 739853,56 lei de la N. Blosi Construzioni Macchine Agricole, în condițiile de livrare EXW Russi. La momentul declarării, marfa enunțată a beneficiat de tratament tarifar- favorabil ( codul scutirii 228), ce prevede scutirea de TVA la poziția tarifară 843359 conform art. 103 alin. (1), pct. 271) al Codului fiscal.
Prin decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2020 emisă de Biroul Vamal Nord a fost modificată poziția tarifară pentru marfa sub denumirea N.BLOSI, model CARRIER4 WD404D15C.P., dizel, importată de Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” în anul 2017. Serviciul Vamal a modificat codul mărfii atribuit anterior-843359850 (Mașini pentru recoltat produse agricole, platforma pentru recoltat fructe) cu codul- 8428909000 (alte mașini și aparate de ridicat, de încărcat, de descărcat sau de manevrat).
La 30 ianuarie 2020, Biroul Vamal Nord a întocmit procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020. La 31 ianuarie 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a depus la Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, cerere prealabilă prin care a manifestat dezacordul față de decizia nr.1 din 11 ianuarie 2020 în baza căruia a fost schimbat codul mărfii atribuit anterior-843359850 (Mașini pentru recoltat produse agricole, platforma pentru recoltat fructe) cu codul - 8428909000 (alte mașini și aparate de ridicat, de încărcat, de descărcat sau de manevrat), solicitând anularea acesteia.
Iar, la 20 februarie 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a recepționat de la Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord scrisoarea nr.28/25-4228 din 18 februarie 2020 prin care au fost informați că organul vamal susține în continuare procesul-verbal nr. 01/02 din 30 ianuarie 2020 și că la data de 19 februarie 2020 va fi întocmită decizia de regularizare. La 26 februarie 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a recepționat decizia de regularizare nr. 68 din 19 februarie 2020 emisă de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord, în baza căreia au fost calculate obligații vamale în sumă totală de 194 353,14 lei.
Așadar, decizia de regularizare nr. 68 din 19 februarie 2020 a fost emisă ca urmare a întocmirii de către Serviciul Vamal și Biroul Vamal Nord a procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020. Prin scrisoarea nr. 28/11-3053 din 2 martie 2020. Serviciul Vamal califică drept legală și întemeiată stabilirea codului conform deciziei nr.1 din 11 ianuarie 2020 concomitent respinge ca nefondată cererea societății din 31 ianuarie 2020. 7 Nefiind de acord cu decizia de regularizare nr. 68 din 19 februarie 2020 emisă de Serviciul Vamal și Biroul Vamal Nord, la 3 martie 2020 a depus cererea prealabilă în adresa Serviciul Vamal, precum și în adresa Biroului Vamal Nord.
Prin hotărârea din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Central a fost admisă acțiunea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța”. S-au anulat decizia de clasificare a mărfurilor nr.1 din 11 ianuarie 2020, procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr.01/02 din 30 ianuarie 2020 și decizia de regularizare nr.68 din 19 februarie 2020, emise de către Biroul Vamal Nord. Cu respectarea dispozițiilor art. 232 din Codul administrativ, la 22 octombrie 2020 Biroul Vamal Nord a depus cerere de apel nemotivată, iar la 7 decembrie 2020 a prezentat motivarea apelului împotriva hotărârii instanței de fond. Prin decizia din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți a fost respinsă cerere de apel depusă de către Serviciul Vamal împotriva hotărârii din 22 octombrie 2020 a Judecătoriei Bălți, sediul Central.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea deciziei contestate în raport cu prevederile aplicabile la caz și criticile aduse de recurent, conchide că instanța de apel a judecat formal cauza și nu a cercetat pe deplin starea de fapt a speței, prin ce a încălcat normele de drept procedural și material și drept urmare a emis o hotărâre nemotivată.
În acest sens, se constată că instanța de apel, judecând apelul depus de Serviciul Vamal, Biroul vamal Nord, a reținut în linii generale ca temei de admitere a acțiunii, faptul că codul tarifar al bunului și anume mașina pentru recoltat produse agricole : Platforma pentru recoltat fructe Mod,Carier4WD4040152012BZ importată de Societatea cu Răspundere Limitată „ Euroforța” este nr. 84335985, deoarece acest cod este indicat de către producătorul NBLOSI în factura nr. 418 din 14 iulie 2017, cât și în declarația vamală de import nr. 117011223 din 21 august 2017. La aspectul dat, instanța de recurs constată, însă, că o astfel de abordare a instanței de apel este una pripită, or, instanța urma să clarifice toate circumstanțele ce au importanță pentru soluționarea corectă a cauzei.
Or, întru argumentarea acțiunii, Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” a susținut că bunul importat și anume mașina pentru recoltat produse agricole: Platforma pentru recoltat fructe Mod,Carier4WD4040152012BZ urmează să fie utilizat în agricultură, iar potrivit Nomenclaturii Combinate a Mărfurilor al Republicii Moldova cade sub incidența categorii „ Mașini și utilaje pentru recoltat și treierat produse agricole, inclusiv prese de blocat paie sau furaje, mașini și utilaje pentru tuns gazon și pentru secerat, mașini pentru curățat, sortat sau triat ouă, fructe sau alte produse agricole, alte decât mașinile și aparatele de la poziția 8437”, astfel fiind atribuit codul tarifar nr. 84335985 Iar, pe parcursul examinării cauzei în fond, inclusiv și în cererea de apel, reprezentantul Serviciului Vamal și a Biroului Vamal Nord a susținut că bunul importat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” reprezintă o platformă agricolă autopropulsantă pentru fructe, marca N. Blosi, model Carrier 4 WD 404D15C.P, diesel concepută pentru exploatații agricole, este dotată cu ascensor hidraulic, role pentru mișcarea containerelor, funcții ce sunt prevăzute la poziția tarifară 8428 și anume la codul 842890900 „alte mașini și aparate de ridicat, de 8 încărcat,
de descărcat sau de manevrat” conform Nomenclaturii Combinate a Mărfurilor a Republicii Moldova aprobată prin Legea nr. 172 din 25 iulie 2014. Succesiv, instanța de recurs a constatat că aceste divergențe nu au fost analizate de către instanța de apel, or, în motivarea deciziei nu se atestă o argumentare detaliată privind admiterea sau respingerea argumentelor/probelor participanților la proces.
În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție notează că la examinarea cauzei instanța ierarhic inferioară urma să se conducă și de prevederile art. 230 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia la cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea și vizionarea înregistrărilor audio-video, la dispunerea unei expertize, la audierea martorilor, la adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, precum și în probleme de drept litigios, instanța judecătorească, printr-o încheiere, poate atrage, din oficiu sau la cererea oricărui participant la proces, specialiști în domeniul respectiv pentru consultații, explicații și ajutor tehnic (la fotografieri, la elaborare de planuri și scheme, la selectare de probe (modele) pentru expertiză, la evaluare de bunuri etc.).
Așadar, instanța de apel urma să propună părților sau să solicite opinia unui specialist în domeniu pentru soluționarea divergențelor și să stabilească cu certitudine poziția tarifară la care se atribuie platforma agricolă autopropulsantă pentru fructe, marca N. Blosi, model Carrier 4 WD 404D15C.P, diesel concepută pentru exploatații agricole. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că instanța ierarhic inferioară pentru a concluziona sub aspectul temeiniciei/netemeiniciei acțiunii, urma să verifice pretențiile reclamantei Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” prin prisma argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, a Serviciului Vamal, fapt ce rezultă expres din prevederile art. 219 alin.(1) din Codul administrativ.
Or, după cum s-a stabilit, circumstanța expusă mai sus a rămas fără o apreciere adecvată de către instanța de apel, deși urma a fi verificată și analizată minuțios întru soluționarea corectă a cauzei. Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție notează că cele menționate mai sus nu pot fi corectate în ordine de recurs, din cauza specificului acestora. De altfel, participanții la proces, trebuie să aibă posibilitatea reală să-și prezinte apărarea și să fie audiați de o instanță de apel, care va fi competentă de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea A. Menarini Diagnostics S.R.L.
vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 41 - 43). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că corectarea erorii instanței de apel la judecarea cauzei în ordine de recurs nu este posibilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul depus de Serviciul Vamal, Biroul vamal Nord, de a casa decizia din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți și de a restitui cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.
9 Astfel, ținând cont de rolul specific al instanței de recurs și de preeminența dreptului, este imperios, ca la reexaminarea cauzei în ordine de apel, să fie remediate neajunsurile procedurii inițiale (a se vedea cauzele Baka vs Ungaria (Marea Cameră), 23 iunie 2016, parag. 117; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 123 – 125). Pe această cale, cauza de contencios administrativ urmează a fi judecată în întregime în cadrul unei proceduri noi, în cadrul căreia instanța de apel va avea sarcina de a stabili o legătură clară între faptele speței, dispozițiile legale aplicabile și concluziile la care a ajuns.
În funcție de rezultatul aprecierii juridice, instanța de ape va trebui să constate temeinicia sau lipsa unui temei legal a cererii de apel formulată de către Sergiu Grozav (a se vedea, spre exemplu, importanța rejudecării cauzei de către instanțele ierarhic inferioare în baza considerentelor unei instanțe de recurs, Victor Harovschi vs Moldova, 18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs Bulgaria, 06 septembrie 2018, parag. 52 – 53). Altfel spus, la rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și reexaminând cauza, să emită o decizie legală și întemeiată. În conformitate cu art. 195, 247, 248 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul depus de Serviciul Vamal, Biroul Vamal Nord.
Se casează decizia din 26 mai 2022 a Curții de Apel Bălți, emisă în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroforța” împotriva Serviciului Vamal, cu privire la contestarea actelor administrative, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca -Doneva Nina Vascan Dumitru Mardari Aliona Miron Nicolae Craiu 10
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.