Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.12.2022
inadmisibil

2rac-236/22 — incasarea datoriei

HOTĂRÂRE
14.12.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2rac-236/22 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2rac-236/22 2-21101959-01-2rac-30092022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca) ÎNCHEIERE 14 decembrie 2022 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Expres Salon”, în cauza civilă, la cererea cu valoare redusă depusă de Societatea pe Acțiuni „Moldcell” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Expres Salon” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei din 31 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Expres Salon” și a fost menținută hotărârea din 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, constată: La data de 05 iulie 2021, ÎM „Moldcell” SA a depus cerere cu valoare redusă împotriva lui SRL „Expres Salon” cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere, a cheltuielilor de recuperare și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că potrivit contractului de abonament nr. 1460161 din 11 august 2016 și acordurilor adiționale pârâtul a procurat echipament mobil la preț promoțional cu achitarea în rate, și anume, Samsung J6 Plus2018, Samsung Tab S3, Xiaomi Mi 2lite64 Gb, 2- SamsungJ6 2018, Samsung A8 (2018). Totodată, pârâtul a beneficiat de servicii de abonament prestate de reclamant, iar perioada minimă contractuală nu a expirat. A menționat reclamantul că, în urma neonorării obligațiilor rezultate din contract pârâtul a acumulat o datorie în sumă de 33662,46 lei, care include suma de 97,96 lei, datoria pentru serviciile acordate, suma de 20,250 lei, ce constituie compensația pentru echipament, 13314,50 lei, dobânda de întârziere.

1 A susținut reclamantul că, reieșind din prevederile cu privire la, răspunderea contractuală, din Acordul suplimenta la contract, pct. 3.3 este stipulat că, adițional compensației de la pct. 3.2. reclamantul va calcula o dobândă de întârziere de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 100 zile din data calculării termenului respectiv care se va calcula din suma totală a compensației stabilite la pct. 3.2. și a datoriei acumulate în contul numărului abonatului indicată în notificarea expediată de furnizor în adresa abonatului. A solicitat reclamantul încasarea din contul SRL „Expres Salon” în beneficiul său a datoriei în sumă totală de 33662,46 lei, compusă din datoria pentru serviciile acordate- 97,96 lei, compensația pentru echipament - 20250 lei, dobânda de întârziere -13 314 ,05 lei, taxa de stat -1009,87 lei și a cheltuielilor de recuperare în sumă de 390,60 lei.

Prin hotărârea din 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial acțiunea depusă de SA „Moldcell” și a fost încasată din contul SRL „Expres Salon” în beneficiul SA „Moldcell” suma de 97,96 lei cu titlu de datorie, suma de 48,98 lei, cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 270 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 390,60 lei, cu titlu de cheltuieli de recuperare, iar în total suma de 807,54 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia din 31 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de SA „Moldcell”, reprezentată de avocatul Corneliu Pascari, a fost casată parțial hotărârea din 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru în partea respingerii acțiunii cu privire la încasarea compensației pentru echipament și dobânzii de întârziere și a fost emisă în această parte o nouă hotărâre de admitere a acțiunii.

A fost încasat de la SRL „Expres Salon” în beneficiul SA „Moldcell” suma de 20 250 lei, cu titlu de compensații pentru echipament, suma de 13 265,52 lei, cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 739,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru taxa de stat, iar în total suma de 34 255,39 lei. A fost încasat de la SRL „Expres Salon” în beneficiul SA „Moldcell” suma de 202,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 30 iunie 2022 SRL „Expres Salon” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 31 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău și menținerea fără modificări a hotărârii din 08 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 30 septembrie 2022, copia recursului declarat de SRL „Expres Salon” a fost expediată în adresa intimatei SA „Moldcell”, cu înștiințarea despre depunerea referinței (f.d. 204). Prin referința depusă la 18 octombrie 2022, SA „Moldcell”, reprezentată de avocatul Corneliu Pascari a solicitat declararea ca fiind inadmisibil recursul declarat de SRL „Expres Salon” împotriva deciziei din 31 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 433 lit. a1) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5). 2 Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că prezenta cauză a fost examinată conform procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzută în Capitolul XXI1 art. 2762 – 2764 din Codul de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu art. 2764 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel, care se examinează în condițiile prezentului cod.

Deciziile instanței de apel nu se supun recursului, fiind definitive și irevocabile de la pronunțare. Prin urmare, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de SRL „Expres Salon” urmează a fi considerat inadmisibil, or, decizia din 31 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău nu se supune recursului, fiind definitivă și irevocabilă de la pronunțare, fapt menționat expres de către instanța de apel în dispozitivul actului judecătoresc. Astfel, din considerentele menționate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Expres Salon”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a1) și 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Expres Salon”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-14
0,94
2rc-22/23 — cu privire la incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-22/2023 2-20047243-01-2rc-13032023 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: L. Mitrofan) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, A. Malîi, V. Sîrbu) Î N C H E I E R E 14 iunie 2023 mun. Chi
CSJ 2022-02-23
0,94
2rc-10/22 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2rc-10/22 2-20045419-01-2rc-02022022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – I. Maxim Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai DECIZIE 23 februarie 2022
CSJ 2021-09-15
0,94
2rac-212/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rac-212/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : S. Dimitriu ) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 15 septembrie 2021 mun. Chişinău Co
CSJ 2021-06-02
0,94
2rc-81/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-81/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Georgeta Grozav) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M.Anton, I. Sacrieru, V. Cotorobai) D E C I Z I E 02 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2021-12-08
0,94
2ra-1820/21 — cu privire la inlocuirea produsului necorespunzator, incasarea penalitatii, a prejudiciului moral si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-1820/21 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. R. Pulbere) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Cotruță, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 8 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă