2ra-1129/22 — repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești

2ra-1129/22 — repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1129/22

2-21082034-01-2ra-19082022

Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni (jud. C. Crețu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău)

ÎNCHEIERE

30 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Vlasă

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și

Ministerul Finanțelor cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și ale procuraturii, compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 19 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admis apelul declarat de Victor Vlasă, reprezentat de avocatul Larisa David și a fost

casată hotărârea din 27 decembrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, fiind

emisă o nouă hotărâre,

constată:

La data de 01 iunie 2021, Victor Vlasă a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura Generală și

Ministerul Finanțelor cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și ale procuraturii, compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 03 iunie 2020, de către organul

de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni a fost pornită cauza penală nr.

20200440307 conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b) din

Codul penal. La data de 12 iunie 2020, prin ordonanța OUP SUP IP Ialoveni a fost

1

recunoscut în calitate de bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute dc art. 186 alin. (2)

lit. b), c) și d) din Codul penal.

A menționat că ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit conține bănuiala

precum că, în urma acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că în perioada de timp de

la 24 mai 2020 până la 02 iunie 2020, persoane necunoscute au pătruns și sustras din

casa cet. Preșca Rodica din s. Horodca, r-nul Ialoveni, bunuri materiale în sumă de 2150

de euro și că față de el există probe că a săvârșit această infracțiune. Prin ordonanța

procurorului în Procuratura raionului Ialoveni, Olesea Vîrlan din 03 septembrie 2020,

a fost scos integral de sub urmărire penală, din motivul că fapta nu a fost săvârșită de

el.

Reclamantul a invocat că, din conținutul ordonanței de scoatere de sub urmărire

penală, se atestă că până la recunoașterea în calitate de bănuit și după, nu a existat nici

o probă ce ar indica comiterea infracțiunii de către el, respectiv, neîntemeiat a fost

recunoscut în calitate de bănuit, fapt confirmat prin scoaterea ulterioară de sub

urmărirea penală.

A afirmat că recunoașterea în calitate de bănuit a fost ilegală, a fost tras la

răspundere penală pentru o faptă care nu a comis-o și în lipsa unei bănuieli rezonabile

și a probelor, fapt ce se demonstrează prin soluția de scoatere de sub urmărire penală

din motiv că fapta nu a fost comisă de acesta. În urma neverificării sub toate aspectele

a circumstanțelor cazului, efectuării defectuoase a urmăririi penale, neaprecierii corecte

a acțiunilor și a faptei, neîntemeiat și ilegal a fost recunoscut în calitate de bănuit și

nejustificat supus urmăririi penale.

Victor Vlasă a susținut că tragerea ilegală la răspundere penală a condiționat

prejudicierea morală și materială, i-a fost adusă atingere drepturilor și libertăților

fundamentale, fiind recunoscut neîntemeiat în calitate de bănuit și supus restricțiilor

procesuale și obligațiilor. Astfel, a suportat suferințe fizice și psihice, cunoscând că este

absolut nevinovat, i-a fost cauzat stres, rușine față de vecini și cunoștințe, deoarece era

învinuit de furt, fiindu-i lezată onoarea și demnitatea. Prin efectuarea percheziției la

domiciliul său, i-au fost cauzate sentimente de frustrare și stare de neliniște permanentă,

incertitudine, stare de nervozitate, urmate de pierdere de timp, fiind angajat în câmpul

muncii, i-au fost afectate drepturile și libertățile, a fost obligat să se prezinte la orice

citare a organului de urmărire penală, a fost în imposibilitate de a circula liber, de a

părăsi hotarele țării.

Reclamantul consideră că suma de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, este

una rezonabilă și proporțională și care va asigura respectarea principiului echității, care

nu poate fi compensat doar prin simpla constatare a faptului dat. La fel, a suportat

prejudiciu material în mărime de 5000 de lei, compus din cheltuieli de asistență juridică

conform contractului nr. 09 din 12 iunie 2020, achitate avocatului Larisa David conform

bonului de plată nr. 394832 din 28 decembrie 2020, cheltuieli ce sunt reale, necesare și

rezonabile.

A solicitat încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției, în beneficiul său a sumei de 5000 de lei cu titlu de prejudiciu material și a

2

sumei de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale

organului de urmărire penală și ale procuraturii, precum și compensarea cheltuielilor de

judecată în mărime de 7000 de lei, suportate în prezentul proces.

Prin hotărârea din 27 decembrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prima instanță a concluzionat că în speță, organul de urmărire penală a luat toate

măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă

a circumstanțelor invocate în actul de sesizare, în vederea constatării împrejurărilor care

dovedesc vinovăția, cât și cele care dezvinovățesc, precum și a circumstanțelor care

atenuează sau agravează răspunderea penală a presupusului bănuit. Respectiv,

recunoașterea persoanei în calitate de bănuit și/sau învinuit este o măsură procesuală

prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică în vederea stabilirii adevărului,

are un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea și acest scop

este proporțional anumitor restricții care pot avea loc în cadrul desfășurării urmăririi

penale.

Instanța de judecată a menționat că clasarea cauzei penale nu trebuie percepută

ca un rebut în activitatea organului de urmărire penală, dar ca o activitate normală de

examinare a unei cauze penale. Astfel, pretențiile reclamantului nu se încadrează în

prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998, fiind lipsite de suport juridic, or, acesta

nu a prezentat careva act judecătoresc de dispoziție, irevocabil, prin care să fie

constatate acțiunile întreprinse de către organul de urmărire penală ca fiind ilegale.

La data de 05 ianuarie 2022 Victor Vlasă, reprezentat de avocatul Larisa David,

a declarat apel împotriva hotărârii din 27 decembrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul

Ialoveni, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii și pronunțarea unei

noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 19 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat

de Victor Vlasă, reprezentat de avocatul Larisa David și a fost casată hotărârea din 27

decembrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, fiind emisă o hotărâre nouă,

prin care s-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției

în beneficiul lui Vlasă Victor, suma de 5000 de lei cu titlu de prejudiciu material și

suma de 5000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, precum și cheltuielile de judecată privind plata asistenței

juridice în mărime de 3000 lei. În rest, acțiunea privind încasarea diferenței

prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, nu pune la îndoială obligația

legală a procurorului, organului de urmărire penală, în limitele competenței lor, de a

porni urmărirea penală în cazul în care există o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o

infracțiune sau în cazul în care au fost sesizați despre săvârșirea unei infracțiuni și de a

efectua acțiunile necesare în vederea constatării faptei penale și a persoanei vinovate.

Totuși, instanța de apel considerat imperios să sublinieze faptul că, potrivit art. art. 1, 7,

8, 252, 254 din Codul de procedură penală, pornirea urmăririi penale și incriminarea

persoanelor în comiterea unor fapte prevăzute de Codul penal, urmează a fi bazată pe

3

un echilibru just, real și efectiv între bănuială rezonabilă, bazată pe fapte și probe

verosimile privind comiterea infracțiunii și îndoială rezonabilă, prin care organul de

urmărire penală este ținut de lege să privească cumulul de probele administrate, ambele

bănuieli fiind raportate la obligația organului de urmărire penală și a procurorilor să ia

toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și

obiectivă, a circumstanțelor cauzei și pentru stabilirea adevărului.

În acest sens, instanța de apel a menționat că prin prisma art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 1545 din 25 februarie 1998, acțiunile sau inacțiunile organului de urmărire penală

sau ale instanței de judecată, nu neapărat urmează să fie ilegale, putând fi exclusă

vinovăția acestora, dar al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului

general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere și nu

poate fi judecată.

Astfel, Curtea de Apel Chișinău a concluzionat că, odată fiind dispusă prin

ordonanța procurorului în Procuratura Ialoveni, Olesea Vîrlan din 03 septembrie 2020

scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură

penală a lui Victor Vlasă , din motivul că fapta nu a fost comisă de acesta, ultimul este

în drept să pretindă la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești în temeiul art. 3 din

Legea nr.1545 din 25 februarie 1998, ținând cont că acțiunile procesuale dispuse în

privința reclamantului vizează inviolabilitatea domiciliului, fiind efectuată percheziția

la domiciliu său, fapt atestat prin ordonanța din 03 septembrie 2020.

Instanța de apel a respins alegațiile instanței de fond, invocate și în referințe la

acțiune, precum că ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit nu confirmă

caracterul ilicit al acțiunilor organelor de urmărire penală și astfel, existența unei

ordonanței de scoatere sub urmărire penală în privința reclamantului nu poate servi

temei legal de a invoca că măsurile procedurale efectuate de către organul de urmărire

penală pot fi considerate ca fiind ilegale. Or, contrar celor menționate, instanța de apel

a reținut temeiul de drept al acțiunii formulate ce rezultă din art. 3 din Legea nr.1545

din 25 februarie 1998 și anume, percheziția domiciliului dispusă în privința

reclamantului, precum și art. 6 din Legea indicată, prin scoaterea de sub urmărire penală

în temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală a lui Victor Vlasă din motivul

că fapta nu a fost comisă de acesta.

La data de 08 august 2022 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat interpretarea legii în mod eronat și aprecierea

arbitrară a probelor de către instanța de apel.

Recurentul a afirmat că la adoptarea soluției, instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Or,

pentru aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 1545 din 25 mai 1998 necesită a fi întrunite

4

cumulativ atât circumstanțele prevăzute de art. 6 – dreptul la repararea prejudiciului, cât

și de art. 3 – cazurile de reparare a prejudiciului material și moral.

Ministerul Justiției a susținut că într-adevăr, în speță, în privința intimatului a fost

emisă ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, însă, nu orice acțiune a organelor

de drept și judecătorești atrage răspunderea statului.

A accentuat că este important și necesar să se constate ilegalitatea actului

procedural emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează prntr-un act

judecătoresc de dispoziție irevocabil că acțiunile întreprinse de către organul de

urmărire penală sunt ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare indiferent de faptul

dacă este vinovată sau nu persoana. Prin urmare, instanța de apel urma să indice expres

care anume act justifică răspunderea statului.

A indicat că la materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv și

irevocabil emis de către judecătorul de instrucție sau organul ierarhic superior, prin care

s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

Recurentul a notat că intimatul Victor Vlasă a deținut în cadrul cauzei penale doar

calitatea de bănuit, nu a fost tras la răspundere penală și nici nu i s-a acordat statul de

condamnat.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 19 mai 2022.

Materialele cauzei atestă că decizia motivată a instanței de apel a fost expediată

în adresa recurentului la data de 15 iunie 2022, conform scrisorii de însoțire nr. 4889

(f.d. 115), însă, lipsesc date cu privire la recepționarea acesteia.

Astfel, recursul, declarat la 08 august 2022, este în termen.

La 19 august 2022, copia recursului a fost expediată în adresa participanților la

proces, cu înștiințarea despre depunerea referinței (f.d. 125, 127-130).

Prin referința depusă la 13 septembrie 2022, Procuratura Generală a solicitat

admiterea recursului declarat de Ministerul Justiției, indicând că acțiunile procesuale

efectuate în cadrul cauzei penale în privința lui Victor Vlasă erau necesare pentru

stabilirea adevărului și aveau scopul de a descoperi circumstanțele în care a fost

comisă infracțiunea. Mai mult ca atât, intimatul s-a aflat sub urmărire penală mai puțin

de trei luni, fiind scos de sub urmărire penală prin ordonanța procurorului și în privința

acestuia nu a fost emis niciun act care l-ar fi restricționat în drepturi.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

5

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are

caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

6

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de

Ministerul Justiției asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ministerul Justiției, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Ministerul Justiției se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

7